1

Duminică, 27 februarie 2022. Urâte vremuri trăim, dacă nu tragice, care ne înnegurează viața – nu erau de ajuns cei doi ani de „pandemie” și cele patru luni de liberalizare sălbatică a gazului metan și curentului electric (și a combustibilului; care a mărit periculos inflația), mai aveam nevoie și de un război la graniță (nu vreau să mă pun în pielea ucrainenilor și rușilor, aflați în conflict fratricid militar; e de groază ce se întâmplă cu neimaginabila refugiere a femeilor și copiilor din Ucraina; dacă se va lungi războiul, va avea loc o catastrofă umanitară, infrastructura Ucrainei va fi distrusă, eroismul nu va ajuta la nimic, nici de o parte, nici de alta, trebuie pus imediat capăt războiului).

Personal, sunt teribil de afectat, de ce trebuia să aibă loc un război? De ce n-a fost el evitat diplomatic? E inadmisibilă atâta neputință la nivel oficial. Lumea militară e condusă de iresponsabili, oameni mici care provoacă război în numele apărării… libertății. De când a început războiul din Ucraina îmi e rău în fiecare zi, am plexul solar blocat, nu mă mai pot concentra la nimic. Am mai pățit asta în 1968, aveam 18 ani și trupele Tratatului de la Varșovia (fără România și Albania) au intrat în Cehoslovacia și au înăbușit „Primăvara de la Praga”; o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când a avut loc invazia Cehoslovaciei de către statele Pactului de la Varșovia). Am plecat voluntar în armată, să mă lupt cu invadatorii, o naivitate scump plătită (ratându-mi viitorul de atunci)… După dispariția comunismului de tip est-european și a Uniunii Sovietice (URSS: 1922 – 1991; cu prețul declarării independenței celor 15 republici ale sale socialiste; la 21 decembrie 1991, URSS s-a destrămat oficial, unsprezece foste republici sovietice – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan s-au retras alături cu Rusia, formând Comunitatea Statelor Independente-CSI), Moscova și-a păstrat rolul dominant (țară cu armament nuclear de neatins).

Horia Damian

Și nu o dată Rusia postcomunistă a dus războaie. Să ne amintim de episodul sângeros din vremea președinției Rusiei a lui Boris Elțîn: În 1994, trupele ruse au invadat Cecenia după izbucnirea unor mișcări separatiste și ca raspuns la răpirea unui soldat rus de către miliția separatistă. După cucerirea capitalei Groznîi, în mai 1997, președintele Elțin a încheiat războiul. Dar Aslan Maskadov, președintele Ceceniei, nu a fost recunoscut de Rusia și a intrat în ilegalitate. În 1999 a început cel de-al doilea război cecen, în urma atacurilor cu bombă și asasinatelor întreprinse de rebelii ceceni. Ofensiva militară rusă a degenerat într-o ocupație sângeroasă care a fost criticată de comunitățile internaționale. Maskadov a fost împuscat de către trupele ruse în Cecenia în 2005. În 1998, după devalorizarea rublei, guvernul rus a fost în imposibilitatea de a-și plăti datoriile externe. Mulți ruși și-au pierdut economiile din cauza inflației crescute. Elțin și-a pierdut popularitatea, iar la sfârșitul anului 1999 a demisionat din cauza problemelor de sănătate. Apoi, din vremea președinției lui Vladimir Putin: În august 2008, a început războiul ruso-georgian ca urmare a unei operațiuni militare lansate de către forțele georgiene contra regimului separatist oset. Pe data de 8 august Rusia a trimis forțe în sprijinul oseților. În urma acestui război Oseția de Sud a fost recunoscută ca entitate statală de Federația Rusă, Georgia la rândul ei pierzând de facto controlul asupra acestei regiuni. S-a proclamat recunoașterea parțială a independenței Abhaziei și Osetiei de Sud. Multe dintre acțiunile lui Putin sunt considerate de opoziție și de observatorii străini ca fiind nedemocratice. Indicele Democrației declar că Rusia tinde să devină un regim autoritar. În 2014, Rusia a fost suspendat temporar din G8 ca urmare a anexării Crimeei pe fondul protestelor și luptelor cu separatiștii ruși în Ucraina (Wikipedia). Nenorociri…

Jules Perahim

Azi avem război condamnabil în Ucraina (oficial, Moscova îşi denumeşte intervenţia în Ucraina „o operaţiune militară specială”, menită să „menţină pacea”). Încep prin a cita din Henry Kissinger, fost secretar de stat al SUA din 1973 până în 1977, unul din cei mai respectați diplomați la nivel mondial, care a scris ieri:  Istoria Rusiei a început în ceea ce se numea Rusia Kieveană. De acolo s-a răspândit religia rusă. Ucraina face parte din Rusia de secole, iar istoriile lor s-au împletit înainte de atunci… Chiar și dizidenți renumiți precum Aleksandr Soljenițîn și Joseph Brodsky au insistat că Ucraina este o parte integrantă a istoriei Rusiei…  Crimeea, a cărei populație este rusă în proporție de 60%, a devenit parte a Ucrainei abia în 1954, când Nikita Hrușciov, un ucrainean de naștere, a acordat-o în cadrul sărbătoririi a 300 de ani a acordului rus cu cazacii… Ucraina occidentală este în mare parte catolică; Ucraina orientală în mare parte ortodoxă rusă. Partea occidentală vorbește ucraineană; partea orientală vorbește mai ales rusă… Ucraina este independentă de numai 23 de ani; a fost anterior sub un fel de stăpânire străină încă din secolul al XIV-lea… Ucraina nu ar trebui să adere la NATO, o poziție pe care am luat-o acum șapte ani, când a apărut ultima oară această ipoteză… Pe plan internațional, ea ar trebui să urmeze o postură comparabilă cu cea a Finlandei. Această națiune, Finlanda, nu lasă nicio îndoială cu privire la independența sa acerbă și cooperează cu Occidentul în majoritatea domeniilor, dar evită cu grijă ostilitatea instituțională față de Rusia.

Recitiți, o spune un celebru secretar de stat american: Ucraina NU ar trebui să adere la NATO… Pe plan internațional, Ucraina ar trebui să urmeze o postură comparabilă cu cea a Finlandei (adică de neutralitate). Cred că de aici a pornit conflictul actual, de la faptul că Ucraina vrea să renunțe la statutul de țară tampon, neutru, între țările NATO și Rusia, cerând să intre în NATO. De ce? NATO are legătură cu suveranitatea? Finlanda, neutră, nemembru NATO, e o țară de invidiat în „lumea liberă”, cu o democrație performantă, de ce nu i-ar urma exemplul Ucraina? Întreb ca prostul, Ucraina ar avea libertatea să-și susțină securitatea națională cum crede de cuviință, mai ales după ce Rusia a anexat Crimeea și două republici s-au separat de Ucraina (ba chiar Rusia le-a recunoscut independența). Rămân solidar cu populația Ucrainei, care are atât de suferit din cauza unor conducători lipsiți de clarviziune (conducători ai Rusiei și ai Ucrainei, din păcate; puteau pe cale diplomatică să-și rezolve problemele, să nu lase NATO să bage bățul prin gard). Războiul de acum se va prelungi, odată ce țările NATO înarmează Ucraina, și Ucraina va fi făcută praf de Rusia cu încetinitorul. Poate dă Dumnezeu și se va ajunge la o înghețare a conflictului, dacă nu o încheiere a lui (cu pierderi mari de ambele părți; probabil Putin își va pierde puterea în țară).

Când scriu aceste rânduri, primesc pe WhatsApp un text de-a dreptul incredibil:

ASTA EXPLICĂ DECLARAȚIA LUI PUTIN CU PRIVIRE LA TERITORIILE UCRAINEI!

Alexandru Panin, Central News:

Secretarul general al Națiunilor Unite a declarat că Ucraina nu a solicitat înregistrarea frontierelor din 1991, deci statul Ucraina nu există….

Iar noi nu știm nimic despre asta!!!

:07.04.2014 Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a făcut o declarație uluitoare, a cărei difuzare este interzisă în presa ucraineană și pe internet. În cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU a fost abordat conflictul dintre cele două state. Din acesta s-a tras următoarea concluzie:

Ucraina NU și-a înregistrat frontierele din 25.12.1991. Înregistrarea granițelor Ucrainei ca stat suveran nu a avut loc în cadrul ONU.

Prin urmare, se poate presupune că Rusia nu comite nicio încălcare în ceea ce privește Ucraina.

În conformitate cu tratatul CSI, teritoriul Ucrainei este un district administrativ al URSS. Prin urmare, nimeni nu poate fi învinuit de separatism și de schimbarea forțată a granițelor Ucrainei.

Conform dreptului internațional, țara pur și simplu nu are granițe recunoscute oficial.

Pentru a rezolva această problemă, Ucraina trebuie să finalizeze demarcarea frontierelor cu țările vecine și să obțină acordul țărilor vecine, inclusiv al Rusiei, cu privire la granița lor comună. Este necesar să se documenteze totul și să se semneze acorduri cu toate țările vecine.

Uniunea Europeană s-a angajat să sprijine Ucraina în această problemă importantă și a decis să ofere toată asistența tehnică.

Dar va semna Rusia un tratat de frontieră cu Ucraina? Nu, bineînțeles că nu!

Deoarece Rusia este succesorul legal al URSS (acest lucru este confirmat de deciziile instanțelor internaționale privind litigiile de proprietate dintre fosta URSS și țările străine), teritoriile pe care se află Ucraina, Belarus și Novorossia aparțin Rusiei și nimeni nu are dreptul de a dispune de acest teritoriu fără acordul Rusiei.

Practic, tot ce trebuie să facă Rusia acum este să declare că acest teritoriu este al Rusiei și că tot ceea ce se întâmplă pe acest teritoriu este o afacere internă a Rusiei.

Conform Memorandumului de la Budapesta și altor acorduri, nu există granițe ale Ucrainei. Statul Ucraina nu există (și nu a existat niciodată!).

Alexander Panin,

Central News.

E reală această „bombă”? Ucraina nu are granițe recunoscute internațional? Măriți vă rog fotografia Declarației României din 1991 cu privire la nerecunoașterea granițelor Ucrainei și judecați singuri. Ceva adevăr există în „bomba” de mai sus: Deoarece Rusia este succesorul legal al URSS (acest lucru este confirmat de deciziile instanțelor internaționale privind litigiile de proprietate dintre fosta URSS și țările străine), teritoriile pe care se află Ucraina, Belarus și Novorossia aparțin Rusiei și nimeni nu are dreptul de a dispune de acest teritoriu fără acordul Rusiei. Practic, tot ce trebuie să facă Rusia acum este să declare că acest teritoriu este al Rusiei și că tot ceea ce se întâmplă pe acest teritoriu este o afacere internă a Rusiei. Ce e Novorossia? Noua Rusie este o regiune istorică în sudul Ucrainei și sud-vestul Rusiei. Cuprinde zona de stepă din nordul Mării Negre, situată între Nistru, la vest, și rîul Kuban, la est. Sudul Transnistriei, adică interfluviul dintre cursul inferior al Nistrului și cel al Bugului de Sud (regiune cunoscută în timpul stăpânirii tătare, respectiv otomane sub denumirea de Edisan) este o subregiune a Novorusiei. Cel mai important oraș („capitala istorică”) a regiunii este Odesa. Urmăriți harta războiului de acum din Ucraina, vai…

Ștefan Câlția

***

În fine, puțină istorie, o variantă, dacă aveți răbdare să citiți (plus harta reală a Ucrainei istorice, măriți fotografia):

Conflictul dintre ucraineni și ruși este greu de înțeles fără a privi în trecutul acestor popoare slave înrudite. Slavii au format ultimul grup indo-european care a intrat în istorie, spre sfârșitul secolului Vl. Ei s-au diferențiat în timp în slavii de răsărit (din care s-au născut rușii, bielorușii și ucrainenii), cei de vest (din care s-au născut polonii, cehii, slovacii) si cei sudici (din care s-au născut bulgarii, sârbii, croații, slovenii).

Prima formațiune statală a slavilor de răsărit apare la mijlocul secolului al IX lea. Atunci au pătruns în teritoriile pe care se așezaseră slavii, negustorii pirați din nordul Europei, denumiți varegi sau rus, rhos… pe când cei care au cucerit nordul Franței de astăzi și apoi Britania (1066) se numeau vikingi sau normanzi. Sub conducerea acestor varegi, slavii au format prima formatiune statală, Hazaria (aproximativ anul 820), iar pe la 830 începe creștinarea acestui teritoriu imens. Pe la 885, Oleg Varegul cucereste Kievul si pune bazele dinastiei Rurik; astfel a luat naștere primul stat al slavilor de răsărit, Rusia Kieveană, formată din triburi slave, polanii, ulicii, tiverianii, severianii, dulebeții, croații albi). Rusia Kieveană ( = Rutenia in limba latină) a fost condusă de principi scandinavi chiar dacă masa mare a populației era slavă.

Rurik a fost întemeietorul mistic al dinastiei, iar numele de Ukraina apare în secolul XII, iar pe hărțile politice ale  Europei apare  în secolul XV. Ukraina înseamnă cnezat, teritoriu, teritoriu de graniță… Creștinarea Ruteniei Mari (compusă din Rutenia Albă, Rutenia Neagră și Rutenia Roșie) o face Cneazul Vladimir cel Mare în jurul anului 988, iar Iaroslav cel Înțelept emite o sumă de legi încorporate în Pravila Rusă, legi care au rezistat ulterior ocupației lituaniene-polone. Prin Cneazul Vladimir cel Mare a intrat Rusia Kieveană (Rutenia) în sfera culturală a Bizanțului.

Pe la 1169 începe destrămarea Rusiei Kievene, sub loviturile tătarilor care au avansat până in Europa Centrală, provocând mari distrugeri și jafuri. Din Rusia Kieveană s-au desprins Novgorodul (în nord), Suzdal-Vladimir, adică cnezatul Moscova, care va fi leagănul viitoarei Rusii (în nord-est), Galiția și Volînia (sud-est), cnezatul Poloțk (va fi vatra viitorului stat Belarus, Rutenia Albă). Galiția a ajuns în componența Regatului Polon iar Volînia a ajuns să fie inclusă în Marele Ducat al Lituaniei, în care a fost integrat si Kievul.

În 1170 cneazul Vladimir Suzdal atacă Kievul … dar apar tătarii și cumanii care îl preiau cam pe la 1240. În secolul XIV polonii și lituanienii îi atacă pe tătarii mongoli și ocupă Galiția, Volînia și Rutenia Transcarpatică. Pe la 1650 cazacii de pe Nipru lovesc uniunea polono-lituaniană și pun bazele actualului stat ucrainean, care era prins între  Imperiul Otoman și Hanatul Crimeii, Rusia Moscovită si Regatul Polon, care atacă noua formațiune statală ucraineană, care cere ajutor rușilor moscoviți. Între 1770 ÷ 1795 (după împărțirea Regatului Polon), Galiția a trecut sub ocupație austro-ungară și restul Ukrainei a trecut sub controlul Rusiei. 

După invazia tătară din secolul al XIV lea încep diferențierile lingvistice: rusa mică (sau ucraineana) devine o limbă de sine stătătoare care se deosebește de rusa albă (bielorusă) dar si de rusa mare (velikorusă), centrată în jurul Moscovei. Rusia Moscovită, sub conducerea lui Alexandr Nevski, deși plătește tribut mongolilor (…), se bate cu cavalerii teutoni și cu cavalerii suedezi pe care îi înfrânge și astfel își asigură autonomia; apoi scapă și de dominația mongolă a Hoardei de Aur, din secolul al XV lea.  

Zona de sud a Ukrainei, greu accesibilă, unde se refugiau țăranii nemulțumiți din toate cnezatele/state din jur (inclusiv din Moldova și unde s-au format cazacii de pe Nipru), a fost disputată de Imperiul Otoman și Regatul Polon. Așadar, vreme de 400 de ani de la dispariția Rusiei Kievene și până la semnarea “tratatului” din ianuarie 1654, între teritoriul Ukrainei de astăzi și Rusia Moscovită nu au mai existat legături directe. 

Lingvistic, limba ucraineană s- a dezvoltat ca și rusa și bielorusa în secolele XIV÷XVI. Însă, spre deosebire de ruși, ucrainenii nu aveau un stat propriu; rușii, care dispuneau deja de un stat format, au beneficiat de influențe externe care le-au fost benefice în dezvoltarea lor ulterioară.  Expansiunea rusă către aceste teritorii a început cu Petru I, exact atunci când începea și criza Poloniei, ce avea să ducă la sfârșitul secolului al XVIII lea la dispariția acestui stat. Urmașii lui Petru I au continuat avansarea în teritoriile sud-estice ale Ukrainei de astăzi, numite Novaia Zemlia ( Pământuri Noi) sau Novaia Rossia ( Noua Rusie), teritorii care au fost colonizate cu țărani eliberați din șerbie, ceea ce face ca Ukraina să aibă astăzi aproximativ zece milioane de ruși.

Îndelungata ocupație rusească a făcut ca și ucrainenii să vorbească rusește. Rusa este în Ukraina precum engleza în India, o vorbesc toți.  Vestul Ukrainei a rămas în sfera de influență a Regatului Polon, apoi în sfera de influență a Imperiului Habsburgic, care a preluat o bună parte a Poloniei după cele trei împărțiri succesive de la sfârșitul secolului al XVIII lea. Vestul ucrainean a devenit mai unit, depinzând religios de papalitate, de catolicism… 

În secolul al XIX lea, cel al națiunilor si liberalismului, ucrainenii trăiau împărțiți în stăpâniri străine, ca și polonezii, ceea ce a avut efecte asupra formării conștiinței lor naționale. Până în anul 1904 Academia Imperială de Științe de la Petersburg a considerat limba ucraineană un dialect al limbii ruse, deși sunt limbi diferite. În secolul al XIX-lea unii creatori ucraineni au scris în limba ucraineană (marele poet Taras Șevcenko), iar alții în limba rusă (precum Nikolai Gogol). În 1863 rușii au interzis utilizarea limbii ucrainene în tipărituri (ceea ce fac astazi ucrainenii cu minoritățile conlocuitoare de la ei…).  Rușii voiau sa îi asimileze cu forța. În a doua jumătate a secolului al XIX lea se produce marea mișcare națională în tot spațiul rusesc.

Limba literară ucraineană s-a format în secolul al XIX lea, în instituțiile poloneze de învățământ, mai ales la Cracovia (în Galiția). Ucrainenii mergeau la studii și la Vilnius unde funcționa o universitate poloneză. În 1875 Împăratul Franz Joseph înființează la Cernăuți o universitate unde a funcționat și prima catedră de istorie și limbă ucraineană. În 1916, Puterile Centrale au creat un regat marionetă al Poloniei. În februarie 1917 începe în Rusia revoluția bolșevică și polonezii reușesc să-și recapete țara, în vreme ce naționaliștii ucraineni au fost înfrânți și au rămas împărțiți între Rusia bolșevică și Polonia renăscută. 

Tratamentul la care au fost supuși ucrainenii în cadrul URSS a mărit adversitatea și ura dintre ruși și ucraineni… Prin fenomenul Holodomor (Marea Foamete) a fost lichidată și categoria țăranilor ucraineni relativ bogați, adică kulacii. Pe de altă parte, regimul sovietic a dezvoltat o elită ucraineană fidelă regimului de la Moscova.

După Primul Război Mondial, tentativa de creare a unui stat ucrainean a eșuat și pentru că nu dispuneau de cadre pregătite acestui scop. Sub regimul sovietic care avea nevoie de aceste cadre, s-a dezvoltat o intelectualitate umanistă și tehnică. Aceștia au asigurat coloana vertebrală a statului ucrainean după 1989. Între cele două războaie mondiale, sovieticii îi sprijineau pe naționaliștii ucraineni din Polonia. Sentimentele masei de ucraineni erau profund antipoloneze. Mișcarea naționalistă ucraineană a găsit mare sprijin în Germania, care urmărea să lovească în Polonia (aici trăiau cinci milioane de ucraineni), dar să lovească mai ales URSS.

Vasile Anghelache

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial mulți ucraineni au luptat alături de Germania nazistă împotriva URSS. Între 1940 și 1945 Ukraina a fost mai nazistă și fascistă decât Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini, ajungând la un nivel înalt de fanatism. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii fanatici ucraineni în sud-estul Ukrainei, adică în Harkov, Donețk și Lugansk, exact unde vrea acum Rusia să intre … dar cu armată si război. 

Cele trei provincii (autoproclamate republici în ianuarie anul acesta) au cerut ajutor Rusiei tocmai ca evenimente ca cele dintre 1940÷1945 să nu se mai repete. Documente ale epocii declasificate de Federația Rusă prin Arhiva Ministerului Apărării și de Război descriu crimele fascistilor ucraineni: 5,2 milioane de ruși uciși, 900.000 de evrei, 200.000 de polonezi, 400.000 de militari sovietici care erau prizonieri de război, 200.000 de moldoveni, români, basarabeni, țigani.

Ukraina a dorit ca Germania nazistă să învingă URSS participând cu batalioane ca cel al lui Sukovici din Lvov la lupta armată (mai degrabă teroristă) asupra satelor și localităților ruseşti.  Biserica catolică ucraineană a binecuvântat toate atrocitățile comise de divizia nazistă ucraineană “Galicina” în septembrie 1941 la Babi Yar, lângă Kiev unde au fost omorâți 5000 evrei, 40.000 ruși și 3000 țigani. Alt criminal notoriu ucrainean a fost fascistul Vojnovski care a ucis împreună cu acoliții din batalionul său de criminali 160.000 evrei și 350.000 ruși.  Sunt sigur că mulți dintre cititori nu au știut despre aceste evenimente și fapte, dar ele au existat, s-au întâmplat.  

Ștefan Pelmuș

Liderul naționalist și criminal odios în acele vremuri a fost Stepan Bandera, care împreună cu acoliții săi a masacrat populații întregi de ruși, evrei, țigani, moldoveni… Stalin nu a vrut ca populația rusă să afle ce au făcut ucrainenii între 1940÷1945 și să dea semnalul unei răzbunări în masă, pentru masacrele, atrocitățile, progromurile, asasinatele și crimele comise de ucraineni care luptau alături de naziștii germani.  În 1953 Stalin a murit, a venit la conducerea URSS Nikita Hrușviov, care în 1954 dăruieste Ukrainei peninsula Crimeea pentru a îndulci relațiile dintre ruși și ucraineni, dar și el ține la secret faptele odioase petrecute cu un deceniu înainte.

În 2013 a avut loc mișcarea “Maidanul” în partea de vest ucraineană, operă a influenței apusene unită și ideologizată de cultura poloneză. Desigur că URSS și după 1992 Federația Rusă (ca moștenitoare) a fost interesată de a se recunoaște Pactul Ribbentrop-Molotov de către toată lumea… rușii știind că până nu sunt recunoscute achizițiile teritoriale, granițele pot fi puse oricând în discuție. Noul tzar /țar Putin, a vrut să se prezinte ca cel care (în tradiția medievală a Moscovei) a recâștigat pamânturile Mamei Rusia. 

Pentru acest obiectiv a montat o operă sângeroasă în Ukraina, care posibil din punct de vedere al dreptului istoric poate avea dreptate, dar din punct de vedere al dreptului international actual reprezintă o agresiune. Nu cred că se mai pot modifica încă o dată, frontiere Ukrainei… după anexarea cu forța a Crimeii. 

Să nu îi uităm pe polonezi, lituanieni, estonieni și letoni care nu au uitat și știu pe pielea lor ce înseamnă Rusia imperială. Interesele geostrategice, geoeconomice și geopolitice se joacă între aspirațiile Rusiei și ambițiile Occidentului.

Ștefan Pelmuș

“Prietenia” Romaniei cu Ukraina are o istorie nefastă și mai ales dramatică… 

În 1918 Ukraina a dorit anexarea Basarabiei dar intervenția armatei române a dejucat și a anulat demersul şi dorința vecinilor de la nord.  În 1945 Ukraina a dorit acelasi lucru, însă Stalin s-a opus din considerente pur politice, nicicum din dragoste pentru români.  În 1992 Ukraina a participat cu trupe la războiul de pe Nistru alături de trupele ruse din Armata a XIVa a generalului Lebedev, împotriva românilor de acolo; dorința Ukrainei era de a desprinde regiunea transnistreană pe care și-au dorit-o pentru a o include in granițele ucrainene.

Din 1992 și până în prezent Ukraina este parte activă din formatul de negociere asupra regiunii Transnistria. Mafia care a condus Republica Moldova după 1991 a fost reprezentată de ucraineni, nu de ruși. Aceștia aveau ordine clare de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze în toate planurile și au promovat separatismul la Bălți, Cahul, Bender, Tiraspol, în Găgăuzia…

Ukraina a dus o politică dură de distrugere a identității românești din teritoriile pe care le ocupă pe nedrept. Acest stat deține în mod arbitrar și injust teritorii românești cum sunt: Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus și Apsei de Jos), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (cu Ismail, Cetatea Albă), Insula Serpilor, Ținutul Herței… toate aceste teritorii românești fiind dăruite de mai marii vremii, adică sovieticii… 

RAID

La Tribunalul de Arbitraj Internațional de la Haga/Țările de Jos, România a avut proces cu Ukraina privind platoul continental al Mării Negre de la gurile Dunării, proces în urma căruia România a câștigat aproximativ 9200 kmp de ape maritime. Ukraina se opune vehement ca cele două state românești (România și Republica Moldova) să se unifice, deoarece sigur ar pierde teritoriile românești aflate acum în componența vechii Rutenii.

Ukraina a sabotat circulația pe canalul Sulina (în urmă cu aproximativ 15 ani) când a eşuat intenţionat nava Rostok, blocând astfel pentru mult timp traficul pe șenalul navigabil al brațului dunărean; a fost o răzbunare pentru faptul că România obtinuse de la U.E. interdicția ca Ukraina să construiască canalul Bîstroe… interdicție pe care ucrainenii au ignorat-o. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ukraina s-a dedat la crime și atrocități (chiar cu participarea populației radicalizate) împotriva oricui, mai ales a rușilor și evreilor, dezvăluind un naţionalism subuman, plin de ferocitate și ură  rasială, etnică, religioasă.Dacă știm istoria reală vom ști cum să ne poziționam și cum să abordăm viitorul. Ukraina are astăzi ceea ce istoria i-a rezervat.

Ukraina nu a fost și nici nu va fi (ca și Ungaria) un stat prieten cu România.  Politicienii nu trebuie să camufleze această realitate de teama că ar putea strica relațiile diplomatice… Care relații?… acelea de a tăcea și a nu face nimic?!… Există această zicere veche, antică: până si inamicii te pot respecta dacă nu arăți frică și lipsă de onoare.

Ștefan Câlția

Cât privește suplimentarea trupelor străine staționate în România, decizia ar trebui să apartină Parlamentului… nicidecum șefului statului, care chiar dacă este șef peste armată poate lua hotărâri greșite în ceea ce priveşte stategia geopolitică şi militară.  Chiar, știe cineva dacă W.K.J. a făcut armata?…

Asadar, nu trebuie să te bucuri ca un copil că îți vin în țară trupe străine. Unde erau aceste ajutoare militare când România a avut nevoie ca de aer în timpul celor două războaie mondiale?…

– autor specialist –

Romică Adrian VLAD

***

La titlu, lucrare semnată de Marin Gherasim


Like it? Share with your friends!

1

One Comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Istoria am învățat-o, acum o trăim live! Trăim o istorie tristă, determinată de motive diplomatice și de lipsa de cultură a tovarășilor conducători. Indiferent de scopuri, rezultate, omul a fost cel păgubit. Bogățiile subterane vor fi mereu subiecte, motive de ocupație, de distrugere, de vărsare de sânge,de neliniște, de cucerire și de rescriere a unei noi istorii. Foarte trist ce se întâmplă în zilele noastre în Ucraina. Din vina unei,, neglijente” nu este un Stat. Este o ȚINTĂ,un mooft. Biata Uicraină, plătește păcatele strămoșilor. Roata se învârtește în defavoarea oamenilor inventați democratic. Toate problemele apărute sporesc ura, dezechilibrează economia, măresc grijile, destabilizează politica, cresc necazurile sociale, apare foamea,boala,agonia!Ce siguranță avem noi ca vecini?