0
2 comments

Duminică, 23 decembrie 2010. Azi au fost Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh) – care se sărbătoresc la 50 de zile de la Paşti, de la Învierea Domnului (la 50 de zile, nu la 40 de zile, când se fac pomenile la morţii noştri). De ce la 50 de zile? Normal ar fi fost să facem pomeni la 40 de zile de la moartea Domnului (răstignit), dar cum să faci pomeni unui mort care a înviat? S-au amestecat zilele amărăciunii pentru moartea Domnului cu zilele bucuriei Învierii, s-au amestecat zilele întunericului cu zilele luminii, până la Pogorârea Sfântului Duh. E curios că eu am fost crescut cu teama faţă de această zi de Rusalii, mi s-a spus în copilărie să am grijă că pot fi sluţit la faţă şi să mi se strâmbe coloana vertebrală, că mă pot îmbolnăvi grav sau pot paraliza, dacă am vedenii, dacă văd pe cine nu trebuie în Duminica Rusaliilor – şi cum n-am dus toată viaţa lipsă de imaginaţie… Probabil că în copilărie am stat în Duminica Rusaliilor şi cu ochii minţii închişi. M-am maturizat, şi eu tot am rezerve în faţa zilei Rusaliilor, neînţelegându-le nici importanţa oficială (de doi ani a fost declarată şi a doua zi liberă; sigur, s-a preluat obiceiul occidental european majoritar romano-catolic, reformat sau nu), sunt chiar nedumerit. În popor Rusaliile sunt reprezentate de zâne sau „iele” („împărătese ale văzduhului”) de care toţi se feresc, se tem să se şi gândească la ele, fiindcă aduc nenorociri. În Duminica Rusaliilor la ţară toţi stau cu capul la cutie, cum se spune, să nu deranjeze „spiritele”, pun frunze de tei la icoană, se închină şi nu fac păcate, să fie siguri că trec ziua cu bine… Pentru cei atinşi de Rusalii, leacul era usturoiul şi pelinul. De necrezut, azi românii s-au trezit că a doua zi de Rusalii e liberă oficial… Las la o parte faptul că ortodocşii nu înţeleg exact nici ce semnificaţie are Duminica Pogorârii Sfântului Duh. El, Sfântul Duh a coborât „în chip de limbi de foc” asupra apostolilor Domnului, le-a dat putere să vorbească în limbile triburilor unde ajungeau să propage „Cuvântul Mântuitorului” şi să fie înţeleşi – dar ce importanţă are pentru noi, muritorii de rând? Biserica ne lămureşte că Pogorarea Sfantului Duh este actul de trecere a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vietii lui Hristos in noi. Aşa o fi, dar e greu de înţeles – Biserica vrea să ne intre bine în cap că Pogorârea Sfântului Duh s-a revărsat numai peste membrii Bisericii (şi că Biserica e numai opera Sfântului Duh)? Nu, ni se explică: Acest Duh sfinteste pe fiecare om in parte si pe toti laolalta, adica sfinteste persoane in comuniune sau pentru comuniune… Fiind Rusalii, ar trebui să avem vedenia limbilor de foc, de fapt, nu ale „ielelor” care-ţi fură minţile.

***

Apropo de limbile de foc. Pomeneam ieri de Flacăra Violet. S-a făcut caz de implicarea Flăcării Violet în lupta pentru preşedinţia României dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Pur şi simplu s-a dat de înţeles că Flacăra Violet a tranşat lupta de partea celui care a folosit-o, Băsescu. Flacăra Violet fiind o noţiune abstractă, asemenea Sfântului Duh văzut sub forma unor limbi de foc, a rămas în popor ca o curiozitate, n-a fost aprofundat fenomenul puterilor oculte ale Flăcării Violet. A trecut timpul, maeştrii în Flacăra Violet şi-au vândut cărţile mai bine, românii au auzit că violetul e benefic şi poartă tot mai des îmbrăcăminte şi încălţăminte violet, nu contează că n-au observat nici o schimbare în bine, încetul cu încetul Flacăra Violet a rămas în penumbră… S-a trecut pe celebra miştocăreală românească şi gata. Băsescu n-a scos o vorbă despre efectele Flăcării Violet la care apelează (mass-media l-a dat de gol numai pe maestrul lui de la Curtea Cotroceni, un expert în psihoenergetică, Aliodor Manolea, psiholog, mai exact specialist în Psihoenergetică, Biosinergetică şi programare neurolingvistică, a fost şi fotografiat; el l-a însoţit pe Băsescu peste tot, în momentele cheie). Pentru cei interesaţi de Flacăra Violet (sau Violetă), ca meditaţie vindecătoare, să dea click, de curiozitate, pe http://www.jurnaluldevrancea.ro/special/3769-ce-e-de-fapt-flacara-violeta.html (face caz de o carte dedicată ei). Iată însă că proprietăţile Flăcării Violet au sens în continuare la Palatul Cotroceni şi că Băsescu e ori o victimă a Flăcării Violet, ori el foloseşte puterile Flăcării Violet împotriva poporului (după ce a reuşit să-i smulgă voturile majoritare pe 6 decembrie 2009; majoritare cu doar 70.000 de voturi, să nu uităm, manipulate de diaspora). Ceea ce, dacă e adevărat, e condamnabil. Asta ar mai lipsi, să aflăm că avem un preşedinte care face vrăji împotriva propriului popor. De fapt, la ceea ce s-a întâmplat, după intrarea ţării în faliment (faliment provocat de Băsescu şi guvernanţii lui), de când a anunţat tăierea unui sfert din salariile bugetarilor şi a 15 la sută din pensii (care reprezintă majoritatea săracilor din România), nici nu poţi să crezi că o poate face o minte luminată, ci numai o minte pervertită de putere şi diabolizată eventual prin Flacăra Violetă. Spun diabolizată, fiindcă e culmea, Băsescu a anunţat că-i protejează pe bogaţi… E ca în magia neagră şi albă, dacă proprietăţile Flăcării Violet sunt puse în aplicare de cei ce fac magie albă, nu se întâmplă nimic rău, din contră, sunt vindecătoare, dar dacă fac magie neagră, se ajunge la ce a ajuns Băsescu. Avem un preşedinte de ţară care apelează la forţe oculte, să-şi ţină sub papuc poporul? E posedat Băsescu de Flacăra Violet? Mare e grădina ta, Doamne, putem afirma ca Băsescu, azi, în faţa oglinzii?

Iată ce a observat George Tarata (probabil Tărâţă), pe Agenţia de Investigaţii Media:

Seful statului a anuntat taierea salariilor si a pensiilor in Ziua Flacarii Violet * Ambele iesiri publice pe aceasta tema au avut loc joi, ziua spaimei lui Geoana si Hrebenciuc * “Joi in general Basescu este in forma maxima pentru ca, cel putin cei care se ocupa de ezoterie, stiu ce inseamna Ziua Flacarii Violet”, spunea sforarul PSD

Presedintele Traian Basescu a facut anunturile privind diminuarea fondului de salarii cu 25% si taierea pensiilor cu 15% exact in ziua in care se spune ca este mai puternic. Seful statului a iesit public si a dezvaluit masurile prin care Romania va fi salvata de la colaps, chiar de Ziua Flacarii Violet. Pe 6 mai 2010, Traian Basescu a anuntat de la Palatul Cotroceni ca salariile bugetarilor vor scadea cu 25%, iar pensiile cu 15%. Peste o saptamana, pe 13 mai, seful statului a organizat o conferinta de presa, in care a dezvaluit ca anuntul initial ramane valabil si ca Guvernul va pune in aplicare masurile nepopulare. Ambele iesiri ale lui Traian Basescu au avut loc intr-o zi de joi, de Ziua Flacarii Violet. Atunci cand se spune ca seful statului este in forma maxima si ca nimeni nu ii poate sta in cale. (Daţi click pe http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/basescu-arde-romanii-cu-flacara-violet-3397.html şi vă lămuriţi; violetul a devenit o culoare de căpătâi a actualei puteri; reiau de aici şi o poză cu Băsescu în violet). Sunt doar coincidenţe la mijloc? Suntem naivi?

Băsescu e folosit de spirite scăpate de sub control? E o victimă a manipulatorilor Flăcării Violet? Sau el pune puterile malefice ale Flăcării Violet în slujba puterii sale politice. Repet, Flacăra Violet are puteri benefice şi malefice, depinde pe mâinile cui încape. Flacăra Violet n-are nici o legătură cu limbile de foc văzute la Pogorârea Sfântului Duh, e clar. Ce nu e clar e de ce Băsescu s-a întors brusc împotriva poporului sărac (cel ce i-a stat la dispoziţie, i-a votat referendumul care l-a păstrat ca preşedinte de ţară, când Parlamentul l-a suspendat din funcţie), pe care azi îl pauperizează în modul cel mai aberant cu putinţă, şi de ce-i protejează pe cei bogaţi, care-l detestă, de fapt. Au fost scăpate de sub control proprietăţile Flăcării Violet la Palatul Cotroceni? Urmează o nouă răzbunare?

Azi citeam rezultatele unui sondaj (realizat de Grupul de Studii Sociale 2000): 80 la sută dintre bucureşteni consideră că ţara merge într-o direcţie greşită şi că principalii vinovaţi de această situaţie este Traian Băsescu întâi şi apoi Guvernul Boc (61 la sută dinte români au o opinie net nefavorabilă faţă de PDL)! Nu-mi vine să cred. S-au trezit bucureştenii la realitate, peste noapte? Alo, domnii cu Flacăra Violet de la Palatul Cotroceni, ce faceţi? Îngropaţi ţara? Că n-aveţi nici o şansă să cadă limbile de foc ale Sfântului Duh peste voi nici în zilele care urmează – se anunţă vremuri urâte.

Închei cu un poem (primit prin Clara Aruştei) semnat de Cezar Ivănescu, dedicat Maicii Domnului (asupra căreia a pogorât Sfântul Duh), protectoarea lumii creştine, la care ne-am închinat azi, e o rugăciune: http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV#p/a/u/0/pDqVDPJbnZ4

Rosarium
(Stella Maris)

! mă rog ţie, Sfîntă Fecioară,
îmi sînt mie prea grea povară,
luminat de tine, străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! mă rog ţie sfîntă şi sfîntă
trupuşorul mi-l înmormîntă,
cu mînurile-ţi de tămîie
osicioarele-mi le mîngîie,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! numai tu vezi ce nu se vede
numai tu crezi ce nu se crede,
numai tu-mi vezi inima moartă,
trupul care-abia o mai poartă,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! luminat de tine străluceo,
poate un an-doi oi mai duce-o,
dar mă rog cu toată fiinţa
mîntuie-mi de-acum suferinţa,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

! luminează-mi încă şi încă
tu în ceruri rană adîncă,
frumuseţe sfîntă şi rană,
tu, Fecioară fără prihană,
luminat de tine, lumină,
ca să pot muri fără vină,
luminat de tine, lumină,
inima de toţi mi-i străină !

Cezar Ivănescu


Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Acum (întors de la ţară) îl înţeleg şi eu pe LIS, de ce poate fi cineva nostalgic după o căsuţă a lui la ţară. Pe vremea când trăia socrii mei, nu aveam acest simţământ al proprietăţii. Acum, două zile petrecute la ţară fac cât o lună de şedere în „Elida, ţara unde/domnesc epeii”. Numai tu singur, printre stupii cu albine, cu freamătul copacilor şi zumzetul strident al albinelor în goana după nectarul florilor de salcâm. „Astfel de noapte bogată… cine pe ea…” – cum zicea poetul nepereche. Priveliştea salcâmilor, albind văile şi dealurile, îţi oferă sentimentul unui oarecare mister pe care numai lectura cărţilor ţi-o oferă. Cititorul meu (observ că am şi eu măcar un cititor care mă studiază cu atenţie şi mă trage de mânecă în privinţa unor versuri repetate), va observa, în unele comentarii o preocupare aparte penru poezia lui LIS. Cred că mi-am exprimat această aplecare încă din primele comentarii, când (aici în pag. Jurnalului, mi-am cerut permisiunea de a scrie câteva eseuri la cărţile de poezie ale poetului, care vor apărea graţie doamnei Nina Deşliu, în curând în Pro Saeculum, sub forma unor foiletoane). Va fi întrecerea mea de acum, cu poezia scrisă cândva de poet. (Ahile în întrecerea cu ţestoasa!). Pentru că trebuie să-i fac o mărturisire cititorului meu: Tot răsfoind printre cărţile de poezie ale poetului , nu rareori am zăbovit asupra unor texte, exprimându-mi uimirea asocierii între ceea ce îmi transmitea poetul şi cele citite şi auzite altundeva, stocate nu se ştie cum într-un lăcaş al memoriei. La un poet cu un deosebit simţ al imaginarului, al metaforizării, ca LIS, ei bine, veţi spune: că simbioza imagine-text, nu-i o noutate, pentru că poetul face parte din generaţia ce se încredinţează ochiului al III-lea, al văzului şi auzului, ochiul care anulează tirania realului şi face posibilă proiecţia unei lumi paralele, posibile ori închipuite: ”atât, o sclipire… fără chip. Noaptea/în care ies din singurătate?/Singurătate a/fiecăruia şi a tuturor la grămadă”. Cît despre influenţele ce se vor desluşi în aceste comentarii ( e vorba despre scriitorii mei preferaţi), apoi despre cei pe care i-am întâlnit undeva în copilărie, când făceam cam 6-7 km pe călare pe măgar, până la biblioteca din comună să împrumut cărţile pentru lectură şi auorii reluaţi acum. Îi mulţumesc (peste ani) bibliotecarei de atunci, că uimită că vreau să împrumut câte 7 cărţi deodată, mi-a retras 5 şi mi-a dat doar două zicând: „păi ce crezi copile, că te voi aştepta 2-3 luni cu ele sau poate deloc? Aici la noi un singur copil a citit până acum 7 cărţi , şi asta timp de un an. Uimirea ei a fost şi mai mare când după două ore m–am întors cu cărţile citite -(La marginea comunei am oprit pe un tăpşan de iarbă şi le-am citit dintr-o suflare şi poate şi din ambiţie că nu fusesem crezut). M-a pus să i le povestesc şi numai aşa m-a crezut. De atunci, îmi dădea câte vroiam eu, dar musai să le fac recenzia, altfel cădea înţelegerea noastră cu împrumutul cărţilor de un copil străin în satul vecin. După un an, aveam deja la activ, peste 200-300 cărţi citite. Speriată, a chemat şcoala din comună să fiu dat drept exemplu. Nu mi-aş fi amintit poate acum toate astea dacă nu le scormonea LIS pe toate… acum, tare aş mai vrea să fiu din nou acel copil!

  2. “ CÂNTECUL LUI CRISTOFOR”, 19

    ÎNVINS DE UN MISTER

    La Porto Santo, câţi pescari seduşi

    de larg sirenic şi de ţărm desprinşi

    în slobozirea lor pe albăstrimi

    şi-n adâncirea azuriului ocean

    cu luntrea între valuri prinsă,

    întorşi cu nadă-n portul Madeirei

    în leagănul molatic al tăcerii

    şi-al simfoniilor de valuri crisotile,

    Lui, prinţului vrăjit de ape,

    îi despleteau o lume de credinţă

    de împliniri pe alte ţărmuri…

    cum că l-apusul de Azore ,

    pe serpentini de cer, sub veghe,

    într-un cuprins adânc selenic,

    zăriră în plutiri de stele

    melanicul cadavru – al unei fete,

    fecioara brună de malaghe

    cu irişi corindon , buze icone ,

    la gât cu perle-n salbe, în mult aur,

    din altfel de –nfloriri stelare…

    …seminţe pe tulpini tremole …,

    Lor, prinţul le fura – nţelesul

    şi se simţea ademenit de-o zare

    a unui neştiut albastru

    în vreri de cucerire, însetat de aur…

    un dor de drum, oceanu-i creşte…

    a hoinări-n cântări de ape crise

    în brize line –n siderale vise,

    izvod de drum, câmpii stelare

    i- aprind trăiri şi fulgere în candeli :

    sunt zorii prinşi în antrenări cinabre

    ce risipesc, mai mult, la prinţ,

    iubirea lui pentru Felippa !…

    …în schimb , plineşte-n pregătiri

    în Porto Santo, mari corăbii,

    de lunge drumuri constelare !…

    Gheorghe Apetroae- Sibiu