0
2 comments

Sâmbătă, 18 iunie 2011.  N-am ajuns acasă. Rareori mi se întâmplă să am parte și de mici îngăduințe, destinul mă ține în șah. În dimineața de azi mi-a dat telefon Dan Mircea Cipariu să mă anunțe că Horia Gârbea cere pe blogul lui să fiu exclus din USR. Cine e blogul lui Horia Gârbea? Nimeni. Nimic mai caraghios, mă voi ocupa special de acest caz clinic, trebuia cineva să-mi otrăvească ziua. N-am fost curios să citesc noua bazaconie colegială. Îl voi acuza oficial pe Horia Gârbea de abuz în funcție și voi cere demiterea lui din fruntea Asociației Scriitorilor din București. Dacă libertatea de expresie a devenit un delict pentru președintele unei asociații de scriitori, președintele acesta de toată rușinea trebuie demis. Atâta lipsă de demnitate și de caracter n-am mai pomenit… Am reușit cu greu să-mi distrag atenția de la mizeria vieții literare de la noi… M-a salvat drumul la Mănăstirea Putna, care încheia Congresul Național de Poezie-CNP, ediția a IV-a. Întâlnirea cu Părintele Stareț Melchisedec (duhovnicul meu) m-a repus pe picioare, m-a rugat să nu mai pun la inimă toate prostiile. Părintele Stareț  e cel ce m-a lecuit de sinucidere. I-am spus că am intrat într-o nouă etapă nefericită, că atrag fulgerele mai des ca niciodată… Am redescoperit minunea de la Mănăstirea Putna, i-am îmbățișat pe frații călugări (intelectuali de rasă, cu studii universitare de toate felurile, de la doctori la profesori de geografie), care emană o frumusețe cu totul aparte și împăcare sufletească. Invitații CNP au fost întâmpinați de Părintele Stareț, care i-a binecuvântat și le-a pus la dispoziție un ghid universitar, s-a străbătut incinta Mănăstirii cu încetinitorul (Biserică și Muzeu, plus mormântul Maicii Benedicta, academician Zoe Dumitrescu Bușulenga). După care au fost așezați la masă festivă de post… Eu m-am închinat (alături de Doina Popa) și la mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și am aprins lumânări pentru ai mei și pentru scriitori dispăruți, dragi. Invitații CNP s-au întors cu autocarele la Suceava și Botoșani, de unde au luat trenurile de întoarcere acasă sau mașinile lor. Eu am mers la Mănăstirea Sihăstria Putnei, apoi. Va veni cu mine și Lucian Vasiliu (premiantul CNP de anul acesta), cu mașina lui, condusă de soție (de Iolanda; au venit și cu fiul, David). Mare minune, am descoperit o admirabilă familie de avocați suceveni, Silvia și Vasile Tudor, care ne-a invitat la ea, în Fundul Moldovei – din vila unor prieteni de ai lor scriu aici. Am venit abia la 22.45 să scriu aici, n-o să am timp să mă lungesc… La Mănăstirea Sihăstria Putnei (veniți pe un drum desfundat, cu praful care-ți acoperea vederea) ne aștepta Vasile Tudor, venit împreună cu criticul Vasile Spiridon în mașina sa. Ne vom ține după el, invitați fiind la Fundul Moldovei. La Mănăstirea Sihăstria Putnei biserica uriașă nouă (cu subsol consternant, în care are alt altar, cu săli și bănci de așteptare pe hol pentru spovedanie) e aproape gata și cu pictura, are  deja moaște sfințite. Natural, ne-am închinat și am aprins lumânări la vechea biserică. Am reținut, acolo unde se aprind lumânări, ”Rugăciunea pentru cei vii: Doamne, Dumnezeul meu, miluiește și mântuiește pe părinții, frații, surorile, rudeniile și prietenii, binefăcătorii și răufăcătorii mei și le trimite lor pacea și binecuvântarea ta”… Ați citit bine, se aprind lumânări și pentru răufăctorii noștri. Va să zică am aprins lumânări și pentru Horia Gârbea, sărmanul cu duhul? Am plecat de la Mănăstirea Sihăstria după mașina poetului avocat Vasile Tudor, pe drumul Putna-Marginea-Câmpulung Moldovenesc, un traseu de vis (numai pădure de brazi și curbe dificile, cu urcușuri și coborâșuri, iarna e o nebunie să vii pe aici). Ne-am oprit la Mănăstirea Sucevița (mănăstire de măicuțe), unde eu revin de fiecare dată când pot fericit că pot să revăd picturile (exterioare și mai ales interioare) ale bisericii, e aici pictură ultramodernă, neperisabilă, perfect validată de gustul artistic de azi, nu exagerez cu nimic (din păcate e interzis fotografiatul în biserică). Ne-am oprit apoi pe vîrful muntelui, la ”Palmă” (o tâmpenie de monument ridicat de constructori, cu o palmă care ține o riglă) – peisajul de aici e de neuitat. După care ne-am bucurat de staționarea la Mănăstirea Moldovița, în biserică (pictată și ea pe afară, cum e Sucevița; ea a primit ”Mărul de aur” al turismului internațional) atârnau crengi de tei uscate de la Rusalii… În sfârșit, călăuza noastră ne-a dus la vila sa (fostă casă părintească) din Fundul Moldovei, ne-a așezat direct la masă. În afara mea și a Doinei, a lui Lucian Vasiliu (a soției și a fiului lui) și a lui Vasile Spiridon, sosiseră aici Adrian Alui Gheorghe cu soția, Carolina, apoi Mircea A. Diaconu și soția, și criticul universitar Sabina Fânaru. E un loc dumnezeiesc. Gazda noastră, Silvia și Vasile Tudor au patru copii, toți ajunși departe. Am intrat în serele proprietății (pentru roșii și castraveți; am cules castraveți, fără… e.coli, știți), am fost mirat de rândurile de căpșuni, spanac, morcov, salată, gulii, mărar, conopidă, dovlecei, leuștean, cimbru, pătrunjel, lobodă, usturoi și de… trandafiri de dulceață! O minunată grădină… Am aplaudat și cele o sută de curci și curcanul (nemaivăzut din copilărie; la oraș vezi păuni, nu și curcani în parc), pichi și fel e fel de păsări și cocoși. Vasile Tudor are cinci câini uriași și… 12 pisici. Vă dați seama, am căzut în melancolie, românii știu să trăiască, dacă au noroc (noroc pe care și-l fac, desigur, cu mâinile lor). După cazare, am urcat pe muntele din preajmă, cât de cât… A telefonat Carmen Steiciuc (organizatoarea CNP la Suceava-Putna), regreta enorm că nu e cu noi, că o fură serviciul. Am avut parte de zile de vară, fără ploaie de când am venit la Botoșani-Ipotești și Suceava-Putna, apoi Fundul Moldovei (de la Pojorâta ”la dreapta”, dacă vii dinspre Câmpulung Moldovenesc). Închei cu două sonete ale generoasei gazde din Fundul Moldovei, Vasile Tudor (care are bibliotecă de poezie incredibilă, am dat autograf și pe o carte a mea apărută în 1982, ”Inima de raze”; la fel au făcut ceilalți poeți prezenți azi aici):

SONET către DRAGOSTE

De-ar fi să pierd semnele tale

Rămase-n mijloc de auz

Aş fi cum fără de vocale

O limbă moare prin refuz //

Chiar de-aş grăi limbile toate

Şi aş fi duh mântuitor

Fără de dragoste o moarte

Ar fi în gura tuturor //

Chiar de-aş ucide nepătrunsul

Tăcerea lui să o dezic

Dacă nu-i suflet fără dânsul

Fără de tine nu-i nimic //

Doar tu eşti ceea ce rămâne

Restul abia-i putreziciune.

SONET către SOLITAR

Acesta este chipul meu

Alcool vărsat de zbuciumare

O gură clatină mereu

Luciditatea în pahare. //

Lăsaţi-mă să tac amar

Îngenunchiat în mine însumi

Asurzitor de solitar

În ceea ce e doar cuprinsu-mi. //

O haină demodată sunt

Pe care-o schimbi dintr-o suflare

Făptură subţiată-n vânt

De o lumină migratoare. //

Acesta este cel înfrânt

De noaptea îmbătată-n soare!

Vasile Tudor


Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Hodiniţi-Vă şi Energizaţi-Vă, Domnule!
    Veţi avea nevoie de un car de săgeţi, ca să chitiţi în toţi duşmanii. Nu mai au moldovenii meşteri (şi) de săgeţi…

    Cu unii inimici, încă mascaţi, aţi deja luat masa. Şi, nu doar una.
    Mai bine, rămâneaţi în prejma Duhovnicului, Dar, pesemne, că aşa vă e scris!
    Drum de-a-ntâia la-ntoarcere!

  2. Va individiez dle LIS, mie dor de Moldova, frumoasele sfinte mânastiri, acele minunate plaiuri, poate este singurul loc din Ro unde m-asi stabili in cazul care m-asi reântoarce in Ro, desigur ma atrage si ideia calugariei, cu toate ca gândurile mele ma duc mai puternic spre Muntele Athos. Nu stiu daca voi ajunge in vara asta din Grecia si prin Ro, in plan as avea o sapatamâna pe traseul facut de dvs ptr care va-m “individiat”

    Nu va indivdiez ptr loviturile primite din partea confratilor dvs, ma felicit zi si noapte ca nu ma consider scriitor, ca nu am legatura cu oficialitatile lor. Este o lume prea dura ptr mine,in sensul ca luptele se dau pe viata si pe moarte, totii vor sa fie premiati, totii vor sa fie in fata, fac orce necuratie ptr o slava desarta. Din gura zic ei multe, in realitate se vâneaza uni pe alti ptr a se da la cap cu mânie bolsevica, orcarui concurent. Pentru ei cei mai buni sunt morti. Decât sa fac parte dintr-o organizatie care-mi pune piedici cu tot felu de obligati, ca asa se întâmpla, ai doar obligati iar drepturile… mai nitelusi -deloc ai parte de ele, si acelea sunt virtuale. Parerea mea este ca datorita internetului, scriitori buni se pot manifesta – ridica rapid si fara a mai fi agatati in USR. Singuri care profita de pe urma unei organizati sunt, presedinti cu ai lor vice cu tot clanul, pozitia de simplu membru este egala cu cea de aplaudac. Am ajuns la concluzia ca privat se pot organiza multe actiuni net superioare organizatilor. Asa ca de va zboara afara din USR (dle LIS), io zic sa nu va faceti inima rea si mai degraba sa va bucurati ca ati scapat de agatarea într-un sistem si el la fel de ticalosit. Adica-telea, calitatea de membrache USR, interzice manifesta liber opinia, pai atunci ce scriitor, gazetar mai esti domne, fara libertate totala de exprimare nu poti fi scriitor responsabil, sa fie acesta rolul USR, din scriitor sa te faca un simplu aplaudac.

    Da, trebuie ruga si ptr ticalosi, raufacatori, Sf Augustin zice tare frumos in Confesiuni,” rog doamne si ptr ce ce nu te roaga, sa ajunga mântui si ruga si ei” citat aproximativ. Hristos zice pe cruce, Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac. Asa este domne, un om luminat in Dumnezeu, vede drama fiecarui suflet ce face rau, in spatele fiecarui rau sta un duh rau care se folsoeste de om ca de o unealta. Sf Pavel ne zice raspicat, nu avem lupta contra carni ci a duhurilor rautati din vazduh. Aparent nu vedem razultat pozitiv in urma rugaciunilor, ba dimpotriva, parca ticalosi devin si mai rai a ne demonstra /duhul din spatele lui/ ca ne rugam degeaba,a ne strica credinta. Acest aspect ne demonstreaza fara tagada ca in spatele fiecarui raufacator sta un duh, ca el nu stie ce face, pai de unde sa stie el ca te-ai rugat ptr el, ca doara nu te duci si îi spui, eu cel putin nu spun asa de repede aceasta taina, iar ticaosilor nu le spun deloc, nu trebuie sa stie, il protejez de un pacat si mai mare, ptr ca adesea când stiu ca ne rugam ptr ei comit de la ei si mai mari ticalosi contra noastra ptr a ne demonstra ca ei sunt zei ci nu Dumnezeu nostru, asa las doar duhul rautati manifesta si fi judecat, iar pe om il ocrotesc de un pacat greu pe cât imi sta in putere. Vai si iarasi vai de totii cei care abuzeaza de aceasta obligatie a crestinului, de iubirea lui fata de aproape ,ptr ca asta-i iubire fata de Dumnezeu si apropele nostru.

    Hristos Domnul ne spune; ce legam pe pamânt va ramâne legat si in cer. Trebuie sa ajungem dezlega pe cei ce ne facu rau, este lectia suprema pe care trebuie învata ptr a fi dincolo adevarati fii ai lui Dumnezeu. Multi ce nu pot ierta, dezlega, vor avea regrete vesnice ptr ca cei nedezlegati vor fi pierduti pe vecie, iar de iti mai este si ruda. Dar exista si alt fata a medaliei, cei ce nu iarta, dusmanesc pe viata, pot fi ei insusi pierduti, iar vinovati sa capete iertare de la Dumnezeu in urma pocaintei lor, asemeni tâlharului de pe cruce.

    Va exista un moment crucial in istoria umanitati se pare ca fff curând când toate rugaciunile sfintilor lui Dumnezeu, chiar si a uni neânsemnat crestin vor avea efect salvator, multi foarte multi vor ramâne vesnic recunoscatori unui simplu taran ce s-a rugat ptr raufacatorul lui, fie împarat fie sclav, ori cunostitna, vecin, ruda. Din nefericire foarte multi crestini nu constientizeaza importanta rolului lor pe pamânt,in loc de binecuvântare ei da blestem care ajung tot in capul celor ce il da, vai de totii acestia, de nu sti ce trebuie face,macar nu blestema.