0
11 comments

Sâmbătă, 4 decembrie 2010. Vin mai târziu în faţa computerului, să scriu aici – am serbat-o în această seară pe prozatoarea Doina Popa, e ziua ei de naştere (în acte e trecută pe 8 decembrie; s-a născut la ora 4, la Năruja, mama ei le-a cerut celor doi băieţi mai mari, fraţi Doinei, să iasă afară, să nască; locuiau într-o cameră; într-o iarnă timpurie cum n-a mai fost). La masa festivă au participat, în afara mea, Laurenţiu, fiul, şi prietena lui, Mirela… Surpriză, ne-au fost oaspeţi în această după-amiază fratele meu Marian, din Adjud şi fiul lui, Arthur (care are o cafenea de succes în Bucureşti, Has-Has; el e absolvent de Turism, s-a întors din Italia, unde a muncit), au ciocnit un pahar cu Doina. Fratele Marian şi-a făcut azi o analiză medicală la o clinică particulară. Înaintea lor, ne-au vizitat azi scriitorul-inginer Tudor Cicu din Buzău (şi fiul lui, om de bază la televiziunea publică din Bucureşti, partea tehnică), au felicitat-o şi ei pe Doina. Tudor Cicu mi-a adus o antologie de poezie cu 11 poeţi din Buzău, membri ai USR (fiecare poet e prezent cu 11 poeme; titlul antologiei e „11 poeţi x 11 poeme”, Editura Rafet, 2010; între cei 11:  Gh. Ene, Marin Ifrim, Ion Stanciu, Dumitru Ion Dincă, Lucian Mănăilescu), pe care a iniţiat-o şi coordonat-o. A scos-o cu banii săi şi cu o sponsorizare a unui coleg de serviciu, s-a mirat să afle că poeţii buzoieni nu numai că nu i-au mulţumit, dar îl vorbesc şi de rău (ştiţi cum e cu facerea de bine). Am fost îngrozit să aflu că Tudor Cicu şi-a pierdut o fiică la 22 de ani (studentă), în 2002 (intoxicată în baie cu monoxid de carbon). Să poată să reziste psihic loviturii primite, s-a întors la literatură (pe care a părăsit-o de tot în tinereţe), amintindu-şi de calităţile terapeutice ale scrisului… Natural, Doina a primit multe-multe telefoane cu „La mulţi ani!” (cu această ocazie am aflat şi eu ce mai fac poeţii nemţeni Nicolae Sava şi Radu Florescu; primul, la 60 de ani, supravieţuitor la ziarul Ceahlăul, n-are motive de bucurie, al doilea, om de afaceri, pregăteşte un nou volum de versuri şi e super-încântat că fiii lui, unul licean, celălalt student, sunt „îndrăgostiţi lulea”).

Am cunoscut-o pe Doina Popa în 1974, la Bucureşti, când aveam 24 de ani – eram în perioada mea de boemă. Conduceam un cenaclu studenţesc (la Casa de cultură din Mântuleasa, cu Corneliu Omescu), intitulat „3,14” şi căutam talente literare pe la alte cenacluri, vrând să constitui un nucleu de debutanţi care să aibă ceva de spus. Într-o zi am ajuns la cenaclul „Luceafărul”, nu-mi amintesc nimic despre viaţa literară oficială de atunci, de aici am recrutat-o pe Doina la cenaclul „3,14”. Eu veneam după un an personal teribil (în 1973 am avut şapte tentative de sinucidere, înţelegând bine că mi-am ratat viaţa pe toate planurile). În 1974 îmi definitivasem enigmatic primul volum de versuri (dactilografiat). În toamna acestui an, 1974, la 24 de ani, am hotărât să părăsesc Bucureştiul (şi cenaclul „3,14”, devenit o corvoadă) şi am plecat „între străini” la Cluj, moment de cotitură, Doina Popa a ţinut cu orice preţ să mă însoţească. Am locuit împreună cu chirie în Dealul Rotund, n-am reuşit niciunul să ne găsim un loc de muncă, trăiam din expediente (culmea, până şi fratele Marian, elev la Bucureşti pe atunci, că tot l-am pomenit mai sus, ne trimitea ţigări şi mâncare „rece” în colete) şi aveam un cenaclu al nostru, „în doi”, intitulat „Dâmbul Rotund”, ne citeam zilnic producţiile literare, ne regularizam aşa scrisul, ne profesionalizam din mers, am definitivat şi un volum de proză scurtă în doi, n-a apărut niciodată (dar am publicat amândoi prozele scrise în cărţile noastre individuale, în alte contexte literare). Fiindcă a rămas gravidă (şi avortul era pe atunci o aventură penală), am hotărât să venim în mai 1975 la părinţii noştri, în Vrancea, la Adjud (ai mei) şi la Focşani (ai ei). În 24 iulie 1975 ne-am căsătorit la Adjud, în condiţii extrem de modeste (Doina era gravidă în luna a şaptea) şi în 25 iulie s-a născut fiul, Laurenţiu. Am plecat la drum împreună fără să avem nici măcar o lingură de lemn a noastră. Naşterea fiului m-a schimbat radical, am încetat brusc boema (tutun, băutură, femei), am devenit cel mai serios om din lume, am muncit întâi ziler pe unde am apucat (locuiam într-o cameră a apartamentului părinţilor Doinei la Focşani, apartament în care mai locuiau părinţii Doinei şi un frate bolnav al Doinei), am ocupat apoi prin concurs un post de pedagog, şi „m-am adunat de pe drumuri” şi la masa de scris. Am obţinut o locuinţă cu chirie de la stat (fără să obţinem şi butelie de aragaz; trebuia să fii membru PCR să o obţii şi nici eu, nici Doina nu eram) şi am intrat pe o cărare numai a noastră… Ciudat destin a avut şi Doina – după ce toată copilăria a fost terorizată de sărăcie şi frică (tatăl ei a făcut puşcărie politică), la maturitate a suferit din cauza urmăririi mele de către Securitate (e o poveste lungă, nu insist, în 1987 am fost la un pas de divorţ, Securitatea făcând totul în acest sens, să mă izoleze; în 1989, în 13 octombrie, când am semnat Apelul împotriva realegerii lui N. Ceauşescu la al XIV-lea Congres al PCR, le-am cerut scuze soţiei şi fiului că vor avea „dosar” şi că eu voi fi arestat; venirea neaşteptată a Revoluţiei m-a salvat). Altfel, în anul 2000 am avut nunta de argint, la Mănăstirea Neamţ, naş fiindu-ne Adrian Alui Gheorghe şi Carolina lui… Mai departe nu vă spun povestea – că din 2002 sunt tot într-o criză de viaţă personală.

***

Am primit un e-mail care face o îndreptare la pagina mea de jurnal online de acum două zile. Vă rog să faceţi corectura, am fost invitat la lansarea cărţii mele „Pe prag (Vale-Deal)” la Drăgăşani-Vâlcea, nu la Drăgăneşti-Olt, cum am scris. Sunt vinovat că n-am fost atent, necunoscând niciuna din aceste localităţi cu denumiri asemănătoare, orientat după oraşul Slatina (Drăgăşani e la nord de Slatina, Drăgăneşti e la sud). Îi mulţumesc iar profesorului şi istoricului literar Emil Istocescu pentru atenţionarea pe e-mail: Am trait doua sentimente contradictorii in numai 24 de ore, zilele trecute:

– unul de bucurie ca am prilejul de a cunoaste pe bataiosul ‘rebel’ al anului 1989 ( si nu numai!), un alt soi de Gorki balcanic sau Panait Istrati ;

– si altul: dezamagirea ca s-a anulat intalnirea programata pentru 2 dec. 2010 la – atentie –Scoala de jandarmi din DRAGASANI, jud. Valcea, nu la Draganestii de Olt ai stimabilului Caius Dragomir.

Poate veniti alta data. Va pregatisem si o monografie proaspata despre viata si opera lui Gib. Mihaescu, fiu al acestei urbe. Dar… ceata, poleiul, frigul… sunt de vina

Poate altadata, pentru ca, pe langa jandarmi mai sunt si alti degustatori de literatura

Sa auzim de bine, Emil Istocescu

Trebuie să subliniez: Caius Traian Dragomir a copilărit la bunicii lui de la Drăgăşani-Vâlcea, nu de la Drăgăneşti-Olt, cum am scris pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/12/lansari-de-carte-pe-care-le-am-ratat-una-organizata-de-ofiterul-lidia-obeada-alta-a-poetului-george-virgil-stoenescu/

Profesorului Emil Istocescu i-a apărut o monografie completă „Gib I. Mihăescu” (Editura Silviana, Râmnicu-Vâlcea, 2010), despre ea pomeneşte în e-mail. Citesc tot pe Internet: Emil Istocescu e un exeget al autorului romanului „Donna Alba”, a adus noi contribuţii la interpretarea, dar mai ales la descoperirea unor manuscrise ale lui Gib I. Mihăescu, scriitorul şi publicistul care „în primăvara anului 1920, când, neconvenindu-le (lui, şi lui Cezar Petrescu) linia gazetei (Ţara nouă), părăsesc Bucureştii şi pleacă la Cluj” – unde au pus bazele revistei Gândirea”. Emil Istocescu a scos şi două cărţi despre Marin Sorescu, „La Lilieci. Exegeză. Deschidere hermeneutică” (în colaborare cu Teodora Albu) şi „Marin Sorescu – în scrisori” (în colaborare cu fratele poetului, George Sorescu).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
11 comments

11 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. La mulți ani, Doina! Să fii iubită şi fericită!
    Să treceți cu bine prin toate, tu, Laurenţiu şi Lis!

  2. La multi distinsei Doamne, cu sănătate, bucurii şi cărţi cât mai frumoase!
    Draga LIS, când ai o asemenea Doamnă în apropierea ta, trebuie să mulţumeşti Proniei cereşti.
    Nu ştiam că aţi locuit în Dâmbul Rotund(numele cartierului pare desprins dintr-un poem de LIS) – un amănunt biografic ce trebuie reţinut de actualii sau viitorii tăi exegeţi.

  3. Ani mulţi şi fericiţi distinsei doamne Doina Popa, precum şi celor dragi !
    Bunul Dumnezeu să vă dea putere pentru a scrie cărţi multe şi îndrăgite de cetitori.

  4. This domain seems to recieve a good ammount of visitors. How do you get traffic to it? It gives a nice unique twist on things. I guess having something real or substantial to post about is the most important factor.

  5. Astă “veche placă” vi se potriveşte-mănuşă: Tragic, dar exemplar destin în pereche!
    Viaţa, pe toate le-aşează-n făgaş pe măsură…
    La cât mai mulţi rodnici ani, dimpreună!

    PS: Nu recuz o iotă, din ce-am spovedit, despre “naş”.
    Radu, intrat de-odată cu mine în bibliobostanecă, mi l-aş fi vrut ca un frate mai mic. N-a fost să fie!… N. Contra