Confuzie pe frontul politic. Nu vom renunţa până nu veţi pleca! Sunt și scriitori care spun ce gândesc. Puterea revoltei interioare. Viermii și mârlanii

Duminică, 29 ianuarie 2012. A 17-a zi de proteste în Piața Universității din București, la minus 11 grade: „Nu vom renunţa până nu veţi pleca!”, „Ne-am săturat de îngâmfaţi, vrem un guvern de tehnocraţi!”, „Parlamentari, dacă sunteţi cu poporul, daţi-vă demisia” (pe pancarte). Băsescu a ținut și azi o conferință de presă (el așa înțelege să comunice cu protestatarii): „Dacă la Bruxelles voi fi întrebat despre protestele din România, le voi spune că sunt proteste fireşti, generate de măsurile luate de Guvern. Românii au plătit costul austerităţii, rămâne ca şi politicieni să plătească acest cost”. Impresionant, clasa politică plânge în hohote. Dar de ce să nu plătească în primul rând politrucul Băsescu, care a pus România pe butuci? Totuși, ce mare șmecherie: care politicieni să plătească? Doar nu cei din opoziție, care n-au nici o vină că din 2009 românul sărăcește programat pe zi ce trece… USL e convins că se poate face pe placul protestatarilor, să aibă loc alegeri anticipate în primăvară: Antonescu considera ca acestea pot avea loc pana la „1 mai, daca toate fortele politice sunt de acord”. Interesant, din coaliția de la guvernare, UDMR e pregătită de anticipate parlamentare în primăvară, nu și PDL (și cu atât mai puțin UNPR, ea dispare în neant la aceste alegeri) – care în cel mai bun caz le vede anticipate în septembrie. Nu mai înțelege nimeni nimic: în luna mai ar putea avea loc alegeri locale și parlamentare, comasate? Iar în septembrie ar putea avea loc alegeri anticipate parlamentare, după ce alegerile locale ar avea loc la termen? Vă dați seama ce balamuc. Deocamdată se așteaptă motivarea Curții Constituționale, să se afle dacă totuși alegerile comasate nu pot avea loc modificând legea… Peste trei zile, pe 1 februarie începe sesiunea ordinară a Parlamentului, USL a renunțat la demisia în loc, dar intră în „grevă accentuată” (mă întreb cât vor rezista parlamentarii PSD și PNL fără remunerare, trăind și ei din salarii): „practic, o retragere din Parlament cu renuntarea la beneficiile de parlamentar, dar nu renuntarea si la calitatea politica de parlamentar”. USL va boicota lucrările Parlamentului, care va sta la dispoziția actualei majorități PDL-UDMR-UNPR…

Citeam azi răspunsuri la o anchetă pe Adevarul.ro. Aleg două. Spune poetul Marius Oprea:

1 Manifestările din acest ianuarie 2012 au o legătură indisolubilă cu cele din decembrie ’89 din mai multe puncte de vedere: diluarea idealului anticomunist, furtul de esenţă strict revoluţionară din acele vremuri  şi îmbrăcarea politicii româneşti (de esenţă sovietică) în ambalaj occidental au indus populaţiei româneşti  o amărăciune surdă, mută, dar cu efect lent şi bolnăvicios, distrugând printre altele (la nivel de celulă) puterea revoltei interioare. Grupurile răzleţe (în raport cu cifra reală a populaţiei) din aceste zile n-au reuşit din păcate să empatizeze cu fiinţa populară a României, rănită în demnitate şi blegită. România pare că s-a consolat într-o ipostază ruşinoasă, orgoliul naţional s-a măcinat treptat, lăsând loc unei acceptări periculoase.

2 Categoric remaniere. România are nevoie să arate lumii demnitate. Complăcerea într-o stare de bălăcăreală permanentă nu poate aduce nimic bun. Suntem nefericiţi, atunci hai să căutăm altă cale, n-avem nimic ce mai pierde! Aproape că am pierdut totul.

Alt răspuns, prozatorul Radu Aldulescu:

1 Această clasă politică a ridicat banditismul economic şi spolierea fără precedent a poporului român la rang de politică de stat. Fierbând în suc propriu, românul a înţeles destul de repede, la trei-patru ani de la evenimentele din decembrie, că nu va obţine nimic ieşind să protesteze în stradă. Iată însă că după aproape 20 de ani, când cuţitul a spart demult osul şi scormoneşte măduva, disperarea a împins iarăşi la ieşitul şi protestul în stradă, aducând în centrul atenţiei opiniei publice rămăşiţele unei societăţi civile năuce, debilizate de apăsări extreme, manipulată şi supusă diversiunii de toată mâna care să răspundă intereselor celor aflaţi în coasta puterii. Toate aceste instituţii, instanţe, cărora le-a mers ca-n brânză în ultimii 20 de ani, formează o suprastructură constituită din maximum zece la sută din populaţia României. Ei întruchipează morile de vânt asupra cărora se îndreaptă protestele celor ieşiţi în stradă în ianuarie 2012.

2 Oricât m-aş strădui, nu reuşesc să întrezăresc vreo soluţie de natură terestră pentru ieşirea din impas, nici pe termen scurt şi nici pe termen lung. Nu există mai ales un minim de bunăvoinţă politică din partea celor care ar trebui să lase de la ei, aplicând în ceasul al doisprezecelea soluţii cerute sau impuse de realitatea de pe teren, de mai bine de douăzeci de ani: lustraţia actualei clase politice, reinstaurarea monarhiei, combaterea corupţiei şi un proces al comunismului care să nu fie formal şi de faţadă.

Sunt sigur că ați citit săptămânalele (dacă nu, o puteți face pe edițiile lor online): Observator cultural (în avangardă morală), Cultura (reîmprospătată), sau Dilema Veche (arogantă, elitist-conformistă).

Public mai jos editorialul directorului revistei Cultura, academicianul Augustin Buzura:

Viermii si mârlanii

Este la îndemâna oricui sa observe ca mamaliga explodeaza de cele mai multe ori cu mare întârziere, dupa ce aproape toti si-au pierdut încrederea în ea, dar, s-a vazut, explodeaza întotdeauna cu mare folos.

Bataliile pentru agheasma, moaste, sarmale si alte chilipiruri îmi amintesc mereu de una dintre primele experiente pe care le-am facut la lucrarile practice de fiziologie: e vorba de contractarea muschiului de broasca la trecerea din ce în ce mai intensa a curentului electric prin el. Pe masura ce sporesti intensitatea curentului, contractiile devin tot  mai dese, încât, la un moment dat, muschiul nu mai reactioneaza deloc. Asa se face ca începusem sa ma împac treptat cu gândul ca umilinta, saracia, agresivitatea prostilor, ura întretinuta permanent i-au adus pe oameni în situatia de a nu mai reactiona, la instalarea mentalitatii de lagar, mentalitate despre care am scris de atâtea ori dupa ce am vizitat lagarul de la Auschwitz. Se vede însa ca, noi, românii, trecem cu succes, dar si cu multa durere, toate corigentele. La ora când scriu acest editorial, mi-e greu sa prevad cum se va sfârsi protestul celor din Piata Universitatii. Am scris de multe ori despre ce mi-as dori si ce cred ca  ar merita aceasta tara, dar câteodata îmi vine în minte o tableta a lui  Marin Preda despre „nesfârsita inventivitate a tipului infect“. Cert este ca mizeria si dominatia incompetentilor si a spoliatorilor nu mai poate continua mult timp. Argumentul decisiv este calitatea oamenilor din  Piata, nivelul deosebit de întelegere a politicii si luciditatea  acestora. Tineri sau batrâni, universitari încarcati de doctorate sau studenti aflati în sesiune cer acelasi lucru si nu se lasa înselati de numerosii diversionisti care  se straduiesc sa acrediteze ideea cum ca toti politicienii sunt la fel, ca de vina este, desigur, criza economica din lume: din Spania, Italia, Grecia, Ungaria etc., ca orice miscare poate  tulbura echilibrul la care ne-ar fi adus gândirea economica basesciano-boca. Si pentru ca tot vorbim despre diversiuni, primul-ministru, scos la înaintare, uluieste prin apetitul sau neasteptat pentru dialog; nu are, cica, bani pentru cresterea salariilor ori a pensiilor, dar este pregatit sa converseze oricând si cu oricine, atâta doar ca acum nimeni nu mai are chef sa stea de vorba cu el. Mai mult, premierul a depasit chiar si cea mai iezuita imaginatie:  are o asemenea întelegere pentru protestatari încât l-ar invidia orice înalt prelat. La un moment dat, am avut impresia ca se va duce, cu grabire, în Piata Universitatii, pentru a striga împreuna cu ceilalti: „Libertate“, „Jos Basescu!“, „Alegeri anticipate nu comasate!“ sau: „Va rugam sa ne scuzati, nu producem cât furati!“ Dar la încropeala în care s-a pomenit, se vede cusatura sau, cum ar spune un distins intelectual din pepiniera prezidentiala, mai are ceva defecte, nu este pus la punct cu stilistica dialogului, a comunicarii. Se subîntelege, însa, minunile datorate Pietei Universitatii sunt abia la început. Prima dintre ele este, cum era de asteptat, de sorginte prezidentiala. Dupa cum se stie, în ultimii ani, tara a fost condusa prin ordine si indicatii, la fel  ca odinioara, în  vremea Raposatului. Cele mai importante legi, niste improvizatii, fara studii de impact, unele inaplicabile, au fost impuse cu forta, prin asumare, într-un parlament în care lasii, intimidatii sau prostii aroganti acceptau sa se poarte precum niste necuvântatoare dresate sa reactioneze mecanic la vederea degetelor altor papusari prezidentiali. Ce cred cu adevarat  aceste catastrofe politice, mârlanii nationali, despre cei ce i-au trimis în parlament, s-a vazut în aceste zile, când nu s-au sfiit sa-si  comunice deschis  parerile: derbedei, batausi, viermi, tarani, anarhisti fanatici, mahala inepta si inculta si multe altele. Legea Sanatatii este modelul cel mai recent despre cum se amesteca improvizatia, ignoranta, smecheria si aroganta în constructia unei legi. Patania doctorului Raed Arafat poate fi o lectie despre cum se procedeaza pe la noi. El n-a avut decât o opinie de specialist, de om care a reusit sa creeze o institutie care functiona foarte bine si a carei existenta, printr-o smecherie tipica, era pusa sub semnul întrebarii.  Înainte de a demisiona a fost umilit, ironizat si amenintat de la înaltimea fotoliului prezidential.  Plecarea lui a fost doar scânteia asteptata de cei mai multi, ca dovada ca, dupa numai cinci zile, presedintele l-a rechemat si, cu toate ca l-a repus în functia avuta dupa ce    legea cu pricina a fost retrasa, focul aprins pare sa se înteteasca pe zi ce trece. Sunt convins ca doctorul Arafat a acceptat sa revina în Ministerul Sãnatatii pentru a apara SMURD-ul, o institutie vitala mai ales pentru oamenii saraci. Dar, într-un spatiu în care toate sunt stricate, unde  legile apar si dispar cu usurinta cu care au fost impuse, e greu de imaginat ca, pe termen lung, acesta ar putea functiona. Si ca presedintele ar  suporta aceasta înfrângere.  Circula mai demult o fabula de care îmi amintesc acum nu tocmai din întâmplare. Un scorpion o roaga pe o broscuta sa-l treaca apa asigurând-o ca nu-i va face nici un rau, ca îi va cruta viata etc. Broscuta se lasa convinsa, însa, în mijlocul apei se pomeneste, spre uimirea ei, întepata. „Dar asa ne-a fost întelegerea?, îi reproseaza broscuta. Nu-ti dai seama ca murim amândoi?“ „Ba da, îi raspunde scorpionul, dar nu m-am putut abtine!“  Nu stiu daca am povestit bine întâmplarea, dar sunt convins ca doctorul Arafat a pierdut sansa de a fi mai mult decât un medic si un organizator exceptional.  Dar, oricum, „maurul si-a facut datoria“,  focul arde, si asta este cel mai important lucru. Focul arde în toate orasele tarii. Si, indiferent ce va mai fi  în zilele urmatoare, românii si-au recâstigat demnitatea, imnul si tara. Si sper din toata inima sa nu le piarda cum s-a întâmplat dupa Revolutie. Pâna nu demult,  faptele se transformau în cuvinte. Acum, în sfârsit, cuvintele se transforma în fapte.