19 februarie, viață personală. 24 februarie, moarte publică: război, teroare

Luni, 27 februarie 2023. Luna asta, februarie, în ziua de 19, am trecut într-un nou an-LIS. Născut în 1950, faceți socoteala, e o vârstă de neimaginat pentru mine… Luna asta, în 24 februarie, singura zi care contează, războiul din Ucraina a trecut în al doilea an – de neimaginat pentru toată lumea atunci când a început „operațiunea specială” a Rusiei lui Putin. Ambele „aniversări” (care pot fi numite și „comemorări”, amintiri solemne) au deasupra capului sabia unor previziuni sumbre.

Dinspre 19 februarie, rămâne o ciudățenie pentru mine că mai sunt pe aici. În condițiile în care acum 50 de ani, în 1973 am avut șapte tentative de sinucidere (din motive de conștientizare a ratării pe toate planurile, inclusiv în… dragoste, depășit cum eram de situație; nimănui nedorindu-i să se pună în pielea mea de atunci; interesant, poeta studentă, cenaclistă la București, de care eram îndrăgostit atunci visceral, e încântată și azi că am fost gata să-mi pun capăt zilelor în 1973 din cauza „nurilor” ei; probă de cinism intelectual, să nu spun literar; pe de altă parte, unul din salvatori, care a blocat ultima mea tentativă de sinucidere din 1973, poet și el, cenaclist bucureștean, cu mai multe cărți publicate între timp, îmi cere și azi socoteală, deoarece nu i-am fost destul de recunoscător). „Am avut zile” acum 50 de ani, ar spune oarecine.

Eu nu înțeleg în ruptul capului de ce a trebuit să ajung la vârsta la care sunt azi, ce a vrut să-mi demonstreze Dumnezeu? Fiindcă n-am știut să mă bucur de viață, din contră. Am fost martor atâta amar de ani al unor evenimente la care trebuia să fiu prezent? După o boemă jenantă de șapte ani (cu care voiam să-mi șterg memoria), în 1975 m-am căsătorit și s-a născut un fiu, din 1977 am apărut editorial cu poeme, cu un număr de cărți adunate până azi (versuri, proză, teatru, jurnale și publicistică) – sunt evenimente personale comune, fără vreo aură aparte, a unui muritor de rând. Chiar dacă destinul m-a scos din când în când din viața banală și m-a arătat cu degetul în public (la Revoluție, instalat președinte de județ de revoluționari, sau în viața literară, cu câte o ocazie de a fi pus în fruntea unor reviste sau de a fi laureat pe seama operei, ici și colo), nu m-a reabilitat în fața propriilor ochi, am în continuare o impresie „amestecată” despre mine.

N-are nici o importanță viața mea – câtă e, a trecut. Rămâne îngrozitor războiul pornit în 24 februarie anul trecut de Rusia în Ucraina, în interiorul fostelor granițe „imperiale” ale URSS, din motive teritoriale, război care afectează nu numai emoțional întreaga omenire. Se trăiește tot mai prost peste tot. Și se moare aberant pe frontul de vreo mie de kilometri din Ucraina, sunt anunțați și câte 600 sau peste o mie de soldați ruși uciși în 24 de ore de către ucraineni (cu armament occidental de ultimă oră). Nu mai pun la socoteală pierderile colosale de armament rusesc, de miliarde de ruble săptămânal. Și cu toate astea, Putin merge înainte. Sancțiunile țărilor NATO și ale UE, în principal (care ar fi trebuit să submineze economia și finanțele Rusiei) continuă să fie ineficiente, n-au oprit războiul. Rusia, azi, a devenit o economie de război, producând tancuri, rachete și alte armamente într-un ritm rapid.

Auzim azi de anacronicii „partizani” din timpul celor două războaie mondiale, care lovesc Rusia inclusiv în Belarus (au pus la pământ un avion de recunoaștere rus de 330 de milioane de euro, ieri) sau în Crimeea „anexată fără război” de ruși, ieri ridicau steagul ucrainean pe instituții importante. Sau auzim de guverne ale „opoziției” ruse (sau bieloruse) aflate în Polonia… Parcă am citi cărți vechi de război. Polonia e azi extrem de activă în a alimenta „pe față” mașina de război a NATO în Ucraina, ceea ce poate fi transformată într-o „țintă legitimă” de ruși și ar putea declanșa Al Treilea Război Mondial (într-un fel, vizita președintelui SUA la Kiev putea declanșa un ultim război mondial; rușii nu s-au aventurat să bombardeze trenul cu care a venit din Polonia președintele SUA; e deja un scenariu dintr-un film de comedie neagră să vezi cum se perindă toți președinții statelor occidentale la Kiev, mari curajoși, să se îmbrățișeze cu președintele Ucrainei, și cum rușii, aflați în „operațiune militară specială”, îi ignoră; e clar că Federația Rusă nu vrea un nou război mondial, cel puțin până în momentul în care Ucraina nu-i atacă teritoriul).

Apoi, durere. Fiind vorba de un război în granițele fostei URSS, „Republica Moldova”, fostă republică sovietică socialistă, e avertizată de ruși că e în pericol să împărtășească soarta Ucrainei. Asta, deoarece azi „Republica Moldova” ar vrea să renunțe la neutralitate și să ceară să intre în NATO (neuitând că Transnistria, pe care rușii o se consideră teritoriu rus, și-a declarat independența; independență nerecunoscută de „Republica Moldova”)… Rusofobia a luat proporții universale. Și n-avea cum să fie altfel. Doamne ferește, inclusiv românul se sperie că din țara lui se pot lua teritorii pe cale militară. Numai rușii bravează, declară de la nivelul cel mai de sus că o periclitare a granițelor sale ar aduce apocalipsa, că se vor apăra cu armament nuclear.

Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse şi un fidel suporter al actualului şef de stat, Vladimir Putin, a afirmat, într-o declaraţie dată publicităţii luni, că furnizarea în continuare de arme Kievului riscă să conducă la o catastrofă nucleară globală, reiterându-şi ameninţarea nucleară în contextul războiului din Ucraina, informează Reuters… Cele mai recente declaraţii ale lui Medvedev, care este vicepreşedintele puternicului Consiliului de Securitate al preşedintelui Putin, survin după avertismentul nuclear al liderului de la Kremlin de săptămâna trecută şi declaraţiile sale de duminică, în care a prezentat confruntarea Moscovei cu Occidentul ca pe o bătălie existenţială pentru supravieţuirea Rusiei şi a poporului rus. „Desigur, pomparea armelor poate continua… şi poate împiedica orice posibilitate de relansare a negocierilor”, a declarat Medvedev pentru cotidianul Izvestia. „Inamicii noştri exact asta fac, nedorind să înţeleagă că obiectivele lor vor duce cu siguranţă la un fiasco total. Pierderi pentru toată lumea. Un colaps. Apocalipsa. Unde uiţi pentru secole de viaţa de dinainte, până când molozul încetează să mai emită radiaţii”. Doamne ferește! Avem parte de un an, 2023, de cumpănă.