0
2 comments

Duminică, 4 decembrie 2011. Azi am reușit să părăsesc Bucureștiul (de dimineață până seara), sunt obosit-mort acum, când scriu aici: am urcat și am coborât pe munte până la 2.000 de metri, pe jos (subliniez pe jos, fiindcă puteam să urc și să cobor cu telecabina). Îmi luasem adio de la orice gen de preumblare, necumpărând cauciucuri de iarnă – știți că de la 1 noiembrie toate mașinile trebuie să fie echipate după o nouă ordonanță a lui Boc (ordonanță care ar trebui să facă să crească în România consumul, prin cumpărarea obligatorie de cauciucuri de iarnă, o adevărată investiție pentru românul de rând), ordonanță valabilă și pentru lunile martie-aprilie-mai dacă ninge, am impresia. Ordonanța se pune cică în aplicare numai dacă drumurile sunt acoperite de zăpadă și polei și ești blocat în trafic (inclusiv de un accident, Doamne ferește). De necrezut, a trecut luna noiembrie fără zăpadă și fără polei, poliția nu și-a intrat în rol, să amendeze cu sume aberante românul care n-are cauciucuri de iarnă, legea nu și-a atins scopul, probabil că în următoarele luni va fi vai și amar. Deja au început controalele dacă ai cauciucuri de iarnă de la mijlocul lunii noiembrie, abuziv. Am stat cuminte, resemnat, toată luna noiembrie, n-am ieșit din București, că n-am cauciucuri de iarnă – văzând temperaturile scăzute (era clar că la munte n-am ce să caut). La sfârșitul lunii noiembrie și în primele zile din decembrie am tot auzit însă la buletinele meteorologice că vremea se încălzește nefiresc, că nu sunt precipitații de care să mă tem și normal ar fi să nu dea dovadă de zel polițaii, să verifice cauciucurile. Așa că azi am hotărât să ieșim din București fără cauciucuri de iarnă… Las pe altă zi amănunte, azi public fotografii făcute pe munte (nu vă spun unde, poate recunoașteți locurile).

***

Public ultima parte la textul alarmant, cu prima parte publicată pe 22 noiembrie și a doua parte publicată ieri, aici. Vă invit să citiți și reacția optimistă a „Marei”, de ieri, la Comentarii, aici:

            China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012 (III)

În ceea ce priveşte complotul Statelor Unite de a distruge atât economia lor cât şi cea din UE, cufundând astfel lumea în cea mai mare depresiune economică din istorie, este acum, mai mult ca sigur, că, pe lângă colapsul economic al Europei, China a emis un ultimatum către SUA conform căruia, cu excepţia cazului în care acţiunile lor se vor schimba, un război comercial masiv între cele două puteri va fi garantat.

Important de menţionat este faptul că acest viitor război comercial şi depresia economică globală au fost anunţate de mult timp şi sunt o repetare aproape exactă a acţiunilor întreprinse de către SUA, care au condus la al Doilea Război Mondial.

Chiar mai important de reţinut este faptul că războiul este o parte esenţială a sistemului economic capitalist din Statele Unite şi a fost făcut “politică oficială” de către Consiliul Naţional de Securitate American într-un document top-secret, denumit NSC-68 în 1950, care a transformat în mod radical Statele Unite ale Americii într-o “societate militară totală.”

Teorii ale keynesianismului militar, precum şi complexul militar-industrial, codificat de NSC-68 au devenit populare după al Doilea Război Mondial, probabil dintr-un motiv bun. Perspectiva demobilizării militare, în special în Statele Unite, părea alarmantă. Elita americană şi-a amintit cum creşterea cheltuielilor militare a scos lumea din Marea Depresie, şi se temea că scăderea bugetelor militare ar putea inversa acest proces. În cazul în care asta s-ar fi întâmplat, aşteptările ar fi fost ca afacerile să se poticnească, şomajul să crească şi legitimitatea capitalismului pieţei libere ar fi fost pus din nou în discuţie.

Şi unde se găsea America la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial se găseşte din nou acum. Şi, încă o dată, apelul la un război masiv se aude din nou în “ţara celor liberi, căminul celor curajoşi”, aşa cum influentul consilier al lui Obama şi laureat al Premiului Nobel, economistul Paul Krugman a afirmat atât de bine săptămâna trecută, “Ceea ce avem nevoie este de fapt echivalentul financiar al războiului. Ce a adus de fapt la sfârşitul Marii Depresiuni a fost programul enorm de cheltuieli publice cunoscut altfel sub numele de al Doilea Război Mondial.”

Pentru oricine, echivalarea celui de-al Doilea Război Mondial şi sutele sale milioane de victime ca fiind nimic mai mult decât un “program enorm de cheltuieli publice”, arată dincolo de orice îndoială cât de periculoase sunt aceste elite occidentale pentru întreaga noastră planetă şi brutalele căi pe care ele vor merge, pentru a-şi asigura supravieţuirea.

Cronologia exactă a evenimentelor planificate de către SUA şi UE pentru lansarea mega complotului lor de a domina lumea prin distrugerea şi apoi refacerea ei, nu o cunoaştem. Ceea ce cunoaştem, totuşi, este că evenimentele vor veni mai degrabă curând, decât mai târziu, luând pe mulţi prin surprindere, cu excepţia celor care ştiu cum să ţină seama de “semnele anotimpurilor.”

***

Fac loc și unui nou episod din pamfletul scriitorului Tudor Cicu la adresa poeților care au citit la Gala Poeziei Române, la Ateneu, pe 19 noiembrie 2011 („Lista lui Manolescu” – 26 de poeți), varianta transmisă pe TVR Cultural pe 1 decembrie 2011 (înregistrare în care poemul meu a fost ciopârțit; nici nu se putea să nu am prieteni în ghilimele și în rândul celor ce se bagă în seamă la TVR):

II

Gala poeziei române

 (pamflet)

 Motto:

„Aici îmi cântă mierla… toată viaţa o să mă târască plugul de colo, colo”

Marin Sorescu

8. Dinu Flămând: O dată cu intrarea în scenă a poetului, înţelegem şi noi că întâmplările ce vor veni (de-acum încolo în poezia celor din galeria poeziei române contemporane) vor fi extraordinare. Ne concentrăm spre a le recepta şi noi. În marea bătălie pentru poezie, poetul acesta vine în aula Ateneului cu un poem tropical scris în Brazilia. Deja ni se face cald: o epistolă adresată mamei sale tocmai din Susenii Bârgăului în Năsăud, întrucât ceva „dinlăuntrul” său i se opunea somnului. Desigur, poetul, asemeni lui Maiakovski trebuia să scrie acasă. În timp ce ne izbim de o muchie, în care deja vedeţi! sunt lucruri nespuse… dar, e „suma mişcărilor complexe” ne avertizează poetul. Această sumă e şi cea care îl opreşte să zică ceva mai departe. Parcă am fi în avion deasupra norilor şi cineva ne ordonă: gata, săriţi! Sărim, sărim da paraşutele? Adică, acei senzori prin care să decodăm, să descifrăm poemul. O fi fost şi acesta trunchiat (cum am constatat în cazul LIS). Să le fie TVR Cultural… fără judecăţi, fără delimitări nete, fără o cercetare lucidă a stării lucrurilor. Ne despărţim şi de poetul acesta (un epigon al lui Blaga), căci urmează:

9. Nora Iuga: (pseudonimul Eleonorei Almosnino) fiică de violonist şi balerină, după câte ştim. Elegantă şi manierată, poeta dă bună seara publicului. În poemul său, lumea se gândeşte la bătrânii care merg din ce în ce mai încet, dar, lumea priveşte şi încremenită la umbrele lor, ca la nişte umbrele zărite la ceainărie. Parcă „oare ni se pare?”, dăm şi de nişte măgari speriaţi, iar cei care-i călăreau (magi ai Domnului) parcă mergeau la o femeie. Nu aflăm despre ce femeie e vorba. Dar, ni se reaminteşte proverbul cu elefanţii care n-au câştigat niciodată un maraton. Cum e lumea asta, privită printre cuvinte? Ehei, e tare grea! Poemul nu e o emoţie scrisă ci una stenografiată de puţinii senzori care i-au mai rămas. Vorba ceea: plină de flori era cândva lumea, şi iată, vara s-a dus! V-a plăcut poemul acesta?

10. Leo Butnaru: Dacă nu ştiţi, e cel care scrie o poezie uşor raţionalistă. E născut la Negureni-Teleneşti, şi e poet basarabean, catalogat de Nicolae Manolescu în „Istoria literaturii…” ca legat de generaţia optzecistă din Basarabia. Cavaler al ideii, Leo Butnaru ne citeşte întâi motto-ul poemului său: „Margareta zbura ca în romanele lui Bulgakov”. Noua Margaretă este o femeie care recunoaşte… (nu prea se înţelege ce). Aspiratorul de praf al sălii tocmai începuse să vorbească singur. Nu se mai înţelege nimic. Întrezărim câte ceva despre „buzele fripte ale reclamelor de neon”. Acolo, Margareta a primit  primul sărut. Nu ni se explică tainele acestui sărut. De! Ne amintim cam ce-i spunea Cehov unei admiratoare care-l întrebase: cum sunt poeţii? Auzise şi ea că Cehov e poet şi era tare curioasă să ştie cum sunt poeţii ăştia. Iar Cehov s-a bâlbâit un pic, surprins de ideea cum că ar fi poet şi nu ştie, şi i-a răspuns cam aşa: „dragă cucoană, toţi poeţii, pe care am avut onoarea să-i cunosc, sunt nişte inşi cam zgârciţi”. Un ecou al poemului lui Butnaru îmi stăruie şi acum în minte: cum e să-ţi cânte o femeie zburătoare? Dar despre asta, mai bine să nu fii însurat, pentru că vorba lui Cioran: „nu există gând mai criminal decât cel al păcatului”.

(Va urma)

Tudor Cicu

PS. Vă invit să citiți un nou număr de excepție al revistei Conta din Piatra Neamț, în format PDF (director Adrian Alui Gheorghe, redactor-șef Emil Nicolae), dați click pe revista CONTA 8 (și iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Multumesc, draga Liviu, pentru gazduirea revistei CONTA. Raminem indatorati cu un vin manastiresc de la Neamţ sau cu un schinduc de la Manstirea Durău … ! La mulţi ani Doinei, azi!