0
6 comments

Vineri, 24 iunie 2011. Mă întorc la înălţimi (să fie drept pildă, poate mai interesează vreun drumeţ), la preumblarea mea pe Munţii Bucegi, în căutare de cai verzi pe pereţi – de încărcare directă de la sursa de energie universală. Ştiţi, am plecat la drum în iulie 2006 cu câteva file xeroxate dintr-o carte a unui maestru Reiki (practica Reiki, a „luminii albe”, a fost însuşită până la un punct de Doina Popa; când i s-a atras atenţia că e împotriva preceptelor ortodoxe, a abandonat-o). Am fost luat drept călăuză, să descopăr intuitiv cele cinci puncte energetice propuse de Dumitru Hristenko-„maestrul”. Am descoperit patru (Peştera Ialomicioarei-Ursoaică, Grota lui Zalmoxis, Patul Cosmic şi Sfinx), o căutam pe a cincea, care se tot ascundea. Episodul 30 (pe 30 mai 2011 am publicat aici episodul 29):

În drum spre Vârful Omu, pe platoul Bucegilor, aşadar. Cu Doina Popa, practicantă a „luminii albe, Reiki”, năzuroasă, rămasă mereu în urma mea, obosită psihic (deşi ar trebui să se simtă în al nouălea cer aici). După ce am întârziat azi, 27 august, la sursele de încărcare energetică de la Patul Cosmic (aflat pe undeva la jumătatea traseului dintre Peştera Ialomicioarei şi Babele) şi de la Sfinx (la Sfinx, Doina a devenit nervoasă, nesuferită; motiv să bănuiesc o incompatibilitate a metodei de încărcare energetică prin metoda Reiki cu acest loc; sau aici e un loc încărcat cu energie negativă). Mergem în căutarea punctului de maximă încărcare de la sursa de energie universală, aflat undeva în preajma Vârfului Omu. Am hotărât-o cu greu pe soţie să ajungem tot azi şi la Vârful Omu. Am redeschis cele câteva file xerografiate de Doina după o carte semnată de „maestrul Reiki” Dumitru Hristenko (datorită acestor file suntem de câteva zile pe munte, într-o adevărată nouă iniţiere, descoperind comori invizibile, surse de încărcare energetică de la univers): „Vom continua drumul spre Vârful Omu, dar nu vom ajunge până la el. După ce vom depăşi Mecetul turcesc, când poteca trece pe versantul estic, pe partea stângă a muntelui, vom vedea că înaintează spre Omu, ocolind prin stânga, o culme cu două vârfuri (Yin şi Yang) pe care localnicii îl numesc Muntele Ocolit, pentru că turmele de oi îl ocolesc totdeauna, dar care în unele hărţi mai vechi apare sub denumirea de Bucura. Pe vremea dacilor acest munte se chema Kogaion”. Mă doare capul. Kogaion era în dreptul Sfinxului, în concepţia altora, acum e mutat de Dumitru Hristenko la Muntele Ocolit, la 2.500 de metri (Muntele Ocolit e impresionant din toate punctele de vedere, dacă îl admiri de pe traseul turistic de vară, pur şi simplu te striveşte; las la o parte faptul că e plin de basoreliefuri naturale, poţi ghici siluete de animale; interesant, de la poalele lui, sau de la Vârful Omu, am constatat că Muntele Ocolit are forma unui clopot colosal şi mi-a amintit de clopotul de pe Ceahlău, anume Vârful Toaca; nu întâmplător sunt numiţi ambii munţi sfinţi, „stâlpi ai cerului” şi sunt consideraţi surse de încărcare energetică „de la univers”). Probabil că tot platoul Bucegilor are legătură cu Kogaion. Platou muntos comparabil cu Platoul Marcahuasi (din Peru, aflat însă la o altitudine cu 1.100 de metri mai mare, la 3.600 de metri, în Anzi, declarat „Monument al Umanităţii” – aici cercetătorii s-au străduit să descifreze în piatră mesajele ale civilizaţiilor „de dinainte de Potop”, fiind descoperite 22 de „vortexuri energetice” (oamenii de ştiinţă, altfel pesimişti, au vrut să demonstreze şi aici că nu e la mijloc decât o „vindecare prin autosugestie”; au făcut o serie de măsurători energetice în punctele-cheie ale geografiei sacre indicate de vindecători peruani, şamani locali, şi spre uimirea lor au identificat doar pe Platoul Marcahuasi din Peru 22 de vortexuri energetice pe care, datorită aspectului lor, le-au numit cruci, formate din trei tipuri diferite de energie – de curiozitate, citez din Melania Papadache, Formula As: „Trei vortexuri din primul tip de energie, cea mai puternică, se manifestă într-o zonă abruptă, ce permite un acces limitat spre platou, şi unde ajunge puţină lume. Al doilea tip energetic formează şapte cruci, şi se manifestă numai în anumite zile ale săptămânii, între anumite ore. Iar al treilea tip formează 12 cruci energetice, manifestările lor depinzând de fazele lunii. Toate aceste intersecţii energetice sunt sesizabile şi vizual… Vindecătorii le cunoşteau manifestările din tradiţii orale, pe care breasla le transmite din generaţie în generaţie, de mii de ani”Aşadar, de reţinut: sursele de energie universală nu se manifestă continuu în Peru, în toate cele 22 de cruci energetice descoperite, ele sunt diferite şi depind şi de fazele lunii! Mare păcat că în România nu se fac asemenea cercetări specifice ştiinţifice repetate şi că nu crede nimeni, de fapt (nici fizicieni, nici istorici, nici teologi) într-o civilizaţie antideluviană pe platoul Bucegi (deşi e la mintea cocoşului că ea a existat oricum şi pe aceste frumoase meleaguri), „cu punctele sale geografice sacre, având puteri miraculoase, cu altarele ciclopice şi cu chipurile de zei sculptate pe rocile masivelor muntoase, cu necropole de uriaşi, acei strămoşi îndepărtaţi pomeniţi de toate miturile lumii şi de cărţile sfinte”! Oricum, este de neînţeles de ce Platoul Bucegilor nu devine şi el un „Monument al Umanităţii”, în condiţiile în care „cuvântul-mantră OM” (cu impact spiritual universal) e regăsit în Vârful Omu, şi e străjuit de Sfinx, culmea, plin şi el de cruci energetice! Numai imaginaţie să ai…

***

De la munte la mare, din România în Grecia. Public noua scrisoare primită de la Tudor Cicu:

Scrisori din strainatate

3

Motto: „Tu, nihil invita dices faciesve Minerva”   

De la o vreme incoace, toti alergam spre lada cu  amintiri, sperand ca printre lucrurile vechi, poate vom gasi cate ceva care sa ne reprezinte si sa ne alunge semnele tristetii. Poate de aceea ne lasam casa, gradina, pasarile obisnuite si incepem sa cutreieram paminturi straine. Suntem o tara intinsa si un popor numeros. La noi numai ce scoti capul pe fereastra si esti in strada. Aici casele, strazile, oamenii, sunt tot mai rari si campurile lor nu au verdeata si culoarea pestrita a florilor pe care o au dealurile noastre pline de faneata. Case cat mai cochete insa, zaresc acolo unde se iveste cate o localitate, mai toate cu cate un nivel sau doua, cu o arhitectura simpla, neincarcata ca la noi, dar care le si scoate in evidenta. Si mai toate au platforme de captare a energiei solare cu bazine de apa pe acoperis. Fiindca pana acum n-am vazut nori de ploaie pe cer (dar sa mai si ploua din senin ca pe la noi?), taranii ogoarelor isi iriga culturile prin aspersare. Rar insa cate un taran cu sapa pe camp, cum am vazut pe la noi. Nu ma prea impac insa cu ideea de “traffic”, adica circulatia pe strazi. In orase se circula aglomerat, fiecare dupa legea lui parca, iar pe autostrazi (cele mai multe cu trei benzi), se circula lejer. In Salonic, de exemplu, mi-a fost dat sa observ o prima “ciudatenie” (pentru noi, pentru ei probabil nu, cu siguranta nu!): faleza care margineste marea (in lungime de cca. 2 km), nu are parapeti metalici ca faleza de la Cazinoul din Constanta (spre exemplu); are insa o banda lata de circa 2 metri pavata cu scandura, care sa permita circulatia cetatenilor orasului iesiti la plimbare. Alaturat se afla o pista pentru biciclisti si doua benzi, una la ducere si una la intoarcere, pentru cei care fac sport. Si am vazut destui cetateni, cam de toate varstele! In pas alergator, la pas vioi, in echipament sportiv sau echipament cat mai lejer, inhaland aerul sarat al marii si binefacator organismului in general. Strazile din Salonic sunt strajuite cu portocali cam de marimea unui prun tanar la noi. Toti erau cu portocale coapte in ei. Strajuiau aleile, precum castanii din Buzau pe bulevardul care duce la Crang. Statui cu generali, arheologi, oameni de cultura, figuri din oastea mercenara a lui Alexandru cel Mare, pretutindeni. Elada veche imi transmite informatii aici, prin statuile si ruinele vechilor cetati. N-am vazut inca plantatiile de maslini, care sa-mi aminteasca de nimfa Dafne, copila raului Peneu, incantatoarea Dafne, mult cantata de LIS in poemele sale. Sora ei geamana, cantoniereasa din poezia lui LIS, cea care fugea din fata zeului pamantean la Adjudul vechi, imi reamintea de nimfa Dafne fugarita de Apolo, zeul care incerca sa o ademeneasca. Apolo, cel cu pletele lungi pana in pamant a ajuns-o in cele din urma, dar Dafne spune legenda, se prefacuse intr-un copac de maslin cu scoarta aspra si frunzele ca de laur, din care grecii si-au facut cununi ca semn de cinste pentru invingatorii in lupte. Nu stiu insa unde se afla fantana unde s-a azvarlit Castalia, fiica regelui din Delfi (ca-n povestirea lui LIS, tinara profesoara abia venita la tara, acea povestire scrisa direct pe blog, comentata si urmarita cu sufletul la gura de mine si Andreea); stiu insa ca poetii de vor vrea sa scrie stihuri maiastre vor trebui sa se adape mai intai de aici, si-apoi sa puna mana pe pana ca sa dea glas inimii tacute. Hesiod, pare-mi-se, recomanda calatorului ajuns pe malul unui rau, sau la vreo cismea curgatoare, sa-si spele mai intai mainile, sa se purifice, altfel riscand sa-si atraga mania zeilor. Nu mania pe zei! Si mai ales pe Atena – spunea Vergiliu in Eneida, cartea pe care am citit-o la nici 14 ani, dar care, ca si Ovidiu descoperit mai tarziu, pe la 18 ani cind mi l-am facut singur cadou de majorat, m-a indreptat catre Homer, orbul intelept nascut la Chios, dar ale carui cantece au fost ascultate si tiparite in slova, mai intai, in cetatea Atena, unde se afla si templul zeilor ridicat de oameni. Cand voi ajunge in Atena ma voi interesa. Suntem aici la Paralia Katerini, dominati mai mult de Apolo, zeul ce era comparat cu lumina ce tasneste din astrul sclipitor al zilei, decat de frumoasa Artemis despre care se spune ca este lumina palida a noptii si spre care tanjesc poetii. As vrea sa fiu de partea poetilor care tind sa cante mai curand astrul noptii si sa regrete fiecare despartire de momentele daruite oamenilor de astrul sclipitor al zilei. Azi de pe plaja din Paralia Katerini, am zarit mult mai luminosi muntii Olimpului, eliberati magnific dintre ceturi si nori si imi confirma ca mai deunazi m-am inselat cu privire la albul crestelor pe care le-am confundat cu albul zapezilor. Nu-s decat potecile insirate si batatorite pana sus spre varfurile semete. Foile pe care scriu se zbat pe genunchi. Vantul insa, desi bate azi cu putere, nu spulbera nisipul ca pe la noi, si nici nu imping valuri dinspre larg inspre tarm. Nici pescarusi care sa-ti tipe in cap ca pe la noi nu zaresc. Marea Egee e linistita, cum spune si poetul acestor meleaguri: „Si Grecia/ acum, ca o luna de var, indepartata, / lumineaza – slab – in spatiul memoriei” (Nikiforos Vrettakos).         

 20.06.2011

Tudor Cicu

PS. Public patru poze făcute de mine în Munţii Bucegi, pe traseul spre Vârful Omu. Ultima poză e trimisă de Tudor Cicu din vacanţa în Grecia…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
6 comments

6 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. “…într-o civilizaţie antideluviană pe …”

    Dom’ Stoiciu, explicaţi-mi, vă rog, ce-nseamnă “deluviu”, că “anti” mai ştiu.

  2. Nu toţi scriu ca … pe apă (comme l’eau – vorba Coanei Miluţă ot Bîrzoi). Dl MR, trezit bine, după ce-a dormit bine, fiindcă s-a culcat devreme, cu mult timp înainte ca dl LIS să purceadă a redactare, a servit la cafea şi-o miezanoptică greşală.
    Alţii, cică treji, săvârşesc orori cu toptanul, da’nu-i trage-n ţeapă mineni. Sunt mulţămiţi (nimenii), dacă au înţeles ceva.
    Cuali
    pardon: Culai, care (vă) reaminteşte să percepeţi preceptul cu lapidarea, întîi de…

  3. Iacă, na parascovenie!… Desigur, că “mineni” trebuia să fie nimeni.
    Da’nu-i nimic: cine voia să priceapă, a priceput. Cine nu, lapideze (măcar) bine!
    A. Uto Trasunţeapă.

  4. Ce are dom’ Culai, cu dv., dle. Stoiciu, de vrea să nu credeţi că într-adevăr v-a tropăit un cal verde, fiindcă taman iureşul lui ne tulbură cursul scrierii? Rostul toiagului e să ne facă drum, nu să ne poticnească.

  5. D-lui, MR: Nu răspund, dar am cuvinte…
    Prefer să citesc, mai mult folosesc.

    Mai ales, de la Dl. Cicu, de invidiatul călător.

  6. Dom’ Culai,
    dacă acceptaţi că abaterile expresiei sunt provocate mai puţin de ignoranţă – cum nici nu poate fi vorba în cazul dlui. LIS -, cât, pentru un hipersensibil, de o perturbare, prin zvâcnirea de ansă a ortografiei….