0
8 comments

Vineri, 26 martie 2010. M-am întors la Bucureşti în această seară, la ora 22.30, de la Iaşi, de la „Bunavestire. Sărbătoarea Poeziei”. De miercuri, 24 martie am plecat la Iaşi… Acum, când scriu, sunt impresionat de un accident îngrozitor, petrecut pe drumul naţional 2, nu departe de Afumaţi (Bucureşti-Urziceni-Buzău-Bacău-Iaşi). Am aşteptat trei sferturi de oră, erau coloane de maşini de mulţi kilometri adunate în ambele direcţii. Am stat în maşini (era frig) până când au venit poliţia, trei salvări şi o maşină de descarcerări şi o alta de preluat o parte din maşinile implicate în accident. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar atunci când am trecut prin dreptul accidentului (pe câte o bandă) am văzut ceea ce nu mi-aş fi dorit să văd niciodată: un „om” (bărbat sau femeie, nu ştiu) mort, strivit „ca un câine”, ghemuit, abandonat pe asfalt, salvările nu l-au băgat în seamă, au plecat cu cei răniţi… Ştiţi că şoselele României sunt pline de cadavre de câini şi de pisici strivite pe asfalt, nu le ia nimeni de pe şoseaua europeană, sunt ocolite de şoferii care reuşesc să le ocolească, dacă nu reuşesc, le mai strivesc o dată şi încă o dată. Mă va obseda multă vreme de aici înainte bietul om, cred că avea creierii pe asfalt. Ce s-a putut întâmpla, Dumnezeule? Eram în plin câmp. De ce m-am uitat la mort?

Las pentru zilele care vin frumoasa poveste a poeziei şi a poeţilor care au participat la Iaşi de Buna Vestire, la Muzeul Literaturii Române „în pod” şi la Teiul lui Eminescu. Frumoasă poveste care nu putea să se termine pentru mine decât urât, accidentul acesta sângeros îmi va distrage atenţia. Public aici eseul dedicat colocviului „Sărbătorii Poeziei”, cu tema „Condiţia poetului şi a poeziei în epoca postmodernă”. L-am scris special pentru Bunavestirea poeziei, cu gândul să-l fac la Iaşi cunoscut, dar a rămas inedit (poeţii se plictisesc la colocvii, ei vor să se audă recitând din poeziile proprii). Inserez în acest text stema Moldovei istorice, în trei ipostaze, fotografiate în biserici, la Iaşi.

Despre condiţia poetului şi a poeziei, azi

Poeţii au şi ei rolul lor, „revoluţionează sensibilitatea artistică”. Autenticitatea scrisului lor, expresie a realităţilor introvertite, nu mai convinge însă „marele public de azi”. De ce? Pe de o parte, mecanismele scriiturii postmoderne au lăsat în urmă cititorii, pe de altă parte poeţii trăiesc o stare extatică a conştiinţei, se cred iluminaţi (la ce mai e bun azi liberul arbitru decât să scrii, după 20 de ani de la prăbuşirea comunismului; nu contează că „viitorul nu poate compensa suferinţa trecută”).

Condiţia poetului, azi. Niciunul nu poate trăi din scris, poezia nu e o meserie. 1. Condiţia poetului la debut – nici o problemă, poţi să fii debutat prin concurs sau pe banii tăi. Numai să găseşti timp să scrii, rătăcit printre jaloanele puse de Internet, televizor sau obsesia de a te distra (care înseamnă orice, numai a citi o carte de versuri a altuia, nu), care-ţi omoară tot timpul liber. În  speranţa că eşti un om anormal şi trăieşti 80 de ani. Apoi, 2. Condiţia poetului la prima, a doua şi a treia tinereţe, conştient că şi-a găsit vocaţia ca poet: să se aşeze mai des la masa de scris şi de citit şi să-şi găsească o cale numai a lui, să-şi impună stilul. Şi, în final, 3. Condiţia poetului la prima, a doua şi a treia bătrâneţe: să se regăsească, în sfârşit la masa de scris şi de citit, să-şi regleze socotelile (să termine şi de citit, după ce a terminat de scris, să nu lase biblioteca personală, adunată în timp, în proporţie de 99 la sută necitită). Am vorbit de debutul editorial (care azi poate avea loc la 7 sau la 15 ani sau la 30 sau 55 de ani, nu contează vârsta), apoi de cele trei etape ale tinereţii şi, în final, de cele trei etape ale bătrâneţii, adică am vrut să atrag atenţia asupra celor şapte case superioare ale creaţiei. De ce e nevoie să întreţinem conştiinţa creatoare toată viaţa? Fiindcă ea, această conştiinţă creează energia care susţine universul. Pur şi simplu. O facem natural. Poezia are funcţii existenţiale, spunea Benjamin Fundoianu. Ba chiar ea dă sens existenţei-fără-sens. Nu e frumos zis? Poeţii fac şi ei parte dintre cei ce creează energia superioară care susţine Universul (poeţii au acces la stări superioare de conştiinţă spirituală). Conştiinţa lor spirituală, vă poate asigura inclusiv un Basarab Nicolescu, interacţionează direct cu conştiinţa cuantică a Universului… Şi tot aşa, v-am zăpăcit un pic de cap?

Din alt unghi, condiţia poetului: fiecare e altceva, are alte arderi chimice, alte posibilităţi de asimilare a culturii, altă abordare temperamentală. Fiecare, mizând pe spontaneitate (nu pe alienare sau contraselecţie), are alte accese de ură şi de iubire faţă de sine însuşi, sau în raport cu cei din jur. Unii sunt simpli funcţionari ai scrisului, alţii se radicalizează, unii acceptă oficializarea, alţii sunt nonconformişti. Aceasta e condiţia poetului. Deziderate fundamentale? Dacă e posibil, toate ar trebui să se reunească într-un singur model de simţire maximă („model al supravegherii intelectuale a emoţiei creatoare”): fiecare poet să se recunoască în el însuşi (să se regăsească pe sine prin poezie), să fie altceva decât celălalt, să aibă substanţă proprie, să se reveleze, şi să nu fie lipsit de autonomie.

Dinspre condiţia poeziei. Limba română în care scriem a intrat din 2007 în circuitul limbilor statelor Uniunii Europene. Aţi simţit vreo schimbare în bine sau în rău? În afară de indiferenţă, nu s-a întâmplat nimic deosebit. Se preumblă tinerii scriitori „apocaliptici” prin UE? Aşa cum pleacă, aşa se întorc, dezamăgiţi, cu coada între picioare, că nu le e apreciată poezia. Au luat doar seama asupra limitelor libertăţii (inclusiv ale libertăţii de exprimare) şi, eventual, asupra exigenţelor etice. Ce a mai rămas, pe fondul epuizării formelor de libertate ale poeziei, să cultivăm contradicţia? Să facem poezia să devină compatibilă cu noile realităţi? Să ne traducem versurile în limbi de circulaţie internaţională? Neuitând că „doar scrierile mediocre se lasă traduse în alte limbi” (Jean Paul). Nu ne-a mai rămas decât să ne încadrăm poezia în ordinea dată, „în sfera consumului”? Sau să rămânem anacronici şi sentimentali, încremeniţi la masa de scris în acele ipostaze neo- şi postmoderne care ne mângâie sufletul, în lipsă de alt tratament? Fiecare poet scrie după legea lui? Înseamnă că e o lege nescrisă în natură care selectează poezia. Sau o lege după care poezia funcţionează. „Fiind-pentru-sine” (Hegel), poezia îşi ajunge sieşi? Şi dacă e aşa, de ce poezia nu şi-ar alege poetul? Care e, deci, condiţia poeziei? Postmodernismul a relativizat canonul bazat pe estetic. Putem deja crede că e de ajuns expresia artistică personală crudă, în situaţia în care ne aflăm azi, când evaziunea în cadrul judecăţilor de valoare depăşeşte orice imaginaţie, când poeţii scriu recenzii literare să plătească poliţe duşmanilor lor sau să-i mângâie pe ceafă pe prieteni, spulberând orice reguli ale jocului literar. Azi, când grupurile de scriitori dictează, împart indulgenţe, premii, indemnizaţii, burse – au legătură cu condiţia poeziei, cu funcţia ei simbolică? Putem vorbi tot de depersonalizare, minimalism, regresie…


Like it? Share with your friends!

0
8 comments

8 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. ai spus ca “poetii traiesc o stare extatica a constiintei, se cred iluminati”. eu nu inteleg, ori o traiesc si atunci ar cam trebui sa fie-de nu chiar iluminati, macar pe-aproape-, ori doar cred ca o traiesc si atunci se cred…si nici cu lasatul cititorilor in urma de mecanismele scriiturii postmoderne nu-s chiar de acord. doar postmodernismul tot trambiteaza coborarea poeziei in strada, nu? sau poate e asa cum spunea un critic “cititorul de poezie n-a murit, ci el nu s-a nascut inca”?

  2. Has read on a site (a computer problem) positive responses about your resource. At all hasn’t believed, and now it was convinced personally. It appears, me haven’t deceived.

  3. What is the formulations and article, a lot of useful to itself has learned, I am possible on the “a site the Internet shops” I will try to place, something similar.

  4. Внимание скоро будет переворот.
    Скоро будет переворот в российской и мировой анимации. Русские идут!
    Случайно увидел на кинопоиске инфу о мультфильме «На краю света», честно
    говоря, был приятно удивлен, что это наш русский мультфильм. Задумка
    показалась довольно интересной, но больше всего меня поразило качество скринов,
    на порядок выше всего, что видел раньше.

  5. I’d come to settle with you here. Which is not something I typically do! I really like reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to speak my mind!