Iarna de tip mediteranean la noi a scos lumea în stradă să protesteze (anul acesta ca-n decembrie-ianuarie 1989-1990). Boc, dușmanul lui Băsescu. Unu și cu unu

Joi, 26 ianuarie 2012. Minus 8 grade la București, viscolul a făcut (și mai face) ravagii în sud-estul țării, la câmpie. Eu am copilărit spre câmpie, la Adjud (deși m-am născut spre munte, lângă Piatra Neamț) și nu mă impresionează troienele, am înotat în ele (până în clasa a VI-a veneam de la Cantonul 248, halta CFR Adjudu Vechi, canton izolat în câmpie, trei kilometri până la școala din comuna Adjudu Vechi și mă întorceam alți trei kilometri; troienele erau cât casa în copilăria mea și lupii bântuiau locurile; veneam singur, erau doi kilometri în afara satului până la Cantonul 248, numai în câmp deschis; sunt convins că și aceste drumuri zilnice de iarnă m-au întărit moral, în timp; cel mai tare mă temeam de lupi, auzind că te atacă în haită, luam cu mine o bâtă cu un capăt ascuțit să mă apăr, pe care o ascundeam înainte să intru în sat și la întoarcerea la Canton, înainte să intru acasă). Azi mă gândesc la coșmarul șoferilor care au în fața ochilor zăpadă viscolită și nu mai știu pe unde e drumul european, intrând în șanț (sau, dacă au noroc și nu e șanț, direct pe arătură). E neverosimil să poți să reziști zi și noapte într-o mașină înzăpezită (în speranța că ai rezervorul de combustibil plin și o pătură să te învelești, plus rezerve de apă și mâncare), în mijlocul unei câmpii, să n-ai idee unde te afli și să nu îndrăznești să pleci pe jos, pe viscol, fiindcă nu știi care e direcția spre prima localitate, nici înainte, nici înapoi, drumul pierind sub zăpadă… Am observat, cu trecerea anilor, că zăpada nu mă mai bucură, pentru mine era un spectacol când ningea cu fulgi mari (descopeream „inefabilul”, un cuvânt compromis, de nedescris, dat uitării), îmi tresărea inima. Acum iarna înseamnă retragere în propria-ți carapace, frig, zloată, zile scurte neguroase, încălțăminte în care-ți intră apa, gaz metan și curent electric scumpit (scumpire a întreținerii locuinței, în general), nemotivare să ieși din localitate (să tremuri, oriunde te-ai duce). Curios, iarna asta a fost de tip mediteranean la București, până ieri am încălțat pantofi de vară. Ar trebui să observ că nu întâmplător au avut loc protestele de stradă din 13 ianuarie până azi, în fiecare zi (și în această zi de joi, a 14-a, deși a fost viscol și au fost minus 7 grade; protestatarii sunt nemaipomeniți), în această iarnă. S-au repetat, dacă vreți, ieșirile protestatare din stradă din decembrie-ianuarie 1989-1990 (care aveau să se transforme într-o revoluție), când tot așa, am avut parte de o iarnă mediteraneană. E un secret social la noi, iarna mai caldă, de tip mediteranean, scoate lumea în stradă? În ianuarie 2012 protestatarii nu țin cont de „stricarea radicală a vremii”, și-și păstrează doleanțele (demisia lui Băsescu, demisia guvernului, alegeri anticipate). Iar opoziția parlamentară unită, USL, e în plină derută – vrea să-și acompanieze protestul cu cel al protestatarilor din stradă (de la 1 februarie începe sesiunea ordinară a Parlamentului) și nu știe cum. Unii ar vrea să demisioneze (gest necugetat, fiindcă exact asta își dorește puterea, să rămână singură în Parlament, având majoritate asigurată și cvorum; ar fi în stare să voteze și modificări ale Constituției, nu numai să treacă legi ale austerității după bunul plac), alții ar vrea să intre în grevă parlamentară – să vină în Parlament și să nu facă nimic (bineînțeles, vor renunța la salariu; astfel, Boc va anunța că se fac mari economii cu salariile celor intrați în grevă la bugetul statului). Pe de altă parte, opoziția unită se tot roagă de parlamentarii puterii să-și dea și ei demisia din Parlament, să se semneze un protocol comun putere-opoziție pentru instalarea unui guvern de tehnocrați la Palatul Victoria (în genul celui din Italia, de exemplu, de succes azi), care să organizeze alegeri anticipate… Personal, ajungând la acest punct, am mari îndoieli că li se va face astfel pe plac protestatarilor din stradă. Mă tem că Băsescu va face pe plac protestatarilor în stilul lui: va cere demisia lui Emil Boc (las la o parte faptul că ar putea să aibă surpriza să fie refuzat de Emil Boc) și va numi un guvern de tehnocrați, în genul celui din 2009 (când a fost numit premier „bancherul” Lucian Croitoru), care să organizeze la termen alegerile locale (în iunie) și parlamentare (în noiembrie). Pot să pun pariu că un asemenea guvern de tehnocrați numit de Băsescu va face exclusiv jocul coaliției actuale de la guvernare – un asemenea guvern de tehnocrați numit în februarie va lăsa timp de respiro pentru partidele compromise la guvernare (PDL-UDMR-UNPR), mizându-se pe mintea scurtă a românului. Pur și simplu dacă Băsescu va numi (și va trece de Parlament) un guvern de tehnocrați, din februarie până la alegeri românii vor uita de necazurile avute sub Guvernul Boc și-i va înjura pe cei din guvernul tehnocrat (guvern de sacrificiu; după noile alegeri va apăra un guvern politic)… Mă tem că opoziția unită, USL, va cădea în cursa întinsă de Băsescu cu acest guvern de tehnocrați, pe care insistă (de acest guvern de tehnocrați având să profite numai puterea actuală; practic, guvernul de tehnocrați va spăla păcatele Guvernului Boc). Așa cum atrăgeam și ieri atenția, opoziția unită e într-o mare încurcătură. Actuala putere va face și pe dracul să închidă gura Pieței Universității (devenită o Agora) și să rămână pe poziții. Ar fi de comentat acum (după cuvântarea de aseară) că Băsescu se îndepărtează de PDL (partidul lui de suflet) și că-și face alt partid, concurent PDL, cu care să câștige alegerile parlamentare (un partid prezidențial, după modelul rus sau francez). Dacă e adevărat, înseamnă că Boc, liderul PDL, îi devine dușman de moarte și că nu e exclus să nu mai poată să pună bază de aici înainte pe Boc. Din alt punct de vedere, e posibil ca Băsescu să se pregătească deja să găsească un model de coabitare cu noua putere care va apărea după alegerile locale și parlamentare, adică să se despartă definitiv de PDL și să se pună bine cu actuala opoziție, USL, să găsească formule de compromis. Băsescu continuă să se bage singur în seamă. Dacă ar fi un președinte deștept, și-ar da demisia, să provoace alegeri anticipate prezidențiale și să stingă protestele. Sau, dacă nu e deștept, ci viclean, ar trebui să stea în banca lui, să nu mai fie un președinte-jucător și premier în același timp, incompetent și iresponsabil, să țină cont de realitățile României de azi și să nu mai iasă în față, să se facă de râs – ar deveni un președinte de țară de protocol și atât, așa cum a fost sub guvernarea liberalului Tăriceanu.

***

Vă invit să citiți un articol în același sens semnat de criticul, eseistul și istoricul literar Călin Radu Cristea (pe care eu l-am tot repezit aici pe când conducea MNLR, în 2009, și acaparase abuziv o revistă literară particulară, intitulată Euromuseum; revistă care a dispărut, din păcate, din lipsă de finanțare). Articol însoțit de o fotografie a „pretorienilor agresivi de gardă la preşedintele Băsescu” (cum le spune Călin Radu Cristea), făcută cunoscută de Radu Humor unui pupător în părțile dorsale ale lui Băsescu la comentariile de ieri, de aici. Radu Călin Cristea (n. 1955, Ineu) a fost ziarist, colaborator, ulterior și redactor la programul Actualitatea Românească la Radio Europa Liberă (1990-2002).

Unu şi cu unu fac zero?

Pretorienii agresivi de gardă la preşedintele Băsescu, elitele fidele aceluiaşi, dar parţial camuflate de discursuri în doi peri, în fine, hominizii neanderthalieni din presă se năpustesc, adeseori paralel cu subiectul tratat, asupra liderilor Opoziţiei Crin Antonescu şi Victor Ponta.

Pare să fie un ritual taumaturgic: sus-numiţii simt că practică scrisul protejat doar după alungarea celor două duhuri rele. În balanţă cu Traian Băsescu, Antonescu şi Ponta întruchipează alternativa îngrozitoare, aşa că peste ei sunt prăvălite abominabile calificative dotate cu un unic fir director: dacă ţara va intra pe mâinile acestui tandem, românii se pot pregăti de apocalipsă. Am avut şi am destule îngândurări legate de diverse episoade ale acţiunii politice întreprinse de vârfurile USL.

Socotesc şi acum că, în special în scenariile articulate în ultimele zile, Antonescu şi Ponta mizează pe prea multe imponderale. Pe de altă parte, intrând şi eu, precum curtenii de la Cotroceni, în jocul paralelismelor Băsescu vs. Antonescu & Ponta, mă întreb ce anume îl propulsează pe şeful statului ca astru salutar pe cerul naţiunii şi, în acelaşi timp, îi împinge pe capii Opoziţiei spre periferiile regnului animal? Au colaborat Antonescu şi Ponta cu Securitatea, aşa cum a făcut Băsescu? Nu. Au declarat Antonescu şi Ponta, ca Băsescu, că „dacă N. Ceauşescu stătea numai zece ani era un mare preşedinte în istoria românilor”? Nu. Au fost Antonescu şi Ponta nişte îmbogăţiţi ai comunismului de unde Băsescu a ieşit, conform propriei declaraţii, cu conturile burduşite cu 83.000 de dolari? Nu. Au făcut Antonescu şi Ponta, la fel ca Băsescu, bişniţă cu blugi şi ţigări? Nu. Au fost implicaţi Antonescu şi Ponta în „Dosarul Flota” unde doar prin protecţia şefimii PNA şi, apoi, a DNA, a fost amânată trimiterea în instanţă a lui Băsescu pentru abuz în serviciu, fals intelectual, bancrută frauduloasă, spălare de bani, delapidare etc.? Nu. Au fost asociate numele lui Antonescu şi Ponta cu vreo şmecherie imobiliară de pus faţă în faţă cu afacerile dubioase desfăşurate în acelaşi domeniu de Băsescu? Nu. Şi atunci? Cine s-a remarcat de-a lungul carierei publice şi politice prin tot soiul de pacte ticăloase şi de nemernice piraterii? Antonescu şi Ponta sau Băsescu? Alternativa la Băsescu şi la democraţia de faţadă a regimului său autoritarist nu numai că există, dar se şi impune. Cu atât mai mult cu cât retorica preşedintelui la evenimentele în curs scoate la rampă doar acelaşi actoraş belicos şi plin de ifose.

Radu Călin Cristea este analist politic şi scrie pentru ”Adevărul”

PS. Dacă nu-i recunoașteți în fotografia intitulată „Intelectualiada lui Băsescu” (sau care ar putea fi numită poza de familie a „pretorienilor agresivi de gardă la preşedintele Băsescu”, cum le spune Călin Radu Cristea; dați click pe fotografie să o măriți), de la stânga la dreapta: Andreea Pora, Cristian Preda, Vladimir Tismăneanu, Teodor Baconschi, Mircea Cărtărescu, H.R. Patapievici, Traian Ungureanu, Sever Cotoi-Voinescu.