Joi, 24 mai 2012. Hristos s-a înălțat! Adevărat… E Ispasul (cine moare azi, ajunge în Rai; Ispas a fost martorul care l-a văzut pe Hristos înălțându-se la ceruri; un cioban, ascuns pe dupa pietre, a urmarit evenimentul, tacut si uimit, si mai apoi a povestit alor sai cele intamplate), „de fiecare dată joia”. Când au trecut 40 de zile de la Sfânta Înviere, Mântuitorul a venit în mijlocul ucenicilor, deschizându-le mintea, să priceapă Scripturile, iar în prezenţa lor, de pe Muntele Măslinilor, S-a înălţat la Ceruri. 
„Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19) – ne despărțim azi de viața pământească a lui Hristos (am văzut la Comentarii, ieri, că neobișnuitul Ciprian Hangan ne-a adus aminte în ce credință trăim; Hristos e unul de-al nostru, de fapt; Ciprian Hangan e pentru mine un personaj fabulos dintr-o carte ciudată, care se scrie, aici, singură). Sfântul Ioan Gură de Aur spunea, în secolul al IV-lea: „Mijlocitorul păcii este Fiul Aceluia Care ne cheamă la pace; nu un om, sau înger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci însuşi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Şi ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci când doi sunt învrăjbiţi se pune între dânşii un al treilea şi potoleşte mânia unuia şi a altuia, aşa a făcut şi Hristos. Dumnezeu Se mâniase pe noi, şi noi ne abătusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit între noi şi a împăcat amândouă părţile. Dar cum S-a făcut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatăl, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei învrăjbite cu Dumnezeu – ocara”. Azi a fost și Ziua Eroilor. Potrivit Patriarhiei Române, la sărbătoarea Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi 
mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român: Slujbe de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului. Chiar într-o asemenea zi a pomenirii și iertării, nu-mi face nici o plăcere să scriu despre un scriitor maghiar din România (originar din Brașov; „scriitor de talent”, altfel) care a fost un românofob, mort în 1953. Zilele acestea s-a tot făcut caz de acest scriitor maghiar necunoscut nouă, care a murit în Spania și care ar vrea (prin urmașii lui, probabil), să fie înmormântat duminica asta în România, la Odorheiu Secuiesc, oraș ultranaționalist, ocupat de maghiari (cu ocazia Rusaliilor catolice), cu mare pompă, cu onoruri oficiale (în prezența unor somități politice din Ungaria), că așa ar fi lăsat el cu limbă de moarte? Ce aflu: „Nyírő József a murit în sărăcie în Spania, fiind înmormântat de către statul spaniol în cimitirul Almudena din Madrid. De îngrijirea mormântului său s-a ocupat statul spaniol. Ca să poată cineva să îl exhumeze pe scriitor, trebuia să 
ceară autorizaţie de la statul spaniol. Abia din 2010, de când la putere a revenit partidul Fidesz, al premierului Orban Viktor în Ungaria, a existat o preocupare serioasă pentru această idee, care a fost iniţial a domnului Szasz Jeno, liderul PCM din România şi preşedintele Fundaţiei Pro-Odorhei, care este co-organizator al evenimentului al cărui organizator principal este Parlamentul ungar”… Nu știu cum e posibil să fie înscenată această înhumare nu tocmai potrivită după 60 de ani, într-un an electoral românesc, de parcă în 2012 i s-ar fi descoperit testamentul din care să reiasă că vrea să fie îngropat în România (în 1953, când murea, era România, nu Transilvania din imperiul austro-ungar și nici Dictatul de la Viena, care fusese și el condamnat de istorie; Dictat în timpul căruia acest scriitor maghiar din România era mare zmeu fascist; mă rog, propagandiștii de azi îl prezintă drept… antibolșevic, nu fascist). Numele lui e József Nyírő – și şi-a pus calităţile sale literare şi notorietatea în slujba propagandei hungarismului, aberanta ideologie fascistoidă elaborată de Szálasi, a radicalismului ultranaţionalist şi şovin, antisemit, antiromân şi xenofob. Ce se scrie în Ungaria despre el, de curiozitate, în „Galeria portretelor literaturii ungare”: „În politică, drumul ales este cel al fascismului. (…) A fost dezamăgitor pentru cei care au observat înrudirea sa spirituală cu mitul 
criminal al purităţii sângelui. Pe aceştia i-a surprins ataşamentul clar al lui Nyírő, ce tocmai păşea pe scena politică, faţă de reprezentanţii în Ungaria ai nazismului german, faţă de Partidul Crucilor cu Săgeţi. (…) József Nyírő este un instigator la război, incitator la asasinate în masă, criminal de război în sensul dreptului penal. A aparţinut spiritual statului major al lui Szálasi. Chiar şi în emigraţie, în America şi Spania, în cărţile publicate încearcă să justifice acest spirit. (…) Romanul autobiografic „În jugul lui Dumnezeu” rămâne printre valorile durabile ale literaturii noastre, chiar dacă autorul lor, în viforul istoriei, din punct de vedere uman, dar şi cultural şi-a băgat capul nu în jugul lui Dumnezeu, ci în cel al diavolului (sn)”. Personal, nu pot acuza un scriitor pentru opțiunile publice, fie și politice, pe care le are în viață. Potrivit MAE roman, Nyiro Jozsef s-a nascut in 1889, la Jimbor, judetul Brasov si a decedat in 1953, la Madrid, in Spania, unde a fost inhumat pana de curand. In 1941, dupa anexarea Transilvaniei de Nord de catre Ungaria, a fost invitat in calitate de deputat ardelean in Parlamentul de la Budapesta si 
s-a mutat in capitala ungara. Dupa lovitura de stat din 15 octombrie 1944 si-a continuat activitatea in Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislatie antisemita. In aceasta calitate, Nyiro Jozsef a sustinut activitatea guvernului fascist al lui Szalasi Ferenc. MAE si-a exprimat dezacordul fata de intentia oficialitatilor ungare de a aduce in Romania ramasitele lui Nyiro, spre a fi reinhumate in cadrul unui ceremonial desfasurat pe parcursul mai multor zile in Gheorgheni, Miercurea Ciuc si Odorheiu Secuiesc, exprimandu-si dezacordul fata de intentia unor politicieni maghiari de a-si face campanie astfel… În această seară, Ambasada Ungariei a anunțat că reinmormantarea lui Nyiro Jozsef la Odorheiu Secuiesc va avea loc duminica, intr-un cadru privat, in conformitate cu legislatia romaneasca. Conform unui comunicat remis agentiei Mediafax, organizatorii au modificat programul si au decis sa renunte la mai multe evenimente in urma dezacordului exprimat de MAE roman. „Partea maghiara cere partii romane 
sa respecte principiile de baza ale moralei crestine. Organizatorii spera ca partea romana accepta ca evenimentul este un act de piosenie, in cursul caruia totul se va desfasura conform legislatiei romanesti. Organizatorii evenimentului nu vor utiliza evenimentul pentru scopuri politice impotriva Romaniei, numai vor ca, conform ultimei dorinte a lui Nyiro Jozsef, el sa se odihneasca in pamantul din care s-a nascut”, se arata in comunicatul Ambasadei Ungariei la Bucuresti. Îmi amintesc trist, apropo de Spania și cimitirele sale, că nimeni din România nu s-a gândit să aducă în țară rămășițele marelui scriitor Vintilă Horia din Spania, acuzat că a fost legionar.
***
Un drag poet, Dan Bogdan Hanu din Iași, împlinește azi o vârstă superbă – 50 (îi urez să fie inspirat și iubit). Dan Bogdan Hanu s-a nǎscut la 24 mai 1962, la Rǎdǎuţi. Studii gimnaziale şi liceul de matematicǎ-fizicǎ „George Bacovia” din 
Bacǎu, promoţia 1981. A absolvit Facultatea de Geofizicǎ a Universitǎţii Bucureşti în 1987. Este doctor în geofizicǎ (1999) şi membru USR (din 2003). A debutat publicistic în revista „Ateneu” (iulie 1990). A publicat volumele: „Vindecarea de simetrie” (Editura Cronica, Iaşi, 1999), „Portret în cuţit” (Editura Vinea, Bucureşti, 2001), „Cartea invaziilor” (Editura Vinea, Bucureşti, 2004) şi „Eyeless in Paris” (Editura Vinea, Bucureşti, 2006). Deţinǎtor al premiului naţional pentru poezie (debut) „Mihai Eminescu” (2000), premiului revistei „Tomis” (2001), premiului pentru poezie „George Bacovia” (2003) şi premiului revistei electronice „Clouds”, New York (2004). Are valoare. Îi public un poem, încântat să-i stau aproape, de departe:
Steagul alb al unei nepotriviri
margini ale ceţurilor, articulaţii ale terorii,
huse de fum trase peste inimi,
rochii de fum aţinînd căile împuţinate ale libidoului,
dantelării de mîzgă lăsate de atingerea degetelor,
căţărate peste catapetesme şi chipuri,
trimise pe numele nostru, cu voia numelui nostru,
un nou scris, împînzind de pe acum privirile copiilor
neînvăţaţi să citească,
jerbe de mîzgă presărate peste orizontul beton
al poetului expert, scufundător fără milă,
cutreierînd fără busolă arta limbajului,
răzuind cu grijă urme, verificînd mulaje. //
degetele nu mai scriu despre fapte,
degetele încordate arată neobosit fapte,
e un loc comun să spunem
că degetele se agaţă de fapte,
dar nu, nu de fapte,
de gramatica (fapte)lor,
degetele nu mai deşiră, degetele împletesc noapte,
să ne ascundem, să ne pierdem din vedere,
într-un imperiu mut,
de eprubete unde faptele se dezvoltă ca o floră minusculă,
dar multe, de nenumărat uşi vor avea degetele de deschis
pînă acolo,
extenuant vor aluneca pe claviatura fermă a unei nepotriviri,
răzbind uneori la vedere, izbucnind imaculată
ca urzeala prin rosătura covorului. //
mereu de partea cealaltă a scrisului,
mereu coroanele copacilor înlănţuite deasupra,
degete împreunate,
mereu trebuind să scoţi firele înainte de a ieşi,
să te lepezi de sosul periferiilor,
aici, unde fără-ncetare demult urcă-n acum,
tocmai aici soarele se apleacă şi citeşte ceva pe chipuri,
cu o străbatere a sa, lentă, printre noi,
o mişcare de timp clătinat în pahare.
(ianuarie 2010)
Dan Bogdan Hanu
PS. M-am tot chinuit să public două fotografii inedite cu Dan Bogdan Hanu și n-am reușit! La postare apăreau, în pagina blogului nu. N-am avut de ales, am preluat altele de pe Google!
Ultimatum expirat: ”Lanţul”…