Resemnat, supărat, mai sărac și mai curat

Marți, 28 noiembrie 2023. Începusem să cred că meteorologia are previziuni nu numai pe termen scurt corecte, cu tehnologia ei performantă (cu baloanele și sateliții meteo care „își fac treaba”), avertizând populația planetei de „schimbările climatice” nu numai de pe o zi pe alta. În octombrie se anunța că prima zăpadă va cădea fix pe 4 decembrie în România – și n-a nimerit, zăpada a căzut pe 19 noiembrie, serios, la temperaturi sub zero grade, și la Brașov (îmi notam în jurnal: „S-a așezat zăpada, fac prima pârtie și scutur arbuștii aplecați până la pământ din cauza greutății zăpezii ude. Fac și poze, după-amiază postez pe contul meu Facebook”)…

Lasă că din 25 noiembrie la Brașov zăpada avea 20 de centimetri, la minus 6 grade (și iar am făcut pârtii, iar am scuturat arbuștii îndoiți până la pământ de greutatea zăpezii) și că Dobrogea și județele din sud-estul țării au parte de zăpadă viscolită (cu zeci de mașini blocate pe șosele) și prea multe localități au rămas fără curent electric. Iar Marea Neagră are parte de „furtuna secolului” (curios, neavertizată din timp), cu valuri teribile de opt-zece metri. Mă întreb cum va fi pe 4 decembrie, când era prognozată din octombrie prima zăpadă; m-am uitat acum pe un site meteo și… e în regulă, e prognozat și acum că ninge cică 70 la sută începând din 3 decembrie, noaptea vor fi minus 6 grade, rămâne de văzut…

E iarnă deja instalată și pe frontul din Ucraina, bieții militari care trebuie să îndure și gerul și apa dezghețată peste zi, dacă apare soarele acum, transformată în noroi în tranșee (mâncând pe furiș din ce li se aduce). Fără posibilitatea de a face un duș. Citeam deunăzi: „Suntem deja echipaţi corespunzător cu uniforme termice, spune soldatul ucrainean Jugan. Însă din cauza ameninţării constante a atacurilor ruseşti, soldaţii nu-şi pot aduce materiale pentru o izolare adecvată a refugiilor. Ei folosesc instalaţii de încălzire cu gaz, în locul sobelor cu lemne care sunt mai eficiente dar degajă fum ce poate fi detectat de inamic. Însă cei care luptă în tranşee în prima linie a frontului nu-şi pot permite nici măcar atât”.

Și că, pe front: „Şobolanii au devenit o mare problemă pentru soldaţii ucraineni, distrug bunuri şi muniţii sau efectiv le îngreunează somnul” (se arată pe contul de Instagram denumit „Ukrainian War Cats” / ‘Pisicile de război ucrainene’). „Este un număr incredibil (de şobolani). Mănâncă tot: plastic, lemn şi muniţii, ronţăie prin ziduri şi pereţi”, spune Oleksandr Jugan, un soldat ucrainean de pe frontul din provincia Doneţk. Culturile agricole din zona frontului nu au mai fost culese, ceea ce oferă hrană din belşug pentru rozătoare. De asemenea, „ostilităţile au alungat alţi prădători, precum vulpile sau bufniţele, astfel că şobolanii se reproduc în ritmuri anormale”, explică acelaşi soldat… Acum „Furtuna secolului” din Marea Neagră a făcut ravagii și în Ucraina (la Odessa, dar și în Crimeea „ocupată”, a inundat inclusiv tranșeele de aici), nu numai că a lăsat fără curent electric mii de localități…

Și luptele sângeroase pe frontul de 1500 de kilometri nu s-au oprit. Acum sunt în contraofensivă și Ucraina la Bahmut, și rușii la Avdiivka, pierderile omenești sunt de domeniul nebuniei, ucrainenii se laudă că au ucis peste 325.000 de ruși (de la începutul războiului); câte o mie acum, zilnic. Țările NATO anunță că sprijină în continuare Ucraina cu armament sofisticat, Rusia anunță că anul viitor cheltuielile militare le vor depăși pe cele sociale (pentru prima oară), o treime din întregul buget (111 miliarde de dolari), ceea ce înseamnă că pacea e un vis îndepărtat în Ucraina. Ar trebuie să pună pe gânduri lumea că Rusia rezistă pe poziții, în pofida sancțiunilor internaționale și a ajutorului NATO pentru Ucraina (numai SUA au anunțat că ar fi cheltuit zeci de miliarde de dolari cu ajutoarele militare; nu mai pun la socoteală ajutorul Uniunii Europene, cu alte zeci și zeci de miliarde de euro).

Să mai rețin ca fapt divers faptul că s-au înmulțit „partizanii” în provinciile ocupate de ruși (probabil sunt ucraineni): Pe teritoriul orașului Mariupol din regiunea Donețk, ocupat de ruși, continuă seria atentatelor îndreptate împotriva armatei lui Putin. Unele sunt revendicate de Mișcarea Partizană a Femeilor din teritoriile ocupate ale Ucrainei „Zla Mavka”, ultimul pe 26 noiembrie. În ultimele zile, partizanii au reușit să elimine șase soldați ai Forțelor Armate Ruse. Surse din „poliția DPR” (autoproclamata republică Donețk) și FSB (serviciul rus de securitate) au dat date despre acest lucru. „Doi militari (unul dintre ei ofițer) au fost împușcați pe stradă. Patru militari au fost găsiți morți pe una dintre plajele din Mariupol. Cadavrele prezentau înjunghieri. Este de remarcat faptul că lângă cadavrele morților a fost găsit portretul președintelui rus Vladimir Putin, pe care era scris cuvântul „Pleacă” cu sângele unuia dintre morți.

Despre războiul din Fâșia Gaza, am oroare să vorbesc, e de o cruzime care depășește orice imaginație (și orice „drept internațional”). Până azi era armistițiu (a patra zi; au fost eliberați zeci de ostatici israelieni ai Hamas și zeci de palestinieni din închisorile israeliene – copii și femei în principal). „Cifrele furnizate de ministerul sănătății controlat de Hamas, dar care sunt contestate de către Tzahal, afirmă că peste 15.000 de civili din Gaza au fost uciși în conflict”. Se așteaptă, după distrugerea nordului Fâșiei Gaza, să fie distrus și sudul (unde acum sunt în tabere refugiații din nord, două milioane de civili palestinieni) și luptele să fie „și mai feroce și mai necruțătoare”, crezându-se că aici e „bastionul” Hamas. Oficial, e anunțat că: „Acest război trebuie să se încheie odată cu sfârșitul Hamas. Vom distruge în totalitate infrastructura teroristă și de guvernare a Hamas în interiorul Fâșiei Gaza”.

Criza umanitară din Gaza are dimensiuni biblice (acum înțelegem mai bine Biblia, prin războaiele sale barbare). „Pentru a cuceri sudul, mii de soldați vor trebui să lupte terestru prin cartierele palestiniene, unde va fi aproape imposibil să se facă distincția între teroriști și civili. Dacă acest scenariu se va desfășura, victimele de ambele părți ar putea fi considerabil mai mari decât cele suferite până acum”. Realitatea e îngrozitoare, citiți mărturia unei femei palestiniene, avocat:

Peste o lună fără apă, fără curent și fără combustibil. Acest lucru face viața aproape tragică. Faci un duș o dată la două săptămâni, dacă ai noroc. Noi, femeile, a trebuit să ne tundem pentru că nu este suficientă apă. Și nu este suficient timp. Trebuie să faci un duș rapid pentru că ți-e frică de bombardament și pentru că este coadă și te temi că s-ar putea întrerupe apa, scrie într-o postare pe o rețea socială preluată de CNN, Fatma Ashour, avocat palestinian și activist pentru drepturile omului care s-a mutat în sud, din orașul Gaza, la Khan Younis.

„Ne spălăm hainele cu mâinile. Și asta este mai mult decât obositor. La începutul războiului, apa nu era atât de rece. Rufele se uscau destul de repede. Dar acum este diferit; e iarnă. Durează mult mai mult să se usuce rufele. Nu sunt scurse bine pentru că o faci manual. Și apa este foarte rece. Nu o poți încălzi. Asta te îmbolnăvește pe tine și pe copii. În casa în care stau, sunt 28 de persoane. Opt copii și 3 persoane în vârstă. Prioritatea noastră sunt acele 11 persoane. Le oferim micul dejun. Dacă nu există pâine, pot avea un biscuit sau orice se găsește. Noi, cei mari, trebuie să înduram. Mâncăm doar prânzul. Prânzul este pregătit din linte sau paste. Acestea sunt singurele opțiuni. Rareori găsim cartofi, pe care îi gătim apoi cu sos de roșii, cu puțin orez. Ne-am săturat de această mâncare uscată. De o lună întreagă, nu am băut lapte și nu am mâncat un ou. Nu am mâncat nici măr, nici brânză; nu e nimic. „E dincolo de ceea ce poate îndura o ființă umană“.

Cum trece ziua? Oribil. Cu foarte, foarte puțin. Dincolo de ceea ce poate îndura o ființă umană. Zgomotul dronei de supraveghere din fundal este non-stop. Nu se oprește niciodată. E mereu pe cer. Este fundalul vieții noastre. Toți prietenii și familia mea, casele lor fie s-au prăbușit complet, fie au fost avariate în așa măsură încât nu mai pot locui în ele. Suntem cu toții strânși în sudul Fâșiei Gaza, care este alcătuită din Gaza Centrală, Khan Younis și Rafah. Adică mai puțin de jumătate din suprafața totală a enclavei, a cărei suprafață totală este de 365 de kilometri pătrați. Vorbim de peste 1,5 milioane de persoane strămutate într-o zonă care nu este mai mare de 175 de kilometri pătrați. Deci, suntem un număr mare de oameni fără resurse deloc. Și asta i-a forțat, din păcate, pe oameni să intre în stadiul de luptă pentru pâine. Se bat pentru pâine. Se luptă pentru apă. Nu e nimic. Deci, am început faza oamenilor care se rănesc unii pe alții.

Aceasta este o catastrofă. Mai sunt cinci familii strămutate aici. Unii dintre ei au mers din nordul Gazei spre sud. Aceasta este o distanță foarte lungă. Israelienii ne-au spus că suntem în siguranță în sud. Sudul nu este sigur. Casa de alături, la 20-30 de metri, a fost bombardată. E un război în sud pentru resurse. Nu există apă, combustibil, electricitate, nu există pâine, nu există făină. Nu există mâncare. Știați că acum avem o criză de sare? Nu există sare acum. „Ce vom face după război?“ Nici nu ne putem gândi la ce vom face după război. Dacă încă suntem în viață, ce vom face? Unde vom locui? Ce ne vor face? Ne vor permite să ne întoarcem în nordul Gazei sau ne vor expulza cu forța? Sau ne vor lăsa acolo unde suntem? Chiar și acele întrebări despre ce se va întâmpla după război sunt extrem de epuizante. Detaliul războiului prin care trăiești este foarte epuizant. Felul în care îți petreci ziua este foarte obositor.

Acum câteva zile, am ieșit să-mi caut haine de iarnă. Desigur, nu am găsit niciuna. Hainele erau oricum foarte scumpe sau nu erau disponibile. Era atât de aglomerat și erau grămezi de gunoaie. Pentru că nu există combustibil, proprietarii de mașini alimentau cu ulei de gătit. Acest lucru provoacă poluare și dureri de cap insuportabile. Totul în jurul este poluat. Încercăm să ne alinăm unul pe altul, încercăm să ne ajutăm unii pe alții, în circumstanțe foarte dificile. Încercăm să rămânem sănătoși pentru că nu există spitale dacă ar fi să ne îmbolnăvim. Unii dintre noi au rămas fără bani. Îi ajutăm cât putem. Din când în când cineva izbucnește în plâns – un membru al familiei lui a fost ucis sau casa i-a fost distrusă. Este o situație insuportabilă. Nu știu cât mai putem îndura asta. Nu știu ce se va întâmpla cu noi. Îmi doresc foarte mult să dorm într-un pat. Vreau să dorm calm. Vreau să mă trezesc să găsesc ceva de mâncare. Vreau să fac o baie, să-mi spăl bine părul, să-mi spăl hainele la mașina de spălat.

Vă puteți imagina – cele mai simple drepturi, să mergeți la toaletă și să nu găsești apă acolo? Asta nu există. Situația este dezastruoasă. Există o încercare deliberată de a ne înfometa. Este o ocupație care nu respectă nimic. Se consideră mai presus de lege. Și ne pedepsește colectiv, apropiindu-ne de genocid. Când îi înfometează pe oameni, oprește atât apa, cât și curentul, pentru mai mult de o lună și 10 zile și împiedică combustibilul să ajungă la noi, aceasta este o pedeapsă colectivă. Nu îmi voi schimba părerile cu privire la importanța statului de drept și a răspunderii și a drepturilor egale față de oameni chiar și în timpul războiului. Asta am studiat și ceea ce predau. Nu vom renunța la asta. Nu vom accepta că ceea ce se întâmplă este normal. Nu vom renunța să ne cerem drepturile. Vom lua măsuri la curțile internaționale de justiție. Vom urmări acest lucru prin mijloace pașnice, la care avem dreptul conform dreptului internațional. Acesta este dreptul nostru, să trăim în pace, să găsim apă potabilă, hrană și medicamente. Acesta este dreptul nostru și dreptul fiecărei ființe umane de pe fața Pământului“, scrie avocata palestiniană Fatma Ashour.

Dinspre mine, nimic de reținut în această lună, noiembrie. Ieri am fost invitat la Poliția Județeană Brașov, la DIICOT („crimă organizată”), trei ore ofițerul de serviciu a scris la computer declarația mea legată de furtul online al banilor din conturile BCR din 28 septembrie 2023 (e vorba de 25.000 de euro), am spus în amănunt ce mi s-a întâmplat. S-a mirat că BCR s-a spălat pe mâini. La plecare l-am întrebat dacă există vreo șansă minimă să fie recuperați banii prin poliție, mi-a răspuns sincer că nu e niciuna, fiindcă e o rețea internațională de hackeri care fură, de necontrolat. M-am resemnat, sunt supărat. Am parte de un an „păgubos până la Dumnezeu”. Doina Popa se amuză (vorba vine) că la vârsta noastră suntem ca în tinerețe, „săraci și curați” (victime ale destinului).

De-a lungul acestei luni am tot stat în banca mea, izolat (deși mă bucur că n-am fost uitat; am fost invitat să particip la o dezbatere la TVR Cultural, la emisiunea România literară TV, coordonată de N. Manolescu, la București, pe seama poeziei; am declinat invitația, din motive de boală, gripă sau Covid, neputând să vin nici cu trenul; am subliniat că am și carnetul de conducere a mașinii suspendat pentru două luni; totodată, în alt plan, dar în sensul anului acesta ciudat prin care trec, m-am trezit peste noapte numit redactor-șef la o revistă literară particulară, care apare la București de trei ani, am refuzat vehement o asemenea funcție simbolică, numărul de revistă cu numele meu trecut în caseta tehnică la redactor-șef era în tipografie deja – nu-i dau numele, să nu provoc… anxietăți colegiale; am mulțumit pentru idee, dar eu chiar sunt pe cale să mă îndepărtez cu totul de lumea literară; în plus, luna asta am preferat să nu răspund la invitația de a colabora la două reviste literare).