0
10 comments

Joi, 21 iulie 2011. S-a stins azi, la Sibiu, un mare poet: Mircea Ivănescu, la 80 de ani (împliniți în 26 martie). Îl știam demult bolnav, de câte ori am fost la Sibiu în ultimii ani m-am tot gândit să-l vizitez și n-am îndrăznit (oprit și de scriitorii sibieni, care-l menajau), deși aveam acordul lui să-l vizitez fără să-l anunț la telefon, oricând. Îmi era extrem de apropiat sufletește, deși nu ne-am văzut niciodată, eram compatibili inclusiv prin suferințele particulare. Mircea Ivănescu e o legendă (cu zeci de pisici în jurul lui, cu Mopete și cu Denisa)… Își amintește azi Mircea Dinescu (un răsfățat al trecutului, nu numai ai prezentului): «Acum o lună m-am întâlnit cu Mircea Şora la Sibiu, mi-a spus „ce bine îmi pare că te văd, pentru că l-am vizitat pe Mircea Ivănescu, e un mare admirator al tău. El nu mai  vede, dar ascultă în fiecare vineri emisiunea ta la Realitatea TV”. Era plin de entuziasm, am vrut să-l văd, dar am înţeles că e prea bolnav. Şi îmi amintesc o poveste: la Mogoşoaia acum mulţi ani, acolo unde stăteau Marin Preda, Fănuş Neagu, a apărut la un moment dat la Casa Scriitorilor şi Mircea Ivănescu, cu soţia sa şi cu 20 de pisici. Avusese scandaluri cu vecinii din cauza pisicilor şi venise la Casa Scriitorilor. A fost un mare traducător, un poet foarte interesant, va rămâne în istoria literaturii române”, a declarat Mircea Dinescu». L-a cunoscut și prozatorul și publicistul Stelian Tănase pe marele poet Mircea Ivănescu: «“Era un mare scriitor, nu foarte gustat de critica literară, un mare traducător, a tradus Faulkner, care e înfiorător. Promitea să fie un mare prozator, în anii ’50, dar a renunţat la propria operă. Nu se putea scrie proză în vremurile acelea. Şi a ales poezia. El trebuie reevaluat de critică. A trăit discret, nu s-a înghesuit la premii literare, nu era prezent în viaţa literară. Ne-am întâlnit de câteva ori, la Bucureşti, la Sibiu, nu lipsea bunăoară de la mitingurile Alianţei, la Sibiu, era extrem de nemulţumit, era o prezenţă umilă, discretă, care nu vroia să fie vizibil. E păcat că cei mai mulţi dintre contemporani nu l-au apreciat, fiind unul dintre primii doi-trei poeţi din acest secol”, a declarat tot pentru REALITATEA.NET». Indiscutabil, Mircea Ivănescu a fost un pionier strălucit al postmodernismului nu numai în România, ci în întreaga Europă Centrală și de Est, cum scrie Mediafax – l-au inspirat și literaturile engleză și germană, era un traducător eminent (Fr. Nietzsche, Rainer Maria Rilke, Franz Kafka, Robert Musil, James Joyce, William Faulkner, Fr. Scott-Fitzgerald, Truman Capote; „În general poeţii generaţiei mele au fost racordaţi la surse de poezie franceză, europeană. Mircea Ivănescu a schimbat macazul, sursele lui fiind poezia anglo-saxonă şi cea americană. El a descoperit această nouă sursă care s-a dovedit  valabilă pentru cei care au urmat”, spune azi criticul Nicolae Manolescu despre poet pentru Evenimentul zilei; a tradus masiv din poezia americană: Ezra Pound, William Carlos Williams, Wallace Stevens, T. S. Eliot, Sylvia Plath, cu care de altfel poeziile sale sunt înrudite, aflăm și de pe Wikipedia). Mai scrie Mediafax: „Mircea Ivănescu, născut pe 26 martie 1931, a contribuit esenţial la recuperarea narativităţii în poezia autohtonă din a doua jumătate a anilor ’60 şi din anii ’70. Multiplu premiat pentru poezia şi traducerile sale, Mircea Ivănescu a fost propus, în 1999, pentru premiul Nobel pentru literatură, de către Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România-ASPRO, la solicitarea Comitetului Nobel al Academiei Suedeze”. Este de reținut: Mircea Ivănescu a contribuit esențial la recuperarea narativității în poezia autohtonă! Poeții optzeciști l-au adorat, ei l-au propus pentru Premiul Nobel, prin ASPRO… «Şi criticul literar Ion Bogdan Lefter recunoaşte că poetul a fost unul dintre “reformatorii retoricii poetice autohtone”: “Cu Mircea Ivănescu, la foarte scurt timp după ce s-a stins din viaţă şi Mircea Horia Simionescu, dispare ultimul mare precursor al postmodernismului literar românesc şi unul dintre cei mai importanţi scriitori pe care i-am avut după al doilea război mondial”, adaugă el» (tot pentru Evenimentul zilei). Mircea Ivănescu s-a născut, a crescut și a terminat Filologia (franceză, culmea; a învățat în familie engleză și germană) la București, dar la 41 de ani, în 1972, a plecat definitiv la Sibiu, redactor la revista Transilvania. A debutat editorial în 1968, toate volumele lui poartă titlul de „Poeme”, „Alte poeme”, „Poeme nouă”, „Alte poeme nouă”, „Poeme vechi, nouă” sau „Poesii”, „Alte poesii”, „Poesii nouă”, „Poesii vechi, nouă” și „Versuri”, „Alte versuri” sau „Versuri vechi, nouă”. O biobibliografie video cu Mircea Ivănescu (Mare Sibian): http://www.youtube.com/watch?v=GpswnRVKm2k&feature=player_embedded. Preiau tot de pe Evenimentul zilei două poeme (selectate de Ana Zidărescu, care semnalează moartea marelui poet):

Dar sunt şi amintiri adevărate

Şi eu am umblat odată cu o amintire

în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.

(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura

pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei

nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –

nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,

din mâini, se pot rostogoli foarte departe –

şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar

să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna

din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.

îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)

şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire

în braţe – (şi ma gândeam, cu un rânjet

rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine

umbla cu propriul sau cap prin infern, luminându-şi

drumul). şi parcă nu e tot una?

Conversaţie mondenă:
m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând linistit, să-i spun – „rochia ta”
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – „abia
acum văd, ai o rochie violetă”. (acele dure
ale alcoolului îmi zgâriau faţa, ca atunci
când mergi prin zăpadă, în soare.) „ai o rochie
violetă”, îi spuneam surprins. (şi e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci
mă târăsc către ea – aş fi putut să-i spun,
dar minţeam – văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
şi mereu îmi spuneam: – dacă-i privesc faţa acum,
am să înţeleg – am s-o văd pentru întâia dată
cu adevărat. şi mi-am ridicat ochii spre faţa ei nemişcată.

Mircea Ivănescu

Cum ne mai mor marii scriitori – în nici o lună: Mircea Horia Simionescu și Fănuș Neagu, acum Mircea Ivănescu… Dumnezeu să-i odihnească în Grădina Maicii Domnului (în România de dincolo!). Cu ce mai rămânem în viitor? Fiindcă azi nici marii scriitori români nu mai au posteritate asigurată. Să nu ne plângem de milă? Mircea Ivănescu își găsise o receptare extraordinară la doi frați douămiiști (sau douămiizeciști): criticul Raluca Dună și poetul Teodor Dună, nu știu ce s-a ales de cartea dedicată lui. Citiți-i marelui Mircea Ivănescu versuri-video (două filme realizate de Luminița Sorega, nu știu cine e, de pe YouTube): „Despre moarte ca revedere” (mie mi-au dat lacrimile citindu-i versurile): http://www.youtube.com/watch?v=o7_OQEJmDKI&feature=player_embedded și „Frunze” (din volumul de debut al lui Mircea Ivănescu, din 1968): http://www.youtube.com/watch?v=HKRrck86TX4&feature=related.

Bonus – o poezie cu Mopete:

mopete are moralul scăzut

marele prieten cu pălărie al lui mopete vorbeşte

tare – ca să-i ridice moralul lui mopete, care e asediat

de mari păduri de tristeţuri, în fiecare copac, spânzurat

câte un schelete al gândurilor lui mopete pluteşte //

prin aer spre bruna rowena în câte o sarabandă bizară.

marele prieten cu pălărie nici nu ştie ce drame

sufleteşti se produc în mopete, şi în rame

de indiferenţă adânci peisaje de suferinţă înconjoară. //

şi nici chiar prietenul lui mopete care

îl citează pe pictorul vasile nu are

o părere prea bună despre disperările lui mopete. //

cu atât mai puţin bunul şi înaltul prieten al lui

mopete, cât depre bruna rowena. ea lui

mopete nici nu-i acordă surâsurile ei incerte.

Mircea Ivănescu


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
10 comments

10 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Tind sa cred ca cea mai grea pierdere este cea a Pr Papacioc, de mai pleaca si pr Justin Pârvu ma tem ca va urma prapadu.

  2. M-am dus candva la Sibiu sa-l intilnesc pe Mircea Ivanescu. Un scriitor al locului, el insusi un discret, mi-a spus ca nu pot sa-l deranjez pe MI, sotia ii era bolnava, o pisica tragea sa moara … ! M-am plimbat pe strazi pana noaptea tarziu fara sa-l intalnesc fizic, dar ramanand cu impresia ca ne-am întalnit, ca am vorbit. A fost cea mai concreta intalnire a noastra. Si singura in spatiul public. Dumnezeu sa-l puna sa-i povesteasca ce mai e pe pamant!

  3. Revin cu un gand: ce parere aveti, domnule LIS, de intentia de a fi eliminate privilegiile revolutionarilor, falsi sau nefalsi dar sigur niste invirtiti ai vremurilor noi? Nici o tara din Europa normala nu plateste zeci de mii de indivizi pentru ca istoria unei natii a intrat pe un drum cit de cit normal …! E cea mai jenanta forma de corupere si de inechitate pe care o poate crea o societate. Am citit din intimplare pe blogul unui domn, Vasile Gogea, revolutionar de Brasov din cate mi-am dat seama, care tuna si fulgera impotriva celor care vor sa-l deposedeze de drepturi, de indemnizatia de revolutionar care e foarte insemnata. Cand i-am atras atentia ca e un derapaj moral aceasta plata pe seama Revolutiei, m-a facut securist sau urmas de securist, element incapabil sa inteleaga lupta domniei sale in acele zile…! Sa fim seriosi!

  4. dar sunt şi amintiri adevărate

    Şi eu am umblat odată cu o amintire
    în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
    (îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
    pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
    nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
    nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
    din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
    şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
    să mă întind la marginea mea, sa-mi las mâna
    din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
    îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
    şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
    în braţe – (şi mă gândeam, cu un rânjet
    rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
    umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
    drumul). şi parcă nu e tot una?

    Din volumul „Versuri”, 1968
    Mircea Ivanescu

  5. Nu stiu ce parere are dl LIS, ba, banuiesc ca va fi de aceiasi parere si cu mine, înteleg ca nici dânsul nu si-a tras certificat de rivulutonar, cum nici io, desi pe lânga zeci de mii de asemena iroi, io as fi avut mult mai multe dripturi, dara refuzai si refuz cât oi trai ptr ca din start mi-a mirosit a boslevism ordinar. Prin urmare; io unu ce fusai ghine de tot implicat in acele evenimente am fost si ramân impotriva acestor certificate si alte benefici, cu exceptia celor raniti, ramasi pe viata infirmi care trebuiesc sprijiniti de societate ptr ca ea i-a schilodit.

    In alta ordine de idei, io nu facui rivulutie ci contrarivulutie, ptr ca am iesit ptr a abroga revolutia bolsevic-comunisto-ceausista, repune in drepturi sistemul abrogat cu tancurile bolsevico-rus-americos-iuropos. Io mi-s dusman feroce al orcarei forme de rivulutie, m-am saturat de rivulutia asta permanenta ca asa o tot tinem de la 48 inco-ace.

  6. Sintagma “mare poet” nu mai spune mare lucru. România geme de “mari poeţi”. Mircea Ivănescu a fost un poet inconfundabil. Ca şi Nichita, Sorescu, Ion Alexandru şi alţi câţiva. Să-i fie eternitatea primită, Dumnezeu să-l odihnească în pace.

  7. (Din volumul inedit “Elegii noi / vechi”)

    Cumnatul gazdei mele, venit în vizită de la Sibiu
    unde taie şi spânzură în cultura judeţeană,
    îmi spune, printre altele, ştiindu-mă interesat:
    îl văd uneori trecînd
    prin cartier
    pe Mircea Ivănescu, citind în mers.
    Are haina roasă în coate –
    citeşte pe stradă
    şi ca să nu se izbească de ceva,
    şterge zidul cu cotul –
    aşa se face că are coatele roase
    ferfeniţă. Citind mereu…

    Avrig, vara 1984 ION LAZU

  8. Dle Victor, printre asa zisii revolutionari sunt o gramada de securisti si de turnatori. Asa ca revolta dlui Gogea e cam ridicola. Sa ne spuna el cati securisti sunt printre revolutionarii clujeni si brasoveni. Multi, foarte multi.
    Dzeu sa l primeasca in paradis pe Mircea Ivanescu!

  9. Om cetind pe stradă, la pas…
    Tablou – din juneţea-mi primară – rămas.
    Mai apoi, într-un tren, un tramvai, un metrou…
    Acum, de citeşti absorbit, eşti erou!