China condamnă azi la șapte ani de pușcărie pentru un poem subversiv. În România moare în anonimat un poet care a făcut pușcărie politică

Sâmbătă, 11.02.2012 (același joc al cifrelor, care ar fi putut avea o semnificație; dar nu are, nu s-a întâmplat nimic deosebit nici azi). Citeam ieri că în China un nou poet a fost condamnat la închisoare cu executare din cauza unui poem subversiv. Adică ideologia comunistă și cenzura de tip maoist încă mai funcționează? Nu pot să cred, China azi e o putere economică, financiară și militară a lumii și se împiedică de un poem! M-am iluzionat că însângeratul Tien An Men (din 4 iunie 1989; an care a adus revoluții în regimurile totalitare roșii; ba chiar în 1991 s-a prăbușit comunismul, o dată cu imperiul URSS) a pus cruce unor asemenea aberații de sistem imperial în China. E adevărat, am auzit în ultimul an că președintele țării, Hu Jintao, s-a plâns că se importă prea multă cultură occidentală, și e pericol să-și uite chinezii tradițiile de tot (dar n-a făcut decât o recomandare). Las la o parte faptul că Internetul a fost cenzurat în China în regim pornografic infantil (dar e normal, intrat în regim de cenzură internațional cum e). Cum e posibil, azi, un stat uriaș, cum e China, din toate punctele de vedere (și ca suprafață și ca populație) să se considere în pericol din cauza unui poem? Chinezii circulă liber în întreaga lume, au devenit minorități importante inclusiv în statele europene (și în România, cu vârf și îndesat), ce se ascunde în spatele regimului comunist chinez, deschis economiei de piață și, automat, statului de drept? E adevărat, tibetanii (ocupați de chinezi) își cer libertatea… Oricum aș lua-o, la politica de mare putere (cu privire globală; China a îndatorat până și SUA; las la o parte faptul că a îngenuncheat toată Africa), îmi e imposibil să înțeleg de ce China își condamnă poeții incomozi! Ce nenorocire poate să aducă un poem imperiului chinez? Auziți știrea: Un tribunal din China l-a condamnat pe scriitorul dizident Zhu Yufu la 7 ani de inchisoare, din cauza unui poem considerat a fi subversiv. Poezia, publicata online si intitulata „E timpul” ar fi incitat oamenii sa se stranga pentru a manifesta in favoarea libertatii, informeaza Financial Times. „Verdictul curtii indica faptul ca este vorba de o crima serioasa care impune o pedeapsa exemplara”, a declarat fiul scriitorului condamnat. „Practic, singura sansa pe care a avut-o tatal meu sa vorbeasca in timpul procesului a fost cand era scos din sala, dupa audieri, cand a spus ca vrea sa faca apel”. Trei alti dizidenti au primit sentinte cu inchisoarea in ultimele luni, pentru culpe similare, legate de subversiune. Zhu Yufu, in varsta de 59 de ani, are un istoric lung al condamnarilor, primind 7 ani de inchisoare in 1999 si inca 2 ani in 2007 pentru activismul sau. In decembrie, Chen Wei si Chen Xi, activisti foarte cunoscuti pe plan local, au fost condamnati la inchisoare pentru acuze similare, legate de subversiune. Aceste procese sunt adesea utilizate pentru a critica Partidul Comunist din China. Este inimaginabil, poemul „incriminat ar fi incitat oamenii sa se stranga pentru a manifesta in favoarea libertatii”! În China sunt interzise manifestațiile? De ce societatea civilă din China și opinia publică mondială nu protestează în fața unei asemenea condamnări aberante? În condițiile în care azi au ieșit în întreaga Europă (și în România) zeci de mii de „internauți” să protesteze împotriva ACTA! Măcar unul să fi purtat portretul acestui poet chinez condamnat fiindcă a scris un poem… subversiv. Cunoașteți ce stipulează ACTA, care apără cică drepturile de autor: dacă mai accesezi pe Internet o melodie sau un film, ești bun de pușcărie. Criticul Ștefan Ion Ghilimescu mi-a trimis: Ce se ascunde in spatele ACTA? (RObotzi S.02, Ep. 5), dați click pe http://links.causes.com/s/clANJX – și vă lămuriți. Bonus: un clip care arata ce iti va aduce / lua (cenzura; un simplu exemplu) ACTA sursa: http://links.causes.com/s/clANJZ. Azi, la București la ora 19, citeam – În Piaţa Universității s-au adunat circa 2.000 de persoane, aceştia scandând lozinci anti-ACTA şi anticenzură, iar în ciuda ninsorii şi gerului, numărul protestatarilor continuă să crească. S-a scandat azi: „Pentru o melodie, nu vreau pușcărie” și se cânta „Vă rugăm să ne scuzați, ne simțim supravegheați!”.

***

Rămân în plasa poetului chinez, să vedeți ce înseamnă destinul. Pe 30 decembrie 2011, poetul Marin Ifrim mi-a trimis un mesaj, intitulat „Porumboiu”. Venea Revelionul, nu l-am deschis, l-am amânat, m-am gândit că e un documentar despre un fost arbitru, Porumboiu, azi miliardar în județul Vaslui, care patronează echipa de fotbal de acolo de Liga I. Primind zeci de mesaje zilnic, l-am pierdut din vedere. Azi mi-a trecut întâmplător prin fața ochilor. Cer mii de scuze. Era vorba de un poet în textul trimis (buzoian la origine, care a locuit la Constanța), Arhur Poumboiu, fost pușcăriaș politic:

Dragă Liviu,

Citesc pe blogul tău despre locurile unde îşi vor petrece Revelionul unii scriitori. Îţi dau o veste incredibilă. De peste 20 de zile, poetul Arthur Porumboiu zace la morga din Constanţa.  E vorba de un poet care a făcut puşcărie comunistă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor a vreo 15 volume, născut în comuna Beceni, Buzău, acum vreo 7 decenii. Porumboiu nu poate fi scos oficial din morgă pentru că rudele lui, mare ciudăţenie, nu se înţeleg cum să împartă amărâta garsonieră a poetului. Atât a avut şi el, cum se spune, un acoperiş deasupra capului. Nici măcar fosta sa soţie, o poetesă din Constanţa, nu încearcă să-l scoată pe Arthur din gheaţa dinspre cimitir.  Au făcut eforturi, cu intenţii absolut creştineşti: colegul nostru, criticul Stan Brebenel, scriitorul de mare caracter Ovidiu Dunăreanu,  fost şef al filialei USR Constanţa,  fostul deputat Mircea Costache, poetul Vasile Durloi şi  alţi oameni de suflet. Zadarnic. Culmea, un  văr de-al lui Arthur, e viceprimar în satul poetului… maudit.  Mai mult, după toate probabilităţile, poetul ar putea fi rudă şi cu miliardarul Porumboiu de la Vaslui, celebrul patron al echipei de fotbal, născut în Beceni, Buzău! În ce ţară nenorocită trăim ! Ce să-ţi mai zic. Îţi doresc ţie şi familiei tale, dar şi tuturor prietenilor virtuali de pe blog, un An Nou liniştit. Cu multă preţuire, Marin Ifrim.

Am rămas interzis. N-am citit nicăieri vreun comunicat al USR că a murit Arthur Porumboiu (o celebritate în lumea literară „provincială”). Am deschis siteul Filialei Dobrogea a USR, am găsit:

Arthur Porumboiu (1935-2011)

O veste tristă pentru colegii din Filiala “Dobrogea” a USR. Astăzi, 2 decembrie 2011, s-a stins din viaţă poetul Arthur Porumboiu, o voce de forţă a poeziei române contemporane, un mentor pentru mulţi dintre poeţii tineri, un slujitor riguros al versului românesc, avându-i ca icoane pe marele Eminescu şi pe Nichita Stănescu.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, era o figură boemă, laconic uneori, tumultuos în alte ocazii, dar mereu plin de vervă şi jovial, încurajând tot ce era scris adevărat şi cu talent. Ne vom gândi la el întotdeauna cu adâncă recunoştinţă şi respect pentru ceea ce a creat. Ţinând cont că era un solitar şi la propriu, şi la figurat, îi rog pe colegii din filială să-i fim alături în aceste ultime momente pământeşti. (Cristina Tamaş, preşedinte Filiala “Dobrogea” a USR)

“Poetul şi-ar dori ca zbaterea sa să nu fi fost una zadarnică, experienţa lui putând deveni un bun transmis testamentar, în numele iubirii, demers ce l-ar concilia cu destinul şi cu legile, oricât de implacabile, ale firii… Proiectându-se în postumitate, poetul revine insistent-obsesiv la postura de frondeur, de profet care n-a ştiut să-şi precupeţească sacrificiul în numele mulţimii conduse spre pământul fertil al făgăduinţei… Imaginile oraculare se coagulează, de regulă, în jurul ideii de supravieţuire prin opera la care s-a trudit cu netrucată abnegaţie şi jertfă de sine întru solidarizarea cu semenii… Iluzia învingerii uitării de către cei ce vin e însă mai puternică… Dar şi îndoielile se insinuează în discursul privitor la perenitatea operei şi la nemurirea, prin receptarea scrierilor, a numelui auctorial…” (Ion Roşioru, “Scrisul ca şansă a mântuirii”, in Cronicar la Pontul Euxin, Ex Ponto, Constanţa, 2008, pp. 213-214.)

*

Ningea-n cetăţile latine

de Arthur Porumboiu

(Dași click pe numele activat, să-i citiți fișa biobibliografică)

Ningea-n cetăţile latine
şi eu eram demult ninsoare
iluminând: ca mersul peştilor
în mare.

Ningea-n cetăţile latine,
focul avea picioare aspre;
numai lumina-mi soarbe chipul
tăiat de sunete albastre.

Nu mai e nimic de spus. Poeții sunt arestați cât trăiesc în China comunistă, iar în România postcomunistă poeții care au făcut pușcărie politică sub comuniști sunt ignorați și atunci când mor.

PS. Le mulțumesc pentru contribuția critică la pagina mea de jurnal online de ieri, la Comentarii, aici, lui Paul Spirescu, Tudor Cicu, Radu Humor (dacă nu i-ați citit, citiți-i neapărat).