Sâmbătă, 18 august 2012. Am sosit sâmbăta trecută la Neptun, la Casa Scriitorilor, la prânz. Azi e a opta zi la mare, zi cu soare (de la 11 la 13) și cu nouri (la prima oră, până la 11, și după-amiază). La ora 16 sosește și fiul, Laurențiu, de la București, cu iubita lui, Florentina – va sta trei nopți la „vila lui Maurer”, nu în hotelul Casei Scriitorilor, e răsfățat (păcat că n-are noroc de vreme bună la mare, de soare; exact când plecăm de la mare, pe 21 august, se anunță revenirea caniculei la București, acesta e curat ghinion; la mare am prins îndeosebi vreme rea, frig și nouri), fac eu cinste. N-am intrat decât o dată azi în mare să înot, la ora 12 (Doina intră și pe nouri, la ora 18), în schimb am citit pe prosopul dublu de pe nisip, sub cerul acoperit de nouri, din „Iubire pe insulă blestemată” de Alberto Vazquez-Figueroa (față de care Doina are o adevărată pasiune; e un autor care n-are obsesia esteticului în lucrările sale). În plus, am scris articolul pentru revista Bucovina literară, la prima mână (drăguța Carmen Steiciuc, poeta din Suceava care coordonează revista, mi-a cerut să-i trimit până pe 20 august colaborarea mea exact când plecam la mare, i-am răspuns că nu mă simt în stare la Neptun să scriu articole; uite că m-am simțit). Dinspre tabieturi: am adus cu noi ibric, fierbător și cafea de la București, bem cafea „ca acasă”. După ce mă trezesc din somnul de după-amiază (de după masaj), mâncăm pepene (din cei aduși de la București sau cumpărați la 23 August, trei roșii și unul galben), azi uităm să mâncăm pepene, derutați de sosirea fiului. Îmi spăl cu șampon părul zilnic, seara. Am și azi parte de un telefon amabil din partea poetului Corneliu Antoniu (aflat sub controale medicale stricte) din Galați – voia inițial să ne vedem la Costinești, să continui sejurul la mare la vila nu știu cărui scriitor, am renunțat la idee, ținând cont că prietena lui, Brândușa din Adjud, nu poate să-l însoțească (e de serviciu la Primăria Adjud, colegele îi sunt în concediu). A rămas în suspensie o preumblare în Deltă, în aceleași condiții (cu cazare la un fel de mănăstire la Maliuc, sau casă de vacanță a preoților, n-am fost atent), l-am refuzat și azi să mergem împreună în Deltă, dacă Brândușa nu-l însoțește (Corneliu Antoniu e bolnav, a fost operat la un plămân, a pierdut un lob canceros), el are nevoie totuși de îngrijiri… E a doua oară anul acesta când ratăm Delta (prima oară la Serile de poezie ale revistei Antares, care aveau drept componentă turistică Delta, din iunie, dar a plouat teribil), acesta e norocul nostru, slab, nimic nou.
Eram curios să văd reacția celor de la PDL după interviul luat lui Crin Antonescu de către Realitatea TV, asupra căruia am insistat ieri, aici. Băsescu s-a făcut că plouă, a declarat că nu l-a urmărit (povești). Președintele interimar Crin Antonescu era convins ieri că Traian Băsescu nu se mai întoarce la Palatul Cotroceni, deoarece Curtea Constituțională va valida referendumul din 29 iulie de demitere a lui Băsescu. Iată ce declară președintele PDL al Comisii Juridice a Camerei Deputaților (el ar trebui să știe ce vorbește, deși e cel ce a dus de râpă juridic PDL), care cred exact invers, că Băsescu se va întoarce la Cotroceni: Presedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor, Daniel Buda de la PDL, e de parere ca Traian Basescu va reveni la Palatul Cotroceni, dupa o decizie a Curtii Constitutionale ce va constata invalidarea referendumului. „Cei de la USL nu pot sa faca nimic, lucrurile sunt transate, trebuie sa inteleaga ca va fi o coabitare Basescu-USL”, a spus Buda pentru Ziare.com. Mai complicat e europarlamentarul Cristian Preda, care susține pur și simplu că va tranșa validarea sau invalidarea referendumului din 29 iulie Comisia de la… Veneția (ea va arbitra totul)! Exact asta ar mai lipsi României, urmăriți știrea (mai lungă, dar trebuie reținută de curiozitate): Europarlamentarul PDL, Cristian Preda, sustine ca presedintele interimar, Crin Antonescu, si-a reconfirmat dispretul fata de orice majoritate care nu ii este favorabila, opinand ca decizia cu privire la referendum ar putea ajunge la arbitrajul Comisiei de la Venetia. „Vineri seara, Crin Antonescu a confirmat asteptarea pe care o aveam. Senatorul penelist, care tine in acest moment locul sefului statului, s-a pronuntat in privinta deciziei CCR, afirmand ca nu se poate invalidare cu cinci voturi la patru”, a scris Cristi Preda pe blog. PDL-istul considera ca respingand aceasta ipoteza, „Crin Antonescu isi reconfirma dispretul fata de orice majoritate care nu-i este favorabila. In acelasi timp, el refuza sa spuna cum se iese dintr-un asemenea posibil impas. Asa ar fi facut orice politician responsabil, insa dupa toate aparentele Antonescu e mai interesat de ramanerea cu orice pret la Cotroceni decat de detensionarea situatiei actuale”. Cristian Preda considera ca, daca nu exista minimum 6 judecatori care sa considere ca votul popular a confirmat – in conditii de perfecta legalitate, incluzand aici si atingerea cvorumului – decizia Parlamentului de a-l suspenda pe Traian Basescu, „vacanta functiei de presedinte inceteaza”. „Sa luam, totusi, in seama ipoteza unei decizii luate cu 5 la 4 care nu va fi recunoscuta de partile implicate. Se ajunge atunci la arbitraj. Cum orice recurs intern e consumat, cine ar putea fi arbitrul? Ph. Gordon, emisarul dnei Clinton, a spus de mai multe ori in vizita sa de la Bucuresti ca, in conditiile exacerbarii partizanatului intern, Comisia de la Venetia ar putea juca rolul unui tert care valideaza”, a mai scris Preda. El sustine ca o eventuala consultare a Comisiei de la Venetia ar da un rezultat defavorabil punctului de vedere al lui Antonescu: precedente existente in alte Curti constitutionale din Europa ar impinge foarte probabil Comisia de la Venetia sa considere ca o decizie a CCR de invalidare cu 5 la 4 e legitima, fiindca ea indica in chip indubitabil ca mai lipsesc doua voturi pentru a valida consultarea referendara. „Sa luam insa in seama si varianta in care, dupa un vot cu 5 la 4 declarat inacceptabil de C. Antonescu & co., nu se recurge la un arbitraj extern, confirmand astfel critica institutiilor europene din ultimele zile. S-ar prefera atunci calea – mult mai facila – a agravarii crizei prin presiunea strazii si/sau delegitimarea deciziei CCR, printr-un boicot sau chiar printr-o demisie a parlamentarilor USL. Comisia de la Venetia este un organ consultativ al Consiliului Europei alcatuit din experti independenti in domeniul dreptului constitutional. Cristi Preda mai noteaza ca Crin Antonescu nu exclude aceste evolutii – despre care s-a vorbit public in ultimele zile – atunci cand afirma ca sansele de revenire a lui Basescu la Cotroceni sunt „infime”. „Lasand la o parte sporirea tensiunii sociale (care e deja enorma), sa ne inchipuim doar scena institutionala: Parlament care nu se reuneste pentru a putea lua act de decizia CCR; presedintie interimara prelungita sine die; guvern in functie pana la alegerile parlamentare, dar imposibil de controlat in absenta legislativului; la randul lui, legislativul nu poate fi dizolvat, pentru a avea alegeri anticipate, fiindca presedintelui interimar Constitutia ii interzice acest recurs. Pe scurt: haos. Mai poate opri cineva acest tavalug? Eu cred ca da”, conchide europarlamentarul PDL. Vă reamintesc esențialul: Crin Antonescu a anticipat, vineri, in cadrul unui interviu, ca verdictul CCR va fi de validare a referendumului. „Traian Basescu nu se simte bine cu suspendarea si cred ca sansele lui de a reveni la Cotroceni sunt infime. Eu cred intr-un verdict corect al CCR, dupa toate aceste dezbateri si presiuni, pe care nu le facem noi, care va da intaietate legii si realitatii. Cred intr-un verdict de validare a referendumului. Nimeni nu va accepta un verdict cu 5-4 din voturile judecatorilor CCR, ci numai 6-3″, a precizat presedintele interimar. E clar că marți CCR nu va da un verdict. Să nu uit: remarcabile intervențiile de ieri de la Comentarii, aici, le mulțumesc lui Valentin Popa, Radu Humor, Gh. Postelnicu.
***
Pomeneam de primirea unei cărți bilingve (româno-franceză) cu autograf la mare, semnată de Amelia Stănescu, universitar la Constanța. Născută la 22 iunie 1974 la Constanța, licențiată în Filologie și în Drept. A publicat cinci volume de versuri (debutată editorial în 1993), Doina a cules un poem:
Trebuie să ies
să sparg să mă eliberez din această
strânsoare din această cușcă în
care nu mai e aer nu mai am
cuvinte
unde până și amintirile s-au
decolorat și
totul în jurul meu
nu mai poartă nici un nume
ochii au căpătat o crustă opacă
prin care nu mai răzbate lumina
și nici gândul tău
atât de cunoscut înainte
nu mai ajunge la mine.
Amelia Stănescu
Așternuturi de ploaie
Editura Brumar, 2012
Referendum inutil. Demisul n-a fost ales în 2009
Publicat de Lucian Avramescu pe 4 august 2012
„Verificați voturile de la Paris din 2009! Veți găsi inutil referendumul pentru că, amănunt ușor de constatat, Băsescu n-a fost ales. În țară pierduse iar de afară am importat minciuna.
Îl aud pe Băsescu și mă crucesc din nou. Cel care-a proclamat votul drept instrument al loviturii de stat, cel care și-a îndemnat poporul să nu voteze, fiindcă votul e nociv, otrăvitor, antidemocratic, urlă ca din gură de șarpe că li se ia românilor dreptul la vot. Vă vine să credeți? Băsescu, cel care-a câștigat de două ori președinția României la mustață și sunt indicii c-a furat voturi de fiecare dată (în confruntarea ultimă a pierdut în țară, dar i-au venit peste noapte din străinătate 0,33 la sută voturi, fix cât îi trebuiau pentru a așeza o mică distanță față de contracandidat), Băsescu, expert în șmecherit alegeri, cu echipa lui – Videanu, Blaga, Berceanu, Flutur – care lua ”o gustare mică” la Ministerul de Interne, cere acum transmiterea listelor electorale la procuratură, iar procurorii să verifice cum am votat eu și tu și el și cine a încălcat interdicția de a-și părăsi locuința pe 29 iulie. Procurorii Băsescule, dacă mai poate nădăjdui cineva că dreptatea și ordinea vor fi restabilite în această țară, trebuie să verifice întâi cine sunt și dacă există cu adevărat votanții de la Paris din 2009 care te-au mitraliat, cu o viteză de succesiune a voturilor unică în lume și imposibil de realizat în practică, președinte. Acele alegeri trebuie invalidate Băsescule fiindcă au fost furate iar tu ai fost cocoțat la Cotroceni ilegitim. Cum dai înapoi acestui popor anii de coșmar în care ai făcut ce-ai vrut cu noi și mai ales ne-ai îndatorat și sărăcit pentru a-ți îmbogăți camarila și metresele? Cine ne restituie partea de viață pe care ne-ai furat-o? Nu, Băsescule, n-ai fost suspendat, ci doar trimis acasă pentru că în anii aceștia ai ocupat prin fraudă o demnitate pe care n-ai mertitat-o niciodată. Nu poți să-ți dai demisia – altă minciună – fiindcă ești suspendat? Nu, Băsescule, nu poți să-ți dai demisia fiindcă n-ai fost nici măcar o clipă președinte ales și n-ai din ce să-ți dai demisia pe care oricum nu ți-o vei da, onoarea fiind o calitate la care ai rămas alergic.
Numărarea poporului român, necesară azi, rămâne un exercițiu trist ca un prohod, ca o înmormântare. Nu mai suntem atâția câți ne știam, iar la rărirea noastră ai cotizat din belșug satrapule care te ții jalnic, penibil, caraghios, cu dinții de Cotroceni. Au votat prea mulți morți pentru tine Băsescule, în lunga ta carieră politică, iar înverșunarea ta de a-i ține pe listele de votanți, dovedește încă o dată că ai pierdut, iar înfrângerea ta te arată hidos și josnic, așa cum ai fost mereu. Criminalii participă uneori la înmormântarea victimelor lor. Lasă-ne. Nu mai mânji cu vorbele tale zilnice acest parastas. Poporul român trebuie să-și readune forțele și să tragă aer în piept. Trebuie să ieșim din groapa în care ne-ai vârât. Cu tine de față, în trenci bleu de scamator, ba urlând ca Hitler, ba maimuțărindu-te ca un saltimbanc, nimeni nu poate respira aer curat iar lupta pentru salvarea și propășirea neamului devine imposibilă.”
În 2009 unde erau nesimțiții ăștia care plâng acum pe umărul
(s)tresat al lui Băsescu și se aruncă disperați prin curțile oamenilor, ba chiar și prin biserici, cu Biblia la ei, la fel ca sectanții, pentru a înspăimânta oamenii care și-au permis să-i de cu vot peste bot celui mai malefic personaj post decembrist !
Niște nemernici , ce și-au găsit corespondenți și peste hotare, în ziare de scandal de nivelul Clickului sau Cancanului de la noi !
Un asemenea târg s-a făcut cu cei de la Bild (Oglinda):
Alde Macovei, Preda dau banul și dictează, iar ceilalți iau banul și publică, la virgulă, toate mizeriile băsiste !
Dacă asta-i lumea occidentală, mincinoasă și mizerabilă, coruptă până în cele mai adânci cotloane massmedia, dispusă a publica fără a asculta și părererile celorlalți, acuze deosebit de grave la adresa unor politicieni români, doar pentru că deranjează niște planuri oculte ( vezi acțiunea de federalizare a Moldovei)se pare că mult visatul Occident nu seamănă deloc cu ceea ce-i înăuntru !
Pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i le(ur)opardul 😉
,,Asternuturi de ploaie”…frumos titlu de volum de versuri!
Ma mir cum de mai ai timp sa scrii articole tinand cont ca esti la mare, dar noi nu ne suparam deloc :)))