De la marea revoluție bolșevică de ieri la criza sistemului postcapitalist de azi. Neobișnuită expoziție de poezie și digital art

Luni, 7 noiembrie 2011. 7 noiembrie 1917 (25 octombrie pe stil vechi): Marea Revoluție Socialistă Rusă (sau „s-a încheiat Revoluția Bolșevică din Rusia, care a dus la curmarea monarhiei din această țară”). Sau „revoluția socialistă din 25 octombrie” care se serba în 7 noiembrie. Nu-și mai amintește nimeni: «Pretinsa „revoluţie socialistă din octombrie” a fost, de fapt, un puci, o lovitură de stat, care s-a soldat cu instaurarea la putere a partidului bolşevic şi întreruperea mersului logic al istoriei. Apariţia primului stat socialist, formarea sistemului socialist în statele est-europene au făcut milioane de victime în mai multe ţări ale Europei. Instaurarea teroarei roşii, organizarea foametei, deportarea a milioane de oameni, maltratarea şi uciderea cetăţenilor pentru că aveau viţă nobilă, pentru că nu împărtăşeau politica comuniştilor sau pentru că nu erau pe placul conducătorilor tirani, sunt doar câteva rezultate ale acelei „revoluţii” mult apreciate şi de comuniştii din R. Moldova. Chiar istoricii ruşi susţin că evenimentele de la 7 noiembrie 1917 au fost o lovitură de stat, care s-a soldat cu instaurarea la putere a partidului bolşevic. Începutul acestor evenimente au avut loc în Germania, care şi-a dorit distrugerea casei Romanov, investind pentru aceasta 100 de mii de mărci în partidul lui Lenin. Cu acest scop, revoluţionarul nr.1, aflat în străinătate, a avut undă verde prin Europa plină de sângele Primului Război Mondial. Lenin trebuia să se reîntoarcă în Rusia şi să organizeze puciul. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, stil vechi, a avut loc insurecţia armată de la Petrograd. În acea noapte au fost ocupate prin forţă instituţiile guvernamentale, poşta şi podurile. După aceste puncte strategice a fost asaltat Palatul de Iarnă şi arestaţi membrii guvernului provizoriu. În aşa mod s-a constituit primului guvern sovietic – Consiliul comisarilor poporului, condus de Vladimir Lenin. Acum câţiva ani ruşii au renunţat la această sărbătoare, marcând, la 4 noiembrie, Ziua împăcării. În acelaşi timp, la Chişinău ziua revoluţiei ruse este marcată chiar şi după proclamarea independenţei R. Moldova prin organizarea de către Partidul comuniştilor a mitingurilor la care era elogiată „revoluţia” rusă din 1917. Comuniştii din R. Moldova au afirmat de mai multe ori că revoluţia rusă din 25 octombrie – 7 noiembrie este „cel mai important eveniment al secolului XX, care a deschis omenirii perspectiva orânduirii echitabile a omenirii şi suveranităţii reale”». (Vocea Basarabiei. net) Toată tinerețea am fost terorizat de 7 noiembrie a acestei revoluții ruse nefaste (7 noiembrie se serba pe străzi în întregul lagăr comunist răsăritean; cel puțin cei doi dictatori Gh. Gheorghiu Dej și N. Ceaușescu o respectau cu sfințenie). Revoluția din Decembrie 1989 din România i-a pus cruce? În condițiile în care China comunistă dă azi lecții de economie de piață, iar sistemul postcapitalist occidental e în prag de război mondial…

***

Azi am fost cu Doina la ora 15 la Muzeul Național al Literaturii Române, în Rotondă, la vernisajul originalei expoziţii intitulate „Păsările din vis”, cuprinzând poeme de Simona-Grazia Dima şi imagini digital art de Nicolae Macovei – Makovei (expoziția rămâne deschisă până pe 14 noiembrie). Lângă fiecare tablou digital art (tablouri realizate exclusiv pe computer de Makovei) este expus un poem al Simonei Grazia Dima, cu literă uriașă (în alb-negru). Interesantă compoziție, o întâlnire a artelor. I-am recunoscut în sală, în afara lui Constantin Abăluță (care a prezentat expoziția) și a actriței Doina Ghițescu (care a recitat din poeziile Simonei Grazia Dima) pe scriitorii Ion Lazu, Peter Sragher, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Valer Popa, Eugenia Țarălungă, Aureliu Goci, Simona Cioculescu. Sau pe pictorul Vasile Anghelache. Important, am primit cu autograf cărți de versuri, una inedită („Într-o elegie cu obloane trase”) semnată de Ion Cocora, abia apărută la Editura sa Palimsest (cu imagini plastice), și alta antologie, semnată de Nicolae Grigore Mărășanu, apărută în colecția Opera Omnia a Editurii Tipo Moldova  („Fiara impară”; cu prefață și fișă biobibliografică) – va trebui în altă zi să le semnalez, citând un poem din ele aici… A început Nicolae Macovei – Makovei (conform afișului): «Întîlnirea dintre poezie şi imagine  nu mai constituie de mult o excepţie. Recent, la Paris, la cinematograful  LA PAGODE au fost prezentate peste 20 de filme video inspirate din poeme ale unor autori de pe mai multe meridiane. România a fost reprezentată de Modesta Lupaşcu şi de subsemnatul, evident, prin filme digital art. Însă întîlnirea mea cu  poezia doamnei Simona-Grazia Dima a fost neliniştitoare şi fascinantă prin corespondenţa palpabilă, iconică şi literară a expresivităţii intriseci a acestui „fond comun al artelor”. Este vorba despre spaţiu fundamental simbolic, mitic, ascuns nu doar în adîncurile subconştientului ci, aş spune, chiar în magma arhetipală pe care se structurează sau se destructurează spiritualitatea umană. Univers explorat mereu de către artişti pentru al propune celorlalţi semeni ca emoţie organizată şi dialog reflexiv. Dar, parcă, în expoziţia “Păsările din vis”, acest „dialog”, paradoxal, mai degrabă s-a autopropus atunci cînd s-au „întîlnit” poemele doamnei Simona-Grazia Dima cu imaginile digital art». Voi reveni mâine asupra acestei manifestări, cu intervențiile lui Constantin Abăluță și Grazia Simona Dima. Public aici fotografii făcute cu telefonul mobil azi la acest vernisaj neobișnuit (cu cei prezenți; și fotografii ale tablourilor digital art semnate de Nicolae Macovei expuse în Rotondă).

***

Public partea a IV-a (penultima) din textul citit de Adrian Botez la lansarea cărții mele „Pe prag (Vale-Deal)” la Biblioteca Municipală Adjud, de joi, 3 noiembrie, despre care am pomenit în ultimele trei zile aici. Vă invit să citiți și comentariul de ieri al lui AVP (poetul Viorel Padina).

METAFIZICA POEZIEI LUI LIVIU IOAN STOICIU (IV)

…Năvala istoriei nu distruge doar identitatea, ci şi originile, şansele refacerii/re-împuternicirii identităţii – umileşte, pur şi simplu, Făptura, se joacă, umilitor, cu chipul ei (însingurat de sincopa credinţei)  şi cu dimensiunile ei: „cine-şi mai aminteşte de ce sunt eu pe aici? Mama şi/tata au murit, alţii nu ştiu, dacă-i întreb,/chiar dacă-mi sunt rude (…) Ar trebui să-mi cer în/fiecare zi iertare fiindcă încurc lumea? Să cer /scuze fiindcă deranjez cu prezenţa /mea şi atrag antipatii, enervez. (…) Izolarea/mea a crescut până pe Dealul Mitropoliei, ba s-a contractat. S-a lăbărţat urât (…) E un chin inutil” – E un chin, p. 11.

…Ritmul Sacru-Celest al Tobei este înlocuit cu derizoriul cuvântului – „taclale”, iar casa e înlocuită cu gratii şi cu starea de exil al fiinţei/fiinţării, redusă la „DÂRE” – …în loc ca ritmul horei să fecundeze cosmosul, el…”prinde muşte”, se complace într-un „déjà vu”, ca o placă ce mimează ritmul cosmic al tobei: „placa se învârte, gâjâie,/ horcăie, dând impresia unor bătăi de tobă venite/dintr-un alt secol (…) o / lume de simple dâre” – O lume de simple dâre, p. 12.

…Totul devine „lume pe dos”, salon de spital al isteriei nonfiinţării, frica sinelui de sine…sinele ca vizitator! Oamenii înjunghiaţi de Raza Revelaţiei se transfigurează în derizoriul „oficial” al… „fătatului căţelei”: „iar vizitatorii au fost anunţaţi/oficial că a fătat căţeaua” – p. 13. Dar dacă „fătatul căţelei” ar fi interpretat în registru zalmoxian: Lupul Fenrir a Înviat?! Deocamdată, nu e cazul… – …pentru că, sinele este înstrăinat/însingurat (te porţi ca străinul acela din mine” – p. 16; „apăsătoare singurătate” – p. 17)), iar pe pereţi, femeile sunt „negre/nemângâiate” – întru văduvie şi amnezie cosmico-antigenetică (…până şi Poetul constată demonismul singurătăţii, al iluziei şi al inutilităţii scrisului, desemantizarea Ritualului Re-Iniţiatic şi, deci, şi a Cuvântului: „Am lăsat scris că trebuie /să fiu căutat în altă parte, pus la încercare, în caz/ că uit de mine – şi? Nimănui nu-i pasă” – p. 15). Până şi Moartea este o incertitudine, care cere nu supliciul Golgotei, ci supliciul Surzeniei faţă de Toba Ritmului Vital-Cosmic: „Are /degradări de ordin nervos./ Femeia neagră, nemângâiată, îi pudrează faţa/palidă: începe supliciul/plumbului topit în urechi, să vadă dacă e mort./Poate e viu” – p. 14

…Începe căutarea, sistematică, a sinelui – înafară nu e: „Poate că lumina/dinafară nu ajunge să-mi arate adevărul!” – atunci, înăuntru – unde, totuşi, persistă ambiguitatea fiinţială şi axiologică: „Dar lumina /dinlăuntru? Peste tot – numai eu. Sau eu/nu sunt nicăieri, de fapt? Oricum, nu contez” . Dar VALE-DEAL începe să se reveleze ca fiind Starea de Fiinţare  – Înfiinţătoare de Dincolo de aparenţele şi de datele materiale false, vizibile, ale Fiinţei – …un fel de Ană a lui Manole, care clădeşte verticala, prin funcţia ei cosmogenetică, de dincolo de ZID, de dincolo de PRIVIRE, din „alte lungimi de undă din univers” – p- 17.

…VALE-DEAL devine, treptat, identitatea „CAP din plămâni”, adică din zona exorcizatoare de ne-viaţă – spre zona Călăuzirii-CAP, a Sfântului Duh de Viaţă al Fluierelor Mioritice, Căi de Suflet-Suflare spre Cerul/Sine: „îşi scoate capul Vale-Deal/din plămâni – este gata să scape de cel/viclean”  – p. 18. Din infernul  concentraţionar mascat, al „cuiburilor  de dragoste la bloc”, din „cuiburile pline de duhori” etc. – „se dă în lacrima” erosului soteriologic, Eros AGAPÉ, al Re-găsirii Androginice, de la Cina cea de Taină : „Dă în lacrimi: ce e cu tine? Îşi/ învârte inelul din fildeş pe degetul mijlociu” (n.mea: Axis Mundi!).

…Există, fireşte, riscul neînţelegerii celorlalţi, faţă de Re-sacralizarea Eului – şi, deci, Cel Care se Re-Găseşte întru Androginica Îmbrăţişare este numit, de către cei fără nume şi fără soartă – „NEBUN” („Nebunii întru Hristos” ai Bizanţului Medioevic!), iar fructele Nemuririi, de pe Crengile din Rai – bănuite de …”păduchio-geneză”: „bolnavi scăpaţi în stradă, în halat, cu/ crengi înflorite în mâini / crengi rupte din grădina de piersici/a spitalului de nebuni (…) trecătorii/ indignaţi, se smulg din îmbrăţişare unul câte unul,/bolnavii le transmit păduchele//verde al piersicului//(…) un/bolnav sare din maşină, zbiară fără întrerupere,/fură o puşcă şi/trimite la ceruri o salvă: anunţând sosirea lui/Iisus pentru o clipă” – Ăştia-s nebuni, dragă – p. 23.

…Trebuie să-ţi asumi riscul de a vedea, numai tu, TURLA/PUNTEA IZBĂVIRII, invocată tot prin incantaţia VALE-DEAL: „turla aia care iradiază printre pomi, înverzită, pe/lună plină, îmi /provoacă noaptea coşmaruri erotice (…) dorinţa /mea de a face dragoste cu /tine – când n-am de unde să te iau” – trimiţând, parcă, la Miron şi Frumoasa fără Corp… – cf. În nopţile cu lună plină, p. 32.

…Mesajele, pentru Căutătorul Înverşunat al Cărării şi Punţii spre Re-Androginizare – sunt tot mai „subtile”: „îmi taie calea două veveriţe”, „sunt în 4/februarie 2009” (n.mea: deci, sub Crucea Re-Facerii/Făuririi, în luptă cu 11, cifra SFIDĂRII-NEÎMPĂCĂRII, dar sub ocrotirea celor 9 Trepte ale Ierarhiei Celeste!)… – şi Capul-Călăuză trebuie să nuntească, hierogamic, cu Plămânul Suflului-Suflet, pentru a se realiza ieşirea definitivă de sub istorie, întru contopirea, întru Mitul Veşnic, a temporalităţii – şi intrarea în „Starea de AMEŢIRE”-DELIR SACRU! – …trebuie ca Omul să re-intre sub semnul OUROBOROS-ului, al Şarpelui Care-şi Înghite Coada, Dumnezeu-Alfa şi Omega: ”sunt zile întregi când îmi caut, nemulţumit/şi neîmpăcat, ba capul, ba plămânul (…) primesc/tot felul de mesaje subtile,/rar le por deosebi pe cele venite din viitor de cele/venite din trecut (…) Şi se reia totul în mine, pe bandă rulantă (n. mea: imaginea Şarpelui Ouroboros, „în clar”!), ameţitor: îmi /taie calea două veveriţe…” – p. 34.

…VALE-DEAL devine, deci, după ce CAPUL-RAŢIUNE, transfigurat în GOLGOTĂ/MUNTELE CĂPĂŢÂNII („bătut în cap, l-a/ descântat cu o rază de lumină materială”) – cedează locul Plămânului-Suflet – Începutul şi Sfârşitul, ca „ŞTREANG”-Ciclu Creator Reluat la Infinit – …şi devine presentimentul, pregustarea apropierii de Dumnezeu-Creatorul Capodoperei Misterioase/Nocturne a Zilei a ŞASEA, Dumnezeu Cel Care Creează după un „Gând Ascuns”: „(…)că el, unul, sigur e făcut de Dumnezeu/din lut şi pleavă şi balegă, după un/gând ascuns” – p. 57.

Adrian Botez

(Va urma)