Vineri, 12 martie 2010. Am necazuri cu aparatura (computer-Internet) pe care o deţin, am semne că voi fi lăsat baltă de ea, mi se blochează, asta-mi mai lipsea – aşa că mă aştept la ce e mai rău, inclusiv să nu mai pot să scriu şi să „postez” aici, pe blog / site / web şi pe Jurnalul de Vrancea Online. Am păţit-o şi astă noapte / dimineaţă, degeaba am „restartat”. Las la o parte faptul că n-am mai apucat să dorm azi. Îmi cer scuze de pe acum pentru eventualele lipsuri sau absenţe jurnaliere, totul venind pe nepusă masă.
De la ora 10, azi am participat la şedinţa trimestrială a Consiliului USR de conducere (cu membri aleşi prin vot direct de scriitori). Nu mă voi concentra aici decât asupra unui aspect discutat în treacăt, dar exact, de către Nicolae Manolescu, preşedintele USR (care a prezidat şedinţa) – legat de deconspirare. În continuarea celor scrise ieri aici despre Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (al eliminării activiştilor PCR şi securiştilor din posturile publice, de orice gen ar fi, de la a fi director la a fi parlamentar). Acest Punct 8 a înviat spiritul civic şi etic public la români. Vă reamintesc, Proclamaţia de la Timişoara a intrat în conştiinţa publică începând cu 11 martie 1990 (Dorin Tudoran subliniază, într-o însemnare pe http://dorin2tudoran.wordpress.com/2010/03/10/proclamatia/#more-518, că textul Proclamaţiei a fost scris de George Şerban şi de Alexandra Indrieş) şi a fost îmbrăţişată de „Mişcarea Golanilor” din Piaţa Universităţii din Bucureşti (22 aprilie-13 iunie 1990). Acest Punct 8 al Proclamaţiei a devenit cauză de luptă pentru societatea civică, în principal. În noiembrie 1990 avea să apară Alianţa Civică, pe aripile aceiaşi morale publice, a curăţeniei în structurile de conducere ale statului, la nivel central şi local. Mai apoi, după eforturi de neimaginat, a apărut Legea deconspirării securiştilor (mereu schimbată de politicieni, azi o umbră a ceea ce a fost în proiectul lui Ticu Dumitrescu) şi apoi Consiliul Naţional de Studiere a Arhivei Securităţii (CNSAS), azi castra (nu mai are voie să dea verdicte de colaborare cu Securitatea sau că securiştii au făcut poliţie politică). Ba chiar s-a pus la cale şi o Lege a lustraţiei (în care, în sfârşit, e vizat şi activistul PCR, care trebuie eliminat, „lustrat” din toate posturile, nu numai securistul; o tot subliniaz, activistul PCR lucra mână în mână cu securistul, ba chiar el îi dădea ordine securistului), care e în continuate blocată la Parlament! Totuşi, Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara a reuşit într-o direcţie, după 20 de ani – să impună declaraţia pe proprie răspundere că n-ai fost securist, în toate posturile de conducere. Inclusiv la Uniunea Scriitorilor. O asemenea declaraţie pe propria răspundere poate deveni o dovadă de sperjur în justiţie, dacă se demonstrează că ai fost securist, şi poţi fi condamnat. O victimă a unei asemenea declaraţii mincinoase a fost Mona Muscă, tocmai ea, care e semnatară pe proiectul Legii lustraţiei. Mona Muscă a fost executată public, Justiţia i-a dat verdict că a făcut poliţie politică (şi a colaborat cu Securitatea, ea selecta chiar cadrele). Nu mai pun la socoteală faptul că Mona Muscă era în culmea gloriei când a fost aruncată la coşul de gunoi al politicienilor români şi că destinul a pedepsit-o stupefiant. Dar trebuie să observ că nu întâmplător i s-a întâmplat ce i s-a întâmplat. S-a observat că au avut urcuş politic fulminant îndeosebi personaje cu un trecut compromiţător, şantajabile (clar susţinute de sistemul ticăloşit, al securiştilor şi activiştilor PCR cu pielea schimbată). Şi că toate aceste personaje ridicate până la cer, cum era şi Mona Muscă, au fost trântite de pământ nemilos după ce ele s-au întors împotriva sistemului – în cazul Monei Muscă, a semnat proiectul Legii lustraţiei. Cum să pună tocmai foştii colaboratori ai Securităţii, ajunşi pe cai mari, democraţi nevoie mare, în pericol structurile ticăloşite, să le scoată din posturi, să le oblige să se deconspire? Mona Muscă a fost dată de exemplu celorlalţi foşti colaboraţionişti ai comunismului, şantajabili în funcţii, care se întorc împotriva trecutului vinovat şi fac jocul celor ce vor să fie pus în practică Punctul 8… La fel a păţit Ticu Dumitrescu, fost puşcăriaş politic – a fost acuzat că el a fost colaborator al Securităţii din clipa în care a depus proiectul Legii deconspirării, şi avea să moară la gât cu această acuzaţie (îndeosebi Vrancea era extrem de înverşunată împotriva lui, aici ieşind la iveală documente compromiţătoare, Ticu Dumitrescu a avut loc de muncă aici). Deşi societatea civilă l-a privit cu îngăduinţă, îi era respectată suferinţa şi admirată schimbarea postcomunistă, ştiind că toţi foştii puşcăriaşi politici au fost obligaţi să dea declaraţii la Securitate până la Revoluţie, n-aveau cum să se opună. Cum să nu vezi că sistemul ticăloşit îi pedepseşte pe cei ce sunt şantajabili, care au colaborat cu comunismul (cu PCR-Securitate)? Aceste două exemple (de al treilea, al lui George Şerban am scris ieri) sunt bătătoare la ochi: Mona Muscă, semnatară a proiectului Legii lustraţiei şi Ticu Dumitrescu, autor al Legii deconspirării au suferit cel mai mult de pe urma sistemului ticăloşit, care s-a simţit ameninţat, împotriva lor au avut loc adevărate represalii… Lucrurile s-au amestecat într-atât în chestiunea excluderii activiştilor PCR şi a securiştilor din posturile de conducere (conform Punctului 8 a Proclamaţiei de la Timişoara), încât azi nu mai poţi fi sigur pe nimic. Societatea civilă a fost dată peste cap, Alianţa Civică e egală cu zero azi (prosternată puterii politice actuale, în principal preşedintelui Traian Băsescu), CNSAS a fost redus la o instituţie prin care se plătesc poliţe, de Legea lustraţiei nu se mai aude nimic. Nu mai există morală publică de opoziţie, totul pare a fi aneantizat la nivel de principii respectate, Punctul 8 a devenit literatură, de care ne amintim la sărbătorirea a 20 de ani de când a fost adus pe piaţa ideilor din România.
Vă spuneam că la şedinţa Consiliului USR de conducere, de azi, N. Manolescu a trecut în revistă situaţia primirii verdictului de la CNSAS pentru membrii Consiliului din mandatul trecut (încheiat la 23 noiembrie, când a avut loc adunarea generală a USR şi a fost realeasă conducerea USR). Am cerut, a spus N. Manolescu, să fie controlate dosarele la toţi cei 67 de membri ai Consiliului USR şi am primit de la CNSAS 48 de adeveriri – 47, de necolaborare cu Securitatea, şi 1 de colaborare cu Securitatea (n-a vrut însă să spună numele scriitorului care a primit verdict de colaborare; eu am aflat că e un scriitor din Constanţa). Dar restul până la 67? N-au primit până azi „hârtii oficiale” de la CNSAS, de colaborare sau necolaborare cu Securitatea, 19 scriitori! Să le fi primit cei 19 acasă şi să nu le fi făcut cunoscute în Consiliu? Între cei ce n-au primit nici o adeverire de la CNSAS sunt Ioan Groşan, Vasile Andru, Nicolae Iliescu, Marian Drăghici, Cornel Ungureanu, George Vulturescu, Calistrat Costin sau Andrei Ionescu (dintre cei ce i-am putut reţine în fuga condeiului)… Observ că primii patru nici nu mai sunt aleşi în noul Consiliu. Las pe mâine continuarea. Nu ştiu cum tot reuşesc să mă lungesc aici, deşi sunt într-o criză de timp exasperantă.
0 Comments