Sâmbătă, 14 august 2010. La Casa Scriitorilor din Neptun (de fapt, de la granița dintre Neptun și Olimp). Scriu la același laptop al fiului, Laurențiu – dar nu funcționează modemul Zapp pentru Internet (funcționează numai în orașele mari), pe care l-am folosit când am fost plecat mai multe zile de acasă, la Festivalul internațional al revistei Antares, la Galați, să pot să operez în direct aici. Prima impresie însă contează – sosit la Casa Scriitorilor am fost uluit în primul rând de faptul că puștimea, de la 7 la 15 ani, avea laptop! Și că toți copiii, fetițe și băieți de o istețime eclatantă, stăteau cu laptopul în brațe, pe bancă sau în șezlong, în grădina Casei Scriitorilor, sau pe o masă pe hol, la intrare. S-a schimbat radical lumea, generația lor la maturitate va fi cu totul altceva decât a fost generația noastră. Naiv cum sunt, nu mi-am putut închipui că ei stăteau grupați cu laptopurile în curte sau pe holul de la intrare, sau la sala de conferințe (i se spune club) fiindcă aici aveau conectare la Wireless Network intitulat Casa Scriitorilor! Pentru mine a fost o noutate să intru pe Internet prin acest wireless (el nu poate fi prins în camere, din păcate, iar pe balcon se prinde cu intermitențe, mai bine te lipsești). 
Seara, de la 22.30 până la ora 3, după preumblarea pe faleză de la Vila lui Ceaușescu la Amfiteatru, în Olimp (la restaurantul Belvedere, închis, de necrezut; pe vremuri era arhiplin), vin cu laptopul fiului (care are altă tastatură decât aceea pe care o am eu pe PC de acasă; motiv să greșesc la nesfârșit și să mă enervez) la clubul Casei Scriitorilor, unde sunt chinuit de țânțari, și intru pe Internet fără probleme – și public pagina de jurnal online aici, pe blog / site, o corectez și-i pun etichete. Apoi citesc e-mailurile și eventualele comentarii de aici, răspund celor ce nu suferă amânare, și șterg spam-urile publicitare (vin pe acest blog / site cu sutele). Citesc știrile zilei în curs și actualizez rubrici pe Jurnalul de Vrancea. Uite așa stau la mare de parcă aș sta acasă, mă achit de datorii morale la masa de scris pe care mi le-am impus singur, nu știu nici azi de ce.
Azi am fost la plajă de la 9 la 12 și de la 17 la 19 (de la 17.30 soarele a stat complet acoperit de nouri denși până la 19, am înotat în prostie, apa mării era caldă, 30 de grade) – venim în același loc să punem prosopul dublu pe nisip, peste drum (aleea falezei) de Casa Scriitorilor. Înotăm în același loc (departe de prosopul dublu pus pe nisip), acolo unde e mai adâncă marea și nu e aglomerat locul. Observăm că ne repetăm irepresibil an de an, sosiți aici, la Neptun.
+++
Să rămân în plasa experienței unei inițieri. Am luat-o cu începutul. Vorbesc aici despre mine ca despre altul. O pereche de scriitori, căsătoriţi oficial în 1975. Care în anul apocaliptic 2000 şi-a aniversat, cum altfel, numai între scriitori, în cadrul Grupului de la Durău, nunta de argint (naşi, soţii Alui Gheorghe), la Mănăstirea Neamţ, foto. 
Nu le-a purtat noroc însă nunta de argint, imediat după aceea şi-a băgat diavolul coada, cei doi scriitori s-au certat: deoarece fiul lor (care la 25 de ani avea o firmă a lui de succes) a plecat de acasă să stea în gazdă, în semn de protest că tatăl lui l-a rugat să contribuie cu jumătate din suma cheltuită pe telefon, atât, lunar. Cum să-l lase pe singurul lor copil să stea între străini? Vom acoperi noi toate cheltuielile în casă, a susţinut mama. Fiul lor şi aşa le reproşa că ei nu i-au dăruit o casă şi o maşină! Nu conta că perechea de scriitori avea venituri mici-mici. O dată fiul plecat, supărarea lor s-a acutizat. Acum, el, personajul care se mărturiseşte aici, aflat în anul sinuciderii anunţate din 1997, părăsit, s-a îndrăgostit într-o joacă de un personaj feminin al lui dintr-o poveste — şi a uitat de sinucidere. Că personaj la personaj trage. A căzut încet-încet în capcana slăbiciunilor propriei literaturi. Povestea de dragoste n-a ţinut, bineînţeles, ca-n literatură, o dată transpus personajul feminin în realitate, mai mic decât el cu 31 de ani. Dar cum soţia lui a văzut că el s-a schimbat radical, i-a citit pe furiş jurnalul şi a interpretat că nu se mai poate face nimic, soţul n-o mai iubeşte pe ea, ci pe alta. Degeaba i-a explicat el că la mijloc e o poveste de dragoste literară. Un an mai târziu s-au separat şi în mai 2002 au divorţat oficial (fără partaj material), el sperând în acest fel să-i readucă liniştea soţiei, ajunsă în pragul nebuniei. În fine. Ea s-a mutat la un moment dat la casa părintească, la Focşani, să-şi îngrijească mama căzută la pat, acolo şi-a găsit loc de muncă, el a rămas la Bucureşti, cu fiul lor necăsătorit (întors acasă). El a trăit, de fapt, o dramă, suferind “ca un câine” de singurătate, îndrăgostit de o fantoşă literară, dispărută de la un moment dat (fantoşă pe care în povestea lui a transformat-o într-o aventurieră, o târfă intelectuală intrată în turismul internaţional sexual, plecată în Occident să-şi caute perechea şi întoarsă din când în când în ţară să-şi tragă răsuflarea şi să o ia de la capăt). În 2006, fosta lui soţie a avut iniţiativa de a petrece împreună cu fostul ei soţ un concediu la munte, “un concediu mai special, de iniţiere, ce o fi aia”. Convenind amândoi că religia ortodoxă nu consideră niciodată rupt un act de căsătorie, în faţa lui Dumnezeu rămâi până la moarte soţ şi soţie, chiar dacă ai divorţat. Aici autorul acestor rânduri surâde: Elvira Iliescu din Constanţa, scriitoare, i-a atras atenţia la telefon că Dumnezeu acceptă, în acest caz, bigamia, fiindcă sunt atâtea perechi care au divorţat (divorţurile sunt egale cu căsătoriile după Revoluţie?) şi s-au recăsătorit – dacă foştii soţi rămân soţi în faţa lui Dumnezeu şi după divorţul lor de la starea civilă, înseamnă că după recăsătorie devin bigami pentru biserică, dacă nu pot fi divorţaţi? Nu, preotul te dezleagă în biserică de vechea căsătorie la o nouă căsătorie, el te desparte definitiv de soţie (soţ) la recăsătorie. Dar ei doi nu s-au recăsătorit. Mai bine să nu-şi bată capul cu asemenea subtilităţi transcendentale. Şi să-l lăsăm pe el să redea preumblarea cu „fosta soţie” la munte.
*
Plecare: marţi, 25 iulie 2006 (chiar azi e ziua de naştere a fiului, Laurenţiu, împlineşte 31 de ani; el îşi petrece sărbătoarea dintâi în Turcia). Cu maşină închiriată, Matiz, cu Doina. Drum: Bucureşti – Târgovişte – Pucioasa – Pietroşiţa (dacă aş şti unde are casa în Pietroşiţa, l-aş vizita pe prozatorul Mircea Horia Simionescu, e acum aici), apoi Moroeni Glod şi stânga, intrarea la Sanatoriu. Drum forestier de 30 de kilometri pentru maşini de teren, parcurs de “micul gigant” (menajat la maximum) în două ore, cu gropi la nesfârşit, din care abia ieşeai şi intrai în alta, şi piatră cubică, noroi şi brazi tăiaţi de cei ce exploatează pădurea: altfel, un traseu superb de munte, de neuitat (în drum cu Cabana Lacul Bolboci, la 1460 de metri, sau Cabana Cheile Zănoagei). 
La ora 15, ajunşi în Zona Peştera – dincolo de munte e Buşteniul (de unde poţi să ajungi în şi din această zonă cu două telecabine). Neobişnuit (pentru cei care se orientează în spaţiu intuitiv) e că aici, peste zona Peştera-Padina (foto) se întinde judeţul Dâmboviţa, iar dincolo de munte, unde e zona Buşteniului, e judeţul Prahova… Merg la hotelurile şi cabanele din această zonă, vin şi la Padina (pe o cale de acces plină de bolovani; cabana e plină de salvamontişti, sosiţi la cursuri, vor sta până pe 15 august), se închină cei ce mă văd urcând cu Matiz (e o minune că maşina e întreagă după ce a străbătut drumul forestier pentru camioane, de două ore), întreb de preţuri. Cazare obligatorie cinci nopţi, avem de descoperit cinci puncte energetice pe platoul Bucegilor (câte o zi separat dedicată unui punct), pe un drum iniţiatic strict. Ne oprim până la urmă la un hotel-restaurant de lux nou, pe jumătate în construcţie. Voi reveni.
Ma bucur ptr dvs dle LIS ca va bucurati de concediu pe Litoral, eu daca ma insuram cu cine am refuzat… azi eram mare patron pe acolo, sigur nu eram mai fericit-implinit, trebuia sa smanglesc sa fiu cu tovarasi din sistem ca sa mearga ca si unsa treaba… ei.. acu.. si io merg spre bosorogeala iar cu insuratoarea.. fusa ehe.. ani si ani in urma. Asa ca când aud ceva despre Litoral ma bânutie amintirile… La Neputun… hm… multe faza faine am mai trait.. imi aduc aminte si de o faza cu de Mihai Stanescu (caricaturistul) de pe vremea boului de Ceausescu, era si tovarasul prin zona in acea vreme.. iar io il bagasi in masa asa LIVE, iar Vasilica Muraru cu Nae, de fata cu secursiti ce beleau ochi la mandea, de-ia rai… ma salvara nitelusi ca bagara ei o schena cu mamaliga si cei 12 colonei ce o pazea cu maciuca…, au inceput sa râda boi de securisti iar eu fugisi. Odata m-am pisat (scuze), in capul bosului comunist din camera ma de la Hotel … ce isi halea cu pitipoanca fritura la gradina, iar din camera mea am putu urina direct pe chelia lui, alta belea ce era sa ma… coste scump! … ehae .. nebuni curate… Acu.. mata sa nu te iai dupa mine si urinezi in scâfrâlia sefului mata ce poate se screme trage si el o critica leterara pe laptop… asa la sto ca sa-l vaza scriitorimea ca lucreaza….
Interesanta mentiunea dvs cu acei copii, tineri neputinciosi savura momentul… deh.. laptopul si mobilul ptr ei a devenit ca si un drog cum erau muierile pe vremea noastra… ori mata ai fost cumintel? nu cred.. desi de ma uit la moaca matale… cred ca le-ai vrajit cu poezia .. ghine de tot… ca ce iese din pisica soareci haleste, adica sa o zic pe-a buna, fiul mata le buleste pe banda rulanta…. trebuie sa aibe de undeva gena asta….
Nu vreau sa postez ce vroiam initial, privitor la tineri si laptopul, mobilul, chiar in aceasta seara in familie (cumnata), de partea germana a avut o serioasa problema cu fica… ar merita sa o punem in discutie insa.. am strica concediu la Mare… Sa-ti vina mama de la 500 KM si tu femeie la 23 ani sa stai cu mobilul si tragi SMS in prostie (8 ore consecutiv) fara sa fi atent la discutie ci cu ochi prioniti doar pe mobil, sa nu comunici decât cu DA,si Nu spus intr-o doara bucuri de întâlnirea cu propria mama mi se pare mai optima perioada fara aceste aparaturi dar care mintea le avea din belsug, bun exemplu, io macar ma pot lauda cât oi trai ca m-am pisat in scâfârlia unei besti comuniste..
Nostalia Neptun e puternica, mai tare decat orice surogat internet… cat despre mobil, e inchis demult. Pe vremea aceea se scriau scrisori pe foi netede. Ce s-a mai ales oare din vilele protipendadei , pe vremuri locuite de ministri? Nisipul e la fel de fin acolo, spre gardul pazit de militari discreti? Vancanta placuta amandurora!
Pentru o altă categorie de cititori, propun să-l lăsăm pe LIS pe platoul Peştera-Padina în căutarea cer cinci surse energetuce necesare sufletuli şi noi să continuăm să orbecăim în Universalul său poetic. Tot pentru terapia sufletului vom încerca şi noi a găsi alte cinci surse interioare şi a ne lămuri ce putem face cu ele. Aşadar: „Poţi fi şi cronicar al momentului scriind în jurnalul intim”, nota LIS la pag. 91 în „Cartea Zădărniciei (şi vedeţi?), am schimbat acum puţin rolurile; cititorul acestor cronici nu se mai mulţumeşte cu rolul său de privitor de pe margine şi devine chiar unul din ajutoarele cronicarului. Pe lângă cei mari au înţeles învăţăceii că trebuie să îndure o lungă tăcere pentru a putea vorbi cândva. „Ce n-am da noi să-nţelegem graiul în care ne cheamă/Să ne pună pe buze seminţele acelor prime cuvinte!…” (Ion Gheorghe). Continuăm periplul nostru prin ce-a de a doua carte a lui LIS (avută la îndemână): „Ruinele poemului”, Ed. Pontica 1997. Avem de demonstrat „că în el există nu unul, ci şaisprezece, douăsutecinci, fără număr, alţi şi alţi indivizi deosebiţi, care nu se înţeleg nicicum între ei…” (În vâltoare, pag.11)
ipoteze: 1. „tărâmul celălalt se îndepărtează, se îndepărtează: tărâmul acela era legat de tinereţea mea” (Maşina metafizică, pag.5); 2. „în sufletele noastre e tăinuită câte o ruptură…” (Cu trupurile schimbate între noi, pag.8)
Acum să ne alegem cele cinci stări ale spiritului nostru prin care să parcurgem demonstraţia:
a) avertizare: „să nu căutăm să descifrăm vremurile. Să nu căutăm, dar ce cloceşte lebăda?” (Lebăda care cloceşte pe o călimară, pag.66)
b) uimire: „Priveşte pe geam, afară: streşinile picură, picură florăria lor de gheaţă şi lemn. Picură o proprietate a zeului. Picură tristeţea lui de ieri… (Picură tristeţea de ieri, pag.59)
c) disperare: Are revelaţii, viziuni cu Judecata de apoi, e luat în râs. El – care aude deja ecourile batjocurei zeilor, ecourile lumii de dincolo reflectate de suprafaţa lunii. E luat în râs, în continuare.” (Experienţa extazului, pag.69)
d) limpezirea gândurilor, se arată semne: „Afară, cioara croncăne pe mai departe, mutată pe o altă creangă, croncăne că oricare ar fi împrejurările, noul născut va trebui să fie pentru prima oară în cămaşă, îmbrăcat în cămaşa tatălui” (Cămaşa tatălui, pag.68)
e) îndoială: „vrăjitorul renunţă să mai prezinte descoperirea lui cu alinierea planetelor din anul 1999 câinii latră latră simte o sfârşeală…” (*** , pag.33)
Prima concluzie: „… ce e în definitiv, trupul? O frunză în vânt, răspunde sufletul…” (Zilele cu năduf, pag.27) ; A doua concluzie: „zeul călătoreşte pe un cal cu trei picioare, al patrulea picior al calului fiind în mâna călăreţului” (Picură tristeţea de ieri, pag.59); A treia concluzie: „n-ar trebui să piardă vremea la vârsta lui cu fantasme: dar un vaier îmi pătrunde şi acum sufletul” (Măăăi îngeraş…, pag.70)
Demonstraţie încheiată mefisofelic: „Dacă Dumnezeu întâi/Vreo şase zile se căzneşte frământând o nefiinţă,/Ca să aplaude la sfârşit el însuşi,/E limpede c-asemenea isprăvi sunt cu putinţă!” („Faust” de Goethe). Depunem şi noi mărturie că cine nu a fost înfrânt înţelege altfel desprinderea de cea de a doua lui fiinţă decât cel înfrânt. Şi „lăsăm scris: că toate formele de viaţă nu sunt decât simple variaţii pe aceeaşi temă – cauză a propriei alterări. Că nu suntem decât o fiinţă unică”. (Depunem mărturie, pag.72). A sosit timpul să tragem concluzia finală: „Din felul de a fi se trag/toate. Dar cum şi ceea ce este fără/viaţă şi fără figură merge/înainte…” (Nu e cum vrem noi, pag.21)
putem lesne sa ne eliberam de energia negativa fara sa apelam la tehnici sofisticate costisitoare .Asa cum picioarele calca pamintul si sunt in cautarea energiei telurice si capul se afla in armonia cu energia cosmica.iar miinile dotate cu cei 2 poli + si -ai corpului uman distribuie ca un instrument de sus pina jos energia din si in noi.In urma atingerii celor 2 miini se anuleaza dualitateacorpului nostru si da cale libera relaxarii fizice si mentale.Scopul vietii pe pamint este sa cucerim cunoasterea.sa trecem prin incercari si jaloane.Bine face sufletului in crize de depresie .de stari negative aceasta rugaciune*treimea sfinta ma patrunde in suflet cu energia divina .Aceasta ma elibereaza de temerile mele. de angoasele mele. de superstitiile mele. de nelinistile mele. de indoielile mele de…de…Ea ma ajuta sa imi vindec sufletul si trupul de energiile negative de tot ce nu este in armonie cu universul.*Tensiunile si blocajele energetice se produc in corp de-a lungul meridianelor fiindu-le perturbate functionarea.Reiki.reflexoterapia.masajul. ajuta energia sa circule prin ele .incarcindu-le + .si toata reteaua e activata . benefica organismului.Un medic bun .un practician bun te citeste privindu-te in chip. urechi .ochi.miini.talpi….si poate sa te surprinda spunindu-ti chiar ce poate tu stii ce ai ori te poate avertiza ca tu sa te corectezi.Eu ma rog pt.anihilarea trcutului tau negativ ca sa nu-ti mai ste impotriva.Vacanta placuta .voua.Va imbratisez si sa acceptati in sufletele voastre lumina divina atit cit va este trimisa si azi si miine si in viitorul indepartat.PS.Doina.cind MEMI ajunge sa fie f.f. grea simti ca nu o mai poti sprijini…stii ce urmeaza.FORTA.Pa
Te sărut frățește, Melania dragă, e plin de învățăminte comentariul tău. Mulțumesc pentru urări, îi mulțumesc și lui Cosmin. Tu vorbești de anihilarea trecutului meu negativ, care îmi stă împotrivă? Din cauza acestui trecut nefericit nu am eu viitor? Blocajele energetice au legătură cu depresia?
Domnule Tudor Cicu, citindu-vă, învăț o grămadă de lucruri despre mine, pe care nici nu le bănuiam. Mereu m-am temuit să mă mândresc (e un păcat biblic pedepsit crunt), dar datorită comentariilor dumneavoastră mai am un pic și încep să cred că a meitat să scriu versuri. Cu o strângere de mână caniculară, devotat.
Domnule Octavian Mihăescu, n-ar strica să tranformați într-o proză întâmplarea de la mare…
Sărut mâna, Andreea, paza militarizată a rămas aceeași la gardul care intră în mare la Vila lui Ceaușesu, au voie să treacă numai pescărușii (care au ocupat plaja prezidențială, sunt cu miile). Totul e anacronic pe aici.
This post seems to get a good ammount of visitors. How do you promote it? It offers a nice unique twist on things. I guess having something real or substantial to talk about is the most important factor.