Ceea ce ne aduce bucurie e corect. Iubiţi-vă propria viaţă. Danilov: mulţumeşte-i lui Dumnezeu. Prejudecăţi medievale

8 min


Duminică, 2 ianuarie 2011. Sărbătorile de iarnă nu se încheie la români azi, ele continuă cu Boboteaza şi Sf. Ioan (6 şi 7 ianuarie, care cad joi şi vineri, numai bine pot fi adăugate alte două zile de odihnă, sâmbătă şi duminică). Ba chiar la românii ortodocşi pe stil vechi („stilişti” – rămaşi în urmă cu 13 zile; la ruşi, basarabeni, ucraineni şi sârbi sau bulgari), pe 7 ianuarie abia vine Moş Crăciun… Avem şi aşa o viaţă legată cu aţă, de ce să nu ne bucurăm de cât mai multe sărbători? Cu ce se aleg românii de rând decât cu amintirea unei sărbători, „bă, îţi aminteşti cum ne-am distrat de Revelion” (sau de Crăciun şi de toţi sfinţii trecuţi în roşu în calendar). Nu uităm îndeosebi necazurile mari… Morala pe care le-o face ieri, aici, la Comentarii, din Germania, Octavian Mihăescu inclusiv românilor ieşiţi în stradă în metropole, trebuie relativizată. Vă rog să-i apreciaţi şi poemul publicat la Comentariile de ieri, de aici. Măcar cu atât să ne iluzionăm, că într-o zi din an, de Revelion, suntem buricul pământului, ieşiţi împreună în stradă – fiind o bucurie împărtăşită „în comun”. Nu e deloc floare la ureche să iasă în stradă zeci de mii de români, pe un ger aspru, care să scandeze într-un glas Cinci-patru-trei-doi-unu-2011-La mulţi ani-România!, să-i vezi îmbrăţişându-se, sărutându-se, deschizând sticlele de şampanie, ţopăind, sperând în secret că în noul an îl vor apuca pe Dumnezeu de un picior, că rugăciunea lor e auzită unde trebuie şi visul de mai bine se va transforma în realitate. Bucuria „la colectiv”, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti mi-a fost împărtăşită într-un e-mail şi de dragul poet ieşean (cu soţie tânără, frumoasă, poetă, şi doi copii şcolari acasă), Nichita Danilov, pe un e-mail: Ai marea şansă de a te afla mereu în inima României, în centrul centrului, şi de a te bucura sau a te intrista de cele ce auzi si vezi. Noua, celor aflati mai la periferie, nu ne-a fost dat să contemplam spectacolul trecerii noului an de la distanta. Dar ce zic eu, cind te bucuri cu adevarat, si atunci cind te afli in mijlocul multimii, la trecerea dintr-un leat in altul, n-ai cum sa nu fii coplesit de vuietul multimii, prin urmare nu mai simti nici frigul la picioaare, nici fumul, nici zgomotul petardelor. Toate acestea constituie un fel de simfonie oarbă, pe care o simţi şi o traiesti începind cu ultima celula vie (presupun ca celulele moarte participa si ele la euforia generală) de pe vîrful degetelor de la picioare si pina la ultimul fir de păr, răzleţ, din creştetul capului; esti acolo, in mijlocul evenimentelor, pierdut în multime, dizolvat pîna la nefiinţa în ea, vuind odata cu ea, bucurindu-te odata cu ea, ca, iata, a trecut un an si vine altul, cu noi experienţe, cu noi incercari pe care va trebui sa le parcurgi cu liniste si intelepciune, multumindu-i lui Dumnezeu pentru şansa de a-ţi fi dat un trup, inzestrat nu numai cu simţuri, ci cu raţiune. Un an bun… Cu drag, Nichita si ai lui!

Altfel, e mare întristare în acest an, romanii vor avea parte de mai multa munca si mai putine zile libere in 2011, din cauza ca mai bine de jumatate din zilele libere legale cad duminica. Astfel, in 2011, mai mult de jumatate din sarbatorile legale pica sambata si duminica. Pastele ortodox si cel catolic se vor serba pe 24 aprilie (duminica), iar a doua zi va fi libera. Ziua de 1 Mai pica duminica, dar si prima zi de Rusalii. Vom fi liberi insa a doua zi – luni, ziua de Sfanta Marie Mare. Ziua Nationala, 1 decembrie, va cadea intr-o joi, iar Craciunul si a doua zi – duminica, respectiv, luni. In Romania, Codul Muncii prevede 11 zile libere, legal, dintre care doua pica intotdeauna duminica, prima zi de Paste si prima zi de Rusalii. Cum cad zilele libere in 2011: Anul Nou – 1 ianuarie 2011 – sambata, – 2 ianuarie – duminica (au trecut). Pastele – 24 aprilie 2011 – duminica, – 25 aprilie  – luni. Ziua Internationala a Muncii – 1 mai 2011 – duminica. Rusalii – 12 iunie 2011 – duminica, – 13 iunie 2011 – luni. Adormirea Maicii Domnului – 15 august 2011 – luni. Ziua Nationala a Romaniei – 1 decembrie 2011 – joi. Craciunul – 25 decembrie 2011 – duminica, – 26 decembrie 2011 – luni. Nici calendarul sărbătoresc nu ţine cu bucuria românilor (dar nici a vecinilor cărora le-a murit capra), iată.

Un an bun – 2011! Mulţumesc urătorilor. Apropo de bucurie. Înainte de a pleca din Bucureşti înapoi lângă mama ei neputincioasă, la Focşani (în această după-amiază am condus-o pe Doina Popa la microbuzul din Piaţa Naţiunile Unite, venind pe cheiul îngheţat al Dâmboviţei; rămas singur, va trebui să preiau toate treburile casei, şi sunt îngrozit, nici să spăl vasele nu pot, n-am putere în mâna dreaptă, cu fractura din noaptea de Crăciun), cum spun, Doina Popa mi-a retrimis e-mailul primit de la prietena ei, Crăiţa Alexandrescu: Faceti doar ceea ce va declanseaza curiozitatea si bucuria. Sentimentul de bucurie este ghidul nostru cel mai important in viata si cel mai valoros consilier personal. Ceea ce ne aduce bucurie este corect. Mereu este vorba de a alege din noianul de piese de puzzle ale vietii numai pe acelea cu care ne putem completa propria imagine. Este un joc. Jucati-l! Aţi reţinut? Tot ce e bucurie e „corect”! Nu mai staţi pe gânduri, bucuraţi-vă, oameni buni dacă puteţi, dacă vă dă mâna, dacă vă permite inima, dacă aveţi sufletul împăcat… Fiţi „corecţi”! Nichita Danilov are perfectă dreptate. Bucuraţi-vă: în bucurie intră şi iubirea. Vorbe mari? Iubiţi-vă mai mult propria viaţă, ne sfătuieşte un doctor dezinteresat, Ruediger Schache, dacă vă iubiţi mai mult viaţa, vă şi bucuraţi de ea: Multe conflicte vor disparea. Atrageti tot mai multi oameni care se simt confortabil in aura radiata de dumneavoastra. Le faceti altora mai putine reprosuri. Iradiati in jur incredere. Nu veti mai dori sa fiti amabili si buni pentru a fi placuti. Nu va veti mai lasa folositi. Tineti la distanta oamenii care nu va suporta. Nu trebuie sa mai reactionati la actiunile celorlalti. Veti vana mai putine recompense si mai putina recunoastere. Sunteti clar mai putin vulnerabili. Puteti darui, fara a astepta ceva in schimb. Puteti sa nu faceti absolut nimic si nu veti avea constiinta incarcata din acest motiv. Mai doriţi alte motive? Să mă iertaţi, la început de an sunt şi eu mai entuziast… Altfel, mă cunoaşteţi bine deja din aceste rânduri de jurnal online, eu nu ştiu să mă bucur de viaţă. Cât dinspre iubire, n-am nici un motiv să mă iubesc… Vedeţi? E o demonstraţie simplă: nu mă iubesc, nu mă bucur! Nu faceţi ca mine. Eu sunt construit greşit, nu corect. Repet: tot ce e bucurie e „corect”!

***

Dacă eu nu ştiu să-mi iubesc propria viaţă, vă voi da exemplul lui Marin Ifrim, poet din Buzău mai norocos, care ştie să se bucure de ceea ce i se oferă – plecat de după Crăciun în Marea Britanie:

Scrisoarea a II-a catre LIS
            Sunt de patru zile in Anglia. Azi am vizitat un sat din vecinatatea orasului Newton Abbot, Kingsteignton. Intre cele doua localitati nu exista nicio diferenta edilitara sau de utilitati publice. Doar ca am vazut si o casa invelita cu stuf, ceva de domeniul S.F., asezarea respectiva fiind considerata ceva de patrimoniu. In Kingsteignton am vizitat un camin de batrani: „Penns Mount”. Aproximativ 80 la suta dintre ei sufera de Alhzeimer. L-am cunoscut pe managerul asezamantului si cativa angajati. Am cunoscut si cativa bolnavi. Am vorbit cu ei. A inceput sa-mi placa sa o rup in engleza. Batranii de aici, indiferent ce profesii au avut in viata lor, au niste conditii de trai pentru care limba romana nu are cuvinte potrivite. Acesti batrani par a locui in rai. Au varste cuprinse intre 85-95 de ani, uneori ating suta. Sunt foarte protocolari dar si bucurosi de orice comunicare. Aici am vorbit si cu un batran ceva mai special, domnul P. (trebuie respectata confidentialitatea pacientilor), doctor in literatura franceza, in varsta de vreo 92 de ani. E impresionant cum Anglia are grija de batrani. Familiile care au acasa batrani ceva mai subrezi, sunt obligate de asistenta sociala sa-i interneze in astfel de camine, o parte consistenta din cheltuieli fiind asigurata de stat. Pe strada si in magazine predomina prezenta persoanelor varstnice. Isi fac cumparaturile cu multa dezinvoltura. Peste tot auzi refrenul tonic: „hello” . Sau „good bye”. Asa cum parca ti-am mai spus, am gasit o sumedenie de lucruri ieftine si de calitate. Urmeaza noaptea de An Nou. O sarbatoresc in locuinta din Newton Abbot. Pe 2 ianuarie ma duc la biserica crestina de orientare rus-ortodoxa, la slujba, unde va veni si scriitoarea Carmen Tania Grigore si familia Noica. Draga Liviu, iti doresc tot binele din lume. De-as avea bani, as trimite un avion particular sa te aduca aici, cu toata familia ta, sa sarbatorim anul 2011, sa ne rugam pentru el.

P.s. Imi cer scuze, aceasta este „Scrisoarea a II-a pierduta pe drum”. Ti-o trimisesem pe o adresa gresita. (Vă reamintesc, Scrisoarea a III-a a apărut ieri aici, pe pagina de jurnal online)

SCRISOAREA A IV-A
Draga LIS,

Nu fac niciun efort sa-ti trimit aceste randuri. Dimpotriva, daca nu-mi notez acum totul, sunt sigur ca voi uita multe din cele vazute aici. Azi am fost la slujba, la  „The Parish of The New Martiyrs Elizabeth & Barbara” (Parohia Noilor Martire Elizabeth si Barbara), impreuna cu scriitoarea Carmen Tania Grigore si toata familia Wilson-Noica: domnul Barnabas, doamna Alexandra, Angie si Brian. Timp de doua ore am participat la o slujba de liturghie care se tine lunar, in prima duminica a fiecarei luni, in biserica anglicana „St. Mary the Virgin” (Fecioara Maria). In zilele respective biserica este inchiriata de cultul crestin-ortodox. Am asistat la un ceremonial in care preotii si enoriasii, evident, aveau aceeasi implicare comunicativa. Cu acest prilej i-am cunoscut pe: preotul paroh protopop Benedict Ramsden (care m-a binecuvantat si care, cu ani in urma, a conferentiat la Universitatea din Bucuresti si la Universitatea din Craiova), preotul diacon Peter Wills (acesta vorbindu-mi admirativ despre parintele Rafail Noica, pe care l-a cunoscut personal) si choirmaster Christoper Rakowski (acesta fiind sustinut in timpul slujbei de doua voci admirabile, a unei tinere cu vocatie de soprana, si a domnului Barnabas Wilson, care a cantat cu dezinvoltura unui tenor de profesie). Slujba s-a tinut in engleza si slavona. Au participat englezi, romani si rusi, care, la sfarsit, au servit, in holul bisericii, cate o cafea, un ceai sau o gustare dintr-o larga varietate de mancaruri aduse de enoriasi. Cultul fiind de orientare rus-ortodoxa, se respecta calendarul vechi, conform caruia s-a celebrat duminica dinaintea Craciunului, care va fi serbat vineri, 7 ianuarie (stil vechi). Aceste intalniri au un rol profund asupra relatiei dintre credinciosi, efectul de socializare avand o tenta de solidaritate umana greu de exprimat prin cuvinte.

Ps. In aceste zile am facut sute de poze. Din pacate, nu am posibilitatea tehnica sa-ti trimit cateva. Oricum, multe dintre ele isi vor gasi locul intr-o viitoare carte referitoare la aceasta vizita datorita careia am scapat de multe prejudecati medievale.

Marin Ifrim

Reţetă, care va să zică: vrei să scapi de prejudecăţi medievale? Vizitează Marea Britanie…

PS. Ilustrez această pagină de jurnal online cu lucrări semnate – Murivale Mureşan Vasile (preluate de pe Facebook).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

8 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Vai dle LIS, ajunsasi si lup moralist, taman io, apoi io sunt ultimul care poate tine morala tinerilor distractivi, nici eu nu am fost usa de biserica la tinerete dar nici azi nu ma dau in laturi de la un chef bun. Daca noua generatie gaseste placere in asemena manifestari sa -i fie de bine, eu nu am sa mai calc niciodata intr-o masa de oameni fie si de chefuiala, dau exemplu renumitul Oktoberfest in care nu am calcat niciodata, am trecut pe lânga el de zeci si zeci de ori, ba in 2010 m-am amuzat tare , niciodata nu am vazut atâtia turisti sa cada in cap.., mai cade omul pe spate, pe-o parte, la betie, dar in cap.. si-n masa, nu am vazut asa ceva, dar nici münchenezul Radu Barbulescu, ca io mis de la tara, taran cu patru clase si alea facute la ff…-prastia. Detest manifestarile de masa, le consider o plaga, o nebunie, iar revelioanele astea sunt o astfel de manifestare dupa mine, dar daca place majoritati sa fie si astea domne , daca la atât se limiteaza fericirea.. nu ma mir ca politicieni isi bat joc de mase tot anul, totii ani de-a rândul si-n loc sa fie mai bine tot mai rai vin noi ani ci nu conform sperantelor, NU domne, fericirea mai trebuie sa ti-o si ei, sa sti pastra tot anul, nu doar cinci minute pe an dupa care potopul bolsevic. Daca exista fericire, cât este ea aici pe pamânt, eu declar ca o am constant pe tot parcurusl anului, motiv pentru care pe anul urmator nu-mi doresc mai mult decât cel trecut, sa fie la fel cum a fost si 2010 si voi fi fericit, mai rau sa nu fie. Cred ca aceasta este cu adevarat o parte importanta din fericire. Acum ginta latinos-feminina in general este mai emotionala, se bucura -extaziaza-umfla rapid si tot asa se si dezumfla , de ramân mereu cu buza umflata… Dar ce este fericirea asta domne?

    1) In comunitatea unde traiesti sa nu mai fi terorizat de badarani, sfidat de parveniti. Exemplu restaurantul de la parterul blocului dvs dle LIS, va terorizeaza, fura si el o parte din fericire impreuna cu parveniti ce va conduc-sfideaza.

    2) Vecinul sa nu-si mai paseze jegul sub presul celuilalt vecin, sa nu-i mai scuipe seminte in cap cel de la 4 aluia de la 3-2-1.

    3) Comunitatea sa se ocupe de saraci, aurolaci, câini vagabonzi, curatenia orasului, de siguranta cetatenilor nu doar cea impotriva infractorilor cât si cea a asanari copacilor batrâni, al asfaltului unde de nu esti atent, ba prea atent iti rupi picioarele de aterizezi intr-o groapa, iar de nu te uiti si-n sus te trezesti in cap cu gunoi aruncat pe geam, cel mai bun caz, la dreapta -stânga trebuie fi atent sa nu te faca la buzunar vreun sut, cel mai bun caz, peste toate astea mai tabara si câni vagabonzi pe tine.

    Intr-un cuvânt o societate functionala condusa de oameni competenti, o societate civilizata contribuie considerabil la fericirea fiecaruia, apreceiz ca minim 50% din fericirea românilor este jefuita de ei insasi si dupa aceia de politicieni si probleme persoanale.

    Cum sa fie o societate functionala cât timp bestia aia de patron nu are nici cel mai mic simt de responsabilitate fata de locatarii blocului, ca sa nu spun bun simt ca deja este prea mult, cât timp autoritatile in loc sa dea de pamânt cu el, inchida cocina, taman autoritatile il stimuleaza a teroriza un bloc intreg.

    Daca un Parc frumos si bine ingrijit, o floare ne produce un sentiment de bucurie, placere, chiar fericire, la fel contribuie si-o societate functionala, civilizata, mai ales in marile metropole, nu gresesc de le spun adevarati monstri. Una din putinele, poate singurele metropole din lume unde se poate inca respira, a trai fara stresul specific marilor metropole cred ca este Münchenul, incet dar sigur se degradeaza si el dat fiind problemele sociale generate de o politica cretina, de crize economice, ca de aici pornesc toate relele. Daca Oktoberfest ar fi fost in Frankfurt/M ori Berlin, ar fi fost dezastru in oras, la München nu sunt probleme asa de mari cum ar fi fost generate in alte locati unde psihopati fii acelor metropole predomina pe metru patrat, vai care mai si conduc acele comuntati.

  2. La multi ani, draga Liviu!
    Citesc inca la cartea ta si imi place.
    Ma bucur pentru tine, esti in forma!

  3. 2011 în care tot ce-ţi doreşti, să se înfăptuiască – ordin!, poete Nicolae Coande! Mulţumesc pentru semnul dat, am crezut că nici tu n-ai primit cartea mea (am o listă de cărţi trimise care n-au ajuns la destinatar; şi cu tine sunt păţit)! Să mă ierţi că am stat deoparte de felicitări, mi-a pierit cheful de tot de când cu mâna dreaptă vătămată. Foarte frumoasă cartea ta de versuri! Cine e femeia despre care scrii, frate? „Nasturii cu care închidem o iubire” au fost iar deschişi? Să fii sanatos şi la pungă gros! Altfel, te ştiu vedetă de teatru…

  4. Acum, că anul a trecut după ce „osândise lanuri întregi. Nu mai/ rămăsese viu, după gratii, decât un urs legat cu un laţ de laba stângă,/ care dansa/ cazacioc – în lanul de rapiţă.”(din „craterul platon” pag. 12), să ne reamintim cu toţii de rugăciunea Penelopei, din Cântul XX : „Când noaptea poţi dormi, după ce ziua/Ai plâns zdrobit, că somnul, după-nchisul/Pleoapelor, e balsamul uitării” (v. 105-107). Asta pentru că: brusc acum poezia trece din sfera basmului depănat de Şeherezada în spusele celor 1001 de nopţi (tăiaţi zeroourile făra valoare şi veţi da de cifra scrisă pe cartea antologată de mine). Vă spune ceva? … (titlul măcar) ;cu iluzia unei exclusivităţi pentru marii poeţi ai Buzăului, mi-am permis să-i aleg pe cei cuprinşi între coperţile ei, ca într-un Termopile al literaturii prezente. Ce-i drept, reacţii oficiale prin presă nu vor fi, dar de discutat printre dumnealor, cu siguranţă s-a discutat. Acum parcă îmi vine a spune precum poetul Ion Mircea, aşa de-a curmezişul celor rostite cândva de Macedonski: „Veniţi/ a înflorit privighetoarea şi liliacul cântă”. Asta pentru că un gând e doar un gând: antologiile pesemne au propus modele de lectură şi de scriere, ajungând ulterior, chiar manuale de studiu pentru noile generaţii. Generaţii pentru care unii chiar jură cu mîna pe Biblie că şi scriu. Dacă această antologie se va dovedi cândva şi reformatoare pentru Buzău, las vremurilor, anotimpurile ei pentru a decide. Şi când spun asta am în minte acele versuri scrise prin 1965 de Ion Gheorghe, care m-au şi inspirat la scrierea acestei cărţi: „Oamenii pleacă din ţări şi li se împrăştie casele,/ de mare nevoie iese omul pe mare şi-şi părăseşte copiii,/multă bucurie când pleci, dar şi multă, multă tristeţe,/tot mai mulţi muncitori pleacă de la casele şi patriile lor-/il tutto mondo e una poese…/ dar vreau să mor ca un câine cu botul pe pragul de-acasă”. Sau prin alte cuvinte mai simple: „sunt aici şi acum fiindcă trebuia să fiu aici şi acum” (LIS) … fiindcă „restul? E în fotografie, în spatele căreia/pâlpâie ceva.” Altfel ar fi mare întristare în acest an…

  5. Vedeta e exagerat, draga Liviu – un secretar literar este, in general, un tip discret si, pe cat se poate, eficient, mai ales cand are de dus – fara vanitati marunte – o traditie in care au incaput Liviu Rebreanu, Ion D. Sirbu sau Patrel Berceanu. Ei au fost secretari literari ai Teatrului National din Craiova, dar, mai ales, scriitori.
    Iti voi trimite in debutul lui februarie noul numar din „SpectActor” si vei vedea ce faceau acei oameni intr-o institutie care, pe langa mari actori, a cuprins si mari scriitori.
    Vedetele sunt la televizor si pe stadioane, dupa cum stii, obligate sa faca fetze-fetze.
    Poetii – iarasi, stii – sunt o lume care nu poate fi vazuta imediat, mai degraba un microscop inteligent poate face asta decat o camera de filmat care mareste prosteste.
    La multi ani, inca o data.

  6. La multi ani ! 2011

    La multi ani pentru maine,de Sfantul Ion !

    Si totusi,Coande nu a specificat cine este femeia…eu sunt tare curioasa !

  7. Sarut mana, multumesc pentru felicitare, Rox. La randul meu iti urez sa ai parte de tot ce e mai bun in 2011. În privinţa poetului Coande, nici nu mă aşteptam să-mi răspundă, chiar iubita nu-i dă voie să o dea de gol, e clar…

  8. Îl ştiu pe Coande un tip locvace…ar putea să o convingă,ca să zicem aşa.

    Am aflat recent şi că are un băieţel mic,mic de vreo 6 luni.Nu mă aşteptam ,sincer.

    Aţi citit poezia lui, „Bărbatul din drum” ?…Frumoasă poezie despre chestii prin inimă.

    Seara bună !