0
2 comments

Vineri, 25 martie 2011. Mă stupefiază în continuare cinismul occidental, care a plecat la război împotriva Libiei. Ascultaţi declaraţia marelui războinic (ştiţi că poartă toc dublu, să-şi egaleze consoarta celebră) Nicolas Sarkozy, preşedinte al Franţei: «interventia militara in Libia a permis “evitarea a mii si mii de morti”… Trebuia sa “evitam victimele nebuniei barbare a unui dictator”, a insistat el. In opinia lui, “in cazul in care coalitia nu ar fi actionat – era o problema de ore, de foarte putine ore -, populatia din Benghazi (in est, sediul rebelilor) ar fi fost victima unui masacru”». Aţi reţinut? Masacrele lui Gaddafi de care se tot vorbeşte n-au existat, de fapt, ele ar fi putut exista… Trăiesc eu pe altă lume? Intervenţia militară a avut loc pentru… preîntâmpinarea unor bănuite masacre ce ar fi putut avea loc… Am tot atras atenţia aici că atacurile coaliţiei Franţa-Marea-Britanie-SUA (între timp comanda a trecut la NATO şi Uniunea Europeană a cerut interdicţia cumpărării de petrol din Libia) vor aduce morţi la grămadă – vedem imagini cu obiective bombardate, dar nu se scoate o vorbă de morţii din spatele lor. Sigur, la război nu se pun la socoteală militarii inamici dispăruţi, ci civilii, deveniţi victime colaterale. E năucitor în continuare, Sarkozy a subliniat şi el că operaţiunea militară «nu are ca scop destituirea lui Gaddafi… Operatiunea se poate incheia “din minutul in care fortele lui Gaddafi se vor intoarce in cazarmele lor (…) ceea ce inseamna, in opinia mea, mai mult decat un simplu armistitiu”. “Daca militarii se intorc in cazarme, inceteaza asediul asupra acestor orase, nu mai ameninta oamenii, din acel moment va fi o problema a libienilor intre ei”. Este vorba despre a pune in aplicare “rezolutia, toata rezolutia, nimic decat rezolutia” 1.973 a Natiunilor Unite. “Nu vom merge dincolo de acest mandat”, a declarat el, subliniind ca nu vor fi “operatiuni la sol, nici acum, nici mai tarziu”. Sarkozy a adaugat ca avionul fortelor libiene, distrus la sol joi de un avion de vanatoare francez chiar dupa aterizarea la baza aeriana Misrata (est) a fost doborat pentru ca “se indrepta pentru a ataca persoane nevinovate”». Aşadar, nu e dictatorul Gaddafi cel vânat, ceea ce deja e absurd, odată ce el e acuzat că… pregăteşte masacre. În plus, inclusiv avionul libian („aflat la sol”, atenţie!), a fost distrus de francezi deoarece… “se indrepta pentru a ataca persoane nevinovate”  – de unde ştiau francezii asta? Recitiţi: pentru a ataca persoane nevinovate. Probabil francezii voiau să-şi justifice participarea la acest război împotriva Libiei (pe care, practic, francezii l-au inventat; vă reamintesc, în Yemen şi Benghazi e „revoluţie” ca în Libia, dar aceste ţări nu sunt bombardate, ghiciţi de ce? Fiindcă sunt baze militare americane acolo. În această logică, aştept să fie angrenată şi Siria, prietena Iranului în război, NATO ar declanşa al treilea război mondial dacă atacă Siria şi prin ea Iranul. În Siria au fost împuşcaţi 100 de „revoluţionari musulmani”)… Oameni buni, demenţa războinică de acum are legătură cu demenţa cutremurului din Japonia (cel mai scump din istorie) şi cu demenţa hărţii astrale, de ce ne apropiem?

***

În această seară, luând în serios invitaţia la Gala Premiilor celor mai bune bloguri pe anul 2010 (intitulată „Blog de blog”, patronată de dramaturgul Lucia Verona), am venit la ora 17.30 la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române – voiam să asist la o curiozitate şi să arăt că sunt solidar cu această iniţiativă. Deşi numai de aşa ceva nu-mi ardea, lăsând fiul acasă, bolnav la pat (toată dimineaţa a avut dureri crunte ale rinichiului drept şi a refuzat să chem salvarea la 112, speriat că va fi internat, sau să-l duc peste drum de blocul nostru, la MedLife, pe oricâţi bani ar fi costat; la plecarea mea de acasă, fiul era mai bine, după ce prietena lui i-a mai luat din dureri, cu ceaiuri şi picături de nu ştiu ce, plus masaj; dar şi ea a plecat la serviciu). M-am uitat în Rotondă, doar pe Alex Ştefănescu l-am cunoscut (blogul lui e premiat; de data asta îl laud, că a lăsat vedetismul la o parte şi a venit, onorând cu prezenţa sa critică profesionistă gala premiilor Blog de blog) şi pe prozatoarea Ştefania Coşovei (ea a făcut parte din juriul care a stabilit premiile). Am descoperit surprins că există o comunitate a… „bloggerilor” (se cunoşteau între ei cei din sală; în majoritate premiaţi). Între vedetele cu blog premiate: Andi Moisescu. Era venit şi redactorul-şef al noului ziar Puterea (faţă de observaţiile de ieri legate de ziarele care au dispărut, printre ele şi Gardianul, trebuie să fac o îndreptare – de fapt, ziarul Gardianul s-a transformat în ziarul Puterea), Alecu Racoviceanu – aflat şi el printre premiaţi, alături de Victor Ciutacu la cel mai bun blog de ziarist. Am aflat şi componenţa juriului, invitat în parte la prezidiu: Simona Ionescu şi Oana Stoica Muşa (mi-a atras atenţia cu cizmele roz de piele strânse pe picior, cizme până peste genunchi, cu toc superînalt, şi cu fustiţa de câteva palme; drăguţă femeie, cine o fi?), ambele necunoscute mie, apoi Ioana Diaconescu (probabil scriitoarea; neaşteptat, nu ştiam că stă pe Internet, ea e angajată la CNSAS; n-a fost prezentă azi aici), Horia Gârbea (absent şi el), Adrian Năstase (n-a fost prezent; poate n-am auzit bine, o fi chiar liderul PSD?), apoi alţi necunoscuţi mie: Costi Chinezu, „Matilda”, G. Şerban, Ionuţ Iancu, Mona Ardeleanu sau Al. Mazilu – nu sunt sigur că le-am reţinut bine numele şi prenumele. Lista premiaţilor – au fost chemaţi să fie felicitaţi conform listei, o citiţi întreagă (dar să nu faceţi greşeala să accesaţi de pe listă blogurile premiate, care par a fi activate, e o păcăleală – cel puţin în dreptul numelui meu), daţi click pe http://luciaverona.blogspot.com/2011/03/blog-de-blog-nu-uitati-ca-vineri-dam.html. Mi-am satisfăcut rapid curiozitatea Galei Blog de blog (cele mai bune bloguri pe anul 2010): premiaţii primeau, precum elevii premiaţi la şcoala elementară, o pungă cu două cărţi apărute la Editura Tritonic (una sigur a organizatoarei Lucia Verona, abia apărută; de pe afişul publicat aici) şi o strângere de mână, nu tu măcar o diplomă… Păcat. Senzaţia de improvizaţie a plutit peste întreaga Gală. Un asemenea eveniment merită o altă ieşire în lume, putea fi angajat un sponsor care să sigure măcar tipărirea unor diplome, să aibă bietul premiat cu ce să se laude… A fost o încercare de răbdare, pe care n-am reuşit să o duc până la capăt – la sunetul telefonul mobil, m-am ridicat şi am plecat (era fiul meu bolnav, trezit în stare îmbunătăţită, dar nu destul; am abandonat tot şi am venit acasă, să-i fac un alt rând de ceai cu mătase de porumb, în speranţa că va elimina „piatra” – dacă despre ea e vorba, prietena lui mi-a spus că antibioticele fac în rinichi cristale care se elimină cu mari dureri; vă reamintesc, fiul a avut gripă imposibil de dus pe picioare înainte de a se trezi cu dureri teribile de rinichi). N-am cu ce să mă laud, am de ieri pe cap şi un eveniment de familie nefast, nu-l dau de gol.

O Gală a Premiilor Blog de blog ar trebui să fie un spectacol, în sine – cu citate din ceea ce scriu pe blogul lor cei premiaţi, cu o prezentare a premiaţilor, cu o formaţie de muzică de jazz (sau de cameră) care să umple timpii morţi, cu cuvântări ale celor premiaţi şi ale juriului, care să înnobileze manifestarea, în sine, cu o masă festivă la sfârşit, la care să se simtă bine toţi cei premiaţi şi invitaţii lor. Am scris aici de Gala Premiilor Cotidianul.ro, ale personalităţilor anului 2010: premiile n-au constat decât într-o diplomă (superb realizată, e adevărat, înrămată, mare) şi o sticlă-două de şampanie. În spatele Galei Premiilor Cotidianul.ro a stat sponsorul şampaniei. Sigur, felicit din toată inima iniţiativa organizării unor asemenea premii, precum Blog de Blog (cele mai bune bloguri din 2010) şi laud sufletul pus de cei ce au jurizat, pe gratis. În timp, se va găsi probabil şi un sponsor al Galei Premiilor Blog de Blog…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Am cunoscuţi care au lucrat în Libia – în constrcţii, petrol şi medicină. Am avut curiozitatea, de curând, să vorbesc cu ei, să-i întreb despre realitatea de acolo, despre adevărata întocmire a acestei ţări. Spun doar atât: este greu să-ţi revii după cele ce le auzi.

    Acum voi trece la altceva, la armele chimice din Iraq, care au motivat intervenţia militară internaţională. Nici până azi nu s-au făcut publice rapoarte despre acestea, lăsând opiniei publice impresia că acestea nu au existat şi că a fost doar o invenţie pentru a motiva atacarea Iraqului. În realitate, ţările intervenţioniste ar fi trebuit să recunoască un adevăr zdrobitor: ele însele l-au alimentat pe Sadam cu tehnologie şi materii prime, necerare fabricării de arme chimice devastatoare. Unui raport minuţios despre armele chimice i s-a preferat tăcerea şi ,implicit, culpabilizarea.

    Nu spun că nu sunt interese economice; ba, chiar interese de acest fel sunt. Numai că dictatorii unor ţări care stârnesc interesul greilor planetei fac aceeaşi greşeală: când apar mişcări insurecţionale, provocate, motivate sau nu, în loc să negocieze cu reprezentanţii noii orientări social-politice şi să se dea la o parte trag în propriul popor, oferind altora, astfel, prilej justificat pentru a se interveni. Şi aşa se duce de râpă suveranitatea şi totul…