Marți, 24 ianuarie 2012. Ziua „Unirii Mici” a însemnat tot „Jos Băsescu!”. Mare patriot cum e, a văzut negru în fața ochilor, nu poate fi supărare mai mare la adresa unui președinte de stat decât să i se ceară demisia într-o zi de rezonanță istorică. În această seară Băsescu a izbucnit public, demonizându-i pe cei din opoziție (în mintea lui, opoziția e vinovată fiindcă s-a solidarizat cu protestatarii, sau protestatarii sunt vinovați fiindcă au aceleași dorințe ca opoziția: alegeri anticipate, demisia președintelui Băsescu și a Guvernului Boc, toate la un loc însemnând și demisia parlamentului): „Stiti ce ma socheaza cel mai tare? Ca mesajul lui Ion Iliescu, Crin Antonescu, Victor Ponta, fostul colonel Dogaru, sunt similare cu cele ale fostului presedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin”, a spus presedintele in timpul ceremoniei depunerii juramantului de catre Cristian Diaconescu, noul ministru de Externe. Liderul comunist de la Chisinau, Vladimir Voronin, si-a manifestat, in urma cu cateva zile, sustinerea pentru protestatarii din Romania si a spus ca spera ca miscarile stradale sa duca la plecarea de la putere a lui Traian Basescu (Ziare.com). Ce rău a ajuns bietul Băsescu, să se transforme într-un jalnic diversionist… A fost taxat imediat de tânărul lup Victor Ponta: „Nu am vazut un presedinte al romanilor, ci un dictator in delir”… Mărturisesc, e pentru prima dată în ultimii 22 de ani când am avut spectrul reapariției în scenă a lui Ceaușescu încolțit de protestatari și a guvernanților lui din nefasta seară de 20 decembrie 1989, la televizor (cu figuri dezumanizate de încordare; din 16 decembrie la Timișoara pornind revolta populară, care avea să se transforme în revoluție, după ce a curs sânge). Incalificabil, Băsescu (asemenea lui Ceaușescu în 20 decembrie 1989) a amenințat în această seară cu o… intervenție, care va avea loc mâine! Așa: „Intervenția mea de mâine cu românii”. Mi-am făcut cruce, să piară piaza rea din fața ochilor (apropo, crucea are o putere extraordinară, vă voi da mai jos un scurt documentar în acest sens, primit de la poeta Adriana Barna). Azi a fost a 12-a zi consecutivă de proteste în Piața Universității și în țară, amestecată cu sărbătorirea Zilei Principatelor Unite și cu mitingul rezerviștilor, revoluționarilor și sindicaliștilor de la București (îi las la o parte pe suporterii de fotbal, o masă de tineri care nu știe ce vrea, de aceea e ușor de manipulat de provocatorii puterii, infiltrați printre protestatari) din Piața Victoriei și din fața… televiziunii publice (pe bună dreptate veniți aici, TVR 1 continuă să fie o tribună tendențioasă a puterii, de rea-credință; interesant că la telejurnalul de la ora 20 de azi a venit să dea lecții de democrație o jurnalistă compromisă, care sărută de ani de zile aceleași părți indecente ale lui Băsescu, cândva scriitoare, Tia Șerbănescu, și a luat peste picior protestele, spunând că au o misiune de îndeplinit; până unde se va întinde prostia susținătorilor lui Băsescu din presa scrisă și audiovizuală; mă intrigă la culme că și Băsescu și cei din guvern recunosc, spășiți, că protestatarii din stradă au dreptate, dar susținătorii puterii, mercenarii ei mai exact, o țin pe a lor și distorsionează protestele, încercând să le minimalizeze și să le decredibilizeze; în această seară am fost în Piața Universității și am citit două pancarte mari care m-au făcut să roșesc, adresate unei prostituate civice, devotate aceluiași Băsescu, nu vă dau numele ei fiindcă mi-a fost în tinerețe prietenă dezinteresată, pe atunci scria proză; e grozav că Piața Universității penalizează presa ticăloșită, a ajuns o agora; la televiziunea publică s-a lăsat o pancartă uriașă cu o parte dintre cei vânduți actualului regim de la televiziuni, din păcate n-am reușit să le rețin numele, am văzut-o filmată fugitiv, i-am descoperit acolo și pe cei de la Realitatea TV, de la Mihai Tatulici la Emil Hurezeanu, amândoi foști scriitori, ceea ce m-a scârbit). Începând de la ora 22.30, vremea s-a stricat de tot la București: ploaie, zăpadă, vânt, mâine e așteptat viscol. Îmi e imposibil să cred că românii, admirabilii protestatari, vor mai putea să iasă în stradă să strige „Jos Băsescu!”. Băsescu va avea posibilitatea să jubileze (adică să stea în banca lui, ascuns, să nu facă prostia să iasă și să promită românilor 100 de lei de la nu știu ce balcon, să-i provoace, precum Ceaușescu pe 21 decembrie 1989; a întins și așa destul coarda).
***
Altfel, astăzi s-a tot atras atenția asupra faptului că „astronomii de la National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) au avertizat ca a inceput cea mai puternica furtuna solara din ultimii sapte ani, aceasta urmand sa atinga Pamantul marti. Chiar și în predicțiile clarvăzătorilor care de regulă anunță la început de an ce se va întâmpla în viitorul apropiat, această furtună este prezisă ca fiind una devastatoare ce va influenta ciclul normal al vieții terestre”. Azi, marți, nu s-a întâmplat nimic (nici măcar de dereglări electromagnetice n-am auzit, nici să fi rămas vreun oraș fără curent electric sau să se fi prăjit vreun satelit) – dar mâine? S-a observat că furtunile solare de proporții au legătură cu cutremurele catastrofale, bat în lemn: României exact un cutremur devastator i-ar mai lipsi acum. Fac iar o cruce mare (știți efectul)… „Corelând cu evenimentele de acest fel de anul trecut, ar putea fi declansarea unui mare cutremur in zona Terrei care a fost expusă în momentul exploziei solare. Asa a fost anul trecut si cu cutremurul din Noua Zeelandă, cu cel din Japonia, dupa doua mari explozii solare, dar și cu eruptiile unor vulcani din Cercul de Foc al Pacificului” (Agentia.org). Pe de altă, știți, s-a făcut destul caz că de ieri, 23 ianuarie, am intrat în Anul chinezesc al Dragonului de Apă, care se anunță a fi un an al extremelor, an al catastrofelor naturale și al conflictelor: Apa Yang este apa puternicului ocean iar Dragonul forta pamantului, imbinarea acestor elemente putand aduce cutremure puternice, inundatii, tsunami-uri, avalanse, dezastre miniere, alunecari de teren, prabusiri de cladiri. Miscarile pamantului pot fi extrem de puternice in acest an si de-a lungul timpului, cele mai puternice cutremure au avut loc in ani de Dragon: în 1952 (Dragon de Apa) California , cutremur cu magnitudine 7.5, URSS cutremur 8.2; în 1964 (Dragon de Lemn) Alaska cutremur cu magnitudine 9.2, Japonia cutremur 7.6; în 1976 (Dragon de Foc) China cutremur cu magnitudine 7.8, soldat cu 250.000 de morți; în 1988 (Dragon de Pămant) Nepal cutremur cu magnitudine 6.6, Rusia cutremur 6.9; în anul 2000 (Dragon de Metal) Azerbaidjan cutremur cu magnitudinea 7, Sumatra cutremur 7.9… Trebuie observat că în 2012 se încheie ciclul de 60 de ani al astrologiei (zodiacului) chinezești, motiv în plus de îngrijorare (coincidență, tot în acest an se încheie calendarul mayaș, nu?). Va trebui să ne înmulțim rugăciunile…
***
Luați aminte la acest documentar ortodox (de care pomeneam mai înainte, primit pe e-mail):
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.
„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.” (Vezi Nota)
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a măsurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe măsură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizează tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de măsură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. „Apa distinge nivelul de credinţă al oamenilor”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
Notă: Au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experienţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am văzut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive asupra celor ce au credinţă în Dumnezeu. (N. T.)
Aproape 2 saptamani de claustrofobie pot produce si unui om absolut normal ceva probleme psihice, dar se vede ca pe al nostru din capul statului l-au marcat ingrozitor.
Halul jalnic in care arata, cu toata stradania celor care au grija de imaginea lui (ce-a mai ramas din ea 😉 ), obligand sa fie filmat doar dintr-un unghi capabil sa mai ascunda din ravagiile pe care izolarea, gandurile negre, poate chiar si remuscarile sau licorile cu care s-a amagit ca-l ajuta sa treaca mai usor peste fundatura in care s-a varat, vestile proaste ce au inceput sa vina si din afara, nu numai din tara, toate aceste cosmaruri puteau dobori psihic pe oricine.
Dar ceea ce a prezentat el intregii tari, imaginea aceasta de om infrant, dar inca sperand ca minciunile, amenintarile si smecheriile il vor salva si de data aceasta, nu-l vor mai putea aduce niciodata la inaltimea demnitatii definitiv pierdute !
Si fortele, malefice pentru Romania , in mainile carora se afla, au vazut ca au pariat pe o gloaba, nu pe un cal castigator !
Nenorocirea Romaniei ar fi sa-l lase sa incerce a se salva, pentru ca individul asta ar face-o cu orice mijloace indiferent de cati ar trebui sa dispara din calea lui !
Doamne ocroteste-i pe romani !
De ziua sfanta a Unirii romanilor, cei prinsi ( ca niste raufacatori !) in fruntea tarii n-au avut nici unul curajul sa se arate celor care i-au ales, si de a caror soarta sunt direct raspunzatori, fapt ce va ramane caz/obiect de studiu in analizele politice .
cat s-au straduit pesedistii si liberalii sa umple pietele din Iasi si Focsani cu oamenii lor …..si tot degeaba. Au fost huiduiti ca si basistii, masochism curat.
Domnule Andrei, fugi cu ursul că sperii copiii! Masochist este acela care se preface că nu vede ce se întâmplă şi care atacă opoziţia doar ca să se menţină ticăloşii ăştia la putere!
Dupa cat de inteligent si „suptil” e @andrei asta, n-ar fi exclus sa poarte si Co(a)rne(a), pe care , ca toti ai lui si le vara peste tot 😉
o pozitie, o pozitie, de asta vorbeam si eu, domnule Paul. Iar cei care i-au huiduit pe toti, de la cap la coada, nu erau decat niste loaze pline de bani si tupeu, pasionati de arata(teatrului) si a smenului. Gurile rele spun ca mananca, beau, si au o multime de combinatii impreuna, ba se mai si imprumuta unii de la altii cand pierd la Monte, da noi putem sa-i credem?
…acum, fiecare dintre noi cred ca are o pasiune, unii joaca sah, altii colectioneaza timbre, fac politica, pe mine ma pasioneaza papagalii, fiindca au o coloratura bogata, mai mare drakul sa-i vezi in plina volta…
Pai de ce nu stai tu acolo, sa-i vezi ca lumea, la imperechere (” in plina volta”), mai ales pe cei inca viu colorati portocaliu 😉
unul zicea ca speri ursul,e adevarat?,,,chiar ai inteles ce vrea sa spuna? atunci…etc,etc….
Unora trebuie sa-le spui pe sleau, sa stea pe muntele Gaina, dar ei ,nu si nu.Poate lapidarea ne scapa de cei care mai sus,sau chiar pe aici,te roaga insistent sa-i(sa le) tragi un sut in cur(sul) serii.Scarba pentru unii,pretuire pentru altii.
Condoleante familiei,marelui om,cetatean si artist,EMIL HOSU.
Dumnezeu sa-l ierte!
presimt ca unii se vor retrage in muntii inzapeziti ai Ciolaniei sa organizeze rezistenta ciolanita, ca tot a fost candva una adevarata(insa degeaba, astia mici stiu de cuvinte ca „patrie”, „onoare”, „datorie” din DEX, desi isi dau ochii peste cap alandala). Dar nu conteaza, sunt bine-organizati, o adevarata armata!…de la ciolanar-aspirant si master-ciolanar la rexCiolaneus. Fireste ca visul lor cel mare este sa proclame peste tot pamantul etnogenezei Ripensis – Ciolania. Vorba aceea: „La vremuri noi, tot noi, vai de ciolanele voastre !”. Ast timp, nelson va naviga prin ape din ce in ce mai tulburi, pe urma corbului, pana i se va inmali troasca. Din timp in timp va mai arunca cate un butoias peste bord, ca sa se tina deasupra valurilor.
Din comandant de nava “Biruinta” , Base a ajuns vatman pe un tramvai numit “Suferinta”, care-i poarta (din poarta-n poarta, pan-la ‘Nalta Poarta) pe romani spre dezastrul final.
Cum liniile de tramvai au fost asezate deja de altii, singurul lucru care ramane la latitudinea fiorosului vatman este cam cat poate intarzia la o poarta (in functie de cat dureaza proba „licuriciul” ) si mai ales viteza cu care se deplasaza, de la una la alta.
Unii zic ca inauntru sunt mai multi taxatori decat calatori, care sufocati de taxele si impozitele pe care le tot cer primii, prefera sa mearga pe jos, eventual sa coboare in Piata Universitatii de unde sa-si strige nemultumirile.
P.S. Vad ca la postari cu subiecte care ne intereseaza pe toti,
” prea putini viteji se-arata !” ….
Iar daca-i mai scadem pe cei cu treaba mare pe-aici, cam bate vantul frunza-n dunga, de goleste tot din punga si-o s-o luam de-o sa ne-ajunga ( cu varf si-ndesat!) 😉
Domnule Humor, chiar vă preţuiesc verva şi discernământul, două chestii care uneori par incompatibile.Jos pălăria!