Sâmbătă, 29 ianuarie 2022. Rețin aici, pentru jurnalul meu lunar, public, faptul că „nebunia colectivă” legată de nou coronavirus continuă trist, n-au ajuns doi ani. Vaccinarea anti-Covid e promovată agresiv în continuare: în Austria va deveni obligatorie din februarie, cică, în Franța nu poți circula cu trenul decât dacă ești vaccinat, în Grecia ești amendat lunar cu 100 de euro dacă nu te-ai vaccinat. Slavă cerului, la noi ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (reprezentantul OMS în România), a reușit să tergiverseze introducerea „certificatului verde” și, deși avem zeci de mii de infectări cu Omicron zilnic, anunță că din martie restricțiile vor fi ridicate…
Nici măcar anul ăsta, de când s-a demonstrat că varianta Omicron a Covid-19 nu înregistrează decât morți simbolic (puși mai degrabă pe seama unei gripe / răceli), nu s-a oprit vaccinarea în Europa. La noi nu se omoară lumea sănătoasă să se vaccineze, înțelegând că vaccinul experimental nu o protejează, ci îi strică imunitatea naturală, mai degrabă. Zilnic mă uit la datele Grupului de Comunicare Strategică: la decedați, cu zecile sunt vaccinați, iar la ATI, zilnic, repet, sunt cu sutele vaccinați. Deci… Îl citez iar pe Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor (aflat pe baricadă adversă față de președintele Nicolae Manolescu, mare fan al vaccinării anti-Covid și al restricțiilor dure promovate de doi ani de autoritățile noastre; domnia sa scrie în revista pe care o conduce, România literară), de pe contul lui Facebook, cu zeci de mii de like-uri, în 27 ianuarie 2022:
„Varianta Omicron a COVID a debutat prin a fi o sperietoare. A continuat prin a fi o ficțiune. Acum a devenit o înșelătorie în toată regula. Din pandemie s-au făcut, pe umerii noștri, utilizându-se o uriașă mașinărie de propagandă, averi uriașe. În plus, omenirea a fost supusă unui exercițiu de supunere, cu reguli la fel de absurde ca ale oricărei instrucții cazone ori apucături dictatoriale. Profitorii pandemiei au tot interesul să adâncească și să prelungească această stare. Suntem înșelați în viețile noastre, în speranțele noastre, în condiția noastră umană că epidemia continuă, când, de fapt, această nouă variantă Omicron nu este diferită de sindromul respirator acut și cazurile compatibile cu gripa cu care ne-am obișnuit și pentru care, odinioară, n-am fost închiși în case sau injectați cu de-a sila. O mare parte a planetei se lasă pradă acestei amăgiri. Refuz să accept că manevrele de supușenie, de îmblânzire forțată au dat roade.”
Personal, am început să cred că vaccinații anti-Covid (de la nivel înalt până la ultimul muritor de rând) vor cu orice preț să fie toți vaccinați, să moară și capra vecinului – dacă e să fie pățiți (vaccinul nefiind sigur, oricât încearcă „decidenții” să susțină că nu e adevărat, vaccinul nu asigură imunitate nici trei luni celor cu comorbidități, darmite șase, câte se declară oficial; nu se compară cu imunitatea naturală a celui sănătos sau a celui care a căpătat imunitatea trecând prin boala Covid), să o pățească toți… Se pare că la nivel global s-a reușit anemierea sănătății tuturor prin vaccinare (a celor care au acceptat să se vaccineze). Sper măcar să nu dea dependență, să se tot treacă dintr-un vaccin în altul.
***
Altfel, trăiesc degeaba în continuare, mă afectează „starea generală a națiunii”, dată peste cap de guvernanți – de la gestionarea pandemiei din ultimii doi ani (cu tot felul de restricții umilitoare, care atentează la „condiția omului”, la drepturile și libertățile fundamentale consfințite inutil prin Constituție, încălcate flagrant), la liberalizarea iresponsabilă a energiei (gaz metan și curent electric) făcută anul trecut de premierul PNL Florin Câțu, care îngroapă de vii și ultimele economii făcute de români. Vă dau exemplul meu, la Brașov, numai la gazul metan consumat: am plătit în preajma Crăciunului două facturi de peste 600 de lei fiecare (una lunară de peste 650 lei, alta de 600 lei regularizare), iar săptămâna asta am plătit alți peste 800 de lei (pentru perioada 23 decembrie 2021-19 ianuarie 2022, adică nici pentru o lună). E inimaginabil, în nici o lună am plătit peste 2.100 de lei numai gazul metan, la un termostat (care închide și deschide centrala termică) ținut la 21 de grade (suntem obligați să mai punem o haină pe noi; în condițiile în care iarna nu a fost până azi prea grea). Sincer, dacă e să mă pun în pielea lor, mă întreb cum or fi mai plătind românii facturile de acest gen.
N-am mai urcat pe munte, să-mi distrag atenția de la realitatea „socială” mizerabilă – e ghețuș peste tot, îți rupi gâtul urcând, mai bine stai acasă și tânjești. Nu fac în fiecare zi decât să citesc tot felul de cărți, reviste literare, știri online (și să pierd vremea cu mesajele primite pe WhatsApp și Messenger, texte și video). Am făcut în luna care a trecut în câteva rânduri pârtie în fața și în spatele casei. De când e ger (toată luna a fost), la păsările pădurii (pițigoi, în principal) le pun în lădița de pe gardul dinspre pădure semințe de floarea soarelui (va trebui să fac un nou drum la Adjud, să fac rost de un alt sac de semințe, cumpărate prin fratele meu Marian de la o cunoștință a lui) și miez de nucă, alune fără sare, șunculiță. Iar mierlelor și gaițelor (care le fură pițigoilor șunculița, miezul de nucă și alunele fără sare, nu o dată) le pun parizer și hrană uscată pentru pisici. Motanul sălbatic, liber (îmi imaginez că are o drăguță cu pui cine știe la ce distanță) are cutia lui amenajată în marchiză, în afară de parizer de porc și de pui îi pun hrană uscată și hrană umedă cumpărate, plus piept de pui, mai rar, că s-a boierit și el (asemenea motănelului nostru albastru și pisicuței negre) și are noi pretenții… Le dau mâncare dimineața și după-amiaza.
De când a căzut zăpada, n-am mai văzut la gardul spre pădure căprioarele, în schimb trec mistreții. Nu stau în continuare la televizor decât trei sferturi de oră, la ora 20, la Telejurnalul TVR 1 (Doina, în schimb, stă la filme „artistice” la televizor; mai nou stă și pe laptop la filme de pe internet, date de HBO.GO), prefer să stau mai mult cu ochii pe fereastră sau în gol, plimbat dintr-o cameră în alta… Joia ieșim cu mașina la cumpărături pentru o săptămână (profitând de faptul că e ziua când găsesc săptămânalul România literară la Inmedio, la Carrefour, la care eu n-am acces, nefiind vaccinat anti-Covid; dar Doina, „trecută prin boală”, îi duce de nas pe cerberii caraghioși care țin calea la intrare). Motănelul nostru albastru nu-și găsește în continuare locul în casă (și nici afară nu-i convine să stea prea mult), deși toată casa e a lui, pisicuța noastră neagră are tabieturile ei (ne vine pe piept când stăm întinși în pat și ziua și noaptea și ne tratează, pipăindu-ne cu lăbuțele acolo unde ne doare; are o știință medicală de necrezut). Noaptea am aceleași probleme, sunt trezit de motănel din trei în trei ore (îi dau să mănânce și iese afară sau nu), pisica are și ea ideea de a ieși afară când readorm…
Mă culc înainte de ora 2. La ora 9.45, „ceas”, mă trezește poetul Aurelian Titu Dumitrescu cu „Ce mai faci?” (îi răspund somnoros monosilabic de regulă; dacă eu îl întreb ce mai face, îmi răspunde invariabil că el e fericit). La birou am cana mea cu cafea rece (lăsată de Doina, mare meșter; ea gătește în casă), îmi salvez ziua când am ceva de scris (mă dau cu capul de pereți să găsesc un subiect pentru articole la revistele la care mai colaborez). Miercurea și sâmbăta facem curățenie în casă… Și tot așa. La trei luni sunt Cap Limpede la revista Viața Românească, pe internet (prin bunăvoința redactorului-șef Nicolae Prelipceanu). N-am mai fost demult la București, plătesc (pentru nimeni) „hangaralele”, serviciile lunare, pe card, de acasă de la București (aici avem domiciliul stabil, culmea; din când în când mai trece o familie prietenoasă să șteargă praful și să vadă ce se mai întâmplă, are cheie). Mă mulțumesc în continuare cu puțin, la limită. Dinspre micul dejun: banană și alune în coajă. Cina: ou fiert, măsline, șvaițer, câte un pic. La prânz, din ce gătește Doina. Viața literară mă mai interesează doar de la distanță (la Brașov stau deoparte, nu dau peste nimeni, deși e o Filială a Uniunii aici activă), nu mă mai implic în nimic, vag, las lucrurile să curgă de la sine…
La titlu, lucrare de Gheorghe Vrăneanțu
În text, fotografii cu zăpada de acasă (la Brașov)…
0 Comments