Cultura, drept fundamental al omului – da, dar nu în România. Ieremia: Timişoara nu vrea statuie a lui Eminescu

Sâmbătă, 15 ianuarie 2010. A trecut ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, cum trec toate, inclusiv sărbătorile religioase sau cele declarate prin lege – a fost zi liberă în calendar fiindcă a fost sâmbătă (în anul 2012, ziua de 15 ianuarie cade duminică), o dată cu ea a trecut şi Ziua Culturii Române (sau Naţionale, cum o văd articulată legal). Ziua naşterii marelui poet şi a Culturii naţionale, altfel, nu e zi liberă legal. Identitatea culturală românească se confundă cu modelul Eminescu. Ziua de 15 ianuarie are o importanţă mai mare decât sărbătorirea unui sfânt sau a Zilei Muncii, în particular n-avem, azi, nevoie de zi liberă dată legal. Azi ne luăm singuri de la Dumnezeu libertatea de a ne bucura sufletul, sărbătorindu-i pe Eminescu şi implicit Cultura Naţională. Mi-a plăcut comunicatul Ministerului Culturii (condus de poetul Kelemen Hunor, lider al UDMR): „pentru toti romanii, aniversarea nasterii lui Mihai Eminescu era, demult, piatra alba care marca, in calendar, reverenta in fata a ceea ce este bun, frumos si nobil. Implinirea omului se face in cultura si prin cultura si, in Romania europeana de astazi, cultura trebuie sa fie asumata ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului”. Cultura, unul dintre drepturile fundamentale ale omului? Ideal, aşa ar fi – dar nu vreau să stric ziua lui Eminescu şi să amintesc de demagogia acestui Minister al Culturii, care nu e în stare să se bată cu premierul ţării să-i fie alocată Culturii Române mai mult de 0,1 la sută din PIB, conştientizaţi, vă rog, zero virgulă 1 din PIB, bani ce-i sunt alocaţi anual. Un minister al Culturii fantomatic, făcut pentru clientela politică. De la Revoluţie încoace e o bătaie de joc, bugetul statului nu are bani pentru Cultura Română şi nici miniştri ai Culturii care să ceară să fie respectată Cultura. Poate doar dacă ar deveni Cultura un drept fundamental al omului, prin lege, s-ar mai schimba ceva… Nici o speranţă. De  mâine reintrăm în normal, Eminescu şi Cultura Naţională se retrag într-un colţ al creierului, vorbele frumoase de azi dispar în neant. O vom lua de la capăt anul viitor de 15 ianuarie…

*

Le mulţumesc prietenilor acestui site-blog, care au făcut din pagina de ieri a jurnalului online, dedicată lui Eminescu, o încântare. Vă invit să recitiţi versurile Ruxandrei Anton şi ale prozatorului Ion Lazu, să urmăriţi recitalul Lidiei Lazu pe http://www.youtube.com/watch?v=cdxoTgcR37o şi comentariile lui Octavian Mihăescu (în genul „tratamentului fabulatoriu”) şi Ion Răduş. Începeţi cu primul apărut la Comentariile paginii mele de jurnal online de ieri, cu textul poetului Aurel Sibiceanu („Cum era celebrată ziua de naştere a lui Mihai Eminescu în urmă cu 24 de ani”), o rememorare de-a dreptul teribilă: https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/01/ajunul-zilei-de-nastere-a-unui-mare-poet-roman-devenita-reper-national-rugaciune-la-eminescu-a-te-reda-tie-insuti/#comment-33707. În schimb, azi, când scriu aici, Nicolae Ciobanu m-a dezumflat, într-un e-mail: N-am nici o plăcere să mai pomenesc de Eminescu în osanalele oficializate ale laudacilor. Laude ce riscă demenţa de pe vremea daciadelor şi cântărilor de tot feleşagul… Ce-am fost şi unde-am ajuns… Ce suntem, de fapt?

Primesc de la regizorul Ion Ieremia, foto mai jos (un regizor rebel, revoluţionar autentic) pe e-mail un text infamant, îl public, să ne trezim la realitate, totuşi. Ion Ieremia, fost director al Teatrului Naţional Timişoara-TNT anunţa la sfârşitul lunii aprilie, anul trecut, că intră în greva foamei, nemulţumit de conducerea instalată la TNT după ce el şi-a depus demisia în 2006. N-am mai urmărit incidentul. Textul infamant se numeşte 15 ianuarie 2011 şi e însoţit de mesajul: Proletari din toate judetele uimiti-va. Pentru karl marx.  ioan ieremia (N-am înţeles de ce se adresează lui Marx, fără Engels).

MIHAI EMINESCU, PRIMARUL CIUHANDU SI KAKANIA DIN TIMISOARA

In 1995, prin Hotarare de Guvern, Teatrului National Timisoara i s-a atribuit  numele celui mai puternic brend cultural romanesc: Mihai Eminescu. In 1996,  guvernul Vacaroiu ne-a dat  un miliard de lei ca sa-i ridicam un monument lui Eminescu, executat de sculptorul timisorean, membru PNTCD, Victor Gaga – Dumnezeu sa-l odihneasca. Proiectul a fost respins de Comisia pentru Cultura a Primariei, condusa de un membru PNTCD: “Prezenta  acestei statui in centrul Timisoarei ar macula imaginea acestui oras european”. De atunci, in 1997, 1998, 1999, 2000, 2003 etc., deci in doua secole, am reluat propunerea si incercarea de materializare a proiectului, dar ne-am izbit de aceiasi adversari condusi de Primarul si presedintele PNTCD, Ciuhandu Gh.

In 2010 m-am angajat sa-l ridic, cu banii mei, dar  acelasi  primar, Gheorghe Ciuhandu,  ne-a respins proiectul. In  decembrie 2010, un grup de consilieri municipali a incercat sa promulge o Hotarare de Consiliu in acest scop dar au fost reprimati de acelasi primar al unui oras locuit, in proportie de 85%, de romani. La 161 de ani de la nasterea genialului poet, cel ce maculeaza memoria lui Maniu si Coposu, printr-un “ rationament “ demn de Kakania lui Robert Musil, din considerente  politicianiste, obstructioneaza un monument pe care, in 1993, l-am  materializat la Budapesta, in fata  Centrului Cultural al Romaniei.

 Ii amintim acestui rutinat politruc, uitat in functie de indiferenta alegatorilor romani, ca prin Hotararea Parlamentului, publicata in Monitorul Oficial din 13 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie, ziua de nastere a lui Mihai Eminescu,  a devenit ZIUA CULTURII NOASTRE NATIONALE, adica  o sarbatoare obligatorie, chiar si pentru Ciuhandu si famiglia Demeter-Hauswater, care in 2005 a aruncat la gunoi portretul lui Mihai Eminescu, din Teatrul National pe care-l conduc, in stilul principiilor nascute in Kakania lui Robert Musil si… Gheorghe Ciuhandu. Compania “Helmer si Felner” a construit Teatre nu “Palate ale Culturii”, cum ne comunica, programatic, kakanic, Ciuhandu. In Banglades, Togo, Ungaria, Serbia, Romania (Iasi, Cluj), Somalia, si aiurea, o cladire in care funtioneaza un Teatru National si orice altceva, se numeste Teatru National. Statul roman  asigura  multiculturalismul  prin subventionarea  institutiilor de cultura ale minoritatilor, iar Teatrul National a fost creat sa faca cultura nationala,  nu  pleonasme “multiculturale.”

Sa speram ca, la urmatoarea sedinta, consilierii nu se vor lasa invinsi si vor decide ridicarea monumentului, iar la urmatoarele alegeri locale vor vota si romanii din Timisoara si nu-i vor lasa pe nostalgicii secolului 19 sa-l reinscauneze pe Gh. Ciuhandu – un om obosit si excedat de responsabilitati carora de mult nu le mai face faţă.                                          

P.S. Anul trecut i-am comunicat familiei  Hauswater ca apare Legea, intreband-o daca, in aceste conditii, emigreaza. Alarma falsa. Lautari la toate nuntile, duminica 16 ianuarie, hauswaterii  fac un nou ghescheft , “cultural-artistic”, pe scena Teatrului National Mihai Eminescu (Eminescu, caruia, in 2005, la intabulare, i-au  aruncat Chipul la gunoi). Unde in lume e nevoie de o Lege ca minoritarii sa respecte demnitatea unui neam? Intr-o Institutie Nationala, pe care o conduc tot ei? Nicaieri! Nici  in  Cecenia, ocupata de rusi.

                                                                         Ioan  Ieremia

                                         Societar de Onoare al Teatrului National Mihai Eminescu

PS. Ascultaţi în cinci variante „Pe lângă plopii fără soţ” de Mihai Eminescu. Ştiţi povestea iubirii lui Eminescu? Ultima lui mare iubire cunoscuta avea sa fie in anii petrecuti in Bucuresti, intre 1877 si 1883, una surprinzatoare pentru multi: Cleopatra Poenaru, fiica pictorului C. Lecca si verisoara cu I.L. Caragiale. Aceasta Cleopatra era “o femeie planturoasa, cu doi copii mari”, divortata, dar suficient de fermecatoare, se pare, incat sa-i starneasca inima lui Eminescu. Pentru ea a scris “Pe langa plopii fara sot”. Totusi, cea mai stranie marturisire avea s-o faca Eminescu insusi: “Desi am fost de multe ori indragostit, sa va spun drept eu n-am iubit niciodata. Eu ma inselam pe mine insumi luand drept dragoste dorinta de dragoste, adica dorinta aceea de a ingenunchea inaintea unei femei frumoase, pe care mi-o zugraveau imaginatia si simturile”. Poate cea mai buna caracterizare i-a facut-o Caragiale: “Cu toata inegalitatea temperamentului sau, Eminescu avea doua coarde intotdeauna egal de intinse: vesnic inamorat si vesnic avand nevoie de bani”. Click pe

http://www.youtube.com/watch?v=U6CVjclc5FA&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=pBgJCryHIT8&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=qBfvRkY8csw&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=xXtwJAjsMOQ&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=O9JmsmXe_J4&feature=related

PS. 2. Primesc de la poeta Ioana Trică un semn din Elveţia: Va salut din Montreux… Va las acum, ma duc sa prind un pic de soare pe malul lacului Leman, care este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, cel putin asa cred eu. Va trimit doua fotografii deocamdata (am o multime) si va doresc o zi plină de culoare. Public fotografia cu Eminescu în Vevey, Elveţia (mai sus).