Joi, 18 martie 2010. În continuarea celor scrise aici ieri, când mi-am pierdut capul. Las la o parte faptul că azi am încălţat Adidaşi de firmă cu pânză violetă (vorbesc serios), să preîntâmpin o eventuală răsturnare de situaţie, ieşit din casă, ştiind că unde nu e cap (mi l-am pierdut ieri aici, aţi reţinut), e vai de picioare… Îmi era cunoscută adversitatea lui Bujor Nedelcovici la adresa lui Mircea Iorgulescu, au apărut pagini întregi, în reviste literare româneşti centrale, de acuzaţii reciproce, în ultimii ani. Amândoi locuiesc la Paris. Dacă am înţeles bine, scandalul a luat proporţii după ce Bujor Nedelcovici a descoperit în dosarul lui de la Securitate turnătoriile unuia sau altuia şi, prin excludere, nu i-a fost greu să-l determine pe unul: pe Mircea Iorgulescu, apropiat lui. Pare a fi o regulă în lumea intelectuală românească, turnătorii să fi fost colegii, rudele, vecinii, dar mai ales prietenii apropiaţi. Mircea Iorgulescu s-a dezvinovăţit, de câte ori a fost acuzat că el e cel se ascunde sub un nume (sau două) conspirativ şi care l-a turnat la Securitate pe Nedelcovici. Acum a intervenit CNSAS şi a spus da, Mircea Iorgulescu a fost un turnător. Membru PCR fiind, avea acordul să toarne (aici se deschide o altă discuţie spectaculoasă legată de diabolica Securitate ceauşistă; se tot spune că vechilor membri ai PCR li s-au distrus dosarele de la Securitate, după venirea lui N. Ceauşescu la putere, apoi că noilor membri ai PCR nu li s-au mai întocmit dosare la Securitate, deoarece erau obligaţi, ca membri ai PCR-Securitate, să toarne automat, vigilenţi, nemaifiind nevoie de controlul Securităţii asupra lor, să stabilească dacă totul e în regulă în ceea ce-i priveşte, şi nici de o arhivare a informaţiilor obţinute de la membrii PCR). De fapt, Mircea Iorgulescu, membru PCR de bază, are sau nu un dosar al lui la Securitate (fie şi pus la păstrare, la secret, pentru a nu perturba securitatea naţională postcomunistă), care să-l deconspire? Întreb, deoarece sunt convins că Mircea Iorgulescu s-a bazat pe faptul că dosarul lui la Securitate (ca şi al lui Traian Băsescu sau Ion Iliescu şi tot aşa) nu mai există pentru public. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Eugen Uricaru, pot să pun pariu, membru PCR fiind. De aceea în răspunsurile publice ale lui Iorgulescu la acuzaţiile lui Nedelcovici că nu l-a turnat au fost confuze, ciudate. Citind aceste răspunsuri ale lui Iorgulescu la acuzaţiile aduse că a turnat, am început să am îndoieli că Mircea Iorgulescu e curat moral şi mi-a părut rău că nu e capabil să se autoculpabilizeze. E şi asta o boală românească, în a nu recunoaşte că ai colaborat cu Securitatea. În definitiv, dacă ai fost deconspirat de colegul pe care ştii că l-ai turnat, şi apoi de CNSAS, ce rost mai are să susţii că nu e adevărat? N-o să mă credeţi, dar n-am fost impresionat atât de faptul că s-a confirmat oficial că Mircea Iorgulescu a turnat la Securitate, cât faptul că a fost o „cârtiţă” a Securităţii la Radio Europa Liberă şi că şi-a jucat atât de bine rolul, încât nimănui nu i-a dat prin cap să-l acuze de aşa ceva. A venit acum CNSAS şi a aruncat bomba pe piaţă… Îmi e tot mai greu să fac faţă, să văd că în trecut reperele mele morale au fost mincinoase, au fost colaboraţioniste – cazul lui Mircea Iorgulescu, un critic literar pentru care puteam să bag mâna în foc, sincer, că are coloană vertebrală, şi apoi Radio Europa Liberă, care se dovedeşte a fi fost un cuib de colaboratori ai Securităţii (toţi au fost acuzaţi după Revoluţie în acest sens, că au fost trimişii Securităţii la Munchen, şi N.C. Munteanu, şi Max Bănuş, şi Emil Hurezeanu, acum aflu că şi Mircea Iorgulescu). Ce naiba să mai înţeleg? Comentariile scriitorilor transfugi de le Europa Liberă erau ordonate de acea parte a Securităţii care-l scăpase din braţe pe Ceauşescu şi dorea o perestrioikă gorbaciovistă în România? Adică erau trimişii Securităţii KGB-iste, împotriva căreia se lupta Ceauşescu, ştiind că se doreşte înlăturarea lui de la Moscova?
Cazul Mircea Iorgulescu mă face nefericit, reperele mele morale din trecut dispar o dată cu el. Mi se rupe inima să aflu că azi e grav bolnav la Paris, că face chimioterapie. Îi urez sănătate. De greşit, într-un fel sau altul, greşim toţi, unii condamnabil, alţii mai puţin. Sunt convins că lui Mircea Iorgulescu i s-a declanşat boala pe fondul supărării că a fost deconspirat. Că nu atât frustrările l-au îmbolnăvit, cât vina nemărturisită. Dacă ar fi avut curajul să se autoculpabilizeze, să ceară iertare publică pentru slăbiciunea dovedită în regimul comunist, azi ar fi fost alt om. Vorbesc serios, rolul mărturisirii la preot (fie şi la spovedania anuală) este şi acesta, de a te curăţa pe dinăuntru de păcatele săvârşite şi a o lua de la capăt. Nu sunt vorbe mari, e experienţa generaţiilor care ne-au precedat de la Adam şi Eva încoace (nu numai de la Hristos). Criticul literar Mircea Iorgulescu ar fi trebuit să ştie asta şi n-ar fi trebuit să-şi arunce la gunoi inteligenţa, nici cărţile premiate de Uniunea Scriitorilor.
Spuneam la începutul acestei pagini de jurnal că am încălţat Adidaşi orginali de piele azi, care au inserată pânză violetă în ei. Sunt chiar adidaşi de firmă „aproape noi” (repet, fiul meu nu poartă altceva, decât încălţăminte de firmă, aşa s-a învăţat; în schimb, eu nu cumpăr niciodată asemenea speciemene super-scumpe, nu-mi pot permite) de care uitasem, dăruiţi mie de Laurenţiu, fiul, cu ani în urmă, după ce el i-a purtat o vreme şi i-a abandonat, plictisit de ei, deranjat şi de stridenţa pânzei violete cusute în piele. Am abandonat ghetele de iarnă, venind primăvara şi am răscolit după pantofi. Mi-au atras azi atenţia adidaşii din cauza pânzei violete (ştiţi de ce, din cauza isteriei cu magia Flăcării Violete exploatate de paranormalii de la Palatul Cotroceni şi care a tranşat preşedinţia României pe 6 decembrie 2009). Fireşte, s-a tot mediatizat că purtarea culorii violete (care s-a extins aberant de atunci în România, în toate planurile) îţi poartă noroc, te revigorează şi te fereşte de cel rău. Brusc, am conştientizat că am nevoie azi de o asemenea protecţie a Flăcării Violete, am încălţat adidaşii de firmă „purtaţi” cu pânză violetă deoarece am rămas de ieri fără cap (din cauza cazului Iorgulescu, care m-a demobilizat profund) şi mi-a fost teamă că-mi va fi vai şi amar de picioare…
Am aflat de Mircea Iorgulescu ca a colaborat cu Secu din cartea lui Bijor Nedelcovici, „Tigrul de hartie”. Tot ce a scris acolo Bujor mi s-a parut abominabil din partea lui Iorgulescu, fiindca erau prieteni apropiati. Pe mine nu ma mira. Te rog ceva Liviu, pe reteaua literara am postat cateva poeme ale mele. Daca ai timp citeste-le si spune-mi parerea ta. Mersi.
Sincer, îmi pare rău că cel pe care l-am venerat multă vreme(cam din 1986 când i-a apărut partea a I-a la „Spre alt Istrati” ), şi m-a izbit mărturisirea sa că până în 1982 nu citise nimic din Panait Istrati, eu pe atunci dormeam cu Chira Chiralina şi Moş Anghel, Codin, Cosma … sub cap. Nu voiam să scriu aceste rânduri, pentru frumuseţea acelei cărţi despre P. Istrati…, dar să ne amintim cum începea cartea:”Un caz a fost considerat Panait Istrati, un caz pentru toţi – prieteni şi duşmani, admiratori şi detractori, spirite înalte şi mediocrităţi … etc ” – nu mai e cazul să cităm. Dar cum e posibil atunci, să spună :”întotdeauna cei aleşi sunt puţini” – pe vremea când nota în carte aceste cuvinte profetice, nu ştia că el nu face parte din aceştia? Domnule LIS, ştiţi ca şi mine că în 1907 Panait Istrati e găsit la Neapole în prag de sinucidere, cu o valiză la el în care i s-a găsit un volum din poeziile lui Mihai Eminescu şi mai ales însemnată şi mult frunzărită pagina la poezia ÎMPĂRAT şi PROLETAR, poezie pe care o citea pretutindeni. Întrebare: chiar nu ştia asta M. Iorgulescu? Că ultimele versuri , trebuie să-l fi tulburat adânc şi pe el: ..- şi să trăim ca fraţi”. Eminescu nu a zis „cârtiţe”. Şi nici nu a fost măcar fulgerat de finalul frazei de protest a lui P. Istrati, protest scris lui Ionel Brătianu în 1909, şi pe care îl reproduce M. Iorgulescu la pag. 196 în carte . Se termina (asta trebuie să o audă cârtiţa de acum) : „Fereşte-te!”…
2. Sunt dator, pe scurt, la un răspuns către dvs. din Jurnal (marţi): „Nu sunt un scriitor de meserie şi nu cred să devin vreodată” (spunea Panait Istrati), şi despre mine cred şi spun acelaşi lucru. Întâmplarea a vrut să fiu pescuit de M.Ifrim, sunt opera lui. Şi liceul şi facultatea, mi-au fost de specialitate: inginer energetic, asta mi-e meseria. Literatura a fost şi e un hoby, că am 2 cărţi depre cărţile altor scriitori, aprox. 100 de scriitori din Buzău şi ţară, alte trei cărţi de poezie, un roman şi o carte de povestiri? E un miracol din 2005 încoace şi vinovat e M.I. – dar îmi place că în Electrica, există un scriitor (membru USR) care are până azi o atare performanţă. Meseria mea e ingineria de specialitate şi mă bucur acum, că la 18 ani, am ascultat-o pe Mirela Roznoveanu (Tomis), şi am dat la inginerie.”Nu ai nevoie de Facultate de litere – îmi spunea. Eşti de pe acum un al doilea Zaharia Stancu (îmi publicase ca debut, proza „O felie de pepene” în nr. 4, aprilie, la Tomis. A fost o profeţie (ca şi cea a lui Fănuş Neagu în 1972 care scria în Luceafărul: Mă simt răzbunat pe toţi munţii de hârtie cenuşie care mi-au trecut prin mână. Am descoperit un tânăr poet cu marea în suflet pe care îl vom şi publica”. Profeţii care nu s-au înfăptuit până în 2005 când m-a pescuit M.I. din cauze pe care vreau să mi le şterg cu buretele din memorie , sunt mult, prea dureroase. Cred că v-am răspuns. P.S. Sunt la la treilea eseu intitulat „Ezitând între taină şi nimic” – un periplu în universul poetic LIS. Atât!
Dragă Mariana Criş, nu ştiu cum să fac să-ţi găsesc poemele pe Reţeaua literară. Te-am citit mereu cu placere, eşti o poetă adevărată. Altfel, nu ştiu la ce-ţi folosesc părerile mele (sau ale altuia), tu eşti tu şi trebuie să rămâi aşa, să nu asculţi de nimeni.
Domnule Tudor Cicu, sunteţi o adevărată enciclopedie literară. Sunteţi inginer? Uitaţi-vă la scriitorii care au funcţii în USR, Gabriel Chifu şi Horia Gârbea şunt ingineri, Varujan Vosganian e economist – care e problema? Talentul literar nu se împarte pe meserii, cu el te naşti, nu contează ce drum profesional urmezi în viaţă. La Electrica lucrează un prozator de vârf nouăzecist, Dumitru Ungureanu din Găeşti, n-are nici un complex. Mirela Roznoveanu (emigrată demult) avea dreptate. Nu aşteptaţi invitaţie, dacă simţiţi nevoia să scrieţi şi să scoateţi cărţi, scrieţi şi scoateţi cărţi, fie şi împotriuva curentului. Multumesc pentru PS, e clar că sunteţi o excepţie de la regulă.
Surprinzătoare dezvăluire, dar, cum nu ne mai mira nimic, trebuie s-o luăm ca atare. Dar din faptul că majoritatea redactorilor de la Europe liberă au fost, în ţară, siliţi să se prostitueze, nu cred că ar trebui să conchidem că toţi aceştia au avut misiuni de „cârtiţă”. Toţi aceştia au fost mai intâi hărţuiţi în ţară, constrânşi să se maculeze, iar când au avut posibilitatea, au părăsit lagărul mocirlei morale şi s-au pus în serviciul posturilor de radio anticomuniste. Şi şi-au făcut bine treba. Probabil că fără educaţia anticomunista propagată constant de Radio Europa liberă, n-ar mai fi existat în România un Decembrie 1989. Să-i înţelegem şi să-i iertăm aşadar! Şi să-i apreciem pentru coloana vertebrală pe care au dovedit-o în opera scrisă. Nu-mi amintesc ca Iorgulescu să fi scris v reun elogiu la adresa „conducătorului iubit”.
Ai dreptate, draga Valentin Popa, fără Europa Liberă n-am fi avut Revoluţie (iar eu nu m-aş fi radicalizat dacă n-ar fi existat Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu aici). Mie mi-e greu sa-l condamn azi pe Mircea Iorgulescu, dar prietenii lui (care-l cunosc de aproape) nu-l iartă, între ei fiind şi scriitori români parizieni. Îti dai seama, eu nu generalizez. M-am speriat numai că Securitatea a putut să-l implanteze pe Mircea Iorgulescu la Europa Liberă, că Securitatea a fost atât de eficientă. Altfel, Mircea Iorgulescu are motive să se sperie, opera lui cu coloană vertebrală ar putea fi de aici înainte trecută prin filtrul colaboraţionismului.
Fostul ofiter de securitate Marinescu Danut care CNSAS a stabilit prin decizie definitiva ca a incalcat drepturile omului in exercitarea atributilor de servici atunci cand m-a anchetat in anii 80 si-a construit fara aprobare un cavou in Cimitirul Eroilor Militari din Tg-Jiu.
Amanunte aflati accesand linkul ;
http://www.verticalonline.ro/un-fost-securist-in-cimitirul-eroilo
Tapus Constantin Luptator in rezistenta anticomunista
abundant account you chalk up
Nu este corect cum judecaţi, stimate domnule Liviu Ioan Stoiciu. Mai prudent şi mai omeneşte ar fi fost bine să spuneţi, după ce veţi fi citit documentele procesului pentru dovedirea calităţii de colaborator al Securităţii, apărute în mai multe numere ale revistei Cultura, că v-ar părea rău ca Mircea Iorgulescu să fi fost turnător, dacă într-adevăr văpare rău, cum spuneţi. Trebuie reţinut însă că nici până azi nu s-a făcut motivaţia sentinţei, aşa că acest om mai are încă dreptul la prezumţia de nevinovăţie. Aşa că…