Începutul lunii aprilie – începutul lunii mai: se vor produce foarte multe mutări, zice Urania. Războiul mondial şi Globa

7 min


Miercuri, 30 martie 2011. Întorc foaia – pe credincioşi îi las cu comentariile avizate ale lui Octavian Mihăescu de ieri (adăugate celor de duminică; el şi-a părăsit trupul în câteva rânduri, s-a externalizat, are idee a ceea ce înseamnă lumea cealaltă şi extratereştrii-draci). Azi fac referire la astrologie (incompatibilă cu ortodoxia, în orice caz; deşi n-am cum să uit că pe plafonul intrării în biserica Mănăstirii Comana sunt desenate zodiile; n-am reuşit să aflu de ce; aici au fost readuşi călugări în 1992; mănăstirea a fost desfiinţată de Al. I. Cuza; vorbeam de incompatibilitatea astrologiei cu ortodoxia – nu şi pentru un scriitor). Ar trebui să trag un semnal de alarmă? Cunoscuta Urania (Simona Vărzaru) atrage atenţia că mâine-poimâine avem iar o problemă gravă astrală: şase „planete” s-au „acumulat” deja în semnul Berbecului războinic şi că pe 2 aprilie intră pe fir şi Luna Neagră: «Prin acumularea de şase planete în semnul Berbecului şi prin adăugarea influxurilor Lunii negre în acelaşi semn zodiacal, se poate vorbi de şapte posturi astrale care dau o greutate specifică atât zodiei, cât şi tranzitului, pe care îl vom suporta cu toţii»… Am încurcat-o? Fosta „acumulare” de şapte „posturi” s-a lăsat cu dezastrul din Japonia şi „revoluţiile din lumea arabă”… Continuă Urania: «este un moment care se întâlneşte în istoria existenţei noastre terestre de destul de puţine ori. Au mai fost de câteva ori acumulări de planete pe semnul Berbecului, dar nu în această formulă şi nu chiar la nişte grade ce dau o valoare karmică deosebită întregului context… În ziua de 30 martie (adică azi) Mercur intră în mişcare aparent retrogradă şi nu mai este favorabil comunicării interumane. Este o poziţie proastă pentru acumulare de cunoştinţe, transmitere de informaţie sau clarificare a gândurilor. Totul stă sub semnul confuziei, a erorii, a încurcăturii şi a greşelilor»… Ce s-a întâmplat azi, 30 martie? Imaginaţi-vă, azi s-au întrunit cei din NATO, lideri de state, şi nu s-au înţeles ce pas să facă mai departe, „aliaţii” (Franţa-Marea Britanie-SUA, care au bombardat până azi Libia lui Gaddafi) vor să-i alimenteze cu arme pe insurgenţii libieni, dar nu sunt de acord celelalte state membre. Mai departe, atenţie: «Marte se alătură unei palete largi de vibraţii pe care le trimit dinspre Berbec, Uranus, Lună, Soare, Jupiter, Mercur şi Lună neagră. Astfel că, odată cu după-amiaza zilei de 2 aprilie începe să se materializeze una dintre cele mai speciale perioade pe care o anticipam ca fiind o încercare a acestui an şi, în ansamblu, o încercare pentru noi toţi, indiferent de zodie. Ne este uşor să străbatem de acum încolo până la începutul zilei de 6 aprilie un răstimp atât de special, şase planete în Berbec, la care se adaugă influxurile Lunii negre, care, vă reamintesc, nu este un corp ceresc cu materialitate, este un loc fictiv, dar cu o importanţă pe care noi am văzut-o de-a lungul timpului că nu este deloc de neglijat. Prin urmare, această combinaţie care se întâlneşte rareori de-a lungul istoriei şi care nu poate fi regăsită în aceleaşi componente şi la aceleaşi grade de 200 de ani deloc, este una dintre cele mai importante etape care ne permit nouă o radiografiere a propriei persoane, a corpului fizic, a personalităţii şi a inserţiei noastre în lume, viaţă, societate şi familie. Este un test pe care-l trecem, fie că suntem, fie că nu suntem conştienţi cu toţii»… Ne aşteaptă o nouă încercare rar întâlnită în istorie, un nou test. Adică? Se declanşează săptămâna viitoare al treilea război mondial? Nu, a declarat o celebritate profetică de origine rusă: Pavel Globa. Al treilea război mondial va izbucni în… 2014, «in timpul Jocurilor Olimpice de Iarna de la Soci, din Rusia, sau la cinci zile dupa incheierea lor. El a facut aceste afirmatii in timpul unei conferinte a astrologilor, samanilor si parapsihologilor, care a avut loc la Moscova, noteaza Pravda». De ce în 2014? Să luăm bine seama: fiindcă vor fi trei eclipse in perioada iunie-iulie atunci. Trebuie nuanţat, citiţi mai jos…  «In total, in acest an, 2014, vor fi sase eclipse. „Un an asa catastrofal nu a mai fost de mai bine de 20 de ani, cand Uniunea Sovietica s-a prabusit”, a spus astrologul. El a mai precizat ca sfarsitul acestui an, 2011, va aduce o multime de probleme – pe 10 decembrie va izbucni un conflict armat in Balcani, iar in timpul decernarii premiilor Nobel pentru Pace va avea loc un atac terorist. Potrivit lui Globa, 2011 poate fi comparat, din punct de vedere al datelor astrologice, cu 1939, anul in care a inceput al Doilea Razboi Mondial. Astrologul a mai precizat ca proteste vor izbucni si in Asia Centrala. El da vina pentru aceste evenimente pe „Luna Neagra”. „NATO a atacat Libia in ziua in care Luna Neagra se alinia cu Soarele. Luna Neagra s-a aliniat cu Uranus cand a avut loc cutremurul din Japonia”, a explicat Pavel Globa»… Aşadar: 1) evenimentele tragice au legătură directă cu Luna Neagră, când se aliniază cu „planetele” (vă amintesc, pe 9 aprilie va avea loc o asemenea aliniere; am insistat aici pe această dată în două rânduri) şi cu eclipsele. 2) Reţineţi, anul 2011 seamănă cu anul 1939, când a fost declanşat al doilea război mondial. E deja o observaţie esenţială, preludiul celui de-al treilea război mondial va avea loc în acest an, 2011 (după modelul celui de-al doilea război mondial, va începe un conflict armat pe plan local, în Balcani, în 2011 – la fel spunea şi vizionara Baba Vanga, că al treilea război mondial începe cu un război local; natural, va mai dura doi ani până ce conflictul armat se va generaliza, va intra în joc şi Asia Centrală şi va deveni mondial)… Ce spuneţi? Până una, alta, să reţinem atenţionările Uraniei pentru săptămâna viitoare, începând cu poimâine (şi toată luna aprilie): «Nimeni nu se poate sustrage influxurilor astrale, prin urmare se poate spune că influenţa conjugată a planetelor din zodia Berbecului reprezintă un test de fiabilitate. Vom vedea cu toţii cât suntem de rezistenţi trupeşte şi mental, psihic şi fizic… Uneori organismul se poate pune în grevă şi să nu mai răspundă deloc la niciun fel de comandă. De aceea, s-ar putea ca alimentaţia, somnul şi munca să fie profund tulburate. Tulburate vor rămâne până pe 6 aprilie începând cu ziua de 2 toate funcţiile, mentale, psihice, cerebrale, vasculare şi nervoase… Se poate spune însă că această încărcătură uriaşă are şi un impact colectiv, mondial sau universal… Nu se poate spune că este linişte pe Pământ, dimpotrivă, sunt foarte multe focare de luptă. Se duc tot felul de confruntări pe teren neutru sau pe terenul inamicului. De altfel, Berbecul şi patronează atacurile militare, gesturile de forţă, afirmarea voinţei cu orice preţ sau afirmarea voinţei şi mai ales a interesului cu arma în mână. Pentru că zodia Berbecului patronează şi capul, se poate anticipa că este o perioadă oarecum sângeroasă, violentă, care permite atacurile armate. Capetele sparte la propriu şi la figurat vor reprezenta emblema nefericită a acestei perioade… Ne putem aştepta şi la o serie de agresiuni care pot să reprezinte din punct de vedere militar o ipostază inedită, fie se abordează o tactică de luptă, fie iniţiativa este precipitată, fie o serie de măsuri militare sunt luate cu oarecare nerăbdare, cu o lipsă de chibzuinţă, cu o precipitare, ca şi cum timpul nu mai are răbdare, ei nu mai pot să aştepte şi nu mai ţin cont de niciun avertisment sau de nicio coordonată exterioară… Pe un astfel de context astral politicul este subordonat voinţei militare. Iar voinţa militară nu întotdeauna este pe placul puterii sau a unui regim care este la un moment dat instaurat într-un colţ de lume». Mai mult: «Totul stă sub semnul începutului. Până nu demult totul a stat sub semnul sfârşitului… Toate planetele vorbesc despre nou, nou, nou, despre altceva, altcumva… Trebuie să mai reţineţi că între începutul lunii aprilie şi începutul lunii mai se vor produce foarte multe mutări. Ele sunt responsabile pentru ceea ce se va petrece în următorii şapte ani, în următorul deceniu şi, în principal până în 2020. Acesta este un moment esenţial între 2 şi 6 aprilie», mai spune Urania. Vă rog să recitiţi: începutul lunii aprilie şi începutul lunii mai se vor produce foarte multe mutări, iar între 2 şi 6 aprilie e un moment esenţial. Ciudat e că nu se mai vorbeşte de posibilitatea producerii unui cutremur devastator de către acest „aspect astral” (şase „planete” aliniate cu Luna Neagră), ci de izbucnirea celui de-al treilea război mondial… Mărturisesc, mi-am amintit azi de avertismentul lui Gh. Mărmureanu-seismologul cu pericolul Mării Negre şi cu cutremurul care pleacă din Bulgaria (am scris aici şi despre el; puneţi numele lui Gh. Mărmureanu la „Căutare”; acest cutremur ar detona bomba hidrogenului de pe fundul mării şi a acidului sulfuric adunat) – ca un făcut, azi au fost înregistrate… 13 cutremure în sudul Bulgariei, în 13 ore (au avut loc exact acolo unde se temea că ar putea să aibă loc un mare cutremur Gh. Mărmureanu)! Nu pot decât să ne urăm să trecem cu bine şi de aceste temeri. Sper să nu mai avem parte de coincidenţe catastrofale, legate de „harta aştrilor”.

PS. Public fotografii realizate luni seara în clarobscurul Teatrului Odeon, unde s-au împărţit Premiile Observator cultural (la care maestrul Emil Brumaru a fost încununat pentru întreaga operă, un eveniment credibil; dacă ştiam că e premiat, mergeam şi eu la gală, să-l îmbrăţişez cordial; public aici o poză a sa luată de pe Agenţia de carte). Fotografii realizate de scriitorul Ion Lazu, trimise pe e-mail: Draga LIS, sunt poze făcute de la balcon II, cu neajunsurile de rigoare, simple „docomente”. Traducătoarele, Raluca Dună, Ion Mureşan, G. Adameşteanu şi Doina Uricariu. Devotat, Lazu


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nici io nu ma bag pe cetitori in stele, nu-i contrazic ptr ca le respect optiunea, de fapt nu io ci insusi Dumnezeu bag seama ca nu le da peste bot, le respecta credinta. Totusi, stelele, planetele, luna, soarele au si asta menire arata vremurile, semnele, o zice deslusit insusi Dumnezeu, faptul ca astrologi interpreteaza dupa urechile lor este treaba lor si-a celor ce le da crezare, iar de dai crezare ti se face dupa credinta ta, asa ca; de iei vreo scaltoafa peste ocarina pt a se brodi pe mine nu ma mira, io stiu ca ptr mine zodia mea nu are absolut nici o influeneta, chestia tot de credinta, dupa ea se fac si desfac multe. Pe plan mondial cu cât sunt mai multi cei ce da crezare cetitorilor in stele, exista sanse mari sa se produca acele dezastre si, asa ajungem dibui cauza incompatibilitati astrologiei cu crestinismul, nu doar ortodoxia ci si intreg crestinismul (ala santos, nu clona satanei), respinge aceste practici, stie el si de ce, ptr ca cu cât sunt mai multi ceii care nu cred ci il cred pe Dumnezeu, cu atât sunt si sansele mai mici a se împlini „profetile” astrologilor. Astrologi astia mai au si o codita de balaur-politic.. asa ca, de s-a hotarât de catre stabiliment incepe razbelul, apoi va incepe, dar înainte trebuie sa pregateasca pshiologic prostimea si cum o poate farda mai ghine decât prin profeti mincinosi ori si mai rau, inspirati de scârbosenia aia nevazuta, capcana in care cad si multi crestini, din pacate.

    In multe biserici exista mai multe semne (simboluri), ce nu au ce cauta pe acei pereti, catolcismul de mult este vârf de lance, calca pe urme si ortodoxia noastra mioritico-bolsevizata, care s-a facut de cacao inca odata, sa le fie rusine la toti aiai de se afla pe acele tronuri înalte. Va plati scump aceasta curvie, tradare a vocilor insuflate de Sfântul Duh. Cinste ortodoxiei grecesti, cinste grecilor, preotilor ce se afla permanent in fruntea poporului (vezi manifestatia din 27 Martie 2011). La români au lasat extrema dreapta sa compromita pâna si pe Pr Justin, asa ca inca odata rusine mai ales celor ce se bat cu caramida in pipet ca sunt crestini, si multi, tare multi mai sunt prin România, initiati stiu la ce ma refer. Asa ca nu trebuie sa ne mai mire de vedem puse semnele dracilor pe zidurile bisericilor, in absolut toate confesiunile vedem astfel de semne, dar este bine ca este asa ptr ca macar stim unde sa intram si unde sa NU intram.

    Din fericire pe lânga astrologi exista astronomi ca sa aibe cine -i lua mai serios in derâdere, ca pe noii crestini nu ne mai ia nimeni in seama. In definitiv atât crestinismul cât si astrologia se afla pe aleia credintei, rezultatul este identic conform credintei fiecaruia, cea ce confirma spusele lui Hristos, legea pusa de El, „faca-se dupa credinta ta” Aceste spuse lasate de Hristos sunt foarte interesante. Releva o gravitate extrema, anume;

    Daca ai optat pentru o credinta demonica atunci ai parte de rezultatul ce il lasa aceste forte. Hristos nu obliga pe nimeni sa abdice de la convingerile sale, El doar avertizeaza asupra pericolelor, optiunea este a fiecarui om care a avut ocazia auzi si de Hristos, mai ales cei botezati, astia sa fie siguri de un aspect; curvesc rau de tot, nu merge si cu Dumnezeu si cu balii. Vom vedea la sfârsit care pe care… pâna una alta vedem ca fiecaruia se face dupa credinta lui. Daca cetitorul in stele îti zice ca-o bulesti, o bulesti, dar daca îti zice ca câstigi la lotto, ai noroc in dragoste, cariera vedem ca nu-o mai bulesti si pozitiv ci tot negativ te buleste. Ciudata zeitate mai este asta, adevereste doar cele rele pe când cele bune ocolesc credinciosul respectiv, halal sa-ti fie spurcaciune, da oamenilor si noroace in dragoste, in lovele, in cariera,

  2. Haideţi să citim împreună (şi să comentăm desigur), această – eu nu-i spun „profeţie”, se poate întâmpla oricui – doar Urania, numai ea, ne atrage atenţia că „mâine poimâine”… Ce deducem de aici (haideţi, că nu fac alunecări la texte!); dar Urania, chiar are să ne spună ceva, ceva ce sună a „prăpastie pentru tine Casandra, o prăpastie între noi şi lume”. Ia încercaţi d-vs să vedeţi cum e!, mai că ne îndeamnă. Apoi când e ceva „fără nici altă şansă”, musai să citim mai departe. Dacă nu cumva, avem de-a face cu revolta nimfelor de pe insula zeiţei Calipso împotriva celor care nu le priceop cuvintele. Să fie ăsta firul Ariadnei spre adevărurile concrete ale vieţii?. Ghemul ăsta al unei depănări neverosimile a tot ceea ce ni se întâmplă, (admitem ce spunea Heraclit despre destin), îl va proooiecta pe bietul OM, într-o lume nouă, de unde să-şi reînceapă viaţa, cum ne sugera tabloul lui Botticeli? Trebuie să ai revelaţia lui Rilke, să spui că-n centrul lumii, atât de multă frumuseţe ca-n „Naşterea Afroditei”, nu mai poate să încapă. Dar să-i dăm autoarei de „preziceri”, cuvântul corect este: „Toate planetele vorbesc din nou”. Cineva mă tot trage de mânecă: bre, femeile te fac să vorbeşti mult! Dacă-i aşa, eu nu am nimic împotrivă, vă avertizez; Vine dinspre Mare (apa aia neagră), pericolul! Gata! Ne-am săturat de această lume plină de cavaleri rătăcitori: a venit timpul ca Don Quijote al nostru – Mărmureanu parcă e la modă acum – (e prea mult ziceţi?), să aive nevoie de scutieri ca Sancho Panza în continuare. Să-l susţină, ziceţi voi, dar să ne spună ca apărător al iluziei, spunem noi, că numai el vede (ca şi autorul acestui comentariu), că din când în când avem nevoie să privim lumea prin ochii nimănui, e bine?:
    1. Clopotele sunaseră mai devreme de întâmplarea aceasta cu alinierea planetelor. Nu morţii; cunoscuta Urania ne atrage atenţia – că mâine-poimâine…
    2. Răsuflăm uşuraţi: Este o poziţie proastă pentru acumularea de cunoştinţe… cum ne avertizează Urania. Uite, n-o facem. Şi?
    3. Mai ţi-e gândul la Noica, Ţuţea şi Cioran când aproape că te scapi pe tine, cu astfel de preziceri?
    4. Ne-am mai dumirit de altfel între timp: „Este un test pe care-l trecem”.Clopotele pot să bată mai ceva ca-n Hitchcock.
    5. Pârtieeeee (cu cinci de e), începe… acum începe, să te ţii Gavrilescule… Luna neagră s-a aliniat cu Uranus: (pardon: să vezi poluţii nocturne!)
    6. „Nu se poate spune că e linişte pe pământ”. Aici Andreea, acum îl pune la punct pe Ion Lazu, spunânând (deşi nu era de faţă), că d-l Emil Brumaru chiar era liniştit (ca în împărăţia îngerilor), la decernarea premiilor. Uitase de previziunile Uraniei? Sau nu-l interesa (pe Brumaru evident), aşa ceva? Vrem şi noi să ştim acest „dedesupt” al acelei zile. Întrebăm şi noi aşa, un critic de colea: Alo, Domnu E. Simion? Se aude? „Critica e datoare să pună întrebări, când nu poate oferi soluţii”. Asta e tot domnu Simion? Atunci să dăm cuvântul comentatorului:
    7. Toate planetele acum aliniate vorbesc din nou. Păi vorbesc pentru mine: doar m-am născut în acest început de aprilie. O adolescentă, nu vă spun cine, s-a prins de figură: a rostit cuvântul TRAGEDIE!. Măi să fie! Asta le ştie pe toate.
    8. Hopaaa! Cineva tot trebuia să ne salveze de „pericoluil Mării Negre”! Doar m-am născut acolo! Pun pariu că astrele nu au scris nimic despre asta la naşterea mea.
    9. Alo! Domnu poet Mureşan! Mai dă bre încă un rând, e secetă pe aici, plătim noi, Ăştia ascultătorii! Aha: orele-s suspendate la chemarea mea. Apoi atunci, convocare generală în amfiteatrul poeziei. Eu chiar sunt Călin File din Poveste. Să te vedem pe mata. Eu chiar am scris că eşti om serios.
    10. Eroare: nu pentru domnul Hemigway băteau clopotele, dar mai ştii? Pasternak, proiectantul povestirii ăsteia, îşi păstrează asul în mânecă. Să vedem în continuare:
    11. Domnule! Până la urmă, Urania era în plină FABRICĂ. Vă rog să mă trageţi de mânecă: Gavrilescu ăla, fusese călcat de tramvai? Nu mai spuneţi! Autorul n-a considerat-o „niciodată drept o întrebare importantă”. Omul e mort, domnilor, ce dracu, puţină înţelegere…

    Aici aud o voce din public, care pare a clarifica totul: „Care tramvai?!! N-aţi înţeles nimic. Nimeni n-a înţeles esenţialul: pe colonelul Lawrence, chiar l-a lovit în creştet (ce mama dracului l-a lovit, nu se înţelege)… l-a lovit ca o sabie”.