0
2 comments

Sâmbătă, 4 septembrie 2010. Trebuie să mă ţin de cuvânt şi să continui rememorarea „Experienţei unei iniţieri” (am promis în două rânduri aici că o fac şi am tot amânat) – ultimul episod, al 14-lea, din povestea descoperirii celor cinci surse din Munţii Bucegi de încărcare la energia Universului, a fost publicat aici pe 23 august. Vă reamintesc, am găsit intuitiv două dintre aceste surse de încărcare cu energie direct de la Univers, în Peştera Ialomicioarei (la Ursoaică) şi la Grota Pustnicului, de deasupra Peşterei Ialomicioarei, lateral, pe Muntele Bătrânei (Grota are un tunel în care poate să intre numai un copil, dacă treci de strânsoarea intrării în el, ajungi la un izvor tămăduitor de vis; din păcate n-am reuşit să mă strecor şi m-am lovit la cap, provocând o mare supărare în familia mea de origine, fiindcă am descris ce am putut să păţesc atunci, după lovitura la cap, când m-am trezit în anul 1970, la 20 de ani, că scriu fără minte într-un jurnal despre casa mea părintească).

*

Tot miercuri, 26 iulie 2006. Se încăpăţânează să plouă torenţial. Eu sunt încă sub impresia rătăcirii mentale de moment, plăcute, deşi mă dureau pielea şi osul capului, lovit puternic de peretele tunelului extrem de strâmt, întunecat, în care intrasem în genunchi în căutarea izvorului miraculos şi mă blocasem în el. Tunel din cadrul Grotei lui Zamolxe (sau Grota Pustnicului), „aflată deasupra Peşterii Ialomicioarei”, după percepţia maestrului Reiki, Dumitru Hristenco (datorită lui eram aici, în căutare de surse energetice universale). Grotă negăsită ieri, degeaba am căutat-o. Nimic nu era întâmplător. Conform indicaţiilor maestrului, ieri ne ajunsese că Doina, condusă de mine intuitiv la „Ursoaică”, se încărcase energetic de la univers în Peştera Ialomicioarei, la stânca din uriaşa sală a Urşilor, unde iniţiaţilor li se deschide cică al treilea ochi. Mie nu mi s-a deschis nimic. Ştiţi, eu sunt scepticul de serviciu… Sau mi s-a deschis acolo apetitul sexual. E adevărat, unii susţin că ochii sunt o prelungire a organelor sexuale… şi când ţi se deschide şi al treilea ochi… Mamă-mamă ce prostii mai gândeam. Se vede că nu-mi revenisem din lovitura la cap, care mă făcuse să-mi pierd cunoştinţa pe moment în tunelul din Grota Pustnicului. Că am eu capul tare (sau sunt eu greu de cap), dar totul are o limită: o păţisem. Persista nemulţumirea că nu reuşisem să ajung la izvorul cu apă tămăduitoare.

Privim la apele trecute prin sită care curg din ceruri. Stăm, eu şi Doina, sub o cupolă de piatră, nu departe de albia izvoarelor vijelioase ale Ialomiţei, cu faţa spre Grota Pustnicului, aflată undeva  sus, la mijlocul muntelui Bătrâna, căreia nu-i vedem intrarea din cauza brazilor ce o străjuiesc. Sunt gunoaie aici, în „găuroiul” de la baza muntelui, sub care ne adăpostim, admirăm ierburile înalte crescute pe aici, unele înflorite, sălbatice. Era un miros de profunzime, de nedescris, care-mi amintea de copilărie… Contemplam. Eu, şi cu ochii în gol. Frumuseţea locului te încărca automat de energie. Se spune că atunci când percepi frumuseţea, înseamnă că ai puterea să vezi energia — chiar aşa, să o vezi. E extraordinar să percepi ceea ce nu se vede, ceea ce e subtil (fizica la modă azi, cuantică, demonstrează că nu tot ce nu se vede nu există; într-o zi ne vom vedea „ştiinţific” şi sufletul, nu numai câmpurile biologice energetice)… Chestiune de adaptare. Şi când ai şi al treilea ochi deschis…

Se dă peste cap planul nostru de azi, de a merge şi la Cabana Piatra Arsă. Ploaia torenţială ne-a stricat potecile şi nu dă nici un semn că se opreşte, plafonul de nori e lăsat până la pământ. Nu eram impresionaţi, pe ziua de azi ne atinsesem obiectivul, să escaladăm muntele la Grota Pustnicului (sau a lui Zamolxe) şi să ne conectăm la energia universală — regula cerea să consacrăm câte o zi acestor zone cu totul mirifice, relevate călugărilor îmbunătăţiţi spiritual, numite şi „plaiuri” (sinonime cu Gura de Rai), cu caracter sacru. Romulus Vulcănescu atrăgea atenţia în „Mitologia română” că nu întâmplător titulatura mitropoliţilor români e de „exarhi ai plaiurilor”. Plaiul („un loc benefic”) se întinde de la Peştera Ialomicioarei la Masivul Doamnele! E vorba de un kilometru pătrat, aici se manifestă o anomalie magnetică atipică, după cum o definesc specialiştii. Zona a fost supusă regulat la studii geofizice, „de magnometrie diferenţială şi medicală”, după spusele ziaristului Ion Golea. „Anomaliile cunoscute de specialiştii din domeniu apar în rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei terestre sau în alte asemenea fenomene geologice, care se înregistrează într-o formă atipică pe diagrame”, i-a declarat profesorul Dumitru Stănică. Zona are efecte uluitoare asupra organismului nostru. Organismul pur şi simplu nu oboseşte, iar funcţiile fiziologice se revigorează brusc! Adică: nu e numai o speculaţie, asta cu încărcarea energetică de la univers prin metoda Reiki, ci e şi o ştiinţă…

Mă bucur că Doina şi-a realizat „visul cosmic” — o zi să se încarce energetic în Peşteră şi o altă zi în Grotă, amândouă controlate de Mănăstirea de aici (în munţii Bucegi), de forţele spirituale consacrate ale locului. Punem în discuţie ceea ce ştim cu toţii, instinctiv: că omul se plasează de bunăvoie sub influenţa energiei demonice, de la naştere şi până la moarte. Energia demonică e „negativul” din sursa de curent electric, subînţeles, fără de care nu poţi să aprinzi un bec? Fie şi prin pervertirea minţii, prin invocarea explicită a Diavolului, energia demonică e atotprezentă, important e să n-o conştientizezi şi să nu-i dai putere mentală distructivă. Fiindcă, din dorinţa de a dobândi putere asupra oamenilor, energia demonică acumulată, necontrolabilă, te poate scurtcircuita, te poate arde. De energia demonică făceau caz şi un Dyonysios Farasiotis (în „Marii iniţiaţi”, carte dăruită mie să o citesc de un ieromonah-poet de la Mănăstirea Cernica) şi un James Redfield (în „Profeţiile de la Celestine”, în top azi), deşi de pe poziţii diferite. Vedeţi, nici nu mai fac referire la practica Reiki. Constat acum, când scriu aceste rânduri, că toţi iniţiaţii, clarvăzători dezinteresaţi, ajung la aceeaşi concluzie: a dorinţei noastre de a dobândi putere asupra oamenilor, de a ne încărca energetic de la cei din jur (fie şi rude de sânge), de a le acapara energia. E o bătălie inconştientă pentru a te încărca zi de zi cu energie demonică de la oameni (mai ales când depinzi de acei oameni şi nu te poţi desprinde de ei), pierzând legătura cu Dumnezeu, cu sursa primară, cu energia universului. Trebuie să avem grijă să nu deschidem porta sufletului către demoni, ne recomandă Dyonysios Farasiotis. Rugăciunea creştină e o soluţie: vibraţiile mentale produse de ea energizează esenţial anumiţi „centri” dinlăuntrul omului. Prin rugăciune (concentraţi la noi înşine) putem relua legătura cu sursa primară energetică, a universului. E uşor de zis, dar e greu de făcut: prea puţini dintre noi rămân în priză energetică divină. (Voi reveni)

PS. Fotografii făcute pe Munţii Bucegi.


Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Prietene, faci referire la Dyonysios Farasiotis si cartea lui: “Marii inititati ai Indiei si Parintele Paisie”, la manastiri, la rugaciune…dar o tot tragi cu energia universului, incarcare energetica s.a.m.d. Ia ma citeste si cartea “Ortodoxia si religia viitorului” de Serafim Rose sa vezi cum aluneci tu in new-age. Crezi ca esti de-o parte si de fapt esti de alta, crezi ca il slujesti pe Dumnezeu cand de fapt slujesti potrivnicului. Asta e ironia veacului astuia.