Fronturile revoluționare românești au fost importate din URSS. Armata și martirii. Paul Goma face precizări importante

8 min


Luni, 19 decembrie 2011. E năucitoare de-a dreptul pasiunea pusă de cei ce comentează aici, de când am deschis subiectul Revoluției / Loviturii de stat. Să fac o recapitulare. Acum două zile „Verosimil” atrăgea atenția că, într-adevăr, existența Fronturilor la Iași (Frontul Popular), la București (celebrul FSN, apărut din primăvara anului 1989) și la Timișoara (Frontul Democratic), așa cum subliniam eu aici, dă de gol existența KGB în inițierea unor mișcări populare care să-l răstoarne de Ceaușescu (nomenclaturistul „perestroikist” Ion Iliescu fiind cel vizat să-l înlocuiască): „Să se reţină un detaliu important: FSN-ul românesc a fost creat după modelul Fronturilor Populare din fostele republici ale URSS. Iar acestea au apărut la sugestia KGB-ului care, prin abilitatea sa, şi-a plasat în fruntea mişcărilor populare colaboratorii, racolaţii, pentru a dirija masele revoltate. Printre multe mărturii întru confirmarea acestui adevăr vine şi cea, repetată, a fostului şef al KGB-ului din RSS Moldovenească Anatol Plugaru”. Nu mai e nimic de comentat, FSN a provocat Revoluția (în timp ce Frontul Democratic scria proclamații la Timișoara, iar capii Frontului Popular ieșean erau arestați) și a dat lovitura de stat, preluând puterea. I-am văzut aici puși pe baricade adverse pe Octavian Mihăescu și Constantin Dobre, de o parte, și Marius Mioc pe de alta; și nu numai pe ei, vă invit iar să recitiți comentariile din ultimele zile, fiindcă dau de gol starea de spirit în care ne aflăm, după 22 de ani de la Revoluție / Lovitură de stat). Complotul KGB-Fronturi a existat. Mai apoi, e uimitoare percepția „Marei” (clujeancă emigrată): „Decit sa fi murit atitia oameni (la Revolutie), mai bine prelua direct armata puterea pina la primele alegeri. Pentru ca de fapt tot ei au fost la butoane, mimind democratia si indobitocindu-i cu televizorul pe saracii de romani fara cultura politica sa-i voteze in proportie jenant de mare (datorita diversiunilor pe care le faceau in continuare, discreditind partidele istorice). Daca Iliescu era corect actiona pentru democratizarea societatii, nu discredita in ochii electoratului dreapta, respectiv partidele istorice. S-au ratat obiectivele Revolutiei – Legea lustratiei, democratizarea reala a societatii romanesti. Se putea hotari prin referendum daca romanii opteaza pentru republica sau monarhie sau daca se doreste reunificarea Romaniei cu Republica Moldova. Era un moment favorabil care trebuia fructificat, dar s-a ratat din lasitate si oportunism”. Cum stau lucrurile? Armata a tras și la Timișoara, și la București sau Cluj sau Focșani, ea are pe conștiință „eroii” (alo, Marius Mioc, trezește-te, te credeam mai deștept, dar nu te dovedești a fi decât de rea-credință; și la Focșani au murit doi nevinovați la Revoluție, împușcați de militari; las la o parte vrâncenii care au murit la Revoluție la Timișoara, la București sau la Cluj; la Focșani s-a tras „ca la București” zile la rând, fiindcă așa era scenariul secret scris de Armată și de Ion Iliescu; pentru cunoștință, în Vrancea sunt peste 300 de revoluționari cu acte în regulă, nu mai bate câmpii), practic Armata a luat puterea în București și în România din 22 decembrie 1989, după sinuciderea lui Vasile Milea. Poate voi găsi suflet să scriu aici despre ce mi s-a întâmplat mie „ca revoluționar”, deși mi-e silă când văd ce prostii scrie Marius Mioc, rupt total de realitățile Revoluției din țară. Am fost pus cu forța „președinte de județ”, în Vrancea, în 22 decembrie 1989 de revoluționari (știind de la Europa Liberă de statutul meu de „disident”), după ce am condus coloanele uriașe de protestatari plecați de pe platforma industrială până la Casa Albă din Focșani. Fiindcă a început să se tragă în Focșani, am arestat toți securiștii și am transferat tot armamentul Miliției și Securității la Armată (deși Armata s-a opus). Dar s-a tras în continuare. Am făcut controale în locurile cheie unde se trăgea – totul era înscenat de Armată, singura care ținea legătura cu Bucureștiul. Repet, așa era scenariul de la București. Nu știu exact în ce zi (n-am ținut un jurnal, din păcate), Armata, care stătea în poziție de drepți în fața mea, m-a anunțat că preia și coordonarea civilă a județului. Atunci am spus: până aici, în nici un caz nu voi accepta o dictatură militară în județul Vrancea… Atunci a fost ordin să preia Armata puterea în toată țara? Atunci Armata a făcut un pas înapoi în fața mea. Probabil Armata vrânceană a raportat la București și i s-a dat ordin să aștepte. Repet, eu nu aveam nici măcar o legătură telefonică în zilele Revoluției cu nimeni de la București, unde se juca puterea. Personal, am devenit suspicios din momentul în care l-am văzut pe Virgil Măgureanu la televizor, citind proclamația (care consfințea lovitura de stat) celor ce au preluat puterea. Vă reamintesc, Virgil Măgureanu a plecat în secret de la Focșani (unde era… exilat de Ceaușescu de la „Academia Ștefan Gheorghiu”, de la București, din primăvara anului 1989, adică primăvara când a apărut clandestin FSN) la… revoluție. Mă opresc aici (revin mâine să răspund mai departe afirmațiilor „Marei”, care amintește și de posibila întoarcere a… Regelui la Revoluție).

***

Trebuia să încep cu ceea ce voi reda mai jos, dar m-am luat cu vorba – sunt totuși „zilele Revoluției”. Am primit un e-mail de la Paul Goma, marele nostru scriitor disident (refugiat și azi politic în Franța), care mă demobilizează. Aflu că nu s-a mai întâmplat nimic de când Uniunea Scriitorilor a reintrat în normal, cerând autorităților indolente să fie Paul Goma repus în drepturi. Nici măcar n-a primit o hârtie oficială de la USR că a fost reconfirmată reprimirea sa în USR după Revoluție. Să fiu sincer, de asta m-am temut cel mai mult, de aspectul birocratic. Îmi este imposibil să înțeleg dacă Varujan Vosganian s-a oprit din întreprinderile lui legate de situația lui Paul Goma, sau pur și simplu s-a dat și el la o parte, din motive necunoscute (ar face o mare greșeală morală dacă ar abandona bătălia; eu n-o să-l mai contactez decât dacă mi se cere, ajungând într-o postură nu tocmai fericită, de a fi băgat la mijloc). Sper să continue corespondența între nedreptățitul Paul Goma și senatorul Varujan Vosganian (prim-vicepreședinte al USR; extrem de solicitat de personalitatea lui complexă) și să se lămurească lucrurile între ei, să o scoată la un capăt, cu demnitate. Ar fi condamnabil să aflăm că Paul Goma a fost iar dus cu vorba, că i se rezolvă problemele… Public mai jos mesajul iubitului Paul Goma, sacrificat în exil, în fața căruia românii ar trebui să-și scoată pălăria, îndatorați.

Dragà LIS,

19 dec 2011
Sà-i fie tàrâna usoarà lui Vaclav Havel
Nu ai citit atent scrisoarea mea càtre V. Vosganian – o repet:
“Dumneata, Varujan Vosganian ai aflat – dupà multe, anevoioase demersuri cà Goma acela nu a fost privat de na†ionalitate, cà el a fost si a ràmas cetà†ean român (atât cà el, interesatul, nu stia) – si ce ai fàcut? ïn loc sà-mi dai mie întâietate (nu exclusivitate), [sublinierea mea din 19 decembrie 2011] îi telefonezi lui Liviu Ioan Stoiciu marea veste – cà Goma este, în continuare, cetà†ean român, iar Goma, bietul, este làsat la cheremul unui forumist care, citind ce îi încredin†ase Vosganian la o suetà telefonicà îl admonesteazà (pe Goma):
«Bine, domnule, pretindeai cà Ceausescu ti-a luat cetà†enia în 1977, ca sà aflu din Jurnalul lui LIS cà nu-i adevàrat!»;
Dumneata, V. Vosganian ai aflat – dupà multe si anevoioase demersuri – cà… sunt, în continuare, membru al U.S. Ce ai fàcut cu aceastà veste-bunà? Mi-ai comunicat-o mie, interesatului? Da de unde! Ai làsat aceastà treabà pe seama Directorului De Imagine, Gârbea, el a afisat-o pe blogul sàu!
Ce sà mai vorbim de “unanimitatea” breslimii în re-darea unor drepturi… Turma care mà condamnase – în unanimitate – în cazul “antisemitizàrii” inventatà de Manolescu si de turnàtorul sàu personal, Zalis, de pe urma càreia eu am pàtimit, nu Manolescu, cel care confundà antisemitismul cu antiisraelismul, a devenit, ca prin minune… favorabilà mie – în unanimitate!, oameni buni!
Ai consim†it la îmbrobodirea unui coleg, Varujan Vosganian.
Ai consimtit sà faci jocul murdar (si neinteligent) al Puterii neinteligente, murdare, murdàritoare a Cotroceniului.
Motiv pentru care îti interzic sà pomene§ti manevrele în care te-ai   trezit amestecat.
Paul Goma”
Or ce ai scris în Jurnal, la data de 18 decembrie a.c. ? Iatà ce:
       “Apropo de întrebarea reluatà la Comentarii, ce mai stiu de „reabilitarea” lui Paul Goma, dupà ce Uniunea Scriitorilor (personal senatorul Varujan Vosganian) s-a implicat în repunerea sa în drepturi legale. Nu mai stiu nimic. Numai Paul Goma stie – întrebati-l pe el. Dupà ce Paul Goma l-a certat pe Varujan Vosganian cà-mi face si mie cunoscute ac†iunile lui, Vosganian nu mi-a mai dat nici un semn. E treaba lor.” (subl. mea.)
Asta, dupà ce eu scrisesem limpede, astfel:
“ïn loc sà-mi dai mie întâietate (nu exclusivitate)” (…).
Rezum:
V. Vosganian promite cà va rezolva chestiunea cetàteniei mele. A rezolvat-o?
Cum a rezolvat-o, dacà eu nu am primit nici pânà în momentul de fatà, 19 decembrie 2010, vreun semn, vreo hârtie care sà ateste starea mea de cetàtean român?;
V. Vosganian promite cà va rezolva chestiunea apartenentei mele la U.S.R. A rezolvat-o?
Cum a rezolvat-o, dacà dacà eu nu am primit nici pânà în momentul de fatà vreo hârtie care sà ateste calitatea mea de membru al U.S.? Eu am aflat “noutatea” din blogul lui Gârbea, Dan Culcer spune cà a apàrut si în Apostrof? Dar eu? Nu era drept, corect ca eu, interesatul sà aflu màcar dupà Gârbea §i Apostrof?
Se vede cà nu.
Fiindcà eu devenisem – când ?, de ce? – cantitate neglijabilà: ce sà mai fiu si eu informat de propria-mi soartà? Destul cà o stiu Vosganian si Liviu Ioan Stoiciu!
Pentru ca am ocazia sà mà exprim – o fac lunar, în Jurnalul meu internetier (iar atunci cine mà citeste?) – faci aluzie la «linkul trimis de Marius Mioc”.
Cum, “e semnificativ”, dragà LIS? Adicà si adevàrat?
Màrturisesc: am fàcut un efort considerabil sà-i pàtrund “semnificatia”. Nimic din ceea ce scrie Voican despre mine nu este adevàrat. Nimic.
Vizita lui la mine : Care vizità? Mi-a fàcut una singurà, cu doi-trei ani înainte de 1977, când mi-a adus un proiect de copertà pentru Ostinato;
Care vizità la cimitirul Stràulesti – la înmormântarea lui Ivasiuc? Nu a existat, deci, nici “discu†ia” dintre noi. Nu ne-am vàzut în 1977 – nici dupà aceea, singurul contact a fost… telefonic, atunci când “bàietii de la ascultare” îsi încurcaserà firele.
Etc, etc.
Iti închei notatia despre mine astfel:
       “Am transcris toate datele legate de Dan Culcer, de la Paris – se pot adresa lui to†i cei ce doresc. Personal, m-am dat deoparte, apàrînd tot felul de intrigi si neîn†elegeri între cei ce-i stau aproape lui Paul Goma (cà a§a e la români). Sti†i, Paul Goma a depàsit vârsta lui Vaclav Havel – a trecut de 76 de ani, Dumnezeu sà-l ocroteascà în continuare”.
       Asa o fi la români. ïnsà eu nu sunt român – asa.
Pentru cà a venit vorba.
Prietenia lui

Paul Goma

Mi se rupe inima. În privința linkului lui Marius Mioc, legat de Voican Voiculescu (publicat ieri la Comentarii, la pagina mea de jurnal online) – am spus că e semnificativ pentru că dă de gol nemernicia turnătorului. Acum, nu mai înțeleg nimic, paginile de la CNSAS, fotocopiate, scrise de mână, sunt false? Îl asigur pe Paul Goma, un mare român, de toată prețuirea mea dezinteresată.

PS. Vă invit să-l citiți pe Dorin Tudoran (plin de învățăminte morale) – „La moartea lui Vaclav Havel”, dați click pe: http://www.europalibera.org/content/article/24426031.html.

 


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

29 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Domnule Liviu Stoiciu, drumul cel mai scurt intre doua puncte este linia dreapta. Atatea zile si atatea nopti pentru a i se recunoaste lui Paul Goma un drept pe care si l-a castigat, pentru a repara alte si alte nedreptati. Nu era mai bine sa preluati – printr-o lovitura de palat – sandramaua literara, care oricum abia mai respira(si asta datorita gloriei de altadata), pentru a o repune pe drumul normalitatii? Daca ati scos-o la capat in Vrancea, de ce nu si aici?

    Mai vociferau cativa o vreme, apoi ar fi vorbit faptele dumneavoastra.

  2. Ma provocați, domnule Andrei – ar trebui să vă mulțumesc pentru încredere, dar n-o fac fiindcă am și așa prea multe paie aprinse în cap. Ca peste tot, sunt și la USR oameni născuți să fie șefi. Eu sunt născut să fiu ultimul om, m-am resemnat. Oricum, aveți din partea mea o mână strânsă, din solidaritate.

  3. LIS, dacă criteriul de apreciere a aportului în revoluţie este numărul de revoluţionari „cu acte în regulă”, Focşaniul o fi în prima linie a revoluţiei. Zici că aveţi 300 de luptători remarcaţi în revoluţie, la Timişoara sînt doar cu puţin mai mulţi (aici mai avem eroi-martiri, nu 2 ci 90, răniţi şi reţinuţi). Dar, cu riscul de a fi acuzat de rea-credinţă şi orgoliu local (chestia aia care lipseşte complet la Iaşi şi Focşani), eu zic că nici pe departe Focşaniul nu se compară cu Timişoara în ceea ce priveşte rolul avut la revoluţie. Timişoara a luptat cu dictatura singură timp de 6 zile, au fost scoase şi tancurile împotriva populaţiei, în 20 s-a alăturat doar orăşelul Lugoj, şi, după surse relativ credibile (de pildă, cartea fostului preşedinte Emil Constantinescu), chiar şi la Bucureşti scînteia revoluţiei a fost aprinsă de oameni veniţi din Timişoara (separat, şi Petre Ilieşiu îţi poate povesti despre o acţiune).
    Sînt 2 procese istorice separate:
    1. Revoluţia
    2. Împărţirea certificatelor de revoluţionar
    Împărţirea certificatelor de revoluţionar are doar o vagă legătură cu revoluţia propriu-zisă, şi este unul din mijloacele prin care s-a deformat percepţia revoluţiei din 1989 în rîndul populaţiei. Dar asta s-a şi urmărit.
    La ora actuală, în aşa-numita „mişcare revoluţionară” (adică în asociaţiile de revoluţionari), Timişoara are un rol marginal, fiindcă sînt relativ puţini revoluţionari cu certificate la Timişoara. Democratic, cînd se pune ceva la vot, mai mult cîntăreşte opinia celor din Moldova, că ei sînt mai mulţi. Chiar dacă au devenit revoluţionari abia după ce a fugit Ceauşescu (parcă Iliescu nu e în aceeaşi situaţie?)
    Poate vouă focşănenilor, ar trebui să vă fie ruşine că aveţi 300 de revoluţionari cu „acte în regulă”, nu să vă mîndriţi cu asta.
    Scrii „FSN a provocat Revoluția” şi ca dovadă neîndoielnică citezi pe anonimul „Verosimil” de pe net. Mă laşi fără replică cu asemenea argumente. Spre ştiinţa ta, Fronturile Populare au distrus URSS-ul. Sigur că KGB-iştii au încercat să se infiltreze în ele, ca să culeagă informaţii şi să le saboteze. Asta le era meseria. Dar asta nu înseamnă că KGB-ul a creat Fronturile Populare.
    La fel în România, se descoperă printre revoluţionari 1-2% care au colaborat cu securitatea, şi imediat sar specialiştii cu concluzia „securitatea a făcut revoluţia” (subliminal: bravo securităţii, că ne-a scăpat de dictatură; chiar îşi merită băieţii pensiile recent mărite de guvernul Boc). Reversul medaliei nu se vede? 1-2% au colaborat cu securitatea, dar 98-99% n-au colaborat!
    La fel cu Fronturile Populare din URSS. Sînt convins că se pot da exemple concrete că X, Y, Z, activişti ai Frontului Popular au colaborat cu KGB-ul, şi cu tapaj în presă asupra acestor cazuri izolate opinia publică poate fi convinsă că KGB-ul a controlat Fronturile Populare. Iar despre marea majoritate care n-a colaborat cu KGB-ul ci a luptat împotriva acestuia se tace. De fapt, cazurile X, Y, Z înseamnă doar încercările neizbutite ale KGB de a controla Fronturile Populare. Că sînt neizbutite s-a văzut prin destrămarea URSS.
    Falsificarea istoriei nu se face doar prin minciuni propriu-zise, ci şi prin scoatere din context sau acordare de importanţă exagerată unor aspecte şi trecerea sub tăcere a altora.
    Atunci cînd spui că Frontul Democratic de la Timişoara era înfiinţat de KGB (cînd toţi membrii pretind că s-au cunoscut abia ad-hoc, în focul evenimentelor; iar certurile postrevoluţionare dintre ei par să confirme că nu au fost o structură sudată), ce dovezi ai? Dacă n-ai dovezi, ce diferenţă este între tine şi Vadim Tudor, care la fel aruncă în dreapta şi-n stînga cu acuzaţii de „vîndut agenturilor străine”, fără să aibă nici o dovadă?
    Legat de documentul despre Paul Goma: Documentul pe care l-am prezentat este din dosar CNSAS I1212 vol. 2 filele 13-21, dar bănuiesc că continuă şi după fila 21. Paul Goma, fiind pomenit în acel document ar putea cere oficial CNSAS să i se dea o copie. Documentul se coroborează cu o analiză a securităţii despre Gelu Voican Voiculescu, pe care am publicat-o deja pe blogul meu, în care se spune: „Despre [nume anonimizat] susţine sus şi tare că a avut intenţia ca după stabilirea legăturii cu toţi adepţii lui [nume anonimizat] să prezinte întreaga acţiune organelor de securitate, iar în prezent solicită sarcini pe linie SLOMR, cunoscînd nume şi adrese ale unor adepţi ai acestei grupări, menţionînd cu un ton de reproş că dacă nu-l folosim “cîndva se va retrage undeva la ţară şi va creşte păsări”.”
    http://mariusmioc.wordpress.com/2011/05/03/analiza-a-securitatii-voiculescu-gelu-solicita-sarcini-pe-linie-slomr-mentionind-pe-un-ton-de-repros-ca-daca-nu-l-folosim-cindva-se-va-retrage-undeva-la-tara-si-va-creste-pasari/
    Documentul reprezintă informarea dată securităţii şi nu „adevărul”. E de reţinut că Paul Goma nu-şi aminteşte nici o întîlnire cu Voican Voiculescu în 1977, dar mă întreb cît de bine îşi poate aminti Paul Goma despre întîlnirile de acum peste 30 de ani. Pe mine, dacă mă întrebi cine m-a vizitat nu în 1977 (cînd eram copil), ci în 1997, habar n-am.

  4. Dacă nu s-ar fi impărţit certificate de revoluţionar cu drepturi dintre cele mai atrăgătoare, dacă nu s-ar fi făcut un comerţ penibil cu calitatea de revoluţionar, astăzi am fi ştiut totul despre revolutie pentru că nu ar mai fi interesat pe mai nimeni eroizarea de două parale … ! La Piatra Neamt sint 160 de revolutionari, din cite am cetit prin presa, desi aici nu stiu sa se fi tras nici cu prastia. Am fost cu Aurel Dumitrascu in balcon la „deschidere” dusi de multime, am legitimatia cu nr 5 la prima structura din judeteana de partid, am scos primul ziar in noaptea de 22 scriind editorialul, dar nu am considerat niciodată că momentele acelea trebuie rasplătite in vreun fel. Împărţirea certificatelor de revolutionar a fost o modalitate de perpetuare a minciunii de la revoluţie. Am fost si eu invitat sa ma inscriu pe lista, dar am refuzat, motivind de ce. Am primit amenintari de la cei care se bulucisera. Cind vine decembrie si ies revolutionarii la televizor (macar daca ma uit la cei din Neamt!) mie mi se face jenă. Mesajul lor nu e, in cea mai mare parte, decit o justificare a drepturilor pe care le-au apucat, o eroizare inconsistenta, cam cum e realitatea din spatele teatrului de păpuşi. Dacă am fi o naţie cu oameni demni, am recunoaşte că revolutia a fost o ocazie de a ne regasi istoriceşte între ţările Europei şi nu inca o ocazie de a spune că unii s-au descurcat mai bine decît alţii.

  5. Hai domne, mai este o zi-douo si se termina cu amintirile din 89, rivulutionari de profesie vor baga capul la cotet, ei ies la agatat (naivi), pe strasse doar în preajma comemorari evenimentelor ptr a -se evidentia cu aceleasi sloganuri.

    Gasesc foarte buna precizarea dl LIS, cred ca ea pune punct s-aua sa ar trebui tuturor disensiunilor create dea-n-boulea. Nu credeam ca si pe blogul dl LIS voi trai aceiasi scârba creata de bravi eroi de 22 de ani anual trebuie sa ma umplu de sila fata de fosti camarazi pe care in 89 i-am iubitm m.-amsimtit unit cu ei, mândru ca sunt român ce are demintate, desigur, atuci in 89 eram prea naivi,naivitate ce avea sa se insantoseasca inadata dupa dec 89, iar de atuncisi pâna azi o tin intr-o veselie a scârbei, iata ca si in acest an sa- repetat aceiasi dracovenie, ba mint, uite ca îmi aduc aminte acusica;

    Si anul trecut am comemorat si discutat evenimentele din 89 pe acest blog, fara a se ivi disensiuni inutile, scârba din acest an, nu fata de dl LIS ci de rivulutionari de profesie, care an de an bântuioe tara inlung si lat, fie fizic fie online sa ne futa la melodie… iar noi buni crestini, (oi blegi) nu punem bastanu pe fundurile lor ca sa le iasa odata prin dovlece nebunia bolsevica.

    Pacat de munca acestui tânar de la Timisoara, pacat ca in locul lui nu face aceasta treaba un om care sa fie si capabil ocupa de o asemena profesie, care sa aibe curajul so perseverenta acestui tânar caruia îi lipseste profesionalismul si întelpciunea aia româneasca, bunul simt al acelor întelepti , fara scoala ar da si azi lecti multor academicieni.

    Ticalosi astia credeau ca-l pacalesc pe dl Goma, se credea armeanu ala mai destept decât toti rumâni , gasca lui de bolsevici cu care duc tara de râpa. Exemplara pozitia dl Goma, mai ales ptr rivulutionari astia , ce, voi credeti ca de vroia pleca spinarea ptr un blid de linte nu-i dadeau astia si palatele regale nu doar apartamentul dânsului, nu-l lingeau astia in urechi zi si noapte, ba mai bien ca nu, Goma trebuia sa faca un singur lucru; sa acepte abuzul acelui regim criminal si mai ales ilegal, asta ca tot vorbim de lovitura de stat si rivulutie, nu.a fost nici una nici alta, ori unde Goma taman asta ne releva pe ultima suta de metri in speranta trezevi odata natia. Cum comunismul a fost si ramase copilul teribil al NOM, se bucura de prea,prea multa protectie, cosmetizare si cu siguranta revenire in forta fff curând!

    Cum sa fie regimul ceausisto-comunist legal? A fost comunismul impus cu baionetele rusesti? A fost. A fost ceasca vreodata ales pe cale democratica? Nu-a fost. faptul ca vitele de occidentali au recunsocut regimurile impuse de baionetele sovietice îi face copartasi la toate crimele bolsevice comise in acele regimuri, exceptie vor face tarile (care vor fi oare?), care au refuzat relati diplomatice cu aceste regimuri ilegale si criminale. Uite, Goma al nostru se incapatâneaza fi o ultima voce in pustie, bântuita de oligrofreni, de puisori de bolsevici, ce privilegiu avem noi români avea un Goma …

    Sa-i dea Dumnezeu santate d

  6. Hai domne, mai este o zi-douo si se termina cu amintirile din 89, rivulutionari de profesie vor baga capul la cotet, ei ies la agatat (naivi), pe strasse doar în preajma comemorari evenimentelor ptr a -se evidentia cu aceleasi sloganuri.

    Gasesc foarte buna precizarea dl LIS, cred ca ea pune punct s-aua sa ar trebui tuturor disensiunilor create dea-n-boulea. Nu credeam ca si pe blogul dl LIS voi trai aceiasi scârba creata de bravi eroi de 22 de ani anual trebuie sa ma umplu de sila fata de fosti camarazi pe care in 89 i-am iubitm m.-amsimtit unit cu ei, mândru ca sunt român ce are demintate, desigur, atuci in 89 eram prea naivi,naivitate ce avea sa se insantoseasca inadata dupa dec 89, iar de atuncisi pâna azi o tin intr-o veselie a scârbei, iata ca si in acest an sa- repetat aceiasi dracovenie, ba mint, uite ca îmi aduc aminte acusica;

    Si anul trecut am comemorat si discutat evenimentele din 89 pe acest blog, fara a se ivi disensiuni inutile, scârba din acest an, nu fata de dl LIS ci de rivulutionari de profesie, care an de an bântuioe tara inlung si lat, fie fizic fie online sa ne futa la melodie… iar noi buni crestini, (oi blegi) nu punem bastanu pe fundurile lor ca sa le iasa odata prin dovlece nebunia bolsevica.

    Pacat de munca acestui tânar de la Timisoara, pacat ca in locul lui nu face aceasta treaba un om care sa fie si capabil ocupa de o asemena profesie, care sa aibe curajul so perseverenta acestui tânar caruia îi lipseste profesionalismul si întelpciunea aia româneasca, bunul simt al acelor întelepti , fara scoala ar da si azi lecti multor academicieni.

    Ticalosi astia credeau ca-l pacalesc pe dl Goma, se credea armeanu ala mai destept decât toti rumâni , gasca lui de bolsevici cu care duc tara de râpa. Exemplara pozitia dl Goma, mai ales ptr rivulutionari astia , ce, voi credeti ca de vroia pleca spinarea ptr un blid de linte nu-i dadeau astia si palatele regale nu doar apartamentul dânsului, nu-l lingeau astia in urechi zi si noapte, ba mai bien ca nu, Goma trebuia sa faca un singur lucru; sa acepte abuzul acelui regim criminal si mai ales ilegal, asta ca tot vorbim de lovitura de stat si rivulutie, nu.a fost nici una nici alta, ori unde Goma taman asta ne releva pe ultima suta de metri in speranta trezevi odata natia. Cum comunismul a fost si ramase copilul teribil al NOM, se bucura de prea,prea multa protectie, cosmetizare si cu siguranta revenire in forta fff curând!

    Cum sa fie regimul ceausisto-comunist legal? A fost comunismul impus cu baionetele rusesti? A fost. A fost ceasca vreodata ales pe cale democratica? Nu-a fost. faptul ca vitele de occidentali au recunsocut regimurile impuse de baionetele sovietice îi face copartasi la toate crimele bolsevice comise in acele regimuri, exceptie vor face tarile (care vor fi oare?), care au refuzat relati diplomatice cu aceste regimuri ilegale si criminale. Uite, Goma al nostru se incapatâneaza fi o ultima voce in pustie, bântuita de oligrofreni, de puisori de bolsevici, ce privilegiu avem noi români avea un Goma …

    Sa-i dea Dumnezeu santate dl Goma ca tare necesar mai este in asta lume alienta!

    O.M.

  7. Tânarul acesta nu vrea pricepe odata ca nu este vorba contestari meritelor, a respectelor noastre pe care timisoreni le-au câstigat datortia curajului,al faptului ca au iesit masiv in strada, dar; nu spontan ci dupa ce a fost delcansata de agentura CIA-KGB, introduc CIA ptr ca stiu bine ca ea a ajutat la casa lu Tokes ci nu agenti -turisti sovietici cum bat uni câmpi, a fost mult mai simpla via CIA si extremd e bine acoperita. Asa cumspuneam, faza asta petrecuta la Tokes trebuia avea loc in 1 dec în Bucuresti, nu ma poate nimeni abate de la aceasta constatare ptr ca am luat parte si fost martor ocular la aranjarea acestei misicari ptr Bucuresti, transferate la Timsoara. Este confirmata si de Tallbot, consileierul lui Bush, daca tot vreti docomente, dar io credeam cca cei ce se ocupa cu istoria au studiat aceste docuemnte date pe piata. Ce vina am eu ca am cazut in acel mecanism pus in miscare la Bucuresti, fiti fericiti ca aveti pe unul care le-a trait pe viu, nu le vorbeste din auzite, martor ocular, implicat.

    Prin urmare, avem factorul declansator ce revine specialistilor in materie (servici secrete), al evenimentelor care s-a retras dupa ce a angrenat masele in miscare. Aceiasi agenti (KGB), vor fi venit la Bucuresti, recunsoc i-am vazut si eu in carnesi oase in noaptea de 20-21, cum spuneam, am convingerea ca ocupasera toate institutile cheie ale statului. dar ia sa vedem cum au actionat acestia la Bucuresti? Compelct diferit de Timisoara.

    Ceausescu a fost ori nu sugestionat organiza manifestatia este mai putin important, evident este ca la acea manifestatie avea sa se creeze panica maselor, dar mai ales întreruperea transmisiei avea sa joace un rol, de unde se va forma de la sine baricada, dat fiind ca masa critica fusese creata, lipsea declansatorul care sa-i puna in miscare energile negative acumulate. Nu, nu mai era nevoie de Mihaescu, nici de mansarda, ca si de erau cum am fost implicati, ori nu erau pe faza, protestul tot lua nastere si amploare cu si fara mine ori camarazi mei. Bucuresteni nu au fost la înaltimea timisorenilor, aspect ce trebuie recunoscut. Daca la Timisoara nu.-a fost nevoie de agenti mobiliza platoformele industriale, la Bucuresti fara aceasta implicare speciala din 22 dec, totul era sortit esecului, al unui razboi civil de toata frumusetea (sinstratatea). Pe buna dreptate putini participaniti din 21 dec, pot fi considerati autentici curajosi, demni de tot respectu, pot fi alturi de timisoreni, dar 99.9% dintre bucuresteni .. sa le fie rusine! mare rusie, ca dupa ce s-au vopsit in viteji aceiasi au aplaudat mineri… asa porcarie nu-a fost posibila la Timsoara.

    deci iata ca vrem ori ba, trebuie recunoaste rolul important jucat de S.N, el se pare ca a actionat in platoformele industriale si miting, dar si al lui Stanculescu, ies in evidenta prea, prea stridenta pentru a le trece cu vederea. Nu, nu are nimic comun cu eroismul rivulutionar ci cu rolul jucat în evenimente la nivel superior, pe linie de serivici secrete, KGB, ce va ramâne in Ro al consolida pe Iliescu. Da, ma repet, in acel moment Iliescu a fost cel mai optim si din aceasta cauza, prezentei si actiunilor KGB in Ro, ce ocupase toate institutile statului, deacia nici nu mai aveau nevoie de interventia armata ceruta de Iliescu. Marea eroare a lui Iliescu incepe dupa evenimente, eroare care-l va costa scump in fata istoriei, pentru care fapt Ro plateste si azi boacanele bolsevice a lui Iliescu

  8. Asa cum la Timisoara s-a tras in populatie, s-au auzit gloante prin Oras, cea ce a întarâtat populatia, mobilizat, la fel trebuia si la Bucuresti in 21, fara de care nu scoteau muncitorimea din bârlog. Victimile din 21 sunt bagate la pierderi colaterale. Ca a tras ori nu securitatea nu mai are importanta, ca de nu tragea securitatea , trageau agenti KGB, trebuia auzi foc de arma si in Bucuresti,ptr ca rivulutia sa optina victoria la 22 dec!

    Sunt extrem de multe elemente care ne dovedesc fara tagada ca totul a fost bine regizat si mai ales tinut sub control in cele mai mici detali pâna dupa 1990, laba asta ajunge pâna prin 1994, datortia lui Iliescu si tuturor celor care l-au sutinut.

  9. Ia sa mai var eu inca o bombita, tot suntem pe tarâm literar, asa sa crape de oftica cine stiu io acu, nu, nimeni de pe blog, pe alti si mai babani am eu in vizor!

    Ia cercetati mai tovarasi istorici, care este motivul ptr care coana securitatea nu-a ranit, arestat, nu-a atins cu un deget, pe cei angrenati via CIA, atât la Bucuresti cât mai ales Tim, casa tovarsului Tokes. ia cercetati dvs urmarile acestei preascultari cu ce rasplati s-au ales totii acestia via USA… ia vedeti dvs cu cine este in mari afaceri tov Tinu si alti de teapa lui, care au fost prea,prea cumintei fata de acest segment, ciudat de cumintei taman in acel moment când asa pe fata jucau si ei o sârba la casuta tokesului.

    hai mai tovarasi dibuiti odata, asta-i tema usoara, este de clasa primara …

  10. Hai sa mai pui paie pe foc; dupa-aceia va las mai tovarasi istorici rivulutionari sa va spargeti capetele:

    Cum va explicati dvs urmatoarea ciudatenie de la Timisoara, casuta vesela a lu Tokes.

    Omul cheie angrenat de CIA sutine pe Tokes, mai precis ingrosa rândurile manifestantilor ptr a se crea imaginea unei manifestanti de proproti, stimula timisoreni sa iasa in strada, se zice ceva imagologic s-au cum, ca io cu patru clase nu le am asa de academic ca dvs mai tov istorici. acest personaj mult ajutat de coana securitate face studiile in USA, adica primi si el mult râvnitul pasaport sa se lumineze in bârlogul dusmanului, acesta ca si tov Tokes era colaborator de nadejde al securitati, daca-l cautati il veti gasi in analele CNAS, ca si pe tac-so mai mare care-i trasa clapa lu Maziliu in Ianuarie 1990. Acest brav colaborator al tov Tinu este pionul principal realizari imagologice via CIA.

    Colaborator al securitati, ori mai bine spus in vizorul ei datorat preascolitului in bâlrog dusman, scapa nevatamat, fiind cu mult mai cunoscut decât bietul pustan (de atunci), Marius Mihoc, arestat din prima clipa, nici nu iesi bine din casa si dezmetici ca-l si inhatara pe bietul pusti. Cum se face ca pe acei copii si manifestanti timsioreni din multime îi pusca iar pe omul cheie NU! Putea colaboratorul securitati lua parte la declansarea manifestatiei fara acordul sefilor, si daca da, atunci oputea face cel mult singur ptr a aduna informati nicidecum cu multime dupa el ca sa-o puna de-o imagologie, zic io ghine ori rau?

  11. E clar că a fost lovitură de stat. S-a lucrat la şantaj, securitatea a fost hipnotizată. Armata a făcut ravagii nu în ansamblul ei, ci prin vestiţii „ceişti” şi agenţi străini în uniformă militară românească, de ani şi ani. Planul a fost diabolic şi executat întocmai. Până şi ziua în care a fost asasinat preşedintele ţării a fost aleasă cu grijă, tocmai de Crăciun, nu care-cumva, cândva, Ceauşescu să fie comemorat oficial. Nu poţi înlocui Crăciunul cu Ceauşescu! E nevoie de o revoluţie adevărată, făcută de personalităţi care să care poporul după ele. Din păcate, nu mai avem aşa ceva. Elita actuală e falsă, e moartă dar ţinută-n secretul decesului ca să mai ia, un timp, ăştia de la putere ,”pensia” morală a poporului român. Loc pentru altă elită nu există. Are grijă poliţia politică. Singura şansă a acestui popor năpăstuit e doar o rupere de nori între marile puteri, ca să mergem în continuare, neobservaţi, spre destinul nostru. Acum se pişă toţi pe noi.

  12. Dl. Nica are un limbaj tare tupeist. Se pare că e vorba de „revoluţionarul” ăla „celebru”. Cine v-a trimis, maestre, pe acest site ? Nu cumva tot cei care v-au „convocat” şi la „Revoluţie” ?

  13. dle Anghel Filip,

    asta nu ma asteptam, sa dea buzna in acest an si rivulutionari (profesie), pe blogul dl LIS. Nici nu deschisa nitel gura despre ev din 89 dl LIS , impreuna cu noi cei care-i comentam-citim regulat Jurnalul-blog , ca tovarasi rivulutionari si auzira, dadura buzna… sa puie bâtele pe spinarile noastre de nu voim cânta lozincile lor preaspurcate de atâta bolsevism.

    Nica Leon… pacat de el, il vedem printre putini luptatori autentici in care sa se merite investi, brânza buna in buruduf de câine, in cazul care acuzele care-i se aduc de om al securitati sunt doar bârfa. Cu si fara aceste bârfe, insusi N.L, a dat nu odata cu muci in fasolea patriarhiei…

  14. „Atunci cînd spui că Frontul Democratic de la Timişoara era înfiinţat de KGB (cînd toţi membrii pretind că s-au cunoscut abia ad-hoc, în focul evenimentelor; iar certurile postrevoluţionare dintre ei par să confirme că nu au fost o structură sudată), ce dovezi ai? ”

    Pai revolutionarul cu pulovar rosu nu-i suficient ?!
    Ca doar si asta declara ca atunci se cunoscusera intre ei 🙄
    Ca-n bancul ala cand Ceausescu, impresionat puternic de un pionier care spusese foarte frumos o poezie patriotica,
    il lua in brate si-l intreba duios :
    – Cum te cheama pe tine pui de dac ?
    – Itzic !
    Si nu numai Petre Roman era sub acoperire, ci majoritatea se cunosteau intre ei, sau prin intermediarii ce-i dirijau din umbra !
    Cat despre intrebarea vizibil nervoasa a lui Leon Nica cu dovezi asupra implicarii rusesti in evenimentele din ’89, o sa incerc eu sa-i aduc o marturie , cu toata amenintarea voalata pe care o simt in tonul lui !
    Cam la inceputul lunii decembrie m-am trezit vizitat de un cetatean cu grad mare in militiile sovietice, insotit in masina Lada ultimul tip, cu nr. rusesti pe care o conducea, de un barbat cu trasaturi mongoloide si o femeie, care n-au vrut sa intre in casa la o cafea si au ramas in masina ( desi era noapte).
    La un moment dat am iesit cu doua cesti de cafea la masina trasa in curte, spre a-i servi pe cei doi, care fara sa ma observe discutau de zor prin statie cu cineva ( in limba rusa!). Mentionez ca persoana cunoscuta de noi era o ruda prin alianta a cuiva cunoscut (era casatorit cu cineva de origine romana si stia si el romaneste, chiar mai bine decat sotia sa !) si fusesem la ei in vizita de cateva ori peste granita (stiam cu precizie ce grad mare avea, ce casa, masina si situatie materiala deosebita avea fata de
    ceilalti concetateni ai lor.
    Am mentionat toate astea deoarece persoane/VIP ca el nu aveau voie sa paraseasca tara nici macar venind la neamuri, dar acum spre surprinderea mea m-am trezit cu el in Romania !
    Motivul era ca pleaca in Iugoslavia si au trecut sa ne vada, aducandu-ne mici atentii (pentru ei !), destul de mari pentru noi, tigari, cafea, „pomana porcului” pe care-l taiasera recent, etc.
    Sotia sa a zis ca n-a putut veni, de abia a putut el sa traga o fuga, ca vrea sa -si cumpere ceva din Iugoslavia .
    I-am zis sa treaca pe la noi cand se intorc si….dus a fost !
    Nu l-am mai vazut decat in 15 dec cand intamplarea face ca cineva care-mi adusese 1/2 de vitel pentru sarbatori si cealalta jumatate trebuia sa ajunga la cineva in alt oras unde plecam eu de dimineata tare, era sa faca infarct cand s-a trezit nas in nas cu el, care avea o prestanta si o figura deosebita, ceva care-l trada ca pe un om al legii si mai ales strain, necunoscut !
    In fine, cand a auzit ca plec dimineata inspre Timisoara, a zis ca ramane si plecam impreuna ca vrea sa cumpere ceva ce se gasea greu si la noi, dintr-un oras prin care treceam. El mergea inainte , cu aceeasi masina, eu cu o masina mult mai performanta in spatele lui.
    Nu va mai spun cu ce viteza mergea si ce reguli incalca si eu dupa el..
    La un moment dat a facut o depasire pe linie continua cu zeci de masini lasate in spate si ne-am trezit in fatza unui filtru de politie la care el n-a oprit dar eu am oprit !
    Imediat a intors masina, a discutat ceva cu aia prin statie si cu altcineva si ne-au salutat frumos, rugandu-ma mai ales pe mine sa merg mai atent, ca stiu ca ne grabim 🙄

    In acel oras ne-am despartit cu promisiunea de a ne vedea iar la intoarcere lui (tot din Yugoslavia!).
    De aici cam stiti ce urmeaza insa dupa aproape un an ajungand din nou pe la ei, am aflat cu stupoare ca omul cat un munte decedase in conditii suspecte, pe care am fost rugat sa nu insist a le afla !

  15. Totul s-a schimbat. Nimic nu mai este ce a fost. Paradoxal, unii vor datora multe victorii reale lumii virtuale, exista programe tintite care ii pot identifica pe fatarnici imediat, la fel si cu mincinosii, presupunand ca sunt ceva mai ascunsi, iar flerul nu este de ajuns.
    Exista tehnici neconventionale care pot influenta de la distanta, pot modela gandirea, pot schimba lumea reala intr-un fel sau altul.

  16. Dle Humor, noi facem acum o arheologie necesară. Până la urmă se va afla tot adevărul. Mă bucur că sunteţi analitic ca şi maestrul Octavian Mihăiescu. În privinţa acestui Leon, treaba e simplă. E un rahat la congelator. Securitatea română a avut şi profesionişti-patrioţi, a avut chiar şi turnători în dungă, dar nu a avut eroism. S-a făcut de rahat tocmai când s-a trezit ursul din hibernare. Acestui domn Leon, ce nume de revoluţioner, nu pot să-i spun decât că pun mâna la nas când aud de numele său, de „realizărili” sale. Acest blog nu trebuie invadat de ploşniţe. Îi rog pe toţi „colocatarii” să fie atenţi mai ales la „noii veniţi”. Să folosim metoda lor de „vigilenţă”. Să nu ne lăsăm provocaţi de poliţia politică dintotdeauna.

  17. Dle Andrei,
    Vorbiţi (scrieţi) ciudat. Nu sunteţi de p-acilea. Ce-ar fi să vă luaţi un pic de concediu medical netrecut prin acte?
    Aveţi un limbaj foarte agresiv. Nu existaţi decât în grup,între voi. Duce-ţi-vă cuvintele la un medic veterinar. Ştiţi de ce…

  18. Incep sa am ferma convingere dle Anghel, ca tipi astia au au agenda precisa, buzna si agresivitatea lozincara a lor si pe acest blog m-a convins de acest aspect, de multa vreme il banuiam, dar acum cu greu mai pot fi convins contrariu.

    Punem tunurile pe Iliescu si distragem atentia de la esenta. Analizata teza acestor activisti vom observa ca 98% este identica cu-a lui Iliescu, 2% pare inlocui procentul de 98, deoarece este slogan ordinar tipat din totii bojoci. ce faceau ei saraci fara sloganu „cine-a tras in noi” Asa se ajunge la adevar? Ma indoiesc, nici dupa 22 de ani nu putem discuta civilizat, la rece, nu ne trecu caldurile tinereti? pare ca nu, dar de ne uitam atent, ba da, acesti activisti sunt singuri ramasi activi, restul fiind scârbiti de ei ptr as mai expune expereinta, orce expereineta care nu valideaza teza lor si a lui Iliescu cu rivulutia, este pusa la zid, omu sfârseste diabolizat,contestat fi luat parte la evenimente, asta-i specificu bolsevic, ce ne indica a cui agenda o servesc.

  19. „E de reţinut că Paul Goma nu-şi aminteşte nici o întîlnire cu Voican Voiculescu în 1977, dar mă întreb cît de bine îşi poate aminti Paul Goma despre întîlnirile de acum peste 30 de ani. Pe mine, dacă mă întrebi cine m-a vizitat nu în 1977 (cînd eram copil), ci în 1997, habar n-am.”

    Pai cum sa-ti amintesti, dle Mioc, daca n-ai trait si trecut prin cea trecut dl Paul Goma? Hai ca-ti sumarizez eu: de mic copil si pana in prezent dl Paul Goma a fost si e victima eterna, pe rand, a bolsevismului primitiv si sangeros in Basarabia, a bolsevismului aprig-navalitor si in Romania (pe timpul refugiului), apoi a comunismului ceausist (in Romania si apoi in Franta) si in ultimii 22 de ani a neo-bolsevismului tot atat de crud si salbatic ca bolsevismul parintilor „puilor de bolsevici” veniti in Romania pe tancurile sovietice. Viata lui Paul Goma a fost si este o adevarata, cruda si tragica istorie a goi-lui roman – viata NOTATA, IN SCRIS, ZI-DE-ZI, LUNA-DE-LUNA, AN-DE-AN.

    ” dar mă întreb cît de bine îşi poate aminti Paul Goma despre întîlnirile de acum peste 30 de ani”?????????????

    Vrei sa sugerezi ca Paul Goma ar putea minti sau, si mai grav, e lipsit de memorie/senil?

    O asemenea ofensa e greu de imaginat!

    Iti sugerez sa-ti ceri scuze imediat si la sfarsit sa zici: AM FOST UN DOBITOC!

  20. Nu sunt de ‘p-acilea’, ce e drept, dele. angel filip.
    Cine nu e de p-acilea ar trebui sa-si ia un pic de concediu medical?!

    Si spui ca eu am un limbaj ‘agresiv’. Ian te uita – fiindca tot vorbeam de fatarnici – ti-a cazut musca de pe caciula in ochi… sau barna? Cum ii vorbesti lui N. Leon si altora?

    Ai ramas in urma, amice, esti prafuit, nu mai tii pasul! Eu sigur nu sunt d’acilea, dar tu sigur p-aci o sa ramai. Fiindca nu ai unde sa pleci.

  21. iar de Octavian….prietenul meu Octavian, acum te iert, fiindca nu ti s-au vindecat cucuiele!

    Data viitoare daca-mi mai iei un ren de la sanie, vii cu doi! Si-mi si canti, ca lui Mos Craciun!

  22. Cum se scrie istoria sub ochii si pasivitatea noastra !

    Initial fusesem tentat sa cred ca Abalaru transmite direct de la Spitalul 9, sau dintr-un azil ceva, cu pasari-cuci ce se invart deasupra lui ( a spitalului ) si stoluri de pasarele ce-si iau, cam toate deodata zborul din ovalul ce le tine loc de cuib .
    Ca altceva la ce-ar mai fi buna partea de sus (cap e prea mult spus!), aflata mereu in nori, sau cuprinsa de aburii tulburelului inca neterminat de fermentat, dar suficient sa produca un nou cetatean turmentat ?!
    Numai ca stiind cum s-a masluit nu numai istoria , ci si clasamentele literare ale epocii de care parca nu ne mai putem dezlipi ( asa de bine ne-au legat Brucan sau Roller cu ai lui, la figurat si Pauker, Draghici, Georgescu, Luca cu ai lor, chiar si la propriu :mrgreen: ) tare ma tem ca atata timp cat vicleanul oltean a simtit cam din ce parte bate vantul ( atata timp cat tot un Tismaneanu, Patapievici si ai lor taie si spanzura in cultura romaneasca (??!), din fericire, deocamdata , doar la figurat , s-ar putea sa avem din nou surprize si iata ca dupa un emanat al revolutiei ca Petre Roman sa avem si un (d)rizident, fabricat in aceleasi laboratoare in persoana autorului la un apel curajos si vehement(catre chelneri !) de a aduce mai repede si „ultimul rand”, platit intodeauna de altii, ca el pierde trenul de Corabia si doar n-o sa plece cu vreo (b)Arca ceva, asa cum a incercat sa faca acuma vazand ca pierde tren dupa tren si nu mai ajunge la destinatia de POET !
    Cu toate cele 57 de pagini-bilet de urcare in Olimp -statiune terminus, el fiind terminat inainte de a ajunge, dar nu inainte de a mai ciupi/ciuguli cate ceva de ici (RO) – colo (GE, F, E..tc.) de la niste binevoitori, cam toti ajunsi intre timp,raufacatori de bine (majoritatea dintre ei!)
    Asa ca daca tot umbla astia sa-l scoata pe Eminescu, Blaga, Cioran, Eliade, Goma Voiculescu si alte mari personalitati romanesti si sa-i puna in loc (desi nu acolo le e locul !) pe un Desliu, Breslasu, Beniuc, Porumbacu, mai nou, Patapievici. Tismaneanu, Feldman Alexandru, de ce sa nu fie printre ei si un oltean dovedit de-al lor, ca de-al nostru nu-i ?!
    Asa ca vedem noi mai tarziu cine-s nebunii, cine-i dizidentu, cine-i mana din umbra !
    Si mai ales cine rade la urma ?!

    P..S.
    Recitind pana la urma din nou o parte din afirmatia de aici a rizidentului Abalaru Viorel, ma gandesc ca n-ar strica sa vada si un specialist de pe la glumeti ce si cum ?
    Ca altfel nu se poate !
    Nu se poate sa fii sanatos si atat de …voios !

    „… oricât li s-ar părea unora de incredibil, de contra PR-ist sau de caraghios-lăudăros, vă reamintesc c-am avut şi noi un astfel de hero, primus inter pares, aloo, care nu doar că s-a ridicat curajos în apărarea drepturilor omului din Lagărul hipermincinos, aşa cum a făcut Havel cel inimos, dar a rostit răspicat întreg adevărul ce putea fi atunci estimat despre Molohul turbat, într-un fel pe care nici Havel şi nici Walesa nu l-au vizat, deşi ei s-au aflat mult mai aproape atât de aura Occidentului liber şi civilizat, cât şi de forţele ce luptau – pe faţă sau în submersiune – contra Golemului sovietizat.”
    „..c-am avut şi noi un astfel de hero, primus inter pares, aloo, care nu doar că s-a ridicat curajos în apărarea drepturilor omului …”
    dar n-a facut(s.m.) nici o zi de arest, n-a luat macar o palma de la vreun anchetator, in schimb a luat/ servit de la ei tigari si cafele, sau a primit parale grele ( ca daca nu intervenea securitatea nu mai vedea banii pentru umblatul aiurea si neindeplinirea sarcinilor de serviciu !)
    Asa se nasc eroii, unii prin forceps, abandonati prin cele catune si obligati sa suga la mai multe tzatze pana se fac mari (canalii, uniii!).

  23. Multumesc domnule Stoiciu pentru informatiile re: domnul Paul Goma.
    Nu stiu ce sa cred?! dar pana acum , tot tam-tam-ul facut de dl V Vosganian, fara nici un rezultat concret pt dl Paul Goma ( acte, indemnizatii-retroactive desigur, de cand? etc) par… un fel de mare „mishto”! ( nu e vocabularul meu , dar nu gasesc alt cuvant mai concis si percutant)
    Si totusi, scriitorii si cei din conducere, – intelectuali cu mari pretentii- , elita tzarii, n’est-ce pas?, au si anume obligatii de tzinuta morala, inclusiv fatza de altii, fatza de actiunile initiate pentru dl Goma; sau nu?
    Pana acum , legat de dl Paul Goma, toate cele intamplate recent, par a fi o nuvela cu titlul „Ce te-am pacaliiit! si Ha-ha-ha tu ai crezuuut!”
    Sper sa fiu contrazisa de fapte si reparatii concrete si urgente caci deja au trecut 22 de ani…de cand reparatiile se puteau face lejer, fiind libertate
    Sau poate nu era de vina comunismul ci rautatea oamenilor, care nu e functie de rgim social!?
    Dl Vosganian are ceva de comentat, ca senator, ca scriitor-vicepresedinte USR, ca armean cu origini de suferinta; ca om?

  24. SINT FRONTUL DEMOCRAT ROMAN VAD CA TOTI FACETI COMENTARII CARE DE CARE MAI HAIOASE DAR NICI UNUL CUM TREBUIE ADEVARUL ADEVARAT FACETI PE FILOZOFII PE INTERNET CA INAINTE DE 1989 ERATI CATELUSI I SI LATRATI IN COR SPUNETI CA A FOST ACTIUNEA URSS SPUNETI CA SINTETI REVOLUTIONARII DAR NU STITI CINE A FACUT REVOLUTIA , SINT FRONTUL DEMOCRAT ROMAN POATE VEDETI SI SUNATI NU VA MAI DATI CU PAREREA DACA NU CUNOASTETI ADEVARUL ADUCETI DEFAVOARE ACESTEI TARI ROMANIA, HAI SPUNETI DOMNILOR CE REVOLUTIONARII SINTETI VOI TEL CONTACT FRONTUL DEMOCRAT ROMAN 0720175140 .

  25. Frontule, ai greşit poarta. Spitalul e vizavi. Sună-te singur. Dacă eşti singurul membru al tău, uită-te în oglindă. Apropo, îţi dau şi eu un număr de telefon: 0720175140. Sună-te, eşti fierbinte.

  26. catre dan ionescu eu unul voi vorbi si pentru uni ca dumneata fost cadru militar care acum stai la fel ca inainte dar acum pe banii cui ca atunci o faceai pe banii romaniei, eu pot arata ce am facut inainte tu ce aratii vinturi urit mirodsitoare si te uiti la vecini ca iese parfum , multumestete cu ce prinzi de la vecinii eu am creat o revolutie FRONTUL DEMOCRAT ROMAN tu ce crezi dupa revolutie ?. sint prea multe asfel de lucruri de ne-nteles pentru uni ca dumneata , vezi cimitirul si biserica din apropiere cauta si roagate mentru eroii neamului rominesc lasa o floare ca ai trecut pe acolo , lasa inginfatul ca nu aduce nimic folositor ROMANIEI , semneaza FRONTUL DEMOCRAT ROMAM MIRICA A GHEORGHE 0720175140 ,

  27. bah, neica, pur si simplu ti-a casunat pe frontul asta si acum proptesti un arac. Buiuc, sala-i mare, dar e goala, nu te fortza prea tare, HAI Rapidu;letul!

    Mai bine rupi un trandafir, sa fie de sufletul mmortului oaie !