0
7 comments

Duminică, 10.10.2010. Continuare de ieri. Rememorez, vă reamintesc, „Experienţa unei iniţieri” – episodul 25 (iau o pauză):

Venim la Sfinx, accesibil tuturor celor ce urcă de la Buşteni, de regulă cu telecabina. Sfinxul e intrat în uzul turistic, nu mai impresionează pe nimeni, „ochiul e tocit”. Eu sunt amator de „istorii secrete” ale trecutului civilizaţiei româneşti. Adrian Bucurescu a publicat ani la rând în ziarul România liberă texte care amestecau realitatea cu folclorul, cu lingvistica şi religia, insistând pe fondul strămoşesc moştenit, pe magia Daciei Magna. În interpretarea sa, Sfinxul are o semnificaţie aparte. Aici unde e Sfinxul, pe platoul Munţilor Bucegi (denumiţi Bacauca, „Vocea Zeilor”), a fost ucis Orfeus (marele profet al tracilor), zis şi Ion Magnificul, Magul. A fost ucis de preotesele Soarelui. În amintirea acestei jertfe, geţii au sculptat în stâncă un cap uriaş, „căci proorocului i se tăiase capul, care apoi fusese aruncat în râul Naparis – Cerescul” (Ialomiţa)… Această sculptură uriaşă este cunoscută azi sub titlul de Sfinxul Românesc, iar muntele a fost numit de geto-daci Kog-a-Ion, „Capul lui Ion”… În paranteză fie zis, „Capul lui Ion” (odor sacru al geţilor), a trecut de la Burebista la Sarmizegetusa, în custodia dacilor lui Decebal, şi a ajuns în Maramures, într-un teritoriu rămas liber, cu numele Kog-a-Ion. De aici a plecat voievodul Bogdan „spre a întemeia Moldova”, cu puterea Capului lui Ion! În Moldova, la Neamţ, craniul a fost păstrat cu evlavie „într-un loc devenit sacru, lângă care, mai târziu, Alexandru cel Bun a construit o bisericuţă cu hramul Sfântului Ion Bogoslavul (de atunci datează obiceiul de a se păstra, la Mănăstirea Neamţ, ţestele morţilor)”…

Sfinxul e la 2216 metri altitudine. L-am admirat de atâtea ori, că a ajuns să nu-mi mai spună nimic – bătut în cap cum sunt. Mi s-a părut mereu prea simplu să ajungi la el: e un megalit sculptat de vânt, în calea tuturor curenţilor de pe platoul Bucegilor. Dar, de fapt, lucrurile sunt mult mai complicate decât par ca fi. Adrian Bucurescu ne atrage atenţia, îi spun Doinei, că Sfinxul nostru are aceeaşi înălţime cu Sfinxul egiptean (de la Gizeh), „precum şi aceeaşi expresie”! Las la o parte faptul că Sfinxul românesc are pe cap o „căciulă nobiliară dacică” şi că Sfinxul egiptean are un văl regal…

*

Să mă întorc la „maestrul Reiki” D. Hristenko, care ne-a trimis aici. Ia te uită, citesc: „Ca şi Sfinxul egiptean, şi acesta reprezintă principiul Yin, feminin, principiul Yang fiind reprezentat de o stâncă de dimensiuni mai mici, Falusul, amplasat paralel cu Sfinxul, spre valea Ialomiţei, care de multe ori trece neobservat, deşi acum, în cunoştinţă de cauză, îl veţi remarca sigur şi precis. Şi acestea sunt surse importante de vibraţii, care vor interfera cu vibraţiile dumneavoastră şi vă vor pregăti pentru cele ce urmează”… Am înţeles bine? Doina se aşază liniştită lângă Falusul de piatră pomenit şi se concentrează la energia universală. E un frig neobişnuit aici (vă reamintesc, suntem în 27 iulie şi în ţară e caniculă). Nu zic nimic, strâng din dinţi, fâţâindu-mă de ici-acolo, ocolesc Sfinxul, privesc lung priveliştile – poate mă încarc şi eu cu „vibraţia asta universală”. Stau şi în preajma sursei de la stânca Falusului. Tâmpit mai pot să fiu, energia asta universală de la munte mă încarcă sexual, nu văd decât vaginuri şi falusuri, ba chiar şi un pat de tăvăleală, la surse (în Peştera Ialomicioarei şi în Grota Pustnicului sau la Patul Cosmic şi aici, la Sfinx). Să-mi fie ruşine. Totuşi, care ar trebui să fie efectul acestor energii captate pe Bucegi, „în triunghiul energetic” (Peşteră-Sfinx-Omu)? Să te simţi mai puternic, să gândeşti mai limpede „şi mai repede”, să ai intuiţii uimitoare? E aşa frumos şi pe aici… „Prin perceperea frumuseţii, se deschide calea prin care oamenii vor învăţa să vadă câmpurile energetice. Anumite locuri radiază mai multă energie decât altele, radiaţia cea mai puternică vine din mediile naturale cele mai vechi” (James Redfield). Personal, nu simt nimic deosebit, dar am o stare de bine, nesperată… Nu sunt nici epuizat psihic, nici somnoros şi nici sâcâit.

Doina e nervoasă, din senin. Nu mai suportă? E obosită. Aştept şi aici să-şi termine exerciţiul luminii albe, „Reiki”, eu sunt calm. Te pomeneşti că la Sfinx e o zonă malefică, de fapt… Habar nu am unde am citit că în acest loc, „la Sfinx” e o încăpere subterană, probabil o peşteră, folosită de masonerie – cine ştie ce spirite sunt invocate pe aici, care tulbură fluxul energetic. Bineînţeles, e efectul vibraţiilor ridicate ale Falusului, dacă am început să bat câmpii… Gata, ai terminat cu „poziţia lotus”? Nu e nici o poziţie lotus, mă repede Doina, iritată, n-are nici o legătura cu exerciţiile yoga. Bine, dar stai cu palmele deschise către soare, în poală, cât meditezi… Nu meditez, se răsteşte iar ea la mine. Ce ai? Ce eşti aşa nesuferită? – Nu ştiu… Lasă, nu e nimic, ne-am moleşit, întârziind în acest loc. Ce facem mai departe? E ora 15, dacă venim mâine pentru a urca la vârful Omu, de la Peşteră, tot pe aici venim, şi va fi acelaşi efort crunt fizic pentru tine, mai bine mergem acum. Bine, dar să nu mă grăbeşti – eşti sigur că să nu intrăm în criză de timp? Acum, şi tu, te trezeşti la plimbare pe aleile parcului, suntem pe platoul Bucegilor, avem un obiectiv de atins, „mergem strâns”, doar tu m-ai adus aici, să-ţi descopăr sursele energetice. Hai, inima sus! Dar degeaba sunt împăciuitor… Doina e tot indispusă. Până la urmă reuşeşte să mă scoată din sărite cu surprinzătoarea ei enervare. Nimic nu-i mai plăcea, avea chef de ceartă pur şi simplu. Şi mie mi se părea culmea să mă cert şi pe munte, într-o zonă de vis (nu e de ajuns că mă cert cu mine însumi, la câmpie?). E prima oară când ea, la o sursă de vibraţii terestre, are asemenea reacţie, la celelalte trei „a plutit, fericită”, de fiecare dată – la Sfinx, însă, de lângă stânca Falusului, a plecat încărcată de energie negativă? Sfaturile „maestrului Reiki”, de a găsi aici o sursă de înseninare, au dat greş: Sfinxul „are o problemă”, încărcarea cu energie universală n-are efect benefic la o receptoare precum Doina, cu o sensibilitate aparte, de prozatoare… (Voi reveni)

PS. Fotografiile publicate în ultimele patru zile, care au însoţit episoadele din “Experienţa unei iniţieri”, au fost făcute în noiembrie, următorul an, 2007, în Bucegi.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
7 comments

7 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Stimate Dle LIS,
    permiteti va rog un off-topic, sper sa ofer o stire care va interesa, stire pe care poate si dvs o veti dezvolta intr-un mesaj-articol, las la latitudinea dvs.

    Precum ses tie de aprope 20 de ani sunt omniprezent la targurile de carte din Germania, respectiv Frankfurt si Leipzig, mai cu stand mai cu lansare mai cu alte daravele, anul acesta mi-am rezervat si pentru standul românesc câteva ore, Sâmbata 09.10.10 incepând cu orele 14 am avut liber alocat României, Halei 5 unde de câtva ani este cazata, o pozitie buna in comparatie cu ani precedenti (hala 9…). As fi preferat duce la ovreiul meu (restaurant), in aceste ore pentru a ma mai destinde dupa stresul acumulat insa, la rugamintea dnei Andrescu (reprezentantul MC) am ramas pentru avea ceva public la lansarile ce avea sa aibe loc. Altfel nu cred ca ramâneam plus ca am luat si-o gripa din târg inca din primele zile, numai chef de a mai participa la alta palavrageala nu aveam io, totusi, am ramas, regret ca am comis aceasta greseala, regret ca nu m-am dus la ovreiasul meu sa-mi halesc friptana, sorb o tuiculita buna si un vin la fel de bun, sa explic si motivul care seleaga si de informarea pe care doresc da.

    Ajungând la standul Ro, m-a izbit in ocarina imensul portret a lui Gârbea… mai cine este asta sa-i troneze mutra intr-o marime megalomana.. o fi vreun laureat al nobelescului, o fi intrat in leteratura universala si noi nu stiam… mai sti… asa ofi, poate ne luminati dvs dle LIS. Unal doilea soc aveam sa am când un asa-zis Matei de al MC, semna izbitor cu Gârbea, numa ca se recomanda ca Matei, acum pe unul Matei dde la MC il stiu, gurile rele din minister susoteau ca era fost informator-securist ce isi siluia mama imobilizata la pat, o bestie daca este adevarat ce sutineau colegi acestuia, pe care l-am cunsocut personal si care niciodata nu mi-a facut o impresie buna, la fel si fata de acest nou Matei ce semana izbitor cu Gârbea ce trona ca imparat peste standul românesc. In fine sa-i dau credibilitate, nu era Gârbea ci un pui de mateiasi.. oricum nici unul nici celalta nu valoreaza nici cât o ceapa degerata pentru a le acorda importanta pe care si-o da singuri.

    Astfel am luat parte la douo lansari a doi membri de vaza ai USR peste care troneaza Gârbea, prima lansare

    fragmente din năstruşnica istorie a lumii de Gabriel Chifu trăită şi tot de el povestită”, semnat de Gabriel Chifu,

    urmata de

    Cartea şoaptelor ,semnată de Varujan Vosganian, la care ma voi opri nitel.

    Varujan Vosganian scrie bine, adica este un mânuitor al cuvântului super profesionist, ba as zice prea, prea profesionist motiv ptr care i-am spus ca mai bine se facea preot, cu douo întelesuri, sa le explic la dvs

    1) Textul citit de Varujan Vosganian imi suna in urechi a uni guru religios ce cauta emotiona prostimea, a-le stoarce lacrimi dupa care sa poata manipula lejer.

    2) Din acest scurt text am înteles ca Varujan Vosganian este un camelon de mare clasa, una haleste , adica citeste siluieste limba româna, p lasa fara logica santoasa oride câte ori apare pe sticla, unde asa cum i-am si spus, ar fi trebuit fi un preot al cuvântului in acea mare de nebuni ce se scalambaie pe toate posturile TV din Ro, in care murdarie Varujan Vosganian a intrat si cum el insusi mi-a raspuns, trebuie sa joace ca la fotbal. Nu am înteles de ce m-a bagat prin fotbal.. pesemne ca ma desconidera asa cum aveam sa constat acest politician pare a sifda tot ce este român in capul carora isi face nevoile fizilogice, pe bani carora isi publica carti, plimba si probaga interesele neamului sau (armenesc)

    Dumneavoastra domnule Stoiciu deplângeti napasta ce-a cazut pe capul revistelor literare, a multor scriitori lasati de izbeliste, iata ca România, USR-ul dvs are bani pe care-i arunca pe fereastra s-au nu, gresesc, bani sunt cacalau numai pentru conducerea USR si ai ei acoliti.

    Varujan Vosganian incepuse sa se lamenteze in fata publicului (destul de restrâns), din cauza ca Ambasadorul României in Germania nu-a catidist veni la lansarea lui… Asta pare fi atins si de alte boli psihice specfice … Desigur , din întâmplare Ambasadorul Armeniei fiind prezent la târg il va onora cu prezenta impreuna cu alti reprezentanti ai lor. Faptul ca a acentuat lipsa ambasadorului român, mi-a lasat impresia ca il irita faptul ca; români nu-i sunt Vosganianului pres de sters , asa ca le-a mai tras o urechiala ca doara era pe bani românilor, din cotizatile si solda scriitorilor fara nici un venit, din solda revistelor literare decedate.

    Nu stiu daca a înteles el faza cu preotia ce i-am pasat-o, banuiesc ca da, deoarece raspunsul lui a fost unul de lichea politica, lichea ce sfideaza tot ce misca. Bomboana pe coliva a fost pusa la final;

    Dupa ce ca i-am facut audienta, câti vom fi fost acolo cu tot cu armeni lui.. si functionari MC, deci vreo 15-20 persoane, in semn de sfidare cica nu avea carti oferi celor invitati- prezenti, asa se face mai ales la un asemena nivel , a fost o bataie de joc fata de noii toti cei prezenti, fata de români facuti pres de sters picioarele nespalate a-le acestui armean.

    Desigur si presa a lipsit , nu erau camere de luat vederi, nu tu aparate foto sofisticate (nici io nu l-am luat special), cu exceptia tovarasei Binder de la DW, cu al ei microfon ce i-a luat un interviu … pe care ncii dracul nu-o sa-l asculte in cazul care va fi si dat pe post de radio neascultat. Nu stiu de ce nemti se incapatâneaza sa mai tina sectia româna care de ani multi face umbra pamântului.. nu ma mira ca tovarasica Binder este omniprezenta la târgurile de carte.. este singura ei activitate cu care isi mai poate justifica leafa din impozitele ce le platesc si io aici in Germania.

    Una peste alta armeanului nostru nu prea i-a iesit pasenta, motiv pentru care dupa interventia mea a pus stop , am fost al doilea si ultimul care a formulat intrebari… se vedea ca nu are chef raspunde si altor intrebari incomode, in plus lipsa românilor de reactie in ai spala lui ciolanele imputite ce si le pune pe grumazul fiecarui român. Nu am mira ca toate merg rau in România, cât a fost ministru nu-a facut nimic, la TV când apare iti intoarce stomacul pe dos când deschide gura. Dar nu doar Varujan Vosganian este un astfel de personaj odios ci absolut totii politiceni sunt asemeni lui. de la scriitorul Varujan Vosganian care scrie foarte bine, ce este al lui este al sau, aveam pretenti mai mari, in care sens i-am si formulat intrebarile (doua in una). Exact când imi raspundea aiurea si sfidator gândul m-a dus la Poetul Ioan Alexandru care ne vorbea de importanta preotiei cuvântului, nu doar teologic , aspect pe care Varujan Vosganian s-a facut a nu-l întelege. este adevarat ca Varujan Vosganian este un mare netimtit, un camelon, dar in acelasi timp este la fel de adevarat ca un om cu bun simt nu ar avea sanse rezista si nici a fi ales de prostime… In cele din urma Varujan Vosganian este armean ce se pricepe bine si la a face loveaua… vina nu este doar a lui ce sisi urmareste interesul personal si de grup ci si a fiecarui român care nici dupa 20 de ani nu a fost capabil naste o clasa politica capabila care sa-l slujeasca si respecte.

    Nu stiu daca noi români trebuie sa ne apucam plânge si pe umeri armenilor sa ne punem bete in roate cu Turcia, cartea lui Varujan Vosganian trateaza lacrimogen genocidul impotriva armenilor, care oricât de simpatici ne-ar fi ei.. ei cu ei , noi cu a-le noastre interese. Motiv pentru care gasesc intelepata retinerea Ambasadorului Ro a nu fi prezent ci lasa lansarea in sfera privata si asa a fost mult prea mult dat fiind ca s-a facut sub patronajul Statului Român, respectiv M.C. Statul Român nu trebuie sa se apuce jeli drama armenilor pentruca nici astia nu ne-o plâng pe-a noastra, interesele sunt altele, cu Turcia trebuie sa fim mai prietenosi decât cu armeni, chair daca comitem o nedreptate, România nu este mesia al lumi, nici mama saracilor ca sa le lege ranile la totii.

    Anul acesta Paul Goma a implinit 75 ani, nu era optim ca România sa-l sarbatoreasca si la Frankfurt, in locul portretului tov Gârbea sa fi fost a lui Paul Goma, rafutrile sa fi fost pline cu scrierile lui Goma, din nou au fost umplute cu a-le adamestencei, normanului, lungului care este un nou printisor plimbat pe afara si ca-m atât… publicat la vesnica editura mult, mult prea plimbat-sutinuta , fara nume, nu fac reclama unor besti.

    In rest.. Varujan Vosganian a tinut sa ne asigure ca se va ocupa sa avem si noi un stand mai de doamne ajuta… a mâncat rahat turcesc… Eu cred ca vroia sa zica, ca anul viitor nu va mai veni nici el dar nici pe alti nu va trimite si vor fi bani trânti si România un stand pe masura vremurilor. Adica, regret ca anul acesta v-am smanglit eu lovelele, dar in vremea de apoi veti fi rasplatiti si voi românilor, prea prostilor pe care scafârlie ma urinez, eu asa am înteles vorbel-promisiuni a-le acestui Varujan Vosganian.

  2. Categoric a fost prezente la o aruncatura de bat de standul Ro si “rep” Moldova, a carei drama absolut nici un scriitor român adus aici nu a vorbit , nu-a spus raspicat ca Basarabia este Pamânt Românesc, insa români crestini fiind plângem pe umeri armenilor ori mai corect spus, daca noi nu stim vorbi , intra pe nisa noastra armeni as plânge excesiv dramele. Pai de era Paul Goma aniversat se tipa drama noastra, drama basarabenilor, nu maia vea loc armeanul smulge lacrimi de crocodil ca de-aia îi zisasi ca era mai bine sa se faca preot ptr ca stie umbla la sentimentalisme fara scrupule.

    A, sa nu uit, pe rafturi mai trona si Manolescu, prin urmare anul acesta USR impreuna cu M.C au fost organizatori standului românesc, iar de profitat a profitat din beslug cine a trebuit, staful USR si al lor acoliti…

    Nu, nu sunt impotriva ca un scriitor de orce origine ar fi el a nu-si prezenta scrierile , dramele natiei sale, este binevenit in peisajul literar si lucrarea lui Varujan Vosganian, singura problema este ca înaintea altor nati noii români trebuie sa ne tipam drama noastra, daca nu acum in timp de libertate atunci când, daca azi când putem vorbi liber nu o facem lasam alogeni as plânge, trâmbita dramele iar a-le noastre le bagam sub pres, atunci cum sa mai stie neamtul cine suntem si ce vrem, ba stie, neam de tigani ce a invadat U.E, ce-o terorizeaza… Daca se organiza si lansari-discuti privitor la drama româneasca nu aveam nimic impotriva, insa asa cum spuneam, de 20 de ani sunt prezent la targurilea astea si niciodata nu am auzit o vorba spusa, ba mint,

    un scriitoras se câcia întru -un Forum sa convinga auditoriu (neamt), cum ca “rep” Moldova ar fi o republica sovietic-asiatica si ca nu ar avea nimic comun cu Ro, asemanarea de limba fiind acidentala precum cea germana de austriaca, chiar asa zicea boul… platit de români… Pentruca acum sa-l aud pe Varujan Vosganian plângând drama armenilor cum o plânge Goma pe-a basarabenilor, diferenta Goma -Varujan Vosganian este una imensa, in scrierile lui Goma nu gasim exploatarea sentimentelor, adica lozinci ci arugemnte, fapte istorice pe când la Varujan Vosganian abunda lozincile, cel putin din textul ce la cetit el mai aveam putin si varsam lacrimi de crocodil, baci ca mai ca imi venea sa cred ca am in fata un zeu armean ce a mierlit si inviat. ce_a luat parte la toate suferintele acestui popor de la 1800, când el azi in 2010 nu depaseste nici 60 de ani…

    urmeaza da si-o veste buna, in celalt mesaj, sa fie spearat cele bune

  3. Si-a cu vestea buna,

    Târgu a invitat editori privati din tarile cu probleme printre care si “rep” Moldova, le-a oferit spatiu cea ce nu este de ici de colea, anul acesta pleasca a cazut pe editura Cartier, condusa de Igor Mocanu, care printre multe alte carti editate avea si pe cele a lui Emil Brumaru, expus la stand! Sper sa bucure pe fiica dânsului cititoare fidela a blogului si amica buna a dl LIS.

  4. Nu stiu cum o fac astia de la DW ca se gasesc mereu monopoliza-vedea doar politicieni ori persjonaje sus puse, redactori DW nu vad niciodata alte manifestari s8 au fost destule ce trebuia vedea-mentiona insa… niet. La fel si anul acesta, amarâta aia de Binder in netimirea ei se gaseste lua interviu imediat dupa lansare in loc sa lase autorul intretine cu publicul asa cum se face peste tot in lumea civilizata, presa isi organizeaza interviurile separat, intr-un loc unde nu exista zarva inevitabila prezentei publicului, numa DW, sectia româna nu vrea sa bage la cap. Putea foarte bine sa ia interviul inainte de lansare iar dupa sa culeaga impresi daca ar fi fost cu adevarat un jurnalist profesionist, numa ca si tovarasica Binder este tot pui de român cu naravuri proaste dar si cu ifose de mare zeitate. Mai era adusa dupa ea (bindereasca) sa-i tie tucalul si fatuca aia care mai avea putin si facea sex cu prietenul in in vazul lumi taman in cadru standului, o tânara jurnalista la DW…

    Cu câtiva ani in urma, era pe vremea liberalilor, Orban ala de la limbi ateriza si el pe la stand si nu oricum; cu un alai de presari dupa el, de fapt erau niste indivizi platiti juca rolul de presa, clicaiau aparatele foto la fiece basina pe gura ce-o tragea Oraban.. ce mai.. intimidare pe fata. Daca Varujan Vosganian mai era la putere cu al sau partid sunt sigur ca aducea dupa el si el o armata de asa-zisi presari ca sa-si faca poza de mare zeitate, cum amaratâul ala de microfon a conei Binder nu putea nici macar inregistra ceva, in cazul care va si inregistrat ceva ori difuza, ma indoiesc, Varujan Vosganian a plecat cu coada intre picioare de la Frm/M, insa sunt sigur ca in tara vor face mare galagie cum ca s-a lansat la ditamai târgu de carte de la Frm/M.

  5. Curat murdar coane Fanica, ar zice Caragiale.Cum dai matale
    mai rar.Cum la-ti ghicit ca- i o mare pramatie ?
    Domnule O.M, ca asa va vad eu,un mare om,cu judecata limpede si fara frica,pentru acesti proletcultisti mai ieri,azi mari scritori ,plini de ifose si aroganta.
    Le dai un deget si-ti ia mana toata.
    Cu toate tunurile pe acesti farisei.
    Va citesc cu placere