0
10 comments

Joi, 17 noiembrie 2011. Am fost în această seară la o nouă lansare de carte – întru totul remarcabilă, cu autor și invitați sau organizatori (librăria Dalles plină, de la ora 18) de calitate. Autorul: Daniel Cristea Enache, ”Cinematograful gol”, Editura Polirom (prefață Radu Cosașu, colecția Ego Grafii). O carte neașteptată. Au prezentat-o Ileana Mălăncioiu, Eugen Negrici, Ovidiu Șimonca. Și autorul. Marele Victor Rebengiuc a citit trei din tabletele cuprinse în carte – o sărbătoare. În sală, de față (evidențiați din locul în care am stat, printre rafturile librăriei; dar cei mai mulți îmi erau necunoscuți): Paul Cornea, Georgeta și Gabriel Dimisianu, Adriana Bittel și Toma Roman, Alex Ștefănescu, Magda Cârneci, Ioan Es. Pop, Radu Aldulescu, Dan Stanca, Doina Ruști, Bedros Horasangian, Răzvan Petrescu, Mihail Gălățanu sau Daniela Zeca și Georgeta Drăghici (de la TVR Cultural și RRC) și Gabriel Pleșea (din SUA). A fost televiziune de față, au fost fotoreporteri, s-au împărțit bomboane glazurate printre participanți și au fost la final gustări aristocrate. Ovidiu Șimonca (redactor-șef adjunct la Observator cultural) a fost un moderator original: nu avem de a face cu o carte de critică, nu mai au motive să se supere scriitorii români, care toți sunt geniali. Textele apărute au fost întâi articole de gazetă (Radu Cosașu le zice că fac parte dintr-un „reportaj intim”), strict selecționate. Ileana Mălănăcioiu: îl socotesc prieten pe Daniel Cristea Enache (DCE), cu el am vorbit cel mai mult, e cel mai bun critic din generația lui. Scrie foarte bine și când nu scrie critică literară. E criticul-om. Am fost legată de Valeriu Cristea, care s-a angajat să crească doi copii care nu erau ai lui. Daniel se simte în comunicare ca peștele în apă, citindu-i cartea mi-a amintit de tabletele lui Caragiale. Am scos o carte împreună, ca autor îi datorez foarte mult. M-a întristat când mi-a reproșat că n-am umor (Ileana Mălăncioiu dă exemplul „Premiatei Nobel” – făcând aluzii la nominalizarea Anei Blandiana, probabil; întrebată ce știe despre fotbal, cuprins în unele tablete ale lui DCE, a răspuns că a auzit numai de Gigi Becali și nu știe nimic altceva). Daniel i-a răspuns că nu are umor în operă (fiind tragică de felul ei), nu în viața particulară. A urmat Eugen Negrici: Daniel a  debutat editorial la 27 de ani, acum are 36 și are publicate opt cărți, „anul și cârlanul”. Și-a luat doctoratul, e conferențiar (deși putea fi profesor), are doi copii, și-a luat mașină și a avut diverse slujbe, acum e consilier la Polirom, are emisiuni la televiziunea națională, îi iese orice face, merge la toate lansările care-l solicită, funcționează perfect. Cartea de față? E o surpriză pentru mine, mi-au scăpat din vedere aceste tablete apărute în publicații, îi citeam numai cronicile, e memorialistică amestecată cu un fel de reportaj, scoți asemenea cărți când vrei să scapi de armura criticului, la bătrânețe, mă bucur că el a făcut-o acum, să pot și eu să-l citesc. Daniel e onest, cu dreaptă judecată, e o natură luminoasă, nu-i plac vedetele nonconformiste, face parte din generația cu cheie la gât, e plin de melancolie, am același model etic (Maica Tereza) ca el, are un simț uimitor al amănuntelor. Să mai fac o profeție – cred că Daniel are pe țeavă un roman, deocamdată îl ține secret. De altfel, el ar putea scrie și face orice, că-i iese, merge pe teoria golului, care trebuie mereu umplut cu semnificații. (DCE a atras atenția că nu e prozator și că nu va scrie niciodată proză) Ovidiu Șimonca: Daniel Cristea Enache merge cu metroul, nu e resentimentar, are un tip de solidaritate cu totul aparte față de scriitori. A intervenit Ileana Mălăncioiu: ca portretist îl concurează pe Alex Ștefănescu. Cum scriam la început, între prezentări a citit Victor Rebengiuc din carte, trei tablete (una despre minunații copii ai lui DCE, intitulată ”Mateiulia”; prima citită se intitula „Românul curios”; din a doua citită voi transcrie mai jos un citat pe larg). La final a vorbit autorul, DCE (vorbește de emoțiile soției, de față împreună cu copiii, care i le-a transmis lui): a mulțumit celor… „17 oameni” care l-au ajutat să scoată cartea de față. Astă noapte, a continuat, am avut un coșmar, că nu vine Victor Rebengiuc – și a venit aici primul. Nu-mi plac autorii care vorbesc despre cărțile lor, cartea vorbește singură. DCE a insist pe prima tabletă, intitulată ”Bagaje pentru paradis” (e titlul ultimei cărți antume a lui Valeriu Cristea, cu titlu premonitoriu) – un text antologic. A subliniat că Valeriu Cristea avea o sensibilitate îngrozitoare, suferea pentru toți, „deși se întâmplau lucruri frumoase în familia noastră, el era mereu supărat… Am încercat (a spus mai departe DCE) să-i dau o replică lui Valeriu Cristea. O replică luminoasă, cartea de față (intitulată Cinematograful gol) e scrisă în patru ani și ceva, am căutat frumusețea în lucrurile  care mi se întâmplau, am căutat să evidențiez jumătatea plină a paharului. Nu e vorbă, literatura prea optimistă e proastă. Eu am ținut măsura. Pe ecranul vieții mele mă studiez ca spectator detașat de subiect. Am căutat latura bună a oamenilor pe care i-am cunoscut și în secvențele de viață de peste tot – cartea se încheie, de altfel, cu o frizerie de cartier… Am mutat literatura în viață, mai exact. Așa m-am trezit că au apărut rețele ale binelui și cabale ale solidarității… Toate mărunțișurile pe care le disprețuim să vedem lucrurile importante ne fac viața plăcută… Uitați-vă (și arată spre sală) câți oameni de elită se află aici, în jurul unei proiecții individuale, cum să nu fiu optimist?” Ovidiu Șimonca l-a rugat să recomande celor de față un film, o localitate, o carte. Și Daniel Cristea Enache a răspuns: „Ratatouille”, Paris, Convorbiri cu Paul Cornea făcute de mine… A mai spus DMC: proiecțiile mele cinematografice se împlinesc, viața unui om oarecare devine acum mai frumoasă. Transcriu în continuare un fragment mai lung dintr-o tabletă moralistă din această carte:

Noi și-ai noștri

(…) După o epocă de aur calp și de omogenitate silnică, a venit una a individualismului pregnant și a multiplelor singurătăți. Și pentru că scriitorii, artiștii s-au situat mereu în avangarda societății, lumea noastră literară s-a configurat într-un mod care să îndepărteze pericolul izolării. Scriitorul român, indiferent de religie, vârstă, sex și capacități intelectuale, este invitat stăruitor să facă parte dintr-o grupare. Un grup bine sudat, cu un set de convingeri disponibile pe hârtie sau pe alt suport, actualizate, din când în când, prin noi ucazuri emanând de la Centru. Toți membrii grupului au, firește, aceleași valori și principii, dar și aceleași gusturi, simpatii și antipatii, admirații și ranchiune. O carte care i-a plăcut Șefului place, automat, tuturor, iar un autor antipatizat la vârf va fi sistematic înjurat la bază. Situația ar fi destul de tristă, dacă n-ar deveni comică prin proliferarea acestor grupuri și grupuscule (tabere, coterii, găști) ferm convinse, fiecare, că se află în posesia adevărului integral și că toate celelalte orientări sunt profund greșite și necinstite. Naționaliști și internaționaliști, autohtoniști și europeniști, ideologi de stânga și ideologi de dreapta, liberali și conservatori, moderniști și postmoderniști, fracturiști și fripturiști: tot atâtea opoziții și adversități nete. E suficient să aderi la una din aceste grupări de pe eșichierul politico-literar pentru a respira ușurat și a te simți salvat. În sfârșit, nu mai ești obligat să gândești cu capul tău, să ai propriile valori, nuanțe și îndoieli. Responsabilitatea individuală se topește până la dispariție: ura! ești parte dintr-un batalion ce mărșăluiește triumfător pe uliță. Nu contează că, pe ulițele vecine, defilează alte grupări cu alte steaguri, stârnind, la fel, praful și hazul oamenilor ieșiți la portiță. Noi și-ai noștri ne simțim bine așa cum suntem, iar ei și-ai lor își cântă, mai mult ca sigur, neputința. Nu mai contează că bulevardul civilizației și al traficului, al benzilor multiplicate și al circulației intense, în diferite sensuri, dar după aceleași reguli, se află la o distanță apreciabilă. Este important ca noi să ne simțim stăpâni absoluți pe o uliță tot mai desfundată, baroni pe jalnicul nostru petic de scenă literară. Vă urez succes, dragi tovarăși. Dar pe mine, unul, vă rog să nu contați.

Daniel Cristea Enache

Închei cu prezentarea de pe afiș:

„Nu ştiu cît de simpatic îi voi fi autorului dacă voi scrie: nici critic, nici ziarist, el face reportaj. Pe mulţi literaţi încă îi jenează cuvîntul, genul. Pe mine – nu. Autorul face reportaj într-un jurnal mai mult sau mai puţin intim. El este reporterul convingerilor sale politice şi apolitice, cu copilăria lui, cu tot… El face reportaj intim. Poate că e un gen nou, poate că nu – oricum, pentru că nici eu nu ţin morţiş să iradiez simpatie, nu voi da pe faţă momentele în care, la lectură, puteam să fiu prins în flagrant delict de entuziasm…“ (Radu Cosaşu)

„Cînd criticii literari se izbesc de viaţa reală sînt două posibilităţi: să se scîrbească sau să le placă. Daniel Cristea-Enache face parte din a doua categorie. Multă vreme l-am crezut crescut într-un «incubator»… M-am înşelat! «Premiantul clasei» înfulecă viaţa reală, stoarce poveşti din fascinanta banalitate şi are o plăcere nedisimulată de a se bucura.” (Ovidiu Şimonca)

Daniel Cristea-Enache (n. 19 februarie 1974) este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti şi doctor în filologie al aceleiaşi universităţi. În prezent este conferenţiar universitar şi consilier la Editura Polirom, pentru care coordonează colecţia „Opere“. Volume publicate: Concert de deschidere (ed. I, 2001 ; Premiul de Debut al României literare ; Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România ; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române ; ed. a II‑a, 2004), Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hîrtie (Polirom, 2005), Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română (2005), Un om din Est (2006 ; Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Convorbiri cu Octavian Paler (2007), Timpuri noi. Secvenţe de literatură română (Cartea Românească, 2009), Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu (2010).

PS. Am făcut fotografii și în această seară la Librăria Dalles cu telefonul mobil, o bună parte dintre ele au ieșit mișcate, regret că nu le pot publica (probabil aura energetică a scriitorilor e de vină).

PS. 2. Scriitorul Adrian Alui Gheorghe scrie cu aplomb la Comentariile zilei de ieri, de aici:

Nu stiu de ce, draga Liviule, dar parca il stiu mai in siguranta pe Brancusi, chiar mort, la Paris, decit adus in tara, sa-i administreze memoria vreun primar de-al zilelor noastre …! A ramas celebru discursul sec al lui Brancusi, la prima intoarcere de la Paris la Tg Jiu: “Cînd am plecat v-am lăsat săraci şi proşti; acum, după douăzeci de ani, vă găsesc şi mai săraci şi mai proşti!”. Si de atunci au mai trecut atîţia ani! E inmormîntat la Paris? Avem şi noi nişte neamuri mai insemnate in lumea buna, nu trebuie sa bagam totul, de-a valma, in talmeş-balmeşul naţional …! Cînd m-am dus la Paris, am cautat mormîntul lui Brancuşi şi am fost mîndru; cînd m-am dus la Hobiţa, am căutat casa lui Brancusi şi mi-a fost ruşine. Lasati-l pe Brancusi in eternitatea lui universala! Cît despre perseverenta celor care vor să-l aducă în ţară, cu orice preţ, îmi amintesc de versurile lui Eminescu: “Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,/  Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el”. Părerea mea!


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
10 comments

10 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Evenimentul la care suntem martori prin cele relatate aici de LIS, nu are decât să mă bucure. Sper că îi voi citi cândva cartea “Cinematograful gol” al criticului Daniel Cristea Enache. Întâmplarea, şi mereu întâmplarea, a făcut să-i citesc articolele critice la cartea nou apărută. Ca să vedeţi că, toate acestea, au marcat curiozitatea criticului comentator aflat în mare trecere, fără a suspecta forfota omenească din vânzoleala petrecută în afara lecturilor noastre, am punctat câte ceva, în cartea mea recent apărută “Liviu Ioan Stoiciu-Poezia şi subteranele ei”. Redau:
    1. Dacă e aşa cum spune criticul Daniel Cristea-Enache – în eseul „Poezia mare, poezia oarecare” din Revista 22 (comentând volumul „de-a viul” al poetului Teodor Dună) – cum că, în afara lui Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu şi Mircea Cărtărescu, nu are cine alerga în zilele astea după plutonul celor trei, atunci mie nu-mi ramâne decât să-i ridic moralul căzut „la pământ”, poetului Liviu Ioan Stoiciu, şi să-i reamintesc spusele bunicii mele. (p.209, dialogul 86)
    2. Aducându-mi-l pe „frontispiciu”, într-un titlu de Jurnal, LIS mă trimite – din nou – la articolul criticului Daniel Cristea-Enache, la care făceam referire în aceste dialoguri subterane: ei bine, printre cei trei enumeraţi în „plutonul fruntaş” al criticului, cine altul, decât Ion Mureşan, era numit de acesta „histrionicul mistic”? Adică bufonul, şarlatanul, măscăriciul fără talent (după DEX), mai curând şmecher… Iată, ce se scria negru pe alb: „Din absconsul Nichita Stănescu îmi place să cred că am înţeles câte ceva; din bolborositorul Ion Gheorghe sau din histrionul mistic Ion Mureşan, la fel”. Acuma, n-o să cad, tocmai eu, în capcana criticului, şi să-l cred pe cuvânt că cele relatate despre Ion Gheorghe sunt ca şi bătute-n cuie. (p.211, dialogul 88)
    P.S. M-au încântat, adnotările şi subtilitatea gândului aşternut aici de Adrian Alui Gheorghe, despre brentul Brâncuşi. Citindu-l, am visat că eram pe prispa casei, în mirificul adăpost unde Dumnezeu mestecă materia cu care ne-a înzestrat natura. După astfel de relatări, nu ai cum să nu simţi o bucurie stranie, în care şi rostirea, e o nebunie a fuiorului de om care le-a scris.

  2. Fals tratat de… supravieţuire
    (sinopsis)
    Un om prăfuit cu barba ţepoasă,
    – urca dealul – (diagonală ascendentă, fundal stereo)
    Orăcăit sonor de broaşte. Din raniţa peticită
    coada unui hârleţ militar, părea o antenă de transmisionist.
    Undiţa părea un harpon cu vârful înfipt în cer. Orăcăitul, o fanfară
    în crescendo.
    Pe cuşma dealului pescarul s-a oprit cu picioarele răşchirate într-un „V” întors.
    (plan detaliu) O furnică se chinuia să transporte un fir de iarbă.
    (plan american) Printre picioare se contura lacul.
    Orăcăitul a încetat brusc.
    (În cizme, ciorapii din lână împrăştiau un miros de usturoi şi şoarece în putrefacţie,
    un bâzâit agasant al unor muşte verzi)
    (Coloana sonoră dintr-un film western)
    Na, na ,na, na, na, na, na, na, na, hiciu pac, hiciu hac!
    Luciul apei a încremenit. Broaştele s-au refugiat pe frunzele de nuferi,
    strângându-şi odraslele în spate.
    (plan general din spate)
    Pescarul…, spaima bălţilor!
    (plan general din faţă, în diagonala axei)
    Coboară.
    Mâna pescarului alunecă spre cingătoare.
    Mânerul cuţitului i s-a cuibărit în palmă.
    Fierul i-a trezit un fior – foamea nu poate fi vizualizată –
    (plan detaliu) Un deget a pipăit plăseaua
    (gros plan) Chipul uns cu o mixtură: tutun fărâmiţat şi mestecat cu salivă.
    (flashback-uri) Adormit pe-o pernă din papură verde, visează cum îi este devorată
    mâncarea de guzgani pe malul lacului.
    Peştele care îl chinuia în visele copilăriei,
    intra pe fereastră şi se încurca-n perdea, râmele evadau pe rând din cutia cu pământ.
    Racii îi smulgeau din cârlig momeala…
    A strâns pumnul până-i s-au albit falangele
    Na, na, na, na, na, na, na, na, na, hiciu hac, hiciu pac!
    Undiţa a biciuit aerul. Cârligul a coborât în adânc.
    Primul caras pescuit, în mână, s-a transformat într-o broască.
    Al doilea la fel.
    Brusc pe ecranul lacului se proiecta un forşpan din gazeta partidului.
    „…În ediţiile următoare CD-urile cu metodele de a vâna şi a găti în bucătăria proprie a şerpilor, a şobolanilor, a râmelor şi a viermilor de copaci.”
    (plan general – din spate -) Urcă dealul la întoarcere, agăţată de picior (cu-n ac de siguranţă), o broască se zbătea pe raniţă.
    Hiciu hac, hiciu pac, na, na …!
    Virgil COSTIUC

  3. Mă rog la matale, domnule Rog, să ţi-i cont măcar de faptul că te bag în seamă, te citesc printre vorbe. Eşti de pretutindeni, simpatic floc. Ce să zic, nu-ţi stă deloc rău în impostaza de fire belică.

  4. Nu agreez, dom Filip, ideea că SRI-ul vânează hărţuitorii şi potenţialii terorişti. Din Oltenia până-n Canada, colţ cu Stely.

  5. Stiti ceva ?

    ” Grupul susţinătorilor scriitorului Paul Goma anunţă organizarea unei dezbateri publice pe 20 noiembrie 2011, orele 18, în Club UnderWorld Bucureşti, strada Colţei nr. 48.”