Luni, 5 aprilie 2010. A doua zi de Paşti. Azi am descoperit uluit un cuib într-un copac dublat pe care-l văd de la fereastra apartamentului. Mi-a atras atenţia o pasăre neagră, care s-a oprit din zbor la cuib, altfel nu l-aş fi văzut. Copacul e dublat de alt copac înmugurit (reînviat anual). Dumnezeu ştie de când e acest cuib acolo. Am deschis geamul şi am auzit cip-cirip de puişori, pasărea le adusese de mâncare? Ce lumină! Luigi Bambulea îmi trimite o Rugăciune a Luminii de la Optina, auziţi-o:
„Vino, lumină adevărată, vino, viaţă veşnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înţelegere, bucurie fără de sfârşit, vino, lumină neînserată, aşteptare neînşelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuţi, vino, înviere a celor morţi, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut şi pe toate le prefaci numai cu voia Ta! Vino, Cel Ce nu poţi fi văzut, nici atins, Cel pururea nemişcat, dar Care Te mişti pentru a Te pogorî la noi, cei ce vieţuim în iad! Vino, nume mult dorit şi îndelung slăvit, vino, bucurie veşnică, vino, cunună neveştejită! Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit şi Te doreşte mult chinuitul meu suflet, Tu, Care m-ai despărţit de toate cele ale lumii şi Care m-ai învrednicit să Te doresc pururea! Vino, suflarea şi viaţa mea, vino, mângâiere a sărmanului meu suflet, vino, bucuria, slava şi nesfârşita mea dulceaţă!”
E o rugăciune din Pravila călugărilor de la Optina (un centru al spiritualităţii ruse; citiţi despre el un documentar pe http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-optina-88123.html).
A venit Lumina adevărată şi în cuibul din dreptul ferestrei mele, din copacul dublat, o dată cu Învierea: din ouă au ieşit puişorii. Simbolistica în sine a ouălor e o minune. Vă invit să frunzăriţi şi un documentar legat de Ou şi Univers (public aici şi o fotografie semnificativă, cu ouă-planete), daţi click pe Oul si Universul (şi iar click pe dreptunghiul apărut). 
Cum spun, am luat seama că, în lipsa frunzelor, pot să văd lucruri pe care nu le-am mai văzut… Ieri, în prima zi de Paşti, urcând şi coborând Dealul Mitropoliei (sau Dealul Patriarhiei, nici nu ştiu cum e corect), întors dinspre Parcul Carol, am văzut în toată splendoarea lui castelul Patriarhiei (acela în care îşi are reşedinţa Patriarhul Daniel) – şi asta fiindcă pădurea care-l înconjoară, în pantă, n-are acum frunze. Adică am văzut acum ce e ascuns de frunze: un cuib şi un castel. Lumina de Paşti înseamnă şi această dezvăluire, a tainei ascunse anual de frunze.
***
Parcul Carol, în prima zi de Paşti: Fântâna Zodiac revărsa ape „care nu ne spală de păcate”. Muzeul Tehnicii e închis, e Paşti. De când n-am mai fost pe aici a reapărut statuia (curăţată) a doctorului C.I. Istrati, preşedinte al Academiei Române între 1913-1916 – el a fost comisarul general care a inaugurat în 1906 Parcul Carol. Am mers cu Doina Popa pe acelaşi traseu pe care merg de câte ori vin aici, ghidat, din loc în loc au izbucnit florile, galbene, albe sau roz, la câte un arbust sau copăcel (copacii falnici, de genul platanilor, descojiţi, înmuguresc mai greu), or fi din familia cornilor sau a corcoduşilor? Le spunem „copaci înfloriţi neidentificaţi”. Ne-am oprit pe malul lacului, aşezaţi pe rădăcini sau sprijiniţi de tulpinile copacilor şi am admirat raţele sălbatice – de data asta ne-au depăşit aşteptările, decolau de pe suprafaţa apei, făceau un semicerc mare-mare prin parc, în zbor printre copaci, la joasă înălţime (eram îngroziţi că se pot ciocni în zbor de trecătorii de pe alei sau de copaci, nici vorbă) şi aterizau fericite iar pe suprafaţa lacului, au repetat asta derutant, probabil se simt urmărite, sunt încântate, e un joc. De data asta n-am mai văzut pescăruşi care să coboare brusc, în zbor, în apă şi să ciugulească peştişori… Sălciile sunt înverzite în totalitate, ele dau spectacolul plecăciunii în faţa primăverii. O fi fost golit lacul peste iarnă, şi curăţat pe fund? M-am temut pentru soarta ţestoaselor din lac, dar m-am liniştit când am văzut o ţestoasă stând suspendată pe un cablu, la soare, pe lacul separat al gâştelor, în dreptul podului (sub pod e deschisă o terasă), slavă cerului, au supravieţuit cu bine iernii. Sunt probabil ţestoase aruncate în lac de cei ce s-au plictisit acasă să le tot dădăcească. Au apărut şi toporaşii violeţi… Am reconştientizat mutarea Mormântului Eroului Necunoscut, la care arde „flacăra veşnică”, păzit de doi soldaţi în uniforme de paradă. Am deplâns iar degradarea Mausoleului („eroilor comunişti” eram să scriu; mausoleu construit pe terenul Patriarhiei, o impietate; oare cine-şi mai poartă osemintele alese pe aici?), ce frumos ar fi arătat aici, pe deal, Catedrala Mântuirii Neamului! N-a fost să fie, că aşa e la români, numai străinii trebui să se bucure de înaltul împlinirii spirituale… Am întârziat în parcul aglomerat până ne-a pătruns frigul. La plecare am făcut ochii mari, la bustul lui George Coşbuc din Parcul Carol erau puse mai multe lalele, lalele! Cum de e posibil? Mai contează azi poeţii? O fi având George Coşbuc urmaşi la Bucureşti? Pe drumul de întoarcere ne-am oprit la Catedrala Mitropolitană, ne-am închinat la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, unde un călugăr ne-a făcut semnul crucii cu mir pe frunte. Ne-am făcut datoria faţă de sufletul nostru, ne-am întors împăcaţi acasă. Dar cât a durat împăcarea?
Chiar asa… sper ca va dura impacarea si veti descoperi in fiecare zi ” lucruri pe care nu le-ati mai vazut”.
Periculos e si sa plonjezi in jurnalul cuiva (daca e bine scris), te trezesti tras intr-o lumea paralela, gandesti lucruri pe care nu le-ai mai gandit!
Sarut mâna, Andreea. Ma faci să mă simt mândru de misiunea mea (am o misiune?).
Ha, ha, uite unde era misionarul! Misiunea ta e sa hranesti testoasele, sa scrii pentru noi (poate ca suntem mai multi/multe, nu se stie niciodata) si sa ne raspunzi politicos la comentarii… Merci!
Corect, azi a fost luni, am hrănit ţestoasele, am udat plantele în apartament, am scris aici îngrozit la gândul că am să-mi dezamăgesc eventualii cititori şi ţi-am şi făcut o plecăciune. Care va să zică n-am trăit chiar degeaba.
e frumos scris. n-ai de ce sa-ti faci griji ca ai putea dezamagi pe cineva. si are dreptate andreea, ai mai multi cititori/cititoare decat cei care iti scriu
a, si daca tot ai pomenit de cosbuc. si eu ii duceam flori lui pavel dan si nu-mi era ruda. dar cineva care ti-a provocat incantare si bucurie merita atata lucru. deci nu-i mirare cu lalelele
Observ ca-mi fac bine comentariile, ma incurajeaza să continui mărturisirile, nu contează că vor fi zile cînd nu voi fi placut pentru ceea ce scriu. Vă mulţumesc pentru generozitatea arătată.
ai de gand sa scrii ceva neplacut?
Sunt teme care am observat ca te plictisesc – iar eu trebuie să le abordez, fiind de actualitate. De regula, nu am subiecte preconcepute, scriu aici numai „ce-mi vine” în ziua când scriu, pur şi simplu (altfel, aş trăi într-o presiune continuă).
nu-ti fa probleme pt mine. eu le aleg pe cele care-mi plac si ceilalti fac la fel. e normal. e drept ca nu ma pasioneaza care a facut politie politica sau nu, – nici nu prea inteleg de ce se face atata caz-dar sint alti cititori interesati de astfel de teme .
D-le Liviu: plimbarea dvs. prin parcul Carol, gândurile aşternute apoi aici în Jurnal, m-au determinat să adaug (azi: ce dată! Pe 5 aprilie m-am plimbat cu soţia prin Cişmigiu – de ziua mea şi a lui Fănuş Neagu – ); am trecut prin rotonda scriitorilor şi mi-a atras atenţia, crucea roşie făcută (de cineva care a vrut – nefericitul – să se ridice până la fruntea poetului), cruce trasă chiar pe fruntea poetului. Nu ştiu dacă o fi fost în semn de mir… nevrednicul însă s-a ridicat mult prea sus, decât îi dictează cuviinţa. Da, e ziua de naştere a lui Fănuş Neagu, pe care-l ştiu – o Doamne! – întemniţat într-o cameră, cu mâna „îngheţată”, fără putinţa de a mai scrie câte ceva. Aş fi dorit să-l reîntâlnesc la hanul „Carul cu bere”, unde l-am văzut prin 1975, pe vremea studenţiei, cu tâmpla sprijinită în lună şi privirea aţintită ca atunci, prin mine, ca şi cum s-ar fi suit cu adevărat la ceruri. Citindu-vă, am crezut o clipă că aţi poposit lângă lacul unde mutul din „Uluirea” lui Ovidiu Dunăreanu (povestire de descifrat cu cheia basmului), a văzut barca şi copilul sub ochii lui o clipă mai înainte înecându-se în lac şi tras apoi cu barca, de lebedele lui Andersen. Acum, dacă stau şi mă gândesc bine, sunt convins că aţi scris toate astea „după ce,/cu o seară înainte, a(ţi)/analizat orbitele primitive ale unor/comete” – dintr-o uitată? pungă cu cireşe…. şi ce păcat că încă n-au înflorit cireşii!
Urari de sanatate Maestrului! Imi imaginez ca nici Fanus Neagu nu sta pe Internet. Mi se rupe inima cand aud ca marii nostri scriitori zac intemnitati acasa… Domnule Cicu, traiti din si pentru literatura, multumesc pentru adaugiri, sper sa fiti apreciat de cititori, si aici.
mia placut cum au comentat scriitori
This blog seems to get a good ammount of visitors. How do you advertise it? It offers a nice unique twist on things. I guess having something authentic or substantial to say is the most important thing.