0
9 comments

Luni, 25 octombrie 2010. Scriam aici pe 22 octombrie de focul pus noaptea de aurolaci pe scara noastră de bloc, la etajul 8, „probabil la ghenă, că în altă parte n-au acces”. Azi am aflat că lucrurile au luat-o razna de tot, aurolacii au intrat în apartamentul poetei Cornelia Maria Savu şi aici au dat foc! Drogaţi cum sunt, probabil că au aruncat o ţigară la întâmplare… Poeta era la un spectacol de teatru venit din Basarabia la Bucureşti (care dura trei ore şi jumătate) la ora 1.30, când s-a văzut fumul ieşind pe sub uşă din apartamentul ei, avea telefoanele (că are două) mobile închise, preşedinta scării noastre de bloc, soţia criticului Eugen Negrici, i-a telefonat degeaba. Pompierii au găsit uşa apartamentului ei deschisă, aurolacii au intrat prin efracţie, cu „scule ca în filme”… Până aici s-a ajuns, să intre peste tine noaptea aurolacii, „în frunte cu Florin” (Cornelia Maria Savu nu ştie ce reacţie ar fi avut dacă intrau peste ea, aflată acasă; poliţia i-a promis că aurolacii care au dat foc vor fi prinşi; poveşti; acum ea nu poate dormi acasă, miroase totul a ars, degeaba cheltuieşte cu curăţenia).

***

Scriam ieri de ajutorul dat de subconştientul meu să mai schimb o vorbă cu scriitori la telefon, să uit de mizeria din spatele scenei vieţii noastre literare şi de supărarea provocată de un poet de rea-credinţă (din păcate s-au înmulţit poeţii de rea-credinţă, şi nu numai cei prinşi „la o vârstă” de Revoluţie, ci şi tinerii poeţi, care acţionează în gaşcă; nu generalizez, sunt poeţi extraordinari în toate generaţiile, singuratici, generoşi) care se împiedică de mine, deşi nu le ies în cale; fac însă ei tot posibilul să-mi iasă în cale, la telefon, să-şi verse veninul; îmi imaginez că viperele simt un fel de beatitudine atunci când îşi varsă veninul, cred că şi la aceşti poeţi funcţionează acest sentiment)…

Stop! Ajuns aici cu scrisul, s-a întrerupt curentul electric! O oră şi jumătate! Mă mir, de regulă se taie curentul electric trei ore fix! Am atras atenţia că eu scriu aici după ce se termină ştirile pe TVR 1 (ştiri tot mai nefrecventabile, care susţin puterea), după ora 20.45. E de necrezut ce se întâmplă în zona în care locuiesc, se taie curentul electric atunci când te aştepţi mai puţin, îndeosebi după căderea întunericului. E altă aberaţie pe care o suport, să mă trezesc fără curent electric – de parcă mi s-ar da pe gratis. Dacă pe vremea lui Ceauşescu dădeam peste cei de la primărie, să le cer socoteală, azi n-am cu cine să mă lupt, mă enervez degeaba. Am cumpărat în ultima perioadă două lămpi chinezeşti cu acumulator, dar nu pot să pun bază în ele, se descarcă rapid dacă, în aşteptarea revenirii curentului electric, te apuci să citeşti la lumina lor, cum poţi… Ce să fac azi pe întuneric în apartament? Zona de blocuri afectată de tăierea curentului electric era mai mare de această dată. M-am întins în pat şi am aţipit cinci-zece minute. Repus pe picioare m-am plimbat prin apartament pe întuneric. Am vrut să vin la birou să citesc la lumina unei lanterne chinezeşti cu acumulator, dar m-am răzgândit, văzând că are lumina slabă. Aşa că m-am hotărât să ies din casă. Am venit în parcul de la Fântânile din Piaţa Unirii (nu departe de coada enormă, de câte cinci pe rând, la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, coadă care înconjoară Dealul Mitropoliei), unde şi-au pus tarabe călugării cu produsele bisericeşti (de la icoane sfinţite la brăţări şi brelocuri cu simboluri ortodoxe sau cruciuliţe de argint sau aur, tămâie şi flacoane de mir), veniţi din întreaga ţară (erau inclusiv de la Mănăstirea Sihăstria Putnei sau din Ucraina) sau editorii de cărţi religioase – n-am cumpărat nimic, amintindu-mi că pe 18 noiembrie începe la Bucureşti Târgul Gaudeamus (unde aceste edituri vând cărţi şi calendare la preţuri reduse). M-am întors acasă când am văzut de departe că a revenit curentul electric la tot ansamblul de blocuri aflat în beznă. La 22.45 am revenit la PC, prea târziu să mai recuperez ce am anunţat ieri, că voi scrie despre Festivalul „D. Bolintineanu” – las pe mâine, păţesc în continuare ce păţesc dintotdeauna, mă deochi, dacă anunţ din timp un proiect, acel proiect nu se înfăptuieşte. Las pentru mâine şi povestea e-mailului de care făceam caz ieri, necontrolat de subconştientul meu. Am scris că las pentru mâine? Iar promit şi iar o să se aleagă praful… Public fotografii primite de la Ion Lazu de la Festivalul literar „D. Bolintineanu” de sâmbătă şi de la Iuliana Paloda Popescu – să fie!

PS. Dacă tot n-aveţi ce citi aici azi, vă invit să citiţi pagini fabuloase de proză, publicate la Comentariile unei pagini de jurnal online a mea (din 3 iulie 2010), dedicate textualismului, semnată: Anton-Sebastian Floraţiu (rămas aproape singur pe baricadele textualismului azi; cred că nici tatăl textualismului optzecist Gh. Iova nu mai scrie aşa). E incredibil, Anton Floraţiu a publicat o carte aici, pur şi simplu, nici nu-mi imaginam că la Comentarii e atâta loc, zădărât de poetul Aurel Sibiceanu, descoperind că amândoi provin din acelaşi sat argeşean – daţi click pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/07/sacait-si-azi-prozatorul-floratiu-ma-intreaba-ce-vreau-sa-le-transmit-celor-morti-despre-scriitorii-uitati-numai-de-bine/floratiu/#comments Sunt fragmente de proză de cea mai bună calitate (nu ştiu dacă e proză de sertar) – treceţi cu vederea primele comentarii…


Like it? Share with your friends!

0
9 comments

9 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. I had been arguing with my close friend on this issue for quite a while, base on your ideas prove that I am right, let me show him your webpage then I am sure it must make him buy me a drink, lol, thanks.

    – Lora

  2. Domnule DOMN,
    …uite că găsii ceea ce căutam, la 22:40h ; să’ţi spun însă, deocamdată, ceva “frumos” : pe “Google”, despre acest sitte scria că “incredibil, Floraţiu a publicat o carte” …siic! Chiar am crezut, şi… m-aş fi dus glonţ la editor să’mi dea “post factum” niscai “pecunii” – căci nu mai am nici de pâine ; sînt mai însărăcit decât junele Preda, când Fârşerotu (parcă) l-a miluit cu nişte bani… (Dar eu, jur, restitui la vreme totdeauna – băncilor şi oamenilor la care mă-mprumut, pe probatelea! Nici_o aluzie!… dar ce mult mi-ar prii !) Voi reveni, tot seara_asta – cred, însă… Te re-salut deocamdată, cu prietenie cu tot ! ASF

  3. …Tot de_aici, din Jurnalul Tău – secţunea LIS.exclusiv, să’ţi mai spun că azi am primit un email de la Prezidentul nostru, care mă (şi ne) invită la Cafeneaua Literară să ne convorbim cu Norman Manea ; chiar de_aş vrea… precum anunţai deja –
    nici bani de maxi-taxi nu posed. Pe lângă faptul că… fiind eu chiar cine cred şi eu că sînt … m-aş simţi intrus pe_Acolo : mai toţi cu 6-10 cărţi publicate, eu doar cu 6 cel puţin scrise – degeaba – dar nedate’n vileag tipărit, fiindcă Vasile Kallinderu, alias PARALLELOS, nu vrea să’l publice pe Floraţiu decât dacă’i mai dăruieşte (nu ghilimetăm, fiindcă i-am dat, în ’94) 1000 DM ; drept e că_au ieşit din uz, dar eu… nici la salariu (c.c.t) nu primesc decăt 1000 de roni – pe care’i restitui celor care mă_ajută începând cu_a treia zi după. Las’ că_ajung bogat ca Marin Silişteanu, şi_o să beau … şi_o să mănânc – tot atâta ca şi_acum, fiindcă nu_o să_ajung nicicând ; sau, mă-rog, de va fi să fie, tot nu_o să mănânc burticăreşte ca Humuleşteanu C. Ion şi nici ca Villon Francois nu_o să mă “învinuiesc”. Vreau cât Arghezi să trăiesc, măcar, şi cât Panase Cântecaciu de bogat să mor, dar şapte prolii să_am la căpătâi jelindu-mă cu gândul-dor…
    (Iar căzui pe panta rimelor – din nou – înseamnă că ‘mi_e foame iar ; mai am ciorbă şi sarmale, dar pâine şi mălai deloc.)
    Salut, Prietene, din amiaza nopţii – 23:55h – 22.11.”10

    1. Salut, Bachus. Eşti în pielea ta, inconfundabil. Îmi pare nespus de rău că nu găseşti un editor la cărţile tale de sertar. Oftez. Ai grijă de tine, azi a mai murit un optzecist de-al nostru, Gabriel Stănescu (am scris de el la pagina mea de jurna online din 22 noiembrie). Poate ar trebui să te mai urneşti de acasă, să dai tu peste editori, nu să aştepţi să vină ei peste tine. Cu drag, LIS

  4. Lis, primarule alb,
    mulţumesc pentru replică şi bunele Tale consilii ! Taman iar pierdusem nişte rănduri – multe – tot dintr-acest chenar, cât o foaie de agendă Ş greşeala mea de data-cesta : am clickat pa x roşu colţ-dreapta-sus. Nu’i bai, căci, prevăzător, le-am scris şi “pixual”; ţi le voi transmite mâine, cred.
    Doresc însă_a Te ruga cu totul alt-ceva : construieşte-mi şi mie un blog – unde să mă pot publica “nestingherit” (cu diferite caractere de literă şi mărime, “footnote”, poze, etc) – poate că printr-aceasta atrag şi vreun editor. Mulţumesc frumos ! Dacă mi-l faci, te rog să’mi transmiţi pe email datele de pătrundere auctorială …link-uri… nu prea le am eu la capitolul respectiv.
    Intr-altă ordine de comunicare, zi-mi dacă doreşti să lecturezi de_aici, o micronovelă despre drumul întortocheat al acestei cărţi… “treaba” cu Vasile KALLINDERU-PTÎŞ, demisia Fiicei-Mele (se’nţelege din ce motive), “răzbunarea” (neliterară!) a lui Ptîş către tatăl Domnişoarei…etc. N’am scris micronovela, dar ţi-o comunic de_aici, vesperal – când mă mai plimb prin ciberspaţiu. Comunică-mi dorinţa, te rog! Mulţumesc! Te resalut ! ASF

    1. Îi admir boema, îţi păstrezi tinereţea, dragă Floraţiu – eşti liber, n-ai obligaţii, trăieşti numai fiindcă mai ai ceva de spus în scris… Să-ţi fac eu blog? Glumeşti, eu nu ştiu decât să scriu pe acest blog, habar nu am ce ascunzişuri are suportul tehnic. Există servicii care-ţi oferă gratis blogul, ţi-l faci tu, după propria voinţă. Deschide pagina pe Google şi găseşti pe bara de sus rubrica “Bloguri”, nu e mare scofală… În privinţa publicării textelor tale aici, la Comentarii – voi fi onorat, sunt sigur că ai deja cititorii tăi. Cu drag.

  5. …La un ceas după miezul nopţii, revin (…dar acum e dimineaţă. fac mixaj textual) pe site-ul Tău ; ‘cerc să’mi adun în creier, din seara precedentă, ceea ce vituperasem, dar aducându-mi graţiile celor ce’mi sunt sau mi-au fost “empatici”, printre care şi Dumneata. Aşadar îţi mulţumesc pentru complimentele Dumitale dinspre textura mea. “Pagini fabuloase de proză” – zici Dumneata şi Te cred că pe dreptate vorbeşti ; “proză (…) nu ştiu dacă e proză de sertar” …:păi, înt-al doilea raţionament nu_ai decât pe jumătate (sau deloc) dreptate. Să’ţi explic, să’ţi povestesc…
    de pe vremea când nu era (sau nu’şi făcuse publică starea de…) bolnav scriitorul Gheorghe Brazovia începuse printul unora dintre acele multe pagini… erau, atunci, chiar 700 ; la sfatul şi sub “imperiul” aceluiaşi Ghe de la Braşov, am “căzut” la 5 (sute, desigur). S-a publicitat, într-un Catalog tipărit (2001), volumenul meu ca fiind “curând” truvabil în librării, dar… “PARALLELOS – ILLE MERCATOR MAXIMUR FUR” -, fiindcă Fecioara Mea n’a mai vrut să’l slujească, a poruncit (Vasile Kallinderu-Ptîş) să fie sistată prelucrarea -trecerea din printul “probabil” pe foi de carte reală non-virtuală…
    P.s. Deja 7+30h matinal ; te salut, că ‘mi_e sete de_o ţigară – găsesc eu la cineva.

  6. I’d come to give the go-ahead with you on this. Which is not something I usually do! I enjoy reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to comment!