Jumătate de București fără curent electric. Deszăpezesc și eu. Preumblare din 13 ianuarie la mănăstirile Pasărea și Cernica. Poetul Iordan Grecu, azi ieromonahul Ignatie

Miercuri, 15 februarie 2012. A mai apărut un protest spontan azi: cel al locatarilor rămași fără curent electric, au blocat un bulevard. Cum nu-și mai amintește nimeni de când (de pe vremea economiilor imbecile ale lui Ceaușescu), jumătate din București a rămas fără curent electric la căderea întunericului. Stupefacție maximă. Acum câteva zile directorul general al Transelectrica anunța că sunt probleme în sistem: Nu există rezervele necesare unei funcţionări sigure a Sistemului Naţional Energetic. „Din cauza deficitului de energie electrică din Sistemul Energetic Naţional, în anumite ore nu sunt resurse pentru acoperirea necesarului de consum şi de export, a informat Transelectrica. În urma acestei informări, directorul Transelectrica a fost demis la cererea lui Ungureanu. Ați reținut, în anumite ore nu sunt resurse… Adică exact ce s-a întâmplat azi. Într-o oră s-a reglementat, câteva zone au primit iar curent. Atunci, imediat după anunțul directorului general al Transelectrica, a ieșit Băsescu pe televiziuni și a anunțat că totul e sub control, populația să stea liniștită: „vă pot asigura că nu există nici un fel de pericol ca populaţia să rămână fără energie”. A doua zi după ce a fot demis directorul general al Transelectrica, Guvernul Ungureanu a anunțat că pentru o lună România renunță la export de energie… Cine și-ar fi putut imagina că se va ajunge la debranșarea a jumătate din București, azi? Înseamnă că situația e chiar gravă? Personal, mă întreb și azi de ce a fost demis directorul general al Transelectrica (i-a luat locul între timp adjunctul lui). Azi s-a anunțat clar că au fost probleme la Transelectrica: „Ca urmare a unei avarii în instalaţiile Transelectrica, şase staţii ale Enel Distributie Muntenia care alimentează partea de nord-est a Capitalei, respectiv zonele Titan, Obor, Pipera, Timpuri Noi, au rămas fără curent electric”, a precizat Enel. Printre zonele afectate sunt și cartierele Băneasa, Pantelimon, Aviaţiei, Iancului, Dristor, Sălăjan, Balta Albă, Titan şi Victoriei. Inclusiv orașul Voluntari a rămas fără curent. Să dea Dumnezeu să nu se mai repete povestea asta… Azi am trecut la ora 18 în Piața Universității din București: protestatarii erau la locul lor, în a 33-a zi consecutivă, în fața Teatrului Național, nu erau televiziuni (la aceeași oră, în Șoseaua Petricani erau protestatarii ceilalți, care se plângeau că n-au curent electric). Aveau portavoce, aveau steaguri și lozinci, se scanda „Jos Băsescu!”, „Alegeri anticipate!”, pe un cearșaf triplu scria că revoluționarii s-au solidarizat cu protestatarii. Am plecat rebegit de frig, venind pe jos de la Piața Romană (trotuarele sunt pline de gheață sub zăpadă, mă mir că nu s-au umplu spitalele de trecători cu picioarele și mâinile rupte), am luat metroul de la Piața Universității pentru două stații, am venit la Piața Norilor (Tineretului) și am făcut cumpărături, că s-au golit cămara și frigiderul. Întors acasă, am stat jumătate de oră la știrile de la ora 19, m-am îngrozit și azi că mai sunt zeci de localități la care nu se poate ajunge nicicum din cauza zăpezii uriașe, va crește numărul celor ce vor fi găsiți morți de foame, înghețați în casele lor îngropate sub nămeți? Vrancea și Buzăul continuă să aibă mii de oameni izolați. E incredibil că sunt și azi drumuri naționale paralizate în mai multe județe și sute de localități fără curent electric și că nu se face o mobilizare generală să se termine acest coșmar, avem guvernanți de doi bani… În această seară am împrumutat lopata de la administrația scării de bloc și am dat zăpada jos de pe mașina din spatele blocului, care nu se mai vedea sub zăpadă (și exista pericolul să fie tamponată de mașinile care aprovizionează cârciuma de sub apartamentul meu sau de mașinile de gunoi, crezând că e un simplu maldăr de zăpadă), am făcut cărare în jurul ei inutil – nesimțiții au adunat în spatele mașinii un maldăr uriaș de zăpadă. De altfel, de dimineață auzeam strigând amatori (aurolaci sau nu): cine vrea să-i deszăpezesc mașina? Aveau lopeți. Nu știu cât cer. Nu vă puteți imagina, m-am întors deșelat acasă, mă dor toate oasele, mâine o să am febră, munca fizică la lopată, la zăpadă (în parte, înghețată) nu e deloc floare la ureche. Ar fi trebuit cineva să-i pună în mână premierului securist Ungureanu o lopată, să facă măcar o cărare prin zăpadă într-o curte, să se învețe minte și să nu mai jignească țăranii că lenevesc la căldură și nu deszăpezesc satul (la cât de neam prost e, s-a văzut, nici până azi nu și-a cerut scuze pentru afrontul adus bieților sinistrați).

Ultima oară când am ieșit cu mașina a fost pe 13 ianuarie 2012 – ziua în care au început protestele în Piața Universității (și nu s-au mai terminat până azi). Era o zi superbă pe 13 ianuarie, ne minunam că am avut parte de o iarnă mediteraneană, de unde să bănuim noi ce ne așteaptă? Am mers cu Doina la mănăstirile Pasărea și Cernica. La dus, la Mănăstirea Pasărea – ne-am minunat că am găsit asfalt până la mănăstire (până anul trecut era asfalt pus pe jumătate de bandă, distrus în timp). Ne-am închinat în biserica mănăstirii (am descoperit un nou baldachin, al doilea, cu moaște; inclusiv Ioan Gură de Aur are aici moaște), am aprins lumânări. Am mers apoi în cimitirul mănăstirii, la mormintele lui Geo Bogza (și al soției lui) și al sculptorului Gh. Anghel (cel cu statuia lui Eminescu din fața Ateneului din București; acum înțeleg legătura dintre Bogza și această statuie, la care venea și punea flori, Gh. Anghel îi era cunoscut de la Mănăstirea Pasărea, unde are și muzeu). Un mormânt de lux are aici și criticul și istoricul literar Arthur Silvestri (acuzat că a fost securist, după Revoluție s-a îmbogățit prin nu știu ce afacere imobiliară și a dat de gustul ortodoxismului practicant, a împărțit diplome pline de poezie inclusiv actualului patriarh)… Am descoperit și un nou clopot, pus pe picioare de lemn, în curtea mănăstirii (pe el scria numele donatorului). Ne-am preumblat apoi peste lac, am întârziat la Stejarul Maicii Domnului. Lacul era scăzut. Nu departe, pe lac, erau vilele boierilor din București, cu nemiluita. Am întârziat cu ochii în gol… M-am luat de 33 de zile cu protestatarii lui „Jos Băsescu!” și am uitat de această preumblare. Plecați de la Mănăstirea de măicuțe Pasărea, am venit la Mănăstirea Cernica, la poetul ieromonah Ignatie Grecu, îl avertizasem că vin la telefon – am intrat în biserică și am așteptat să se încheie slujba, după ce ne-am închinat la moaște și la icoane… Era atâta liniște și pace. Am venit cu poetul ieromonah să aprindem lumânări și la cimitir, lui Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Radu Petrescu, Gala Galaction, Ernest Bernea, Ion Țuculescu, am descoperit și mormântul „proaspăt” al Eugeniei Tudor Anton și al lui Costache Anton (ea a semnat critică la Viața Românească, unde a fost angajată, el a fost prozator; amândoi cu multe cărți publicate). Poetul călugăr ne-a arătat mormintele la care el vine să se încarce energetic, e un cimitir plin de mitropoliți. La întoarcere ne-a arătat și biroul lui de cancelar (secretar al starețului) – are acolo un computer performant, dar el nu e curios să-l folosească, scrie de mână și la mașina de scris. Am venit la chilia lui, apoi, cu o grămadă de cărți și reviste literare aduse de mine cu mașina, plus rezerve alimentare de iarnă (pomană frățească). Ne-am amintit de tinerețea noastră de la Cenaclul studențesc 3,14 sau Pi (pe care l-am condus la București între 1972-1974), de fratele lui, Haralambie Grecu (trăgeam la chilia lui de la Mănăstirea Antim), care e ieromonah acum în SUA, slujitor încărcat de har (și care nu vrea să se mai întoarcă în România)… A fost o zi de 13 ianuarie de împăcare sufletească, e greu de descris. Public mai jos poeme din cartea de „debut în colectiv” a lui Ignatie Grecu (pe care am găsit-o printre cărțile mele, i-am dăruit-o acum), intitulată ”Prier”, apărută la Editura Cartea Românească (un cărțoi de 372 de pagini), 1988. De curiozitate, vă redau lista celor cuprinși în acest cărțoi de debut (să vedeți câți au rezistat în timp, câți au devenit scriitori cunoscuți): 17 antologați, participanți la concursurile de debut: Mihai Buracu, Florentin Palaghia, Vasile Sevastre Ghican, Doru Mihai Mateiciuc, Ioan Emanuel, Marian Bodea, Viorel Mirea, Grigore Bechin, Iordan Grecu, Marian Stoica, Constantin Hrehor-Corvin, Claudiu Mitan, Marcel Ion Fandarac, Victoria Milescu, Victor Munteanu, Ștefan Dincescu, Dinu Pătulea. Despre Iordan Grecu (actualul ieromonah Ignatie Grecu), Mircea Ciobanu scria în prefață: „Pe Iordan Grecu îl va mai atrage multă vreme cântecul spus în șoaptă, ca peste umărul cuiva dornic să compare vocea umană cu foșnetul frunzei?”

Iordan Grecu (Ignatie Grecu)  / Pe malul cu sălcii

Absenţă

Mai mult gol decât îmbrăcat şi mereu adâncit în sine,

Cu sine de vorbă precum pomii cu crengile lor.

Tot mai departe de lume, de oraşele pline

De zgomot şi ţipăt şi praf, de forfota pieţelor //

Pe malul de sălcii plecate în undă să plângă, retras.

În jur câmp de necuprins, şi vântul prieten. Atât din cele

Câte au voit să fie ale lui i-au rămas

Şi norii în eterna migraţiune iar noaptea o dâră de lună

Şi câteva stele.

Ce va rămâne

Va rămâne pământul imens rostogolindu-se la nesfârşit

Ca un vas gol de argint şi spart la picioarele zeilor.

Iar lumea doar o mireasmă de vin risipit,

O dâră frumos călătoare ca sângele mieilor. //

Va rămâne Lumina, cine ştie dacă va rămâne,

Rătăcitoare, pustie, chemându-se numai pe sine.

PS. Public fotografii făcute atunci (inclusiv cu telefonul mobil, după ce au murit acumulatorii aparatului foto), pe 13 ianuarie 2012, într-o vineri, la mănăstirile Pasărea și Cernica („ochiul” din a doua fotografie de jos e sculptat pe mormântul pictorului Ion Țuculescu).