Vineri, 28 octombrie 2022. Au trecut opt luni de război în Ucraina (e a 247-a zi), război intrat în rutina cotidiană a lumii (el ține capul de afiș, în orice caz; nu numai interesați de ce s-a mai întâmplat pe front, ci și din cauza crizelor provocate de război, să se vadă ce curs mai au prețurile la combustibili și la gaz metan, la curent electric sau cu cât a crescut inflația și prețurile la alimente, de pe o zi pe alta). Vine iarna și ucrainenii fac tot posibilul să aibă victorii pe propriile teritorii ocupate de ruși, în nord-est și sud-est, acolo unde au intrat în contraofensivă, știind din istorie că rușii sunt imbatabili iarna.
Deși, dacă e să te uiți mai atent, ucrainenii sunt tot… ruși, Kievul fiind vatra rușilor, tocmai citeam o știre azi: În timpul unui discurs ținut la Clubul de discuții Valdai, Putin a declarat că „singura garanție reală a suveranității ucrainene” nu poate fi decât Rusia, care a „creat” Ucraina. Putin a reiterat că este un „fapt istoric” că ucrainenii și rușii sunt în mod fundamental „un singur popor” care a fost separat în mod greșit în „state diferite”. De aceea eu, unul, sunt îngrozit, că se omoară frățește, de o parte și de alta, ucraineni și ruși, fiind de numărul zecilor de mii uciși cu sânge rece; ba chiar ucrainenii anunță oficial, cu mândrie, că au ucis aproape 70.000 de ruși. E inimaginabil ce se întâmplă; dacă e să te uiți la războaiele din urmă, de cucerit și apărat teritorii, poți să tragi concluzia că Rusia are aproape 70.000 de eroi căzuți pe câmpul de luptă, pentru cucerirea și apărarea teritoriilor ocupate în Ucraina (parte a Ucrainei de est, 18 la sută din teritoriul ei recunoscut pe plan internațional) în aceste opt luni, care ar putea da „legitimitate” istorică să le păstreze (dacă nu vor fi alungați de ucraineni până la urmă; e curios că Rusia și-a mutat granițele aflate în mișcare pe aceste teritorii ocupate din Ucraina, dar nu îndrăznește să le pună „pietre de hotar”; amenință doar că vor apăra și cu bomba nucleară, Doamne ferește, teritoriul ocupat, intrat în componența Rusiei, dar Ucraina nu ține cont, e pornită în contraofensivă patriotică).
În orice caz, pacea e tot mai departe. Un vecin al Ucrainei (din NATO, dar mai cu moț decât cel român), ministrul ungar al Afacerilor Externe, Péter Szijjártó, consideră că este „o iluzie naivă” că negocierile dintre Rusia şi Ucraina pot pune capăt războiului, el spunând că pentru o pace durabilă ar fi necesare discuţii între SUA şi Rusia și ar fi important ca liderii celor două ţări să se întâlnească la următorul summit G20. În timp ce, tot azi, Departamentul de Stat al SUA a detaliat eforturile în curs de desfășurare pentru a preveni ca armamentul Statelor Unite din Ucraina să ajungă în mâinile unor actori criminali și non-statali, o acțiune care vine în contextul în care Washingtonul se pregătește pentru ca anul viitor Congresul să analizeze asistența acordată Ucrainei. Avem război pe pâine. Ne este dat să prindem și Al Treilea Război Mondial? Care ar putea să fie ultimul și planeta să fie de nelocuit, în cea mai mare parte a ei…
***
Altfel, fiecare dintre noi își trăiește viața așa cum crede de cuviință (după „cum i s-a dat”). Eu, preocupat de literatură, trag de timp, înainte de final. În octombrie am mai participat la două manifestări literare (deși am anunțat cu o lună înainte că am pus punct deplasărilor literare pe acest an; după ce am refuzat politicos să particip la alte două manifestări literare, atunci): una la Suceava, la Festivalul de Poezie „Nicolae Labiș” (pus în juriul pentru marele premiu intitulat „Cartea de poezie a anului 2021”, premiu de 10.000 de lei, inventat din acest an de Ioan Manole, organizatorul festivalului; au intrat la jurizare numai cărțile de poezie care au fost trimise Festivalului) și alta, după o săptămână, Festivalul de Poezie Art.Poetica@Ovidius, la Constanța, aflat la prima ediție, (organizator, președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, Angelo Mitchievici).
Mâine voi merge (dacă nu mi se va mai întâmpla cine știe ce; că de câte ori anunț public o deplasare, se anulează de la sine, mă deochi) la o lansare a celor două cărți noi ale mele la Focșani, la un Târg de carte la sediul Universității, organizat de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” (bibliotecă unde am fost prins de Revoluție). Natural, la Focșani (unde am scris jurnalul din volumul „De uz strict personal”; trei luni de dinainte de Revoluție, iulie-octombrie 1989) îmi va fi mai greu să fac față la lansare, fiind implicat sentimental (am locuit din 1975, când m-am căsătorit cu Doina Popa și s-a născut un fiu, Laurențiu-Ion la Focșani, până în 1990, când mi-am mutat domiciliul stabil la București). Mulți dintre focșăneni (dacă vor mai fi fiind în viață) se vor recunoaște în acest jurnal imprudent de sincer al meu.
Pe seama acestui jurnal mi-a apărut un interviu (o spun pentru cei ce nu stau pe Facebook), de curiozitate merită citit la https://romanialiterara.com/2022/10/liviu-ioan-stoiciu-in-dialog-cu-cristian-patrasconiu/ Voi lansa mâine la Focșani și cartea mea nouă de versuri, „Luare aminte”, dar cu ea nu-mi fac probleme; poezia mea nu stârnește interesul în Vrancea, sunt conștient (simpatiile sunt rare, nu-mi fac inutil iluzii, firește). Deși e o carte de versuri care a avut parte până azi (carte apărută la finalul lunii mai 2022) o seamă de comentarii critice remarcabile (pe contul meu Facebook pot fi citite unele dintre ele, la https://www.facebook.com/liviuioanstoiciu.ro). La Focșani se va lansa tot mâine și o antologie de texte pe seama unei zile de neuitat din Vrancea de altădată (coordonată de Teodora Fîntînaru), Doina Popa și cu mine suntem prezenți în cuprinsul ei.
La titlu, „România din spațiu”
0 Comments