0
8 comments

Duminică, 27 februarie 2011. Culcat la ora 7, dimineaţă, crezând că mi-am mai revenit peste noapte, m-am repus pe picioare la fel de dărâmat pentru a scrie câteva versuri de mână, după care m-am culcat la loc, sfârşit (acum mă dor şi plămânii, aşa că mă tem să mai tuşesc, dar nu pot să opresc strănuturile consecutive, mă simt tare amărât; nu mai pun la socoteală că-mi curge nasul şi acum asud în pat, nu mai tremur de frig; oftez). Aşa că am dormit întreaga zi, nu mai găsesc timp pentru nimic.

Dacă eu sunt bolnav acasă (şi nu contează, chiar dacă aş ajunge să mor până la urmă de pe urma acestei gripe; o fi gripă porcină, bat în lemn), ce mai e în afară? În ţară, cinismul cu arătarea muşchilor UDMR continuă. În lumea arabă continuă revoltele, inclusiv în Tunisia (unde a început totul şi a fost alungat „dictatorul”), s-a adăugat azi şi sultanatul Oman la numărul de ţări scoase din ţâţâni. Iar dictatorul libian şi-a pierdut sprijinul extern pentru masacrele comise (e clar că şi la nivel de ONU toate statele tremură că va fi scăpat de sub control preţul petrolului), de ce naiba nu şi-o fi luând averile şi n-o fi plecând? Toţi aceşti dictatori de tip Gaddafi se cred providenţiali, sunt convinşi că fără ei ţările lor dispar (dovadă că sunt mari patrioţi?). Apoi, ce o fi însemnând toată nebunia asta islamică de contestare, de nu se mai termină, în Africa şi Orientul Mijlociu? Are ceva de demonstrat Allah în acest an? Mi-a atras atenţia vineri Urania (Simona Vărzaru) cu cele şapte „posturi astrale” (şase „planete” – domnia sa trece şi Soarele şi Luna la planete, astrologii aşa le denumesc în general; la care se adaugă Luna Neagră, „loc fictiv, o fază”; „este una dintre cele mai speciale etape pe care le vom trăi în anul 2011”) care vor fi prezente numai în zodia Peştilor, hartă astrologică nemaivăzută de nu se mai ţine minte de când (ele s-au adunat una câte una acum, or fi având legătură cu protestele din ţările musulmane?). E interesant ce concluzie trage Urania: că protestele din lumea arabă nu încetează până la vară. E posibil să fim influenţaţi la nivel colectiv până într-atât de conjuncţiile planetelor? Până una-alta, există o potrivire. Spune Urania: „Prin urmare, şapte poziţii în Peşti se apropie de ceea ce Ptolemeu denumea în antichitate marele an. Este vorba de un moment care nu se petrece prea des, sunt oameni care trăiesc o viaţă întreagă şi pe un anume segment zodiacal nici nu se întâlnesc cu o astfel de configuraţie. Din când în când, planetele se strâng ca un ciorchine, se cheamă cluster de la patru planete încolo sau stelium, deşi stelium este o formulare mai puţin proprie pentru planete… Ca o ciudăţenie, în ultimele secole acumularea aceasta în Peşti nu prea a avut loc. Se poate vorbi doar de vreo patru-cinci astfel de întâlniri ale planetelor în semnul Peştilor în ultimul mileniu. Prin urmare, este vorba de un adevărat eveniment astral”. Reţineţi, pe 4 martie intră şi Luna Nouă în Peşti, lângă cele şase planete: „vom trăi cu toţii, indiferent de zodie, într-o baie a acestei vibraţii puternice pe care ne-o aduc Soarele, Luna, Mercur, Uranus, Marte, Chiron şi Lună neagră”. Combinaţia celor şapte „posturi astrale” (cu influenţe specifice) durează în zilele de 4, 5 şi 6 martie, dar vor avea reverberaţii până în… 2013. Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că traversăm un an-cheie. Urania trage acum un semnal (repetat şi în alte predicţii ale sale din ultima perioadă): aşteptaţi-vă că vor veni vremuri mari, vom trăi vremuri grele, vine el martie! Doamne fereşte şi apără – a venit luna martie, ce ne aşteaptă de săptămâna viitoare, eventual din 4 martie? Iar 4 martie? După cutremurul din 1977, să ne ferească Dumnezeu să avem acum marele nou cutremur anunţat (e exclus să se repete în aceeaşi zi). Urania ne linişteşte în stilul literaturii legate de anul apocaliptic 2012, când nu se va sfârşi lumea, ci va trece în a cincea dimensiune (adică pierdem moleculele vii şi devenim “molecule de lumină”?), vor trece cu bine testul Judecăţii de Apoi numai cei cu frecvenţă înaltă, „cei tari în virtute”: „Nu trebuie să ne speriem, trebuie să ţinem cont însă că se vor produce foarte multe modificări. Afectul, emotivitatea, sensibilitatea şi întregul fond de idei, credinţe şi convingeri va fi supus unui stres astral uriaş. Cu toţii vom fi tulburaţi. Unii, mai tari de virtute, vor resimţi acest tranzit ca o tristeţe, ca o depresie, ca o dezabuzare. Alţii vor avea impresia că sunt ei înşişi puşi la colţ, că sunt marginalizaţi. De aici, o senzaţie de suferinţă, de aici o senzaţie de neputinţă, dar nu de revoltă… Este începutul unei etape care-şi va găsi o primă formulă de rezolvare sau o primă soluţie în 2013. Ceea ce înseamnă că, de acum încolo, timp de doi ani de zile, multă lume va trăi consecinţele acestui context astral… Este bine să încercaţi să vă împăcaţi cu acest context astral, să vă împrieteniţi chiar cu elementele negative sau periculoase pe care le aduce. O răscolire la nivelul mentalului, o tulburare a apelor care pot să aibă un impact şi asupra trupului, numeroase stări crepusculare se pot instala în aceste trei zile, 4, 5 şi 6 martie… Înţelegeţi acest tranzit între 4 şi 6 martie ca un fel de sumar a ceea ce va fi de acum încolo doi ani”. Urania ne îngrijorează de-a dreptul: „Sunt de estimat relaţii stranii şi ciudate, inexplicabile, care ies din tiparele tratatelor de climatologie şi meteorologie. Este un moment în care vremea se schimbă. Vremea este versatilă ca şi sufletul omului, este foarte sensibilă la modificările astrale şi, peste toate acestea, ar trebui să adăugăm şi acest vânt solar care vine dintr-o hiperactivitate a soarelui, prin aceste explozii care nici ele nu trec. Dimpotrivă, acum cunoaştem un maximum solar, dar nu este totul… vom avea de-a face cu tulburări majore climaterice, meteorologice şi în regimul apei, care ţin de amploare, amplificare, dilatare, expansiune, stricăciune şi, mai ales, vor produce spaimă… De fapt, contextul astral, care vine acum să ne dea peste cap, accentuează această ipostază de cufundare în tristeţe şi în disperare. Depinde fiecare cât este de tare de caracter şi cum se lasă copleşit de aceste momente. Faptul că provocarea astrală ne împinge spre supărare, spre o anume trăire nebuloasă a limitelor nu înseamnă că şi trebuie să dăm curs acestui curent”…  Am citat într-atât să vă fac să conştientizaţi că din 4 martie, timp de doi ani, harta astrală va accentua depresia din noi. Natural, cei obsedaţi de sinucidere vor fi cei mai afectaţi. Urania nu vorbeşte „în clar”: ce vede ea în stele acum, rămâne să vedem noi în realitate din 4 martie începând.

***

În chestiunile Uniunii Scriitorilor şi ale celor ce o slujesc. Vă invit să citiţi şi comentariile de aici de ieri (la https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/02/separatista-udmr-se-crede-buricul-politicii-romanesti-sunt-mandru-ca-blog-de-blog-a-acordat-un-premiu-acestui-blog/) şi de alaltăieri, îndeosebi (la https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/02/ma-autodenunt-alo-domnu-boc-eu-muncesc-numai-la-negru-citesc-si-scriu-de-cand-ma-stiu-nu-vii-sa-ma-arestezi/; sunt comentarii de neuitat). Nu mă mai lungesc azi. Am fost şi aşa întrerupt din scris – nu de meciul de fotbal de Liga I al Stelei Bucureşti la Universitatea Craiova (Steaua a câştigat la Craiova cu 1-0; vineri a început returul campionatului intern), cât de efectele bolii mele („probleme cu stomacul”, jumătate de oră am suferit în plus; să fiu iar scuzat că întârzii cu „postarea” acestei pagini online). Observ numai că Ion Lazu, care s-a pus în slujba Uniunii Scriitorilor şi a instalat plăcuţe de marmură în locurile unde au locuit mare parte dintre scriitorii bucureşteni care ne-au părăsit, are o atitudine de-a dreptul stupefiantă (iniţiativa de instalare a plăcuţelor cu datele scriitorilor este întru-totul remarcabilă; Ion Lazu va scoate o carte cu aventura ei, să se vadă până unde s-a ajuns) – nu cere Uniunii Scriitorilor să-i fie nicicum recunoscătoare. Ne aminteşte tuturor celor ce scriem că, în esenţă, USR n-are nici o treabă cu opera noastră literară, că nu contează în viaţă decât ce scriem în singurătate şi ce publicăm. Deşi nu sunt lucrurile atât de simple.

Bădiţă Culai (Ion Lazu se adresează lui Nicolae Ciobanu), mulţumesc de vorba cea bună; totuşi, nu de mine e vorba, chiar dacă unii au rimat cazu-Lazu. Nu de mine e vorba, ci încerc să le explic unor merituoşi colegi mult mai tineri şi necăliţi-nehârşiţi într-ale vieţii literare precum că nu asta e esenţial, contextul în care ne desfăşurăm activitatea: că nu trebuie să ne umbrească sufletul ideea în sine că alţii ne-o iau mult înainte, ştiut fiind faptul că descurcăreţii îşi cheltuiesc toată energia spirituală în strategii ale plasamentului avantajos, astfel că ajunşi în faţa paginii albe nu prea mai au snagă creativă…. Riscul e că nemaifiind mulţumit de marginalizare, de pierderea locului ce crezi că ţi s-a înşfăcat prin malversaţiuni, prin inducţie te poţi trezi nemulţumit de tine, de ceea ce realizezi – şi de acum încolo încep să curgă nereuşitele. Vezi cazul atâtor poeţi de-ai noştri, care au pornit puternic dar s-au risipit prea curând. Nu e sănătos a privi la vecinul vremelnic, cu care nu trebuie să te consideri în competiţie. Scrisul e meseria însinguratului, care cată să se întreacă doar pe sine, de s-ar putea.  Iar să începi comparaţiile cu ce se întâmplă în grădina celorlalte bresle, cum din motive strict retorice face dl A. R. (Ancelin Roseti), e neproductiv, dacă nu o inabilitate ca atare. Păi ştie dl A.R. că binele pe care îl presupune în ograda Uniunii Compozitorilor, departe de a fi roz-bonbon, e de fapt un dezastru? În fapt U. C. s-a scindat în nu mai puţin de 4 (patru) uniuni: a Compozitorilor, a muzicologilor, a interpreţilor, a nu-mai-ştiu cui. Şi nu doar atât: nici această sciziparitate nu a rezolvat animozităţile, ba dimpotrivă… nemaiexistând posibilitatea ca de vină să fie ceilalţi, acum iese la iveală faptul că aceşti breslaşi au interese ireconciliabile. Etc. La U.A.P, lucrurile stau şi mai rău, şi-au pierdut sediul, au fost azvârliţi în afara Bucureştiului, la fostele ateliere UAP etc. Nu are dreptate dl A.R, că intrând în clinciuri cu sforarii, te trezeşti singur. Ci trebuie să ştii de la început că într-ale scrisului eşti singur şi totodată de neînlocuit. Acesta fiind farmecul vocaţiei de scriitor.

Devotat, Lazu

PS. Ilustrez pagina mea de jurnal online de azi cu fotografii ale săptămânii ce a trecut, preluate de pe agenţiile de ştiri (dacă treceţi cu mausul pe deasupra fotografiilor, vedeţi o localizare a lor).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
8 comments

8 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Un citat memorabil, gândit de mulţi, exprimat de Dl Ion Lazu: “Scrisul e meseria însinguratului, care cată să se întreacă doar pe sine, de s-ar putea.”
    Cu un amendament. Sunt pentru scrisul ca har, menire, dăruire altruistă şi totală… Că, de “meseriaşi” nepricepuţi, geme lumea şi uniunea.

  2. Va doresc santate dle LIS, felicitari ptr premierea blogului, in rest Dumnezeu cu mila ca de la Urania nu mai astept vesti bune…

  3. Ştiaţi că:
    1. la Botoşani, la Premiul „Mihai Eminescu”, poeţii nominalizaţi nu au fost invitaţi pe motiv că nu ar fi bani suficienţi? Asta am aflat-o de la unul dintre cei nominalizaţi. În schimb au fost invitaţi veşnicii prieteni; cumetri; vecini utili, la o adică; etc. Probabil că, în curând, tot din lipsa banilor, nu vor mai fi invitaţi nici premianţii, în schimb vor fi prezenţi toţi cei din categoriile înşirate mai sus.
    2. motivul pentru care poetului Geo Dumitrescu nu i s-a acordat premiul cu pricina a fost acela că nu se poate deplasa, fiind mobilizat într-un scaun cu rotile? De parcă Premiul s-ar fi dat pentru atletism.
    3. pe coperta a IV-a a volumului de versuri, apărut în 2010, la ed. Paralela 45, în „Colecţia Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu”, criticul N. Manolescu, preşedinte, cică, al mult prea onoratului juriului, scrie: „Iată o colecţie absolut necesară! Care nu are decât un singur cusur: e, prin forţa lucrurilor, incompletă. Cel de al douăzecilea poet, deocamdată necunoscut, îşi aşteaptă rândul. Sper ca acest premiu să aibă viaţă lungă.” ― în schimb „Colecţia” îl cuprinde şi pe cel de-al douăzecilea laureat, adică Dinu Flămând? Oare de ce? Cum de se ştia numele laureatului cu un an înainte de hotărârea atât de onestului juriu? În România se trag sfori, se fac aranjamente? Eu nu cred. Hai, dom’le, chiar toţi jucăm în filmele cu proşti?
    4. criticul Alex Ştefănescu spunea despre unul dintre cei mai mari poeţi suprarealişti ai lumii Gellu Naum, când acesta era încă în viaţă că: „A apărut de curând în viaţa noastră literară un poet înzestrat cu o excepţională forţă reformatoare, un poet strălucit, care face din cuvinte edificii fluide şi proteice, adevărate fântâni arteziene ale sensului. Tocmai în momentul când credeam că, în materie de poezie, nimic nu se mai poate inventa, acest poet ne spulberă blazarea şi ne cheamă la o nouă viaţă a poeziei, impetuos, capabil să-şi asume bărbăteşte condiţia de inaugurator.(…) Dacă am recurs la trucul prezentării lor ca o operă de dată recentă a fost numai din dorinţa de a-l face pe cititor ― în eventualitatea că nu recunoaşte imediat stilul lui Gellu Naum ― să simtă cu acuitate ce nouă este în continuare, şi azi, o iniţiativă poetică din prima jumătate a secolului douăzeci.(…) Aceasta este prima surpriză, mereu repetabilă, pe care ne-o rezervă Gellu Naum. A doua constă în capacitatea sa de a rămâne până în prezent, la vârsta de 83 de ani, un spirit înnoitor. El nu este un „avangardist de altădată”, ci un poet aflat mereu în avangarda poeziei. În prezenţa lui Gellu Naum un tânăr de azi poate părea demodat.(…)”, iar după moartea maestrului, într-un interviu dat, cu prilejul apariţiei „Istoriei” sale: ”(…) Gellu Naum, care este considerat un mare poet, candidat la premiul Nobel, şi pe care eu îl consider nul ca poet”? Conchid, cum am mai făcut-o: ALEX iacta est!
    5. într-un oraş, nu spui care, cu vreo sută de mii de locuitori, după moartea poetui Cezar Ivănescu, un profesoraş pensionar şi megaloman cu asupra de măsură, care spune despre sine că ar fi critic literar, însă, în afara abecedarului pe care l-a predat vreo 50 de ani, nu prea a luat contact cu nici un fel de carte, din pricina vinului, umbla pe la Primăria municipală pentru a insitui un „Premiu Naţional de Poezie Cezar Ivănescu”, iniţiativă pe care primăria nu a aprobat-o? Însă, acu’-i acu’!, nici n-a mai aşteptat decizia primăriei, negativă, în final, şi care a venit peste un an, că profesoraşul erou al povestirii noastre hotărâse deja şi cine va fi primul laureat? Ghiciţi? Vă spun eu: Adrian Păunescu ― pe care-l şi anunţase de ceea ce urma să i se întâmple! (Apropo!, legea „indemnizaţiei de merit” pentru scriitori a fost, din câte am auzit, iniţiată de mult hulitul Adrian Păunescu, deci a mai făcut şi lucruri bune, nu de cine spunea dl.G.). Toate acestea şi încă multe altele s-au întâmplat şi se întâmplă în România, cred că v-aţi dat seama! Or, ca să accept să-mi explice orice papagal funcţionăresc moartea căprioarei şi căderea-n abis, e mai greu. Dacă doriţi, vă voi mai ţine la curent cu cele ce se întâmplă pe plaiurile mioritice.
    S-auzim de bine!

  4. Ce-i poti dori unei personalitati ca dvs, decat sanatate si putere de a-si putea exprima gandurile in libertate ?!
    Felicitari pentru atitudinea vis-a-vis de aceasta adunatura maghiara , care face parsiv jocurile unei puteri la fel de antiromanesti !Eu as propune un Referendum pentru a le fi interzisa participarea la alegerile parlamentare, deoarece nu corespund cerintelor constitutionale !
    Dar mi-e frica de un nou 15 martie , de data asta adevarat !

  5. Domnule Roseti,
    de atâta scos pălăria în faţa îndemânării d-voastre polemice (şi la zi, la fierbinte… cel puţin pentru provincialul cetitor ce mă aflu), o să ajung să mi-o perforez la gurgui… Mai să mi se pupe buricele marelui cu mijlociul dreptei, nu alta.
    Da’, zău, de-mi pare rău!

    Voi face o vizită şi pe blogul d-voastre, parcă am înţeles că-l aveţi. Mă primiţi?
    Că unii (nu e cazul blogului de faţă) cred că nici n-au cetit ce le-am comentat… De, cine-s eu?

  6. Domnule Nicolae Ciobanu, vă mulţumesc încă o dată pentru comentarii şi pentru aprecieri. Cât despre blog-ul meu, “vă primesc” cu mare drag, însă eu nu prea scriu. Blogul acela al meu trebuie vizitat aşa de vreo 2, 3, hai!, 4 ori pe an. Eu, aş putea spune, am cam încheiat-o cu literatura. În tinereţea mea, am rupt vreo 7-8 cărţi, în manuscris, tot din acelaşi soi de silă, şi pentru că nu reuşeam să le public (Când am fost la edituri să recuperez manuscrisele (că atunci, dacă vă mai amintiţi era o problemă cu maşinile de scris, nu toţi aveau, şi manuscrisele erau preţioase, sub acest aspect), nici nu le mai aveau) — şi m-am lăsat 7 ani de scris. Am revenit apoi la insistenţele unor amici scriitori şi-am debutat cu cea de-a noua carte. Un timp am regretat distrugerea acelor cărţi, astăzi nu le mai regret, deoarece am ajuns în acelaşi punct: abandonarea scrisului. Mi-a cerut domnul Gheorghe Grigurcu, cu ceva timp în urmă, poeme pentru revista Acolada şi mi-a fost ruşine să-i spun că nu prea mai scriu, aşa că i-am trimis nişte texte dintr-un volum publicat — că şi-aşa cărţile au tirajele pe care le au, ajung pe unde ajung şi nu toată lumea a citit ceea ce ai scris. Textele publicate pentru mulţi cititori, cu condiţia ca ei să existe şi în situaţia în care ne aflăm astăzi, sunt inedite. Şi în cazul revistelor e valabil acelaşi lucru. Aşa că eu nu cred că ar fi o aşa de mare “mârşăvie” să publici un text în mai multe reviste sau să publici în reviste textele publicate deja într-o carte. Deci, vă “primesc” cu mare drag şi sunt foarte onorat, însă… doar să citiţi ce-am scris până acum şi ce voi mai scrie poate peste câteva luni.
    Toate cele bune!