Moartea nu înseamnă dispariția, ci transcendența între universurile pe care nu le sesizăm. Continui povestea pustnicului Valerian, fost mare actor

Marți, 17 aprilie 2012. A trecut și a treia zi de Paști. Până la Înălțare, sufletul lui Hristos rămâne printre noi, sfidând moartea. Dar ce e moartea, de fapt? Scriam zilele trecute că moartea nu e decât o trecere. Și că Hristos, după moarte și înviere, s-a transfigurat. Azi aduc în discuție un nou aspect al prezenței morții – care de fapt nu există, „nu e un  terminal”, noi nu facem decât să ne mutăm dintr-un univers în altul, dintr-o dimensiune în alta. E la modă acum „biocentrismul” lui Robert Lanza (om de știință american, medic de renume care are o nouă teorie despre univers, el crede în „universuri multiple”), cosmologia lui. Ce e cu acest concept al universurilor multiple? Un concept modern vorbeste despre „universuri multiple”, iar fiecare dintre observatiile fizicii cuantice ar putea corespunde unui univers diferit, un „multiunivers”. Exista o formă transcendentală a energiei? Un articol publicat recent pe portalul lui Robert Lanza vorbeste despre o noua teorie stiintifica – numita biocentrism – capabila sa rafineze aceste idei. Exista un numar infinit de universuri si tot ce s-ar putea eventual intampla apare inevitabil in ele. In aceste scenarii, moartea nu exista, in sensul real, conceput de noi. Toate universurile posibile exista simultan, indiferent de ceea ce se petrece la un moment dat intr-unul sau altul dintre ele. Desi corpurile individuale sunt destinate sa se autodistruga, sentimentul viu – eul despre care vorbim – ramane o forma a energiei transcedentale. Este acea forma de energie care nu moare niciodata, nu poate fi nici creata, nici distrusa. Daca ar apartine universului nostru, s-ar transforma, cum spune Lavoisier. Dar, daca apartine „multiuniversurilor”, ar putea transcede de la un univers la altul, printr-un mecanism care scapa observatiei noastre, pentru simplul motiv ca insasi capacitatea noastra de intelegere este construita sa se limiteze la tiparul lumii in care ne aflam. Avem de a face, așadar, cu o energie transcendentală. În acest sens, înțelepciunea ancestrala persista – întoarceți-vă la învierea lui Hristos, în spirit. Desi ne-am familiarizat cu ecuatia lui Einstein, ne vine greu sa disociem spatiul de timp in gandirea noastra. Avem in minte, permanent, un vartej de informatii, ordonate totdeauna in spatiu si timp, asezate mereu intr-o interdependenta lineara. Ne-am obisnuit sa privim atat nasterea, cat si moartea exclusiv ca fapte ale spatiului. Pentru noi, aceste entitati apar in spatiul nostru si dispar din el. Dar care ar fi sensul nasterii sau al mortii intr-o lume atemporala? Niciunul. In lumea atemporala, pe care noi nu o sesizam, moartea nu inseamna disparitia, ci transcendenta intre universurile pe care nu le sesizam. Suntem obisnuiti sa facem distinctia dintre trecut, prezent si viitor doar ca o iluzie incapatanat de persistenta. Ca urmare, nemurirea pare o iluzie idilica si perpetua. In fapt, ea poate avea atribute mult mai simple, daca acceptam s-o amplasam total atemporal. Acceptand ca atat timpul, cat si spatiul sunt entitati nesfarsite, nemurirea incepe a prinde contur. In mod ciudat, acest precept, greu acceptabil gandirii noastre de tip cartezian, s-a transmis ca o informatie ancestrala generatiilor celor mai primitive, din surse necunoscute. E clar, dacă provenim din alte universuri, acolo ne și ducem… Astazi, gandirea inaintasilor ni se pare primitiva, dar nu ne miram de faptul ca nici un concept religios, de pe nici un continent, nu pune semnul egal intre moarte si nimic. Toate conceptele sacre vorbesc despre perpetuarea in timp, dincolo de moarte. Toate se refera la o lume a spiritului, ca o aluzie suspecta la multiuniversurile despre care vorbeam, din care poate provenim si spre care probabil ne ducem. Iar, daca ne ducem, inseamna ca nu murim, ci trecem prin transcendenta dintr-o lume in alta. S-ar intreba oricine: care lume? Din nefericire, nu stim care, mai spune Robert Lanza pe portalul său… Robert Lanza Pavel (născut la 11 februarie 1956), specializat în medicină regenerativă, a publicat o grămadă de cărți, a primit premii pentru descoperiri fundamentale. Ce e moartea? Teoria biocentrică a lui Lanza se bazează pe fizica cuantică.

***

Atrăgeam aici atenția în Vinerea Mare, pe 13 aprilie, asupra unui actor de succes, Dragoș Pâslaru care s-a călugărit după Revoluție (vă rog să vă întoarceți la pagina mea de jurnal online de atunci, să faceți legătura). Mai mult, Dragoș Pâslaru a devenit un pustnic, mai greu de găsit după ce a plecat de la Mănăstirea Frăsinei. În acest an încă un reporter l-a reperat în județul Vâlcea – am promis să transpun în continuare întâlnirea pe fugă cu el:

Dragos Paslaru, marele actor al anilor 90 care a ales sa se calugareasca si pe care reporterul l-a gasit, cu greu, intr-o chilie din inima muntilor, langa schitul Patrunsa din judetul Valcea. La 1.500 de metri altitudine, intr-o lume a puritatii si a dragostei pentru Dumnezeu, Paslaru, acum parintele Valerian, i-a marturisit reporterului (și însoțitorului său, fotograf) ca l-a regasit pe Dumnezeu si ca se roaga in fiecare seara, inainte de a adormi, sa nu moara in somn.

„De ce-ati batut atat drum pentru mine?”, ne-a intrebat mirat calugarul. „Cine sunt eu? Un nimeni.” Dar omul care a renuntat la tot pentru a-l sluji pe Dumnezeu zambeste. Si ne invita la o cafea. „Sau poate vreti un ceai. Va mai incalziti, aici sus este foarte frig”, ne-a spus fostul mare actor. I-am spus ca doream de mult timp sa il vedem. Noi si cei care doreau sa stie ce face, ce gandeste, ce pot invata de la el. „Tata, eu nu am ce sa va invat. Sunt un nimeni. Eu il urmez pe Dumnezeu. Pot doar sa va spun care este cuvantul Lui”, ne-a spus calugarul in timp ce ii aducea colegului meu, mai friguros, o vesta imblanita. Atunci am remarcat ochii albastri ai parintelui, de o blandete care parca te inconjoara si te incalzeste. E de ajuns sa te uiti in ochii lui si imediat esti cuprins de o stare de bine ce nu se poate explica in cuvinte. Nu mai simtisem niciodata asa ceva. Totusi, la un moment dat, s-a suparat putin pe noi. I-am spus ca nu prea intram in biserica pentru ca am avut de-a face, de-a lungul timpului si experientei noastre de jurnalisti, cu unii preoti care „ocoleau” calea lui Dumnezeu. „Mergeti la biserica, mai copii, sunt atatia preoti cu har in Bucuresti. Ati cautat macar? Cu ce drept judecati? Ce sacrificii ati facut pentru Dumnezeu?”, ne-a mustrat calugarul cu blandete. „Trebuie sa crezi in El, doar Dumnezeu te apara de Diavol. Eu ma rog in fiecare noapte sa nu mor in somn. Si ii multumesc Lui in fiecare dimineata pentru acest lucru”, a marturisit marele actor. El nu a vrut sa ii pedepseasca pe agresorii sai (minerii care l-au bătut la București în iunie 1990). Le-a spus si anchetatorilor ca i-a iertat. Parintele Valerian ne-a mai sfatuit sa ne intemeiem o familie, deoarece traim „in  curvie”. „Barbatul e de vina pentru aceasta situatie, nu femeia. Casatoriti-va!”. In timp ce noi vorbeam, Rajah, motanul care ii tine de urat calugarului, mieuna de zor si se gudura pe langa parinte. „Ai fost baiat rau, nu primesti nimic de mancare pana nu iti aduci sora inapoi”, ii spunea animalului. „In afara de Rajah mai aveam o pisica, i-am lasat doua zile singuri, Rajah a terminat singur toata mancarea, iar celalalt pisoi a plecat. Pana nu-l aduce inapoi este pedepsit. Vedeti ce gras este?”, a mai spus marele actor. Dupa doua ore de discutii, ne-am luat „la revedere” de la cel care a renuntat la toate si l-a imbratisat pe Dumnezeu. Ne gandeam la drumul dificil pe care il aveam de facut. „Va duc eu”, ne-a spus parintele, care ne-a condus timp de 20 de minute pe un drum stiut numai de el. „Urmati albia raului si o sa ajungeti in sat. Dumnezeu sa fie cu voi”, ne-a urat parintele Valerian. A ramas pe loc si ne-a vegheat, pentru a fi sigur ca o luam pe drumul cel bun.

Bogdan Galca-Cancan

Reportajul în sine mai cuprinde și o mărturie a soției fostului mare actor Dragoș Pâslaru: o las pe mâine, acum, când scriu e târziu (vin din ce în ce mai greu în fața computerului, să scriu aici).

PS. De la Nicolae Ciobanu: Hristos a Înviat!

Veni şi se termină şi-această a treia zi de Paşti, ca să ies din mahmuru-ploii cu-aceste: http://vineri-ca-post.ucoz.ro/publ 

Păstraţi zîmbet şi ochi critic şi pentru proxima postare, că n-am terminat. Cum ce? – Bucătărioara, deocamdată… Mulţumesc!