Marți, 26 aprilie 2022. A treia zi de Paști. Hristos a Înviat! A 62-a zi de război în Ucraina. Mi-am dorit să nu mai scriu aici nimic despre acest fratricid de la granița noastră. În fiecare zi mă dau peste cap citind din agenții de știri despre „Ucraina bombardată”, îmi stric ziua fără nici o speranță de îndreptare, nu mă pot abține să nu mă informez (altfel, întreaga mass-media de la noi e sub orice critică în a „prezenta” războiul din Ucraina, n-am mai pomenit atâta amatorism public; televiziunile și ziarele online sunt egale cu zero, deprofesionalizate, „urechiste”).
Sincer, nici nu înțeleg cum e posibil să vină rușii și să bombardeze, tragic, localități cu populație majoritar rusă din Ucraina (sau majoritar pro-rusă). Așa cum nu înțeleg dacă în armata ucraineană nu sunt în majoritate militari de etnie rusă care luptă împotriva „invadatorilor” ruși și se laudă că au omorât 22.000 de militari ruși (așa, „la general”, conform Ucrainei) sau 15.000 de militari ruși conform observatorilor militari occidentali. Conform datelor oficiale, 30 la sută din populația Ucrainei s-a declarat de etnie rusă. Lasă că toată populația Ucrainei vorbește rusa (inclusiv la Kiev), ucraineana nativă fiind vorbită la țară… Sunt îngrozit acum, când scriu aceste rânduri, că „forțe necunoscute” vor cu orice preț nu numai să nu oprească războiul (tot Occidentul, citește NATO, în frunte cu SUA alimentează cu armament greu Ucraina; s-a ajuns până acolo încât Ucraina are, de exemplu, mai multe tancuri pe teren primite din exterior decât Rusia!), dar să se și extindă dincolo de granițele Ucrainei.
Azi Transnistria (regiune autonomă din stânga Nistrului, din componența „Republicii Moldova”; „stat” cvasiindependent, separatist autoproclamat cu capitala la Tighina, din dreapta Nistrului; cu populație egală ca etnie de români-moldoveni, de ruși și de ucraineni, în principal; cu bază militară rusească) a anunțat că a fost atacată de ucraineni (care au distrus cu lansatoare de grenade sediul serviciilor secrete și, în altă locație, două antene esențiale de comunicații, plus că au bombardat aeroportul; e abia începutul); bineînțeles, ucrainenii spun că e provocare rusească (ucraineni care, altfel, știți, au aruncat în aer podul care lega Transnistria de Odesa pe 4 martie 2022, după ce Transnistria și-a declarat teoretic „independența”)… Dacă lucrurile nu se opresc aici, putem să credem că „Republica Moldova” e intrată în război. Practic, e un război în interiorul fostelor granițe ale URSS…
Pierderile colosale de care a avut parte armata rusă „invadatoare în Ucraina”, care stupefiază o lume întreagă, se pare că pentru Kremlin nu contează. Apărarea ucraineană e incredibilă. Mă gândesc: dacă rușii vor reuși să ocupe într-un final Donbas (cu cele două republici pro-ruse Luhansk și Donețk, în granițele lor „naturale”) și vor reuși să lege Donbas de Crimeea anexată, cum vor reuși să mențină în viitor aceste teritorii desprinse de Ucraina? Tratat de pace, prin care Ucraina să recunoască pierderea teritoriilor, nu văd cum ar putea să se semneze (la cât sacrificiu de război a avut parte până azi, întreaga țară fiind destabilizată economic, social, financiar). Fiindcă e clar că Ucraina va fi superînarmată de țările NATO în continuare și va ataca tot timpul aceste teritorii, să și le recupereze – adică va repeta dezastrul „nazist” din 2014 încoace, când republicile separatiste Luhansk și Donețk au fost „tocate” mărunt de ucraineni, în speranța că le vor recupera; reamintesc, 14.000 de morți s-au înregistrat în aceste lupte.
Citeam în săptămânalul Dilema Veche de săptămâna trecută o recenzie (semnată de Ionuț Iamandi) la Bernard-Henri Lévy, „Pe urmele celor fără nume” (apărută în 2022 la Polirom), care începe așa: Războiul din Ucraina n-a început pe 24 februarie 2022. Aşa am crezut noi, dar el se purta de cîţiva ani cu destulă îndîrjire şi destule victime. Aproximativ 13.000, pînă să aflăm de el. La fel şi refugiaţii ucraineni. N-au apărut acum o lună, ci acum cîţiva ani, în regiunile hemoragice din Doneţk, Luhansk şi Zaporojie. Acolo unde, de pildă, pensionarii treceau dimineaţa graniţa inventată de ruşi, îşi scoteau pensia de la un bancomat din zona controlată de autorităţile ucrainene de drept şi se întorceau după-amiaza la ceea ce se încăpăţînau să numească acasă. Mai mult, războiului din Ucraina i-a păsat prea puţin de pandemie. Nu a ştiut de lockdown, de carantine, de coronavirus. Şi, de fapt, nici nu era singurul. Oamenii s-au bătut pe rupte şi în pandemie, mutilînd şi omorînd femei, copii, militari – dar mai ales femei şi copii, pentru că le venea mai uşor. S-a întîmplat sub ochii noştri, numai că radarul ştirilor la care eram atenţi a trecut pe deasupra lor.
Pe post de reminder pentru toate aceste atrocităţi care se petrec sub nasul nostru lovit de lipsa de miros a pandemiei stă o carte. E scrisă de un jumătate-filosof, jumătate-jurnalist care nu s-a lăsat purtat de valul cotidianului european, ci, la 72 de ani, înfruntînd condiţionări şi interdicţii sanitare, a călătorit în toate aceste „zone de conflict”, cum sînt numite eufemistic aceste „iritaţii” şi „supurări” odioase care apar încontinuu pe obrazul planetei. Acum doi ani, Bernard-Henri Lévy, căci despre el e vorba, a fost, a văzut, s-a implicat, s-a întors şi a relatat din locurile unde oamenii omoară. De fapt, volumul în cauză e ocupat parţial de „reportaje”; cealaltă parte, cel puţin la fel de interesantă, reprezintă încercarea de răspuns a autorului la întrebarea simplă şi grea în acelaşi timp: „Și pentru ce ne pasă?”. Chiar aşa: de ce ne-ar interesa? În definitiv, nu se întîmplă la noi, nu ne reprezintă pe noi, noi nu sîntem aşa, noi nu omorîm, la noi altfel merg lucrurile…
Va fi un război „fără sfârșit” în Ucraina? Rusia își împrospătează muniția și reînvață cu orice preț ce înseamnă să întreții un război „modern, nedrept” (acum, în Ucraina), când toată lumea e împotriva ta (și când Ucraina e convinsă că va câștiga la un moment dat „acest război”, cu ajutorul NATO; o NATO care vrea să slăbească puterea militară a Rusiei până la a o bloca; din păcate, e o naivitate, Rusia are la bătaie rachete nucleare care pot oricând declanșa un război mondial apocaliptic, printr-o apăsare de buton; sperăm să ne supravegheze extratereștrii, să oprească nebunia). Dumnezeu ne plânge de milă.
***
De curiozitate, citiți direct la sursă și „De ce trebuie denunțat Tratatul cu Ucraina”: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3168229916739688&id=2140155259547164
0 Comments