Luni, 20 decembrie 2010. Acum 21 de ani, pe 20 decembrie, Nicolae Ceauşescu atrăgea atenţia la televizor că agenturile străine au provocat mişcarea populară de la Timişoara – l-am reascultat în această seară pe TVR 1, într-un scurt documentar, fără alte comentarii (de parcă s-ar fi sugerat că avea perfectă dreptate; şi avea). Ceauşescu ştia de la securiştii lui anti-KGB exact mersul scenariului răsturnării dictaturii lui? Fusese avertizat de Mihail Gorbaciov că nu va prinde primăvara anului următor. E chiar ciudat că şeful Securităţii de la Bucureşti a lăsat senzaţia la Revoluţie că a pactizat cu securiştii KGB anti-Ceauşescu. Nu pot să uit că Virgil Măgureanu (cel ce a publicat o carte despre cum se câştigă puterea politică, pe vremea lui Ceauşescu), „exilat” de Ceauşescu la Focşani fiindcă securitatea anti-KGB l-a mirosit că e pe cealaltă baricadă, mi-a transmis că am făcut o mare greşeală atunci când am semnat în 13 octombrie Apelul împotriva realegerii lui N. Ceauşescu la al XIV-lea Congres PCR (el a aflat de la Europa Liberă), că m-am grăbit şi că, atenţie, trebuia să aştept până în decembrie 1989! 
Ce să aştept? Ce ştia Măgureanu? După Revoluţie, la Focşani s-a vorbit de triunghiul exilaţilor din Bucureşti în Moldova, în 1989: Virgil Măgureanu (Focşani) – Andrei Pleşu (Tescani) şi Mircea Dinescu (Tecuci). E clar că şi cei doi scriitori au fost folosiţi, au fost exilaţi aici, activaţi la graniţa cu Basarabia lui M. Gorbaciov şi a securiştilor KGB (hotărâţi să-l alunge pe Ceauşescu), să instaleze şi în România Perestroika. Ce rol a avut acest triunghi (Mircea Dinescu nu s-a dus la Tecuci, dar putea fi folosit şi de la Bucureşti)? A funcţionat un scenariu conspirativ anti-Ceauşescu, coordonat de la Chişinău? Poetul basarabean Leo Butnaru mi-a spus că a auzit la Chişinău vorbindu-se de… revoluţia română cu mai multe zile înainte de a fi ea declanşată la Iaşi-Timişoara-Bucureşti, pe mâna Fronturilor revoluţionare apărute din senin în aceste localităţi, fronturi conduse de… ingineri (după modelul Iliescu). Pot să pun pariu că Virgil Măgureanu (rezident al Securităţii, trecut de partea securiştilor KGB anticeauşişti în 1989) ştie totul despre dedesubturile Revoluţiei / Loviturii de stat şi ale Restauraţiei, de ce o fi tăcând? Toţi cei trei (de la capetele triunghiului pomenit) au profitat la maximum de binefacerile Revoluţiei şi ale postcomunismului instaurat după alungarea dictatorului Ceauşescu, oare întâmplător? Se teme Măgureanu că poate fi pus să răspundă penal de moartea celor 1.600 de „revoluţionari din decembrie 1989”, neprescrisă, alături de Iliescu? 
Din cauza acestor 1.600 de morţi „revoluţionari” (care au legitimat lovitura de stat) e ţinută secret mişcarea conspirativă anticeauşistă şi lovitura de stat, apoi restauraţia? Fireşte, dacă s-ar recunoaşte că a fost lovitură de stat, ar cădea de la sine şi marea afacere a certificatelor de revoluţionari (care au îmbogăţit 21 de ani la rând tot felul de revoluţionari închipuiţi, spoliindu-se efectiv veniturile publice). E clar, secretul „evenimentelor din decembrie 1989” trebuie bine păzit, sunt interese personale capitale de apărat.
***
Public în continuare un poem al gălăţencei Ruxandra Anton (poetă şi critic de teatru), dedicat Revoluţiei, trimis pe e-mail. Un poem resemnat:
REVOLUŢIA, MASA DE OPERAŢIE ŞI EUROPA
noi am crezut în revoluţie
atunci eram fericiţi să privim moartea în ochi
deja aveam în ei o umbră de piatră funerară
şi o privire cernită care nu ieşea la spălat
gândul la revoluţie ne stătuse în cap
ca o boală pe care o iubeam
cu cât ne gândeam mai mult la ea
cu atât mai puţin credeam
că vom scăpa teferi vreodată
aşa flămânzi cum eram
aşa înfriguraţi cum eram
aşa spălăciţi cum eram
le-a fost uşor să ne fure revoluţia
în învălmăşeala de oameni, gloanţe şi zvonuri
lana îşi căuta iubitul printre împuşcaţi
iubitul ei ţinea un nor negru în braţe
şi aiura ceva despre rusia
nimeni nu înţelegea nimic
în nor era înfiptă o floare mare, roşie
floarea muşca din lana
revoluţia de la televizor
nu semăna cu cea din stradă întru totul
cea de la televizor era ca un bolnav pe masa de operaţie
care-şi face operaţia singur
libertatea zvâcnea din pământ
ca o spinare de cal
ca un cutremur de aer
lana şi iubitul ei erau împinşi în sus de firele de iarbă
oamenii parcă îşi pierduseră minţile
îşi goleau ura şi furia
înhăţau tot ce-i făcuseră atât de tăcuţi
şi călcau în picioare
frica devenise dintr-o dată un gândac răsturnat pe spate
cu mii de picioruşe negre ce patinau aerul
ceasurile băteau sfârşitul şi începutul la aceeaşi oră
clopotele bisericilor mişcau vântul cu sunetul lor prelung
şi prin spărtura din tricolor ne întorceam faţa către Dumnezeu
mulţi au furat câte un petic de revoluţie şi l-au vândut în vest
şi aşa am ajuns noi în europa.
Ruxandra Anton
*
În sfârşit, un poem la zi, după 21 de ani de postcomunism, revoltat, al lui Virgil Costiuc, alt gălăţean, membru al USR, apărut şi la Comentarii, aici. Ca să vedeţi starea de spirit a scriitorului român de azi:
O.K. ( de doi bani)
astăzi s-a produs
preconizata scumpire a pâinii – dictată de F.M.I
cu doi bani
din pensia de rahat voi reduce
proporţional
de câte ori voi duce la gură aluat frământat
– doi bani
bucolic voi râde spunând că nu am dinţii în gură
şi pot mânca pasat terciul de mămăligă
cu untură – ca pe vremea lui Dej
şi să caut peşte din gârlă – cum spunea cineva
„să le dăm o undiţă”
ori să-mi iau juma’ de hamsii
să-ţi umfli burta cu apă
pe la triburi copiii mâncau pământ
dar noi avem cernoziom
care au rădăcini şi unele sunt otrăvitoare
oare cât costă un capăt de frânghie
şi un calup de săpun de casă?
dacă nu i-am dat soldatului de pe tanc
în retragere din Afganistan
o sticlă de votcă să-mi arunce un kalaşnikov
cu sector cu tot
…de aia s-a scumpit pâinea
şi viaţa mea cu doi bani
de nu mai cred în Dumnezeu
şi-n nafura ei de viaţă
Virgil Costiuc
Am promis ca voi da o „bombita” pe 20, inainte sa vorbesc de Ziua de 21 Dec 89, expun pe larg evenimentele la care am fost parte va supun atentiei o constatare din nopatea de 20 spre 21 Dec.
IN seara de 20 grupul nostru s-a întâlnit in Mansarda din 1 Mai, din nou omul care trebuia tipari (lauda, mai corect ne tinea pe loc), a mai gasit o alta scuza cum ca nu le-a putut scoate din sediu Sahia Film unde lucra. Manifestele urma sa le împrastiem fiecare pe risc propriu, cine scapa ,scapa, asa ne întelesesem sa nu mai amânam sa dam scânteia, de fapt Timisoara ne forta mâna, trebuia sa actionam si la Bucuresti,asa gândeam totii in acel moment. Am parasit dupa orele 24 mansarda, se anuntase ca o masina a securitati se postase la poarta, eu nu ma remarcat-o la iesire din blocu respectiv. Hotarâsem ca fiecare sa-si ia un traseu pe care sa-l cerceteze pe timp de noapte in vederea distribuiri manifestelor, eu mi-am luat Ana Ipatescu, Magheru, Bd Ghe Dej, unde si locuiam (Hasdeu). De la Univ si pâna la PMB, aproximativ pâna-n Bd Schitu Magureanu, mi-a atras atentia acea aglomaretie de tineret, perechi care patrula dus-întors, la ora aceia cca 1-3 noaptea si timp de iarna , bulevardul era gol, doar militia patrula pe ici pe colo, in rest civili, tineret nu prea vedeai la o oara atât de târzie la „plimbare” Ba mai mult, cunosteam bine studentimea, tinuta era prea, prea occidentala, ca si chipurile lor numa a români posomorâti nu pareau fi, ci curat occidentali, mai sa fie mi-am zis, au venit americani, francezi, nemti sa faca concediu in România, asa mi se pareau fi absolut totii, si inca un amanunt; De la P-ta 1 mai si pâna la Hasdeu nu am întâlnit picior de militian ori militar, securitate nici vorba sa fi mirosit prin preajma… Poate dl Nicolae Ciobanu sa fi observat si dânsul ceva .. sa vedem ce-o zice si dânsul.
Eu am convingerea ca adevarata lovitura de stat s-a dat in noaptea de 20 Dec 89, tind sa cred ca au fost ocupate toate institutile statului, primarie, securitate, militie, care au si pus la cale mitingul (subit organizat, cca abia la orele 5 dimineata in 21 au hotarât face mitingul), au cosmetizat P-ta Platului, aici am convignerea ca cascadaori lui Sergiu Nicolaescu in regia lui au operat, azi se stie ca si acestia au fost foarte activi in acele zile. Simulatoarele nu puteau fi montate sub privirea Directiei a-5-a , securitati, militiei care ar fi avut saricna expresa patrula mai ales in acele zile fierbinti, ori unde cum spuneam, NU am vazut picior de militian,-securist ori militar in tot centru capitalei pe unde am trecut, la picior, nu cu masina, nici macar bicicleta. Ba mai mult, in CC se apre ca majoritatea erau cantonati in frunte cu ceasca, nu stiu exact daca au fost in CC cantonati, cert este ca era imposibil de montat simulatoarele aduse de Stanculescu din Ungaria prin luna Septembrie. Nici de acest aspect nu-a vorbit nimeni , se pare ca nu se doreste intra in detaliu deoarece ar bate prea tare la ochi, nu-si mai avea sens nici morti pâna in 22 Dec, daca Ceausescu era ca si arestat, institutile statului anihilate de trupe de comando. Seful securitati franceze de la acea ora (il am pe caseta cu delcaratie cu tot) lasa întelege necesitatea cosmetiza in revolutie evenimentele din Ro, necesitatea curgeri sângelui. Mai am ceva detali de la est germani, lideri de acea ora, care se leaga cu multe, prea multe.
A fost România eliberata de cuplu Ceuasescu in 20 Dec 89, daca da, atunci tot ce a urmat nu si-a mai avut sens, tare ma tem ca asa au stat lucurile. Mentiionez; nicidupa 89, pâna in Iunie 90, figuri speceial-occodentalizate precum cele din nopatea de 20 Dec, nu am mai vazut pe bulevardele tari, cel putin sigur pot spune; nu in asa mare numar, un numar imens, aveam sentzatia ca sunt in plina zi de vara când bulevardul este intens batut de români, mai ales tineret.
Ramâne sa vorbesc si de 21 dec, dar mâine, vroiam sa clarific aceasta chestiune, sa dau o pista, posibila varianta, in care eu tind sa cred datorita a cea am vazut si rezultat.
Regret.
Mărturia dumneavoastră, domnule Octavian Mihăescu, e semnificativă – în noaptea de 20 spre 21 decembrie aţi întâlnit agenţii străini de care vorbea Ceauşescu pe 20 decembrie la televizor (ei împânziseră acum Bucureştiul). Agenţi care au dezorganizat manifestaţia fatală lui Ceauşescu din dimineaţa de 21 decembrie, alături de securiştii KGB, cu tot cu simulatoarele armatei KGB, şi cu cascadorii lui Sergiu Nicolaescu, deveniţi luptători împotriva dictaturii, devotaţi Perestroikăi. Mulţumesc pentru intervenţie, aştept urmarea – vă daţi seama, aţi fost martor activ la Revoluţie, sau ce va fi fost.
Ce regretaţi, domnule Virgil Costiuc?
Cu respect, alăturare. Mai bine o postam în altă zi. Nu am mai citit ceva atât de oribil şi nu-s prins cu pluta pe la Galaţi.
Apropierea şi comparaţia, mi-a făcut un deserviciu, cu scuze că am făcut câteva dezacorduri, din viteză, ştiţi cum e de sărbători
Dacă doriţi, domnule Virgil Costiuc, va pot scoate din pagină. Nu vreau să vi se facă un deserviciu, cum scrieţi. Probabil vă referiţi la poemul lui SGB.
Taaare sunt uşurat la suflet, să constat că nu sunt primul pe sitLIS!… Spun aşa, ca să nu-i mai dau prilej unei doamne să iar se mire că de ce-i spune(m) Jurnal.
Era să comit un gest necavaleresc, lăsând la urmă o în adevăr Doamnă. Noroc de minunile electronicei istea, ce te ajută să corectezi ceac-pac…
Deci, mă bucur că – şi prin elegia de mai sus -, Doamna Anton confirmă ce am deja apreciat la D-sa!…
Şi-am mai descoperit că a participat la ‘Filmul de Piatra’… Deşi, eu aş fi dorit ca toţi participanţii să fi fost la un adevărat Festival al scurt-metrajelor, organizat la Piatra-Neamţ. Să nu ajungă la Piatra-Olt sau Domne-feri!, la Petra…
Nu mai ştiu cine-a avut huşchita idee de a (re)boteza varii manifestări (unele străbune!) – pe care IptC le propune anual şi CoLoc le aprobă bine fără a le ceti şi plăteşte (prost!) -, cu epitetu’ „de Piatra” (neapărat, neambiguu ‘a’ final): Oaia de… Bourul de… Muntele de… Balena de … Unde, crezură ei că „de” le-ar nobleţe… La frânci, poate că, da… la noi, de!…
Nu era mai bine Yorik, Vacanţele muzicale?…, măcar ştia omul la ce vine.
Dlui OM, care continuă să arate că ştie multe şi în detaliu:
Cam câte săptămâmi/luni s-au tot bălăcit nişte desante de chipurile mineri uralieni prin piscinele litorale, atunci… Măi, să fie, pe ai noştri încă nu-i înregimentase luciferul huilei, da’pe-aceia, oare cine ni i-a adus plocon, încă-n debut dechembrist. Gurile rele mai bârfeau că ăia nu-n apă se aruncau, ci-n ţuică.
Părtaş al dlui Costiuc:
Şi D-voastră, LIS!… Tot ce d-sa regretă e pastilizat în elegia în care-i simţi scrâşnetul, ca şi cum ai mesteca la orezul din gamela reghimentului 14, ori cel din pomana electorală, la concurenţă cu alea patronate de mitre ce-or fi postind ele, copios… Da’ de foame, nicând habar n-au avut… Nici sub ăia, nici subt iştia!… Vorba hâtrului ot Bojdeucă (Bojedai, formula unora, sub muscali miluiţi; se pronunţă bisilabic, accent pe ‘e’, bre!, orice ar zice alţii să zică)… Ce-i trebuia popii?
Regretaţi pentru noi toţi, dle Costiuc!
Şi noi, doar asta mai putem face… V-am complimentat acolo, unde aţi scris prima dată astfel.
Revin la Dl Octavian Mihaescu: vă mulţumesc pentru că mi-aţi acceptat tacit rugămintea!
Şi la Dna Ruxandra: să-i fi văzut cum se gratulau ca mojicii şi scărpinau cu cârjele, la USSR, doar ca să le dispară un S, spre a se putea cât mai repede noii introniza… Voi redetalia asta, cam în spiritul bathaliilor budai-deleanieşti. Dar nu aici, că nu-i locul meu. Mulţumesc gazdei!
Şi la toţi – încă neadormiţii – noapte bună!
La toţi matinalii – Bună Dimineaţa şi o Zi Bună!
Da, vă mulţumesc frumos.
Răspund la întrebarea unuia, NC, care se tot arată pe-aici:
– ceea ce deja posedă o copioasă parte a cădelniţarilor condeieri cu tasta (când de degustat, când de scripturat): roate de merţan, portbagaj de TIR şi-acelaşi toval de pe vremuri…
Nu-l salut, că nu-mi di-el-splace…
L-am sacrificat pe SGB, multipremiatul USR, va trebui să-i găsesc loc la o Addenda a acestor pagini de jurnal. Cu părere de rău.
Şi-mi cer scuze faţă de Dl Costiuc:
N-am fost atent la vecinătatea imediat de peste, fiindcă linkul mi-a sugerat o vulgaritate care n-are nimic din licenţiozitatea năucitoare a marilor clasici… de la noi, de pretutindeni.
Vai şi-amar de noi, dacă s-a ajuns la aşa producte (şi ca să fie şi premiate) literaturiceşti!… Să te mai miri că n-o să-i vezi cu Merite la piept, pe toţi pămpălăii care de mici numai asta poartă-n gura vocabularului stradal transcris drept literatură.
Oricum, vă citisem deja dincolo, unde am şi pus semn de carte (comment). Sper să-l primiţi în dar de la Moş Nicolae!
Şi eu, care credeam… Unde dai…
Aţi ras pe cine trebuia şi pentru asta eu încă vă mulţumesc, dle LIS!
Amatorii, mâzgălacii de Povestea poveştilor să se adreseze lui alui sit au la dughenele alea, cu nume străinesc…, nu aici.
Aţi ras pe cine trebuia şi pentru asta eu încă vă mulţumesc, dle LIS!
Amatorii, mâzgălacii de Povestea poveştilor să se adreseze lui alui sit au la dughenele alea, cu nume străinesc…, nu aici.
Şi, apropo de Moldova, Triunghiul se închisese, dar nu la Tecuci şi nu cu …, ci cu … Parol, de !…
Iar Marele pătat, veţi şti că l-a apostrofat vehemnt (nu avertizat), l-a bălăcărit în plen pe…, nu între patru ochi.
Precum – recent – doi vestici, în acelaşi hol de recreaţie, pe chep’ten hhîăhîă… Ăsta, să aibă drept chiar, da’n-o să mai poată fi ce este oficial… Ştiţi ca şi mine, că votul e doar pentru naivii ce legitimeză (prin participare, indiferent pe cine ar vota ei) frauda. Tătuca und Sam nu ne uită, deşi nu-i înţeleg: e costelivă, dom’le, de tot… La ce, de ce o mai mulg ?!
Cu-acele trei doar ţâţe [iertare, Doamnelor!] de pân-acum, iată-ne zvârliţi în drum!…
Voi continua trairile din acele zile, ore pâna la iesirea mea din schena. Dlui LIS îi las dreptul folosi de marturia mea când si cum doreste, tot ce postez aici in detaliu urmeaza ca dl LIS sa aibe toate drepturile,am incredere in dânsul ca NU mistifica, ca cauta si dânsul contribui la lumina in privitna acelor evenimente. Nu ma consider erou, am avut privilegiu fi parte a grupului Ioan Alexandru, a-ma afala in acele moment acolo (cum si va rezulta din marturia ce-o voi continua), implica, puteam foarte bine sa fiu la Sinaia, la Tecuci, oriunde numai in miezul problemei NU. Am considerat de datoria mea de român sa nu mai tolerez batia de joc la care am fost supusi, ma expersa cultul personalitati mai mult decât orce, interzicerile de tot felu ce ma scoteau din sarite, ma tot întrbam, cine ma-sa in-cur sunt astia sa-mi interzica drepturile mele (minime), sa-mi dicteze cât si ce sa halesc, imbrac s.a.m.d. Am considerat si continui considera a fi fost obligatia mea, mai ales ca incepusem rusina tare rau de Bucuresti (voi avea multe motive , veti vedea), cât timp la Timisoara se murise, se statea pe baricade, bucuresteni va asigur, dormeau… ori stateau pititi de dupa perdele, astepta sa vina rusi, americani sa le faca treaba. Acesta este singurul meu merit pe care nu-l dau nimanui, adica am fost OM Demn si ramas, asa vreau sa ma duc la Domnul, indiferent de pretul ce trebuie plati. Dar sa intru in evenimente.
Am ajuns acasa (Hasdeu), in jurul orei 4 dimineata, era deja 21 Dec 89, am adormit cu gândul la ce vazusem, nu-mi explicam figurile acelea deosebite, incercam revedea cu ochi minti gesturile, figurile, îmbracamintea, comparam cu ce se gasea prin shopuri… nu prea se brodea. In plus, locuind central, unde am si lucrat o lunga perioada , cunosteam fizonomia, tinuta care fie ea si mai moderna in comparatia cu alte zone rurale totusi era destul de primitiva, nu se aseman absolut deloc îmbracamintea acestor cupluri, in fine, soilesc neântors pâna in jurul orei 10, as mai fi dormit insa linsitea din Bulevard, mormântala m-a pus pe gânduri, la ora aceaia normal era vuiet mare (circualtie intensa), m-am imbcracat rapid, aveam o caciula gen ruseasca facuta din blana de iepure ce-o vad in fotografia postata de dl LIS (daca nu este o confuzie), fiind soare, cald am pus pe mine un pardesiu sare si piper, pare fi si acesta in fotografia de care vorbesc. Ce mai tura-vura, ajung in pasajul de la Univ, ah, este primul an in care nu am mai avut chef sa vând felcitari, ma ocupam si cu chesti din acestea, dar in acel an nu am avut chef iesi la treaba, desigur neoficial, se zvonea ca vor fi controale si ne salta rau de tot pe totii care nu vom avea autorizatie. Poate va aduceti aminte, in acel an au fost mai putini intreprinzatori cu felcitari ca in alti ani.
Ajuns in pasaj nu am luat-o spre Republici directia mea (ma duceam si la servici Lic 23 Aug), in general nu foloseam transportul in comun decât foarte rar si doar la urgenta, bateam Bucurestiu pe jos fie iarna fie vara, fie zi fie seara-noapte, era un sport placut al meu, meditam mai lejer, placut. In loc sa-o i-au spre Republici, o forta ma trage spre Magherul, am iesit pe partea cu TN, nimic deosebit, celputin nu am bagat de seama ceva iesit din comun, de miting nici vorba sa-mi fi trecut prin cap, ajuns la Societe General, aud o bubuitura s-au mai multe, dar nu una stridenta ci in departare ce nu-o puteam defini, este bubuitura sau ropot de multime, ciudat, nu-o pot descrie exact, dupa care un vuiet de multime ce tipa disperata desigur totul venea din directia CC (Onesti), dintr-o data vad in fata mea navalind puhoi de lume disperata care inca fugea, refugia spre Magheru cu recuzita in mâna . Mai ce sa fie; au dat astia scânteia fara mine, nu au avut incredere in mine de nu m-au mobilizat fi si eu parte la „chermeza”, incepusem face astfel de gânduri, când dintr-o data imi vine in minte, ce mai, noi cautam da scânteia, acum este momentul, mi-am zis pentru mine (gând), dupa care a doua oara am murmurat Acum este momentul, a treia oara am tipat, Acum este Momentul, si inceput smulge recuzita din mâinile bezmeticilor , incerca tine pe loc si forma baricada, ce sa stea, totii, absolut toti au fugit cât le-a tinut calcâile, pe unul nu am vazut ramas la baricada, vorbesc de muncitorimea adusa la miting.Rapid si foarte incurajator pentru mine am fost urmat de un tigan, foarte curatel , care si el a inceput striga ca si mine, Acum este momentl, asa ne-am bagat in iures, am format baricada prima de la Inter, ne-am pus pe genunchi, facut Rugaciunea Domneasca, o fata s-a dus sa dea flori soldatului, a venit Dinca, Iosif care au si preluat frâiele. Se cunosc amanuntele de la baricada, nu el mai repet si eu, doar douo aspecte mai importante:
1) Nu am fost mai mult de 1000 persoane ce am format baricada, nici nu prea am depasit acest numar , absolut totii stateau pe margini, impartiali, inc az de ceva, ar fi fost primi care ne-ar fi condamant, iar la victorie au fost si ramas primi si cei mai de „soi eroi”
2) La un moment-dat, Dinca propune sa reintram in P-ta Palatului, sa-o luam pe la Statuia Mihai Viteaju, indemând populatia alatura, stiu ca m-am dus cu acet grup si inceput striga catre populatie, „veniti cu noi” „acum este momentul”, absolut totii întroceau capul, mi s-a facut sila si o mare rusine ca sunt parte acestei populati. In fine am revenit la Inter.
In jurul orei 3-4, nu mai retin, imi trece prin cap sa ma duc la Liceu sa mobilizeze elevi, profesori, tot ce gaseam in cale, eram prea, prea putini. Ajung in jurul orei 5 in holul Liceului, unde, Directorul de atunci (Calomfirescu, om de treaba, ma întelgeam foarte bine cu dânsul, nu era nici zbir, nu am ce-sai reprosez) era in hol cu alti profesori, inclusiv un bosorog-bolsevic care se ocuoa cu invatamânt politic. Ma asteptam sa tipe directorul la mine ca nu venisem la treaba, când colo s-a facut ca nu observa, nu-a zis nimic, insa, am inceput sa-i mobilizeze, sa le spun celor prezenti sa vina in centru, la care politirucul a inceput sa am si ne injure.. directorul s-a dus in birou.. ca sa nu ia parte, au fost vreo doi profesori si inca vreo trei elevei care au venit in centru, atât, seralisti (muncitori la Uzina 23 si Rep) se lauda care mai de care cu ce vazuse dimineata la miting, de parca ar fi detinut nu stiu ce mare secret, mare comoara, ba aveam sentimentul ca concurau intre ei care stie mai multe, care a vazut mai multe.. la indemnul meu sa vina in centru…
intorceau capul, ba multi ziceau cum ca au fost dimineata , ca eu as fi mic copil pe lânga ei, eroi între eroi… Erau aceiasi muncitori de care trasesem dimineta , ce fugeau bezemtici cu recizita in mâini in loc sa-o calce in picioare,de-a foc. Am plecat spre centru cu-n gust foarte amar.. aprope ca nu mai aveam chef implica, mi-am zis ca neamul asta prost isi merita soarta, eu oricum sunt aranjat, oricum urmeaza sa plec din Ro (USA). Orce sperana da jos comunismu-ceausismul se spulberase, imi dadeau lacrimile de couda, durere, habar nu am ce sentimente ma cuprinsesera in acel moment. Am revenit in centru, m-am repezit acasa , am pus pe mine o pufoiaca de militar, ce-o aveam de multa vreme prin casa, era buna la tavaleala, am batu o jumatate de litru de ceai negru (arabesc), care iti ameliora oboseala, si reântors pe baricada la Inter. Se intunecase deja, am pierdut de mult notiunea timpului, mai ales ca-mi pierdusem si ceasul de mâna la prânz când incercam retine multimea.
La Coltea, unde se afla azi o cruce, monument, era o baltoaca de sânge lânga care Ioan Alexandru facea o slijba, soldati il întreaba;
– Sunteti preot?
– Nu, nu sunt preot, dar acum sunt raspunde Ioan Alexandru cu lacrimi, dupa care îi spune lui Negara,
-Hai frate Vicotre sa mergem face inconjurul cetati / Iousa//Ninve/ ca sa cada zidurile si s-au dus…
Eu le-am spus;
– Bisericile sunt inchise, aratând spre Biserica Coltea zavorâta, aici nu este nici un preot (nu am vazut urma de lider religios), Eu ramân sa fac slujba de preot in acest loc, voi o faceti pe-a vostra cu inconjurul cetati.
Dupa amarul gustat la Liceu, a venit acest gust dulce in care era si amaraciunea ca bisericile erau zavorâte si nici un lider nu era in mijlocul nostru, mai ales ca deja se murise, la Dalles si Coltea, baltoaca de sânge de care vorbesc. Astfel ca imi i-au slujba in serios, nu m-am implicat la baricada, incendiarea de-acolo, am fost pe lânga ei tot timpul cu rugaciune neâncetata (gând) cautând fi in legatura strânsa prin duh cu slujba lui Ioan Alexandru si Negara. M-am bucurat sa întâlnesc totii membri grupului nostru implicati in evenimente, inclusiv Marian Mierla care in 17 dec 89 refuzase alatura grupului nostru, mirosea ceva. Eu cu Mierla inca din septembrie incepusem discuta serios face ceva, ma bucurasem ca venise si el la întâlnire, insa m-a întristat refuzul lui, ulterior aveam sa-i dau dreptate, exact ce a subliniat si dl LIS, prea multe fronturi …
Am ajuns la ora Z, inceput trage cu munitie de razboi, cel putin asa credeam noii si chair s-a tras, m-am refiugiat pe lânga zidurile UNiv Buc, ce da spre Arhitectura, si azi mai sunt gaurile gloantelor ce mi-au trecut pe la urechi, puteam sa fiu si eu unul din cei secerati atunci, Dumnezeu mi-a dat zile ca sa ajung povesti azi catre dvs, putea fi altul in locul meu, iar eu in locul sau doi metru sub pamânt, NU am nici-un merit ca eu traiesc si va vorbesc iar alti au murit. Motiv pentru care va asigur, NU-mi pot permite lauda cu participarea mea, cu povestea mea, cu fapte de eroism deoarece as jigni memoria celor morti, as calca pe sângele lor pentru a-mi vopsi CV-ul de erou… fereasca-ma Dumnezeu de acest gând nebun!
Spre Kogalniceanu nu aveam curaj lua, imi era teama ca ma pândesc aresta, fusesem implicat din primele ore, imposibil sa nu fi fost ginit, mai ales ca locuiam si in zona,usor de recunoscut sunt. Am luat-o spre Uniri, unde se tragea dur de tot, astfel ca la Hristo Botev ma altur unui grup ce privea si comenta ce se petrece in Uniri, in acest grup era Ambasadorul Olandei la Bucuresti, nu mai retin numele, se vorbeste intens de el in România, cu acest grup am ajuns in Rosseti, pa partea cu Teatru Mic ,incercând depista ce se petrece la Inter, sa vedem de putem reveni, nu mai era nici-o sansa, incepusera spala, sterge cu vopsea lozincile scrise pe zidurile Univ, iar un grup de militari veneau in fuga spre noi, ne ginisera si cauta prinde, alti au spart geamurile de la Alimentara de pe colt vis-a-vis de Teatru Mic, asa s-a spart grupul, fiecare a fugit care incotro. Vreau sa mentionez o faza; merita ptr ca veti vedea pe 12 ianuarie ca se leaga ceva;
In grup cu amabsadarul era o tipa ce-i traducea, am retinut figura ei deoarece imi parea ciudata tipa… ei.. asta va juca un rol de diversionsita si dupa 89, pâna prin Iunie 90, adesea am întâlanit-o in puncte fierbinti, dar se dadea alta… tare, ciudat, las bombita ptr 12 ianuarie… Am mentionat-o acum pentru a se sti de existenta ei in România la 21 Dec-22, noaptea de care vorbesc.
Am ramas singur, spre casa nu ma puteam duce nici daca vroiam, armata, militia, securitatea preluasera controlul, toate bisericile erau inchise, ar fi fost nemaipomenit sa ne fi putut refugia in ele, poate nu mureau atât de multi, poate nu erau arestati atât de multi, nu stiu cum era mai bine sa fie. S-aud aca ne aresta, ne aresta in grup din biserica, asa ajunseam fiecare pe unde -a apucat, daca era arestat, ucis, nu se stia de el, se spunea ca- plecat peste granita… Hm, ce sa fac, in strada nu mai puteam sta, era periculos, astfel ca ma duc spre sla unde tinea Ioan Alex conferinte, cunoasteam acea comunitate ptr ca o frecventam, stiam ca paznic este un inginer care avea probleme cu securitatea fiind prins cu introducerea de bibli in Tara, Ing Unguranu Viorel, un om deosebit care parca ma astepta, era prin curte pitit prin întuneric urmarind evenimentele (dupa auz), rapid m-a bagat in curte, in subsol, nu a întrebat ce caut, pe loc si-a dat seama ca sunt in cautare de refugiu pe care mi l-a dat. Eu am fost privilegiat si din acest punct de vedere, dar multi alti… precis au ajuns la Jilava in cel mai bun caz. De retinut; din marturile multor participanti se operau arestari si dupa ce ne-au alungat din piata, nu cunsoc in detaliu cum s-au operat, dar cert este ca fff multi au ajuns la Jilava, dar si la .. dar asta pe 22 Dec, adica
Restul voi povesti mâine, 22 Dec, mai am multe a va povesti si, tare, tare cu tâlc…
O.M.
Evident dle LIS ca la Bucuresti fara implicarea unor profesionsiti nu izbuncea nimic, sper ca ultima marturie a mea dar si a celor prezenti in 21 sunt concludente, vom observa in 22 si mai si… Exista postat pe internet o filmare din Inter, cred ca-o stiti, exact cu momentul formari baricadei de la Inter. Veti observa in acele imagini ca a existat un moment (mai multe faze), in care se incerca dispersarea noastra prin atragerea spre alte zone, un grup in care am fost si eu cu Dinca, povestit mai sus, altul spre Onesti, existând pericolul ca la Inter baricada sa fie sparta prin dispersarea grupurilor, de dupa prima organizare a ei la care am fost parte. In aceste imagini se observa lejer incapacitatea noastra actiona unitar, deh asta-i boala specifica si românilor ori numai a lor… Dumnezeu stie. Din fericire ne-am dat seama ca de parasim Inter-ul unde erau cazati straini riscam tare mult, asa ca rapid ne-am reântors la Inter de unde nu am mai plecat. Eu cred ca profesionsiti au fost aceia care au readus grupurile la Inter, pe lânga faptul ca nu se mai putea intra in P-ta Palatului fiind deja inconjurata de scutieri. Acesti profesionisti ne-a pasat ideia a nu parasi Inter-ul ori poate cineva care mai si gândea in acel moment, cert este ca pe baza acestui deziderat noi nu am mai parasit Inter-ul.
Am fost extrem de putini (implicati), si asta pâna noaptea târziu când ne-a dispersat violent, am povestit momentul. Si azi când remorez, analizeze filmarile cu pricina, am sentimentul ca ne termina usor, inca de la amiaza când a trecut primul tab si ranit acel barbat pe carosabil eram atât de putinisi rasfirati incât ma cuprinsese teama ca din moment in moment putem fi luati pe sus fara ca cei de pe margine sa se alature, dimpotriva, am convingerea ca 90% ar fi colaborat la arestarea noastra. Deacia am si hotarât duce la Liceu ptr a aduce întarituri, credeam ca nu stiu ce se întâmpla, ca este necesar informa cât mai multi. A fost necesar curge sânge, Dalles si Coltea… Ma tem ca pe lânga o mâna de idealisti, curajosi cum am fost noi au operat masiv acesti agenti.
Este o rusine pentru România! Generatile viitoare sa invete lectia, sa nu se mai cace pe ea. Iar ceei care au si alearga bezemetici primi certificate de rivulutionari sa le fie rusine, nici 5% nu merita, exceptie arestati, raniti si chiar urmasi celor decedati (ucisi), restul… NU au nici un drept cere despagubiri, ba as zice, este o rusine fara de margini, o blasfemie.
Dar pe noii ne intereseaza implicarea agentilor straini, trupe de comando, care pare-se ca inca din 20 au ocupat institutile statului, si tot ele sunt cele care au facut varsa sânge , era necesar rivultuiei cât si maziliri lui ceasca, al impuneri la putere al agentilor KGB condusi de Iliescu. va mai atrag atentia unui aspect, ulterior dibuit si de mine prin analizarea cu lupa a tuturor misicarilor din Europa de est,
peste tot in prima faza vin iliesti, comunisti cu fata umana, gorvbaciovisti, la scurta vreme sunt dati jos si vor fi pusi reprezentanti ai dizidentei autentice, anticomunisti declarati.. România fusese ultima.. asa ca se invatase lectia .. poate si acesta sa fie motivul pentru care revolutia aia a durat atât de mult si atât de bestiala a trebuit sa fie.. un alt amanunt de care nimeni nu vorbeste in România, desi exista filmari, declaratile liderilor est germani, fff importante care vor face ca KGB si CIA sa-si dea mâna inaltura violent pe Ceusescu, caruia Grobi vroia salva pielea.
In vara lui 89 a fost o conferinta a varsivienilor tinuta la Bucuresti, in Paltul Regal s-a tinut, am filmarea integrala de la est germani primita, cu delcarati cu tot. In acel loc si datorita lui Honeker se va stabili (concuziona) ca Ceausescu NU poate fi înalturat fara o intervenite profesionsita, Egon krenz are o delcaratie fenomenala in acest sens (a fost si el prezent , implicat), care va convigne vestul ca trebuie sa se^intervina profesionsit. Tot la acea întâlnire, avem o imagine (eu o detin), bomba-atomica, semnul intre ungur si Grobi, pe care si Krenz il confirma… nu intru ind etali ptr a nu le da smenearilor material pe gratis, este si motivul ptr care nu postez pe internet arhiva culeasa de mine, as fi chair tâmpit sa-o pun , dau gratuit ptr ca sa aud ca mâine un tismanean scrie istoria, da date ca si cum el ar fi muncit, meritul sau. Intreb si eu; securitatea româna, TVR-ul de atunci nu-au filamt si ei… unde sunt filmarile acelea… fff importante, na, am dat o pista pe care sa se caute, sigur, lipsesc delcaratile lui Kren si a-le francezului, a CIA-ului si chiar a unui sovietic, insa, din acele imagini daca au luat tot ce misca musai sa dibuie semnul maghiaro-sovietic in cel privea pe ceasca, acela este unul din motive, dar cel mai important ramâne la tov est germani… care mai ca au cazut pe spate de râs fata de omologi lor români, cauza principala ptr care s-a hotarât revolutia româna, era in logica lucruilor ca sovietici sa ramâna pe pozitie in România, daca in celealte tari nu mai puteau interveni, stopa, in Ro câstigasera „democratic” ternul.
Sper ca lumineaza si mai si si asta concluzie….
Cel mai dramatic aspect este urmatorul; Ceausescu nu putea fi inalturat de la putere sub nici-o forma, aceasta este concluzia conferintei de la Bucuresti de care am vorbit, Tratatului de la Varsovia din vara lui 89, semnul maghiaro-sovietic de care vorbeam. Nu Ceausescu era porblema ci tovarasi ormâni, securitatea care abia in 17 dec se trezeste, il paraseste pe ceasca, o recunoaste pâna si Stoenescu care-i da la greu cu spalarea fetei securtiati române. Aspect foarte important, Timisoara incepuse, agenti straini fusesera înfipti adânc, practic eu cred ca securitatea a fost prima institutie ocupata de comandouri (17 dec), când si depune armele, face jocul pucistilor. Armata, abia in 22 Dec 89 depune armele, alatura boborului pâna atunci a tras fara mila brava armata româna.. rahat armata … poate din cauza ei securitatea nu-a putut misca nimic al da jos pe ceasca pe-o cale mai aceptabila pentru toate partile.
Am asistat ébahi (gură-cască, prostit) în seara aiasta, cum pe parcă tv1 (am atâtea canale, că mă-ncurcă de pomană, nici la sigle nu mai privesc) nişte frânci se plângeau de cum au fost ei păcăliţi de loviluţia în direct…
Parcă nici usturoi nu frecaseră şi ei între dinţi, pe aici, şi-acum se plâng cum că au fost prea cuminţi şi lesne-încrezători… Ăn acele zile, la ei cea mai parcimonioasă tv privată friza ora şi jumătate de ştiri „în direct” de la noi. Cele mai culante, frizau chiar cinci ore pe seară!… Îmi vine să cred că loviluţia de-aci, se văzu mai bine din foteluri frânceşti.
Iar, în viclenia lor stupidă, acreditează ideea că manipularea boborului cu tembelizoru Samurachii de peste mări şi ţări ar fi deprins-o de la noi, dar au aplicăciunit-o-n Golf cu mai credibilă dexteristângăcie.
Ha-ha-ha!…
Unde-i Vulpea cea la Focşeni pitită, la aman, spre a esplica ea (în lipsă de Brucanachi-stiuchit-piopăl), cam de pe la cine au deprins ei a face ticăloşiile câte le săvârşiră… Şi, dl în de toate regizore, de unde a deprins să trucheze şi să machieze câteva manechine (Doamne feri, să nu fi profanat alte cele!), că nu atât efectele sonore au oripilat Occidentul, cât cele vizuale!… Românul, majoritar pe alb-negru ecran (ca şi mine), putea fi lesne impresionat, că sulemeneala, vopseaua, sucul de roşii, sângele de iepure n-aveau culoare, ci tonuri alb-negru… Negru pe alb!
Eee, de aveam şi noi tvuri color, am fi descoperit pe loc, nu după 21 de ani trucăreala…
Totuşi: nu mă dumiresc de ce frâncii au neobrăzarea să dea acum numai, doar scenele Vizibil trucate (de cine, naiba să-i cheptine, ori mai bine, radă-i!), crâncene sau rânjite de-atunci, dar nu realitatea unui Bucureşti scăldat efectiv în teroare şi bălţi de sânge şi creieri stropşiţi… E drept, eu, cu aceşti ochi, n-am văzut cadavre pe străzi, deşi s-a tras într-o descreierată prostie, ticăloşie, aşa cum v-am spus: după ceas, ori la discrete comenzi. N-am asistat, ce-i drept, la lupte de stradă, nesosind în capitalie decât în creierii nopţii de 22, după o călătorie de 350 de km cu moartea în suflet un brad de Crăciun şi unul pe care nu-l spun. Domnul să-l ierte!
Abia aştept să văd ce va mai revela O.M.
Mulţumesc de aprecieri, d-le Nicolae Ciobanu. Multumesc LIS, esti generos. Câteodată mă apucă groaza de câtă poezie se scrie. Mult mai multă decât se citeşte. SGB e talentat, să ştiţi, dar, ca orice tânăr, vrea mai mult să şocheze. O mică mostră din ,,Chipurile” , de SGB: „înaintez pe culoare/ întunecoase şi reci. cât un copil lepădat/ mi s-a făcut inima. aici între ziduri/ ca-ntr-o bulă de linişte/ zac cei care-au trecut prin zidurile realităţii/ psihopaţii/ paranoicii/ oligofrenii/ mama// aici totul e verde/ zidurile uşile aerul nebunia/ înaintez pe culoare// e ca şi cum aş pluti decojit de trup/ atras de ecoul cuvintelor mamei/ undeva în scrumul timpului/ când în casa noastră luceau/ bucuria şi ochii// o găsesc strânsă-n cămaşa de forţă/ cum se clatină ca o pendulă stricată/ din lumea mea în lumea ei// m-ar împăca acum şi-o bătaie/ un blestem o înjurătură/ un scuipat/ fiindcă îmi e atât de dor/ atât de dor/ de mama” (Sanatoriu).
Şi las şi link-ul la revista de experiment literar ,,Feed-back”, deşi e posibil ca şi tu să o fi postat. Un proiect ambiţios, se pare…rămâne de văzut.
http://www.acfeedback.ro/
Şi la pagina 7, am găsit asta pentru tine…dragă LIS.
http://www.scribd.com/doc/40754543/Revista-Feed-Back-Nr-5-6-2010
Doamnei Ruxandra…
Despre gusturi, precum şi de duşi (oriunde, oricum, chiar cu rado-ul au fanfar-onad-a), doar de bine. Observ că d-voastră apreciaţi ceea ce eu nu consider a fi poezie. Am zis-o şi voi continua să-mi susţin topîrceneşte convingerea.
Fiindcă – iertată fie-mi disecţia! – un „copil lepădat” are de pe puţin zece ori greutatea unei inimi normale, nu de balenă. Iar orişicare fată sau femeie păţită ştie face dihotomia dintre avortare (chiar şi când fătul nu-i nici cât un pui de cangur) şi lepădare, care e un caz patologic propriu unor medii sau persoane marginalizate, hăituite.
Spre a ne deplânge membrii imperfecţi ai familiei (de care mai nimeni nu duce lipsă : nici eu, nici papa, nici preafericitul, nici putin au benladen), am (avem?), totuşi nevoie de luciditate lirică, nu de verbiaj şi tropi fără discernământ.
Şi mai închei cu aceea că nimeni nu mă poate convinge a fi Poezie orice efuziune, orice deliraţiune. Nici analiştii cei mai în vogă, nici istoricii care se grăbesc a crea curente (înainte-înapoi, de nişă, gang, undergraund), doar ca să-şi procure o mână de prozeliţi cu care să bântuie prin literatură.
Domnule Ciobanu
Continuarea o gasiti postata cu ocazia lui 22… , tot la brut bagata nu de alta dar vreau sa fie marturie sincera, sa las specialsitilor dreptul da verdict final, inaltura mai usor subiectivitatea de care si sa vreau nu ma pot debarasa, oare cine poate… M-am limitat si incerc limita doar la aspecte ce pot avea vreo legatura importanta cu evenimentele ce vor stabili urmarea a 21 de ani, na, uite ca mai ieri parca eram in strada iar azi vorbesc de 21 ani trecuti…
Sigur , fiecare participant ar putea scrie un roman privitor la evenimentele la care a luat parte atunci, majoritatea sunt importante strict privat, le dam noi o conotatie istorica de importanta majora, in realitatea istoria se simplifica, importanti vor ramâne corifei ce inca ascund tainele lovituri de stat, care impun istoriei ideia de rivulutie doar ptr ca masa critica fusese atinsa fiind usor de manipulat, categorie in care ma includ cu toate ca ma dezavantajeaza, mi-ar fi placut sa fi luat parte la un moment istoric de asemena proporti dar natural nascut nu fortat fatat. Intrebarea este alta, este bine pentru urmasi sa lasam mitul revolutiei? Nu cred. Pentru simplu fapt ca termenul este impropiu, este exact ca si dracu, care revolutie nu-a fost draceasca? Niciuna. Care revolutie nu-a avut urmari catastrofale pentru natiuni? Toate revolutiile au lasat praf si pulbere in urma lor, inclusiv cea româna.
Eu cred ca ar fi bine sa scriem istoria asa cum a fost, sa ne asumam rusinea pentruca generatile viitoare sa invete lectia. Comunism-ceausismul nu cadea asa cum nu-a cazut nici cel cubanez, corean(nord), ba as include si china,, regimul nu cadea fara o implicare externa profesionsita. Mâna de oameni curajosi ce s-au implicat, in care categorie ma includ, a fost prea, prea nesemnicativa si prea, prea usor de exterminat daca se vroia cu orce pret. Veti observa in 22 ca aceiasi muncitori de azi care vor fi fugit bezmetici, vor veni masiv, ne vor salva pe noi astia o mâna de oameni curajosi, constienti , implicati, muncitori prea, prea organizati si prea, prea la fix-concertat sositi … Iar daca ei ne-au salvat, fiind si mult mai multi au avut drept la un soare-rasare când apare, ei au emanat, ei au ales si reales soarele-rasare… dreptul lor, rivulutia lor..
Domnule OM,
de la Herodot şi până la istoricienii tragic de sinistrului an 1989, nimeni n-a (de)scris, decât ceea ce i-a convenit, iar nu ceea ce-a fost.
Nici un hronicar, istorician al bătăliilor, deflagraţiilor, conflagraţiilor zonale au mondiale, n-are interes a vorbi de victimile colaterale: de 100 de ori mai numeroase, decât bravii combatanţi, şi ucişi numai fără de nici o vină.
Despre distrugerile materiale, violuri şi alte batjocoriri ale „civililor”, militarii lu’peşte nici nu catadicsesc a pomeni…
Aşa a fost şi-n cele peste 6 luni care au debutat cu asasinate şi batjocoriri în decembrie şi au finit sub măciucile luciferilor în cireşar, care tot la bătăi şi siluiri s-au redus.
Aceeaşi gazetari şi istorici frânci care au salutat, s-au pupat cu puciştii şi s-au pus pe brânci, să rapid rescrie istoria astei ţări în care au aterizat, dar nu aveau habar să o localizeze pe-o hartă, Aaacum vin de-şi toarnă cenuşă în cap. …
21 de ani le-a trebuit lor să se dezmeticească ?!?… Îi credeam inteligenţi, dar Timpul a vădit ce sunt: ori smintiţi, ori mişei. Că, după cum vorbeau, ca de pe prompter, n-arătau mai vicleni ca ultima prezentatoare meteo care uită cel mai adese să-şi pună bluză şi fustă peste dessous-uri…
Poate sunteţi, totuşi, mai împăcat cu aceasta: aţi suprvieţuit şi aveţi grai… Ioan – un alt martir al unei cauze în care a crezut, dar ai căror sforari l-au ucis… Lent şi irevocabil.
victimile > victimele , aceeaşi > aceiaşi
„Feed back”?…
A’naibii de românică asociaţiune culturală, form(ul)ată chiar în pragul Bojdeaucii, de unii descinşi oleacă mai sus de vatra lui Nică… De ce nu Pupezele din tei, ori alt neaoş „title” ?
Credeţi matale, Asociaţiune, că ist titul te-o… integra direct în UE, aia-ia, multiculturaşă… Aşa să hie!
Mai, poftim, de: „…ţine-ţi”… Ce să-mi ţin, bre, Asociaţiune… Aaa, dejetu departe de click…
Chiar, că aşa voi face!
La ce mi-ar folosi să-l apăs, analfabet cum mă declar în ale poematicalelor din meandrele matale …
Să descopăr alte minunăţii, celor de mai sus încă mai gogonate ?
PS: cum poate constata feminina gintă, şi opusa ei poate fi – prin reprezentanţi – curioasă… Gândeam că-mi va fi de folos – şi mie – ce unui om de bine i se recomandă… Dar, m-am poticnit la tităl ş-apoi am dat nas în nas cu restul…
Nu mersi, rămân deoparte! … Nu-s eu de nezul istora. Da’şi reţiproca.
Aoileoo: că uitai să mă semnez!… Deci, Pan Theon ot Târgu’Cetrii, la cucurigu di D’acia. (Neprietinii ştiu de ce…)
Domnului Nicolae Ciobanu:
Degustibus non est disputandum…numai că eu ziceam de SGB că are talent, atât…şi dădeam un exemplu, elocvent, după părerea mea. Asta nu înseamnă că eu am apreciat în vreun fel ceea ce a şters LIS. Argumentaţia dumneavoastră nu-i dintre cele mai fericite. Ce facem cu vorba românului care zice că ..i-a crescut inima cât casa”…de bucurie? Nu vă supăraţi pe mine! Da?
Vă doresc un Crăciun fericit!
Ruxandra, cu prietenie.
Că bine ziceţi despre englezisme!
Când voi avea timp, o să mă uit şi eu ce-i cu ,,Feed back” asta…deocamdată vazui că-i stufoasă…da’ v-am trimis înainte să bătătoriţi drumul.
Şi aştept pe e-mail să-mi ziceţi poveşti budai-deleneşti (cereţi adresa de la Virgil sau LIS).
D-nului Octavian Mihăescu: impresionante relatările dumneavoastră! mă bucur că mai sunt şi români care se aruncă în foc când alţii o iau la sănătoasa.
Vă doresc Crăciun fericit şi numai bine!
Multumesc asemeni doamna Ruxandra Anton,
Doamne ajuta