Cum se descalifică singură mass-media aservită actualei puteri, un exemplu. Tudor Cicu crede că ieri am început de fapt Anul 63-LIS. Melidonium

Luni, 20 februarie 2012. Începe să mă enerveze mass-media aservită actualei puteri, care se descalifică flagrant singură, cu cât se apropie alegerile și campania lor electorală. Sunt sigur că va urma o perioadă de o mare mizerie morală. În principal, trustul Evenimentul zilei (și subramura lui, B 1 TV) a devenit o oficină de o agresivitate insuportabilă, servită de mercenari (acum i s-a adăugat și Ion Cristoiu; de fapt, s-a întors la „găina care naște pui”, nimic nou; Ion Cristoiu „s-a dat în bărci” cu toți cei de la putere, având de câștigat o avere; că nu ajungeau scriitorii editorialiști care de ani de zile iau bani cu lopata să pupe în părțile dorsale actualul regim, lipsiți de cea mai elementară demnitate). Cum poate presa să se coboare într-atât? Ce să crezi, când o citești sau vizionezi? Decât că e ori ticăloasă, ori de rea-credință, ori vândută. Personal, de când mă știu sunt obișnuit să mă informez din toate sursele, deci și din presa închinată puterii (care e plătită prin diferite subterfugii „legale” din banii publici), și încerc să respect și opinia adversă – dar nu atunci când e proastă. O subramură a Evenimentului zilei e și agenția Ziare.com (care preia știrile cu prioritate de la trustul Evenimentul zilei), azi citesc (sub titlul „Protestatarii au inceput sa se adune din nou in Piata Universitatii”): Cativa oameni au inceput din nou sa se adune la Universitate, in fata Teatrului National, cerand demisia presedintelui Traian Basescu si a premierului Mihai Razvan Ungureanu. Dupa cateva zile de ger si zapada, in care numarul protestatarilor din centrul Capitalei a scazut simtitor, luni, odata cu temperaturile suportabile, au aparut si nemultumitii care, de la mijlocul lui ianuarie, cer demisia Guvernului, oricare ar fi acesta… Miscarile de strada s-au mai potolit odata cu demisia Guvernului condus de Emil Boc, la 6 februarie. E o știre tendențioasă. Cum să se potolească dacă zilnic se scandează alegeri anticipate, demisia lui Băsescu și a lui Ungureanu? Am mai atras atenția aici, oricine (numai cei de la Ziare.com nu vor) poate să monitorizeze secundă de secundă ce se întâmplă în Piața Universității, transmițându-se non-stop imagini prin cameră web, pe Jurnalul.ro, îi poți număra exact pe protestatari. Eu mă uit zilnic să văd dacă sunt protestatarii acolo – din 13 ianuarie (azi e a 38-a zi consecutivă) n-au lipsit de acolo în nici o zi, și au fost întotdeauna cu zecile și sutele prezenți, pe ger și viscol. Ce spune Ziare.com: „Cativa oameni au inceput din nou sa se adune la Universitate”. E o informație anume deformată (să minimalizeze fenomenul), azi au fost mai multe zeci de protestatari – în această seară l-am văzut pe liderul lor, Cristian Crăciun pe România TV dând interviu, înconjurat de Dumnezeu știe câți, dar era vorba de zeci de protestatari, nu de… câțiva. Nu se poate să fii bătut în cap, să anunți câțiva, când vezi pe camera web sau la o televiziune în direct că e vorba de multe zeci (cu cât vine seara numărul lor crește constant). V-am dau un exemplu de dezinformare și de fals „în actele publice”. Las la o parte faptul că ziarul de tiraj Evenimentul zilei ignoră cu totul protestatarii, crezând că așa ei nu mai există.

***

Începând cu acest An 62-LIS scurtez pagina de jurnal online, încerc să mai scap de starea de încordare că ba n-am subiect, ba n-am timp, ba n-am chef de scris, ba sunt plecat de acasă (Doina mereu mă ceartă că mă omor cu firea)… Tudor Cicu, la Comentariile de ieri, de aici, readuce în discuție fenomenul numărătorii anilor: „De fapt, poetul Liviu Ioan Stoiciu a început a păşi cu paşi timizi şi nedumeriţi, în ce-l de-al 63 an al vieţii sale” (reiau mai jos întreaga lui considerație). Nu pot să pricep. Atunci când m-am născut, pe 19 februarie 1950 a fost anul 0 (zero) pentru mine, nu 1! Pe zi ce a trecut de la naștere au trecut șapte zile sau o lună. De-a lungul anului meu 0 (zero) am împlinit 3 sau 9 luni. Pe 19 februarie 1951 s-a împlinit 1 an, am împlinit 1 an, a fost anul meu 1. În 19 februarie 1970 am împlinit 20 de ani, a fost anul 20 pentru mine, în 19 februarie 2000 am împlinit 50 de ani, a fost anul 50 pentru mine, în 19 februarie 2012 am împlinit 62 de ani, adică încep anul 62 și abia pe 19 februarie 2013 (dacă mai apuc) împlinesc 63 de ani. Deci eu am intrat pe 19 februarie 2012 în prima zi a celui de-al 62-lea meu an! De aceea am anunțat că a început Anul 62-LIS. Iată însă că inginerul-scriitor Tudor Cicu susține că eu am pășit în al… 63 an pe 19 februarie 2012! Cum să pășesc în al 63-lea an, dacă abia am început al 62-lea an? Îmi pare rău, nu mă puteți convinge că azi, când scriu aici nu sunt în a doua zi a anului 62-LIS, care se va încheia pe 18 februarie 2013. Nu mă mai zăpăciți…

Gânduri la o aniversare

De fapt, poetul Liviu Ioan Stoiciu a început a păşi cu paşi timizi şi nedumeriţi, în ce-l de-al 63 an al vieţii sale. „Ce vreme-i într-o zi, ce vreme!” – spunea Boris Pasternak. Scena prin care acel cazac tânăr (din „Doctor Jivago”), înconjurat „de o mulţime care râdea fericită”, arunca în aer o monedă de cinci copeici, iar acel evreu bătrân, cu mantaua lui lungă, se arunca s-o prindă, rămâne în memoria cititorului, prin talentul celui care descrie toate acestea. Trebuie să ştiţi, moneda aceea cădea mereu în noroi, iar cazacul (care se distra pe seama lui), îi ardea o palmă bătrânului care se apleca s-o culeagă. Asta, după părerea mea, înseamnă a te distra pe seama celor nevoiaşi. Nevoiaşi, nevoiaşi… dar, care te-au votat să le susţii drepturile. Ca să-l cităm, din nou, pe Pasternak: „Oricum s-ar fi chemat, că e vorba de feudalism şi iobăgie, de capitalism ori socialism şi industrie, sistemul era nefiresc şi nedrept”… Cred de asemenea – spunea autorul – că Rusia este predestinată să devină prima ţară socialistă de la începutul lumii. „Când se va întâmpla lucrul acesta, vom rămâne buimăciţi o vreme, iar când ne vom reveni, nu vom fi decât pe jumătate conştienţi”… Romanul, de care amintesc aici, i-a adus părintelui său (scriitorului Boris Pasternak), nemurirea… inclusiv premiul Nobel pentru literatură. Doamne, Dumnezeule! În ce prag al timpului (cu cinci faţete) ne aflăm noi? „Plecăm în lume, să ni se piardă urma, până ne-o opri Dumnezeu…” Uşor de zis! Icoana acestei realităţi, devenind tot mai grea „că n-o poţi mişca”, nu poate fi iluzia unuia ca Nikos Kazantzakis „încropind versuri pe o hârtie” la prova şalupei, gândindu-ne la Ulysse, dar nici „puterea vrăjitorească la auzul căruia se pulverizează/orice fiinţă”, cum spunea Ernst Bertram. „Sohbet” (flecăreli) – ar spune turcul. Deşi, am spune noi, nu are importanţă de unde vine acel impuls, care îi mişcă şi-i rostogoleşte sufletul poetului, deja condamnat să nu-şi sfârşească niciodată ploaia de gloanţe a cuvintelor! Vremea trece repede, dar strada, sub paşii vigilenţi ai poetului, tot nu se trezeşte. Dragul meu! – îmi sugera Balzac: „Când ataci ceva în ceruri (adică mai sus decât tine), trebuie să-l ţinteşti în primul rând pe Dumnezeu”. Şi, va trebui să încerce şi să tot încerce, fiindcă omul nu este încă desăvârşit. Şi, sunt împrejurări în viaţă, când totul în jur este doar amărăciune. Nu-mi rămâne, decât să vă iau povara Lui, asupra mea (cum zicea poetul): „De ce sunteţi încruntaţi? Ia să vă iau/eu asupra mea încruntarea. El era/mângâietorul” (din „Mângâietorul” – Pe prag (Vale-Deal), LIS).

Tudor Cicu

*

Îi mulțumesc frumos lui Culai (Nicolae Ciobanu) pentru urări și sesizare – aud pentru prima oară de „revista de cultură” (probabil numai online) intitulată Melidonium (care apare la Roman, județul Neamț; numele vine de la Melidon, fondatorul primei biblioteci publice de la Roman; e vorba de Asociația culturală „George Radu Melidon” care patronează această revistă de cultură ), fondator Emilia Țuțuianu-Dospinescu. E o surpriză de proporții, nu-mi imaginam că s-a auzit de mine într-atât: îmi sunt prezentate date biobibliografice (chiar și o referință critică) și poeme de care am uitat. Dați click de curiozitate pe: http://melidoniumm.wordpress.com/2012/02/18/liviu-ioan-stoiciu-aniversare/#more-4011 E un semn de solidaritate nesperat.

PS. Însoțesc azi pagina mea de jurnal online cu „Pictura obiect”, lucrări ale Lucianei Tamas (fiica poetului Lucian Tamas) din Satu Mare: născută pe 9 noiembrie 1992 la Satu Mare. Studii de specialitate: Scoala de Arte din Satu Mare (clasa prof. Paradi Hajnalka) – sectia desen, promotia: 2001. Ea mi-a urat ieri „ca visele sa prinda radacini acolo unde gandul si vointa o vor dicta!”.