Mă las doborât de singurătate. Final de etapă – o structură misterioasă se află în imediata vecinătate a Pământului

5 min


Sâmbătă, 13 noiembrie 2010. Sunt tare amărât că mă las doborât de singurătate. Azi mi-aş fi dorit să plec la munte (să plec dimineaţa şi să mă întorc seara), să profit de vremea incredibil de binevoitoare cu toţi românii, care durează, dar n-am avut cu cine. Să plec singur pe munte (eu fac ascensiuni, oricând poţi să ai un accident, trebuie să ai pe cineva lângă tine; las la o parte faptul că din cauza vremii călduroase urşii n-au intrat în hibernare şi ies pe traseele turistice să caute de mâncare), nu e recomandabil, a trecut tinereţea când nu-mi păsa de singurătate. Aş fi putut să ies din Bucureşti dacă măcar unul dintre cunoscuţii mei mi-ar fi dat un telefon să mă invite la o plimbare. Nu ştiu de ce nu sunt solicitat în acest sens. Laurenţiu, fiul, a plecat cu iubita lui, de la ora 5, în această dimineaţă pe Bucegi, să poată să urce la Vârful Omu şi să coboare (are o vilă preferată în Zamora, la care se cazează de regulă, are gaşca lui de tineri, nu am cum să intru în lumea lor). Doina a preferat să nu vină la Bucureşti nici în această săptămână de la Focşani, pentru ea rămâne prioritară îngrijirea mamei căzute la pat (şi-a amânat cu o săptămână venirea, să poată să participe la lansarea noii mele cărţi, Pe prag, programate pentru sâmbăta viitoare, 20 noiembrie, la ora 14, la standul editurilor Polirom şi Cartea Românească, la Târgul de carte Gaudeamus, la pavilionul central expoziţional din Piaţa Presei Libere). Îmbătrânim şi ne pare rău că nu profităm să ne „recreăm” măcar o dată pe lună „undeva, oriunde, numai să ne mai distragem atenţia de la problemele noastre româneşti”: ne trag în jos obligaţiile morale şi lipsa banilor, meschinăriile şi neputinţele personale. Nu suntem în stare să avem perspectiva viitorului „care a şi trecut”. Deşi mai avem puţin de trăit (e în firea naturii), nu reuşim să preţuim nu numai „clipa”, dar nici anul, luna, ziua. Aşteptăm senini sau încruntaţi să se amâne „finalul implacabil”, dar nu ştim să ne umplem zilele cu ce e esenţial. Am mai atras atenţia aici că eu, nemaiştiind la ce să mă rog lui Dumnezeu, de la o vreme îi tot cer să-mi deschidă ochii să văd ce e esenţial pe această lume, să nu mai pierd vremea cu toate prostiile. Degeaba, Dumnezeu nu-mi deschide ochii, probabil crede că e datoria mea să descopăr singur esenţialul – dar eu nu reuşesc.

***

Apropo de final şi de ceea ce ar putea fi esenţial. Într-un e-mail, Agenţia de Investigaţii Media mă anunţă (îi mulţumesc pentru băgarea în seamă) că luni va avea loc o Conferinţă extraordinară de presa (televizată) a NASA, deoarece – ce ştire! – „un obiect misterios se află în imediata vecinătate a Pământului”! La ce ar trebui să ne aşteptăm? Zilele trecute citeam că „Telescopul Fermi, al celor de la NASA, a descoperit o structura nemaivazuta in centrul Caii Lactee, la 50.000 de ani-lumina de planeta noastra. Astronomii cred ca ea ar putea fi urma eruptiei unei gauri negre imense, din centrul galaxiei. Astronomul Doug Finkbeiner, cel care a detectat anomalia, spune ca nu poate stabili cu exactitate care este originea acestei uriase structuri galactice, insa este posibil ca ea sa aiba mai mult de un milion de ani, potrivit Daily Galaxy. Cercetarile desfasurate acum au ca scop intelegerea acestui fenomen. Se crede ca structura descoperita recent a rezultat in urma eliberarii rapide a unei mari cantitati de energie. Nu se stie cu exactitate, deocamdata, care este sursa acestei energii. Sursa ar putea fi procesul de formare a unor grupuri de stele din centrul Caii Lactee, petrecut cu cateva milioane de ani in urma. Structura a fost descoperita de astronomi cu ajutorul telescopului Fermi, cel mai performant telescop lansat in spatiu, care utilizeaza raze gamma”. Structura misterioasă din Calea Lactee (cu această Cale Lactee planeta Pământ se aliniază pe 20.12.2012) va fi cea care a declanşat conferinţa extraordinară a NASA? Această gaură neagră din cosmos, apărută şi descoperită brusc, ar putea să influenţeze fatidic planeta Pământ? Ea aduce apocalipsa anunţată pentru 2012? Această structură nou apărută va trimite spre planeta noastră centura fotonică, care să ne schimbe radical moleculele şi să ne transforme în îngeri sau demoni? Sau ea e funesta planetă Nibiru, care a intrat în sistemul nostru solar şi ne va distruge planeta prin forţa sa de atracţie (apropierea ei s-a simţit îndeosebi în acest an, cu erupţiile vulcanice, cutremurele fără precedent şi tzunami; miezul pământului ar putea să fie scos la suprafaţă din cauza acestei atracţii, tot ce e structură electro-magnetică şi energie vor fi date peste cap, inclusiv polii Pământului). Teribil, autorul de pe agentia.org nu exclude posibilitatea ca experimentele nucleare ale refacerii Big-Bang-ului iniţial de la uriaşul Accelerator de particule, la Geneva, să fi produs în ultimele zile o gaură neagră „pe invers” (adică o gaură de vierme, care ar putea înghiţi planeta Pământ?). Ne va spune NASA luni că planeta Pământ e în pericol de moarte? Imposibil, nu i s-ar permite. Ce e uluitor, e că nimeni nu s-a gândit până azi la apariţia bruscă a unei structuri cosmice (o nouă planetă, o gaură neagră sau asteroizi) care să confirme posibilitatea unei apocalipse logice. National Geographic a tot repetat că un obiect misterios (un asteroid; eventual unul din cei ce au împânzit spaţiul cosmic atunci când două planete s-au înghiţit una pe alta şi au născut planeta Nibiru) bombardează Antartica şi că în urma acestor radiaţii se va topi calota de gheaţă. Vă amintiţi de ceea ce profeţea Vanga pentru anul 2011? Am scris aici pe 11 noiembrie: 2011 – Din cauza “dusurilor” radioactive din Emisfera Nordica – niciun animal si nicio planta nu vor supravietui. Musulmanii vor incepe un razboi impotriva europenilor. „Duşurile” radioactive au acum acoperire în realitate, apropierea planetei Nibiru (Plantea Zeilor) şi a asteroizilor ei ar putea fi vinovate de noua apocalipsă pământeană. Dacă planeta noastră e în pericol de distrugere, Dumnezeu ne va strămuta în a cincea dimensiune, cum suntem asiguraţi de apologeţii apocalipsei din 20.12.2012? Totul vi se pare a fi simplă literatură, în ce scriu eu aici? E în regulă, citiţi mai departe pe http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/nasa-va-anunta-luni-ca-exista-un-misterios-corp-ceresc-langa-pamant-6849.html În vecinătatea Terrei a apărut „o masă compactă de energie neidentificată”. În această masă de energie neidentificată îşi au locul diavolii şi demonii lui Octavian Mihăescu de pe blog? Acest gen de literatură vă provoacă somn? Numai să nu fie somnul care provoacă monştri. Poate că ar trebui să ne trezim din letargie: se vorbeşte totuşi despre existenţa unui misterios corp ceresc în imediata vecinătate a Pământului, atracţia lui ne poate distruge planeta…

La final Laurenţiu Barbu vă propune vizionarea unui film de 87 de minute realizat pe baza descoperirilor fizicianului Stephen Hawking:
The Story of Everything


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

9 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Stimate dle LIS,

    acu m-ai provocat rau de tot, nu am vrut -gândit niciodata sa pune problema atât de transant cu d-ta cum o voi face cu aceasta ocazie. Spui d-ta in materialul de azi;

    ca te rogi lui Dumnezeu si nu ginesti nici-o miscare, nu primesti un raspuns… hai sa o luam babaesco-duhovniceste.

    1) Fiind adesea singur, singuratate ce bag seama te darâma, nu poti întelege ca Dumnezeu iti vrea vorbi in taina, inchide usa, ferestrele si in taina roaga-te lui Dumnezeu, ne povatuieste Hristos. Prin urmare, momentul care il ai in aceste momente datorat necesitati ca sotia dvs sa stea lânga mama, nelinistea interioara ce va bântuie, as zice ca si Ionesco a trait-o, dar de ma gândesc bine si eu am simtit-o bine, când il simti pe Dumnezeu când Nu, este o faza dificila, ea este cercetarea ce vi-o face Duhul Sfânt a lui Dumnezeu, dar; si duhul-semnul lui Cain este vizibil, se lupta aprig deodata cu firea cea impotrivitoare, ca sa nu mai spun de spurcat care doar stie profita de slabiciunile noastre, de nu-i dam voie , o ia in ocarian mintenasi. Asadar;

    singuratatea v-a fost aranjata de Dumnezeu ca sa va vorbeasca intim, sprucatul o foloseste a va lovi si deprima.

    2) Daca doriti cu adevarat întelge soapta lui Dumnezeu, trebuie face câtiv-a pasi la indemâna, sa-i luam pe rând

    a), nu va gânditi deloc la pacatele comise, indiferent de câte si grele pacate ati avea, sunt NULE in astfel de situati.

    b), imbracati-va cu haina curata, adica, renuntati la orce alta filozofie, teorie oculta, incercati merge la o cacialma cu Jupânul, mereti la o speculatie (de care vb si Eliade) in fata lui. Asta inseamna, ca sa renuntati a mai citi horoscopul si alte teori, carora nu trebuie admite nici o minima credibilitate, atlfe veti curvi , preacurvi si nu veti primi raspuns, nici macar nu veti fi admis intra in cabinetul Jupânului la discutie.

    3) In aceasta perioada, 3-7 zile de proba, cacialma, speculatie, cum vrem sa-i spunem urmariti implini pasi urmatori pe lânga evita curvi cu alte teori.

    a) cum va sculati din pat, trageti o sfânta cruce, dupa toaleta, nu bagati nimic in gura si puneti genunchiul pe podea, nu stiti a va ruga, limitati-va la tatal Nostru, dealtfel, rugaciunea domenasca sa fie facuta minim de trei ori ca si rugaciunile de peste zi, dimineata,prânz si seara inainte de culcare.

    b), in aceasta perioada provocati pe Hristos la duel.. fara teama, dar fara a curvi cu alte teori, când spun duel, ma refer la polemica dura cu El,

    c) evitati, de fapt nici sa nu va treaca prin gând ai promite ceva in schimbul unei dorinte implinite, o luati in ocarina cum au luat-o si eu de am vazut stele verzi.

    d), cereti doar sa va ajute lumina prin Sfântul Duh in privinta lui Dumnezeu, care va lumina pe Hristos, care si este insusi Dumnezeu, nimic mai mult, vi se cuvine aceasta luminare, este un drept smanglit de diavol.

    c), nu dati importanta visurilor, nici vorbelor, evenimentelor din afara, in aceasta perioada totul este intim, nici sotia sa nu stie, dar daca sotia dvs este pe aprope si dispusa va puteti ruga impreuna, este recomandabil ca in aceasta perioada fiecare sa fie cât mai singur, liber cugeta, a fi linistit deoarece Sfântul Duh este unsusr blând, nu agreseaza pe nimeni.

    In mare acestia ar fi pasi importanti pe care trebuie ai face, aveti mare grija;

    Dumnezeu este tare, tare gelos, daca prindeti pe Hristos, mai corect ar fi sa spunem daca Hristos v-a apuca, NU va mai duceti sa curviti cu alti zei, alte teori, horoscope, extraterestrim, fotonice, si toate bazaconilea astea, daca o veti face;

    va asigur, nu veti primi nici un semn, ptr ca odata nu-l veti primi-pricepe, deoarece duhul dvs este inca puternic agresat, existând alte pericole mult mai mari cum a fost cazul Madalinei Manole.

    Nu vreau sa ma laud, fereasca-ma Dumnezeu lauda cu ce nu-mi apartine, dar eu ce spun se implineste, deoarece o transmit in Dumnezeu cu rugaciune din inima, nu, nu va speriati, nu stau ore pe genuchi, nu sunt preasfânt, dar am capatat ce cautam, pe Dumnezeu care aparent pentru alti imi asculta rugaciunea mai mult decât pentru mine, asa le-a legat Dumnezeu.. Nu, nu ma pot ruga a câstiga la lota, a va da noblescu, nu, ptr asa ceva nu ma pot ruga, dar ptr probleme stringente sufeltului, mântuiri, DA, desi, este la indemâna orcui, de ce spun acest lucru

    hai domne sa facem o proba, daca tot vorbim de Dumnezeu cu atâta convingere, cel putin io, apoi ia sa-lsi vedem cu ochi minti daca exista ia sa-l punem la proba.

    Daca ne gândim mai bine, vom observa ca nu întâmplator comunicam aici pe acest blog.. sunt convins (din perspectiva convingeri mele), ca tot Dumnezeu le-a asezat-legat astfel ptr a raspunde cereri dvs prin secretariat, ceva in genul;

    Stimate dle LIS,

    din înalta insarcinare a Majestati Sale, va informez ca vi s-a aprobat cererea de audienta la Majestatea Sa.

    Cu consideratie

    O.M.

    Secretar al Majestati Sale

    P.S

    Sunteti asteptat la data si ora pe care o hotarâti dvs. Tinem cont de dificultatile cu care va confruntati.

    Prinurmare, eu nu fac decât un serviciu minor, dar asa cum se stie foarte importnat mai este si un secretar(a), pune vorba buna, cazul nostru, rugaciunea…. Asa ca.. ce mai asteptati dle LIS, probati.. discutam dupa 3-7 zile, in cazul care atisi respectat cerintele minime de mai sus.

    Sa va ajute Bunul Dumnezeu, dar si pe cititori dvs, sa dibuie pe Dumnezeu cel Viu si Adevarat, ca draci au dat navala si vor da si mai si… pâna si NASA o tot anunta…

  2. Sa nu uit, va dau un pont, psst, sa nu ne auda Jupânul,

    ca sa fie protocolul trasnet, in aceasta perioada luati citi pslami de lauda de la final, 151, sau 150.. in fiecare zi un pslam de lauda si multumire.

  3. Si acu sa va zic o treaba dle LIS, privitor la ce vor anunta astia de la NASA,

    Eu am vazut de multa vreme ce se petrece sus, de mine fug, isi sting la urgenta luminozitatea, se sting, ascund, nu stiu exact, stiu insa ca Ilie si Enoh sunt deja intrati in zona noastra, asteapta coborâ si relua misiunea. Dar odata cu ei vor cadea pe pamânt toti demoni din vazduh.

    Somnul natiunilor a nascut deja monstri, insa inca mai exista timp , un timp specific tâlharului de pe cruce, este al celor care inca nu s-au legat in Hristos, cine-l rateaza si pe acesta se duce cu Baraba, alti cu iscariotul… si uni si alti inca mai au timp de gratie.. dar acest timp a intrat tare rau la apa…

    Ce spun astia, NASA si alti destepti, ar fi trebuit spune biserica ci ptr ca ea tace, vorbesc draci. Daca lumea ar lua aminte la ce talmacesc crestini ar fi înteles de mult despre ce este vorba, dar nu sectanti ori eratici, avem destul material din vechime lasat de sfinti parinti, mai avem si duhovnici de forta … dar nu vrea nimeni sa asculte, asa ca;

    omenirea va fi pusa in fata unei decizi cruciale in istoria ei, ori cu Dumnezeu ori cu draci, fiecare o va face in cunostinta de cauza, ptr moment inca mai este tulburare de duhuri, teori, s.am,d dar ele vor lua sfârsit fff curând.

    Stiti ca omenirea poate schimba tot cursul negativ, ca suntem in posesia unei forte majore a folosi apa pâna si pentru locuinta, imbracaminte, deplasare cu viteza lumini? Asemeni covorului fermecat din 1001 de nopti, acolo-i vorba de apa, uni vor folosi , alti nu vor putea folosi..

    Un alt aspect, in ceruri, la Dumnezeu, nu exista galagie de betivani, cum ne anunta NASA, asta demonstreaza ca demoni au inceput chitai mai rau decât sobolani, le-a sunat ceasul… pamântul si omul va fi eliberat de diavol, de rau… de teroare sipacat, dar, nu înainte ca javra sa fie legata…

  4. Mulţumesc, domnule Octavian Mihăescu pentru sfaturi. Eu trăiesc, am mai spus-o aici, ca un călugăr la bloc, nu se pune problema păcatelor sau absenţa rugăciunii. Dar asta nu înseamnă că nu trec, în scris, dincolo de preceptele bisericeşti, intrat pe terenul literaturii. E posibil să n-am acces la Dumnezeu din cauza literaturii.

  5. Stimate dle LIS,

    când am facut referire la pacat, nu m-am gândit la pacate vizibile, condamnabile de societate ci conform perspectivei crestine nu exista om fara de pacat. Aici pe pamânt suntem straini, nu ne apartine, este o temnita unde trebuie sa ne reeducam, învatam lectia in urma pacatului adamic, atunci am vrut cunoaste binele si raul, unde acesta trebuie simti si scârbi de rau, alatura de bine si reintegra in Dumnezeu, inclusiv departarea de Dumnezeu trebuie simti, ceea ce se si întâmpla cu fiecare dintr-e noi. Alegerea libera de care se tot vorbeste consta in;

    optezi merge pe caile lui Cain, ai parte de nelinistile lui, de fuga lui bezemtica de la fata lui Dumnezeu, optezi ptr caile lui Abel ai parte de suferinte , Caina te urmareste cu ura sa-ti verse sângele, sa nu aduci jertfa curata lui Dumnezeu ci una asemeni lui necurata. Prin urmare, trâin in acest contest murdar (pamântul), strain sufletului nostru, suntem de neam divin, din Dumnezeu, este imposibil a nu ne murdari cât am fi de sfinti, problema a fost rezolvata de Hristos, eu ma limitez strict la noii, civilizatia crestina, alte religi au regula lor dupa care vor da si socoteala lui Dumnezeu, noii crestini dam socoteala in legea noastra.

    Cât timp dvs dle LIS cautati fata lui Dumnezeu, rugati s.am.d, trebuie sa fiti constient ca loviturile vor fi si mai dure, unui ateu , hulitor a lui Dumnezeu îi vor merge toate ca pe roate , dar, ca si firul ierbi, acu rasare , este verde iar seara se pârjoleste, pe când un cautator a lui Dumnezeu are continu umezeala necesara a nu se pârjoli, muri (spiritual), subiectul este tinut mai ascuns, nu se vede, ba si mai si, in padure nu te vei aseza in locurile mai cu umezeala ci in poienite unde razbate soarele si solul- iarba-i uscata, la felsi cu omenirea, se duc buluc spre acest segment ce aparent le merg toate ca pe roate, plesnesc de grasime si bine. Daca ar incerca cauta fata lui Dumnezeu, toate se vor schimba, vor apare mai multe probleme,insa, vor dispare nelinistile interioare fenomen care nu atinge niciodata un hulitor, astia sunt permenent pe fuga, nelinistiti, comit tot felu de faradalegi.

    Nu stiu si nici nu ma intereseaza incalcarea perceptelor bisericesti, multe sunt sarcini grele puse pe spinarea noastra, iar ei, mai mari nostri nu se obosesc duce, ma refer la cler. Cât timp d-ta te rogi in intimitate eu zic ca va aflati pe drumul cel bun, nu vad nici-o problema, mai vad ca aveti si mila fata de sarmani, întelgere pentru cei slabi, ceea ce reflecta o roada duhovniceasca. In literatura, nu am bagat de seama mistifica cuvântul, aveti responsabilitatea lui, asa ca nu cred ca literatura va joaca feste ci daca-mi este permis;

    mai degraba zapacirea asta ce ne-o tot trag draci fie si via NASA, extraterestri, ghichitori in stele, teorile cu 2012 si alte bazaconi. Cât timp dati credibilitate acestor teori, vrajitori va veti afla in conflict cu Dumnezeu din care vrea sa va scoata, ptr a nu cadea prada minciunilro lor. Am mai spus, bravi crestini se vor duce in alai dupa acesti draci, se vor lepada de Hristos, care de crestinism va fi declarat impostor , ziua aceia nu este departe, astia o pregatesc asidu, chair Vaticanul a dat semnal in acest sens, ca de-aia au si ajuns in halul care au ajuns, pedofilie si alte surpcaciuni intrate in locul ce nu se cade, Hristos ne avertizeaza ca se va ajunge si aici, si uite ca s-a ajuns, ba si mai si; bolnavi ce nici impartasania nu ar avea drept lua, ajung in sfânta sfintelor oficial slujbe…

    Am sa va pun o intrebare directa

    – Intr-o buna zi, aterizeaza o masa de extraterestri pe pamânt, ne vor spune ca am fost clonati de ei, ca ei stau la originea religilor prin care ne-au educat, toate religile trebuiesc abrogate, le-a trecut vremea, vom trece in noua dimensiune.

    Ce mai poti zice, adica io, cel care il sutin pe Hristos, care ne avertizeaza ca vor veni multi in Numele Lui, sa ne ferim de ei. Ca tot Hristos mai zice, venirea lui va fi pe cer, va fi vazuta de toata omenirea. Credeti dvs ca anuntul NASA are vreo legatura? NU, anuntul asta are alte chichite, iata-le:

    Draci si ai sai slujitori stiu bine evenimentele ce urmeaza petrece, pentru a tine omenirea in confuzie de dupa petrecerea lor, pregatesc terenul, atunci se vor forma douo tabere (polariza lumea), vor dispare confuzile de azi. Antihristul nu poate fi pus pe tron cât timp exista mai multe curente filozofico-religioase, când spun pe tron ma gândesc la religia ce-o va instaura,obligând pe totii a se inchina. In aceasta perioada va activa din nou Ilie si Enoh, este adevarat ca in univers, in spatiu nostru se petrec multe schimbari, asezari, demoni sunt tot mai impinsi spre pamânt, aruncati definitiv din cer, vazduh, ptr ca acolo nu le mai este locul in noua dimensiune, na, ca sa fiu si la moda. Pentru ramasita de oameni vor fi trimis Enoh si Ilie, indivizi se vor demoniza rau de tot, ce vedem azi este doar inceputul acestui proce prin care draci au intrat in oameni, inca mai tine Hristos frâiele, dar dupa .. va fi dezastru.

    Prin urmare, Dumnezeu doreste scuti de pacaleala dracilor, a extraterestrilor , asa cum li se spune in limbaj new-agist. Cert este ca taina lui Dumnezeu va fi curând dezvaluita, toate curentele inselatoare vor lesina, dar, demoni stiu ca numai printr-o lovitura masiva vor mai putea insela, iar aceasta lovitura vor sa-o dea cu asa-zisi extraterestri, o vrajitorie, minciuna ce va pacali pe multi, mai ales cei care nu au cunostinte si o minima credinta in Dumnezeu. va fi imposibil contesta o evidenta cu un Hristos care va fi nevazut, numai ca;

    acesti asa-zisi extraterestri nu se pot materializa, rezista cât timp pe pamânt exista nebuni in Hristos, asemni mie, Pr Justin si multi alti asemnei lor, cunoasteti experienta Pr Cleopa ce-o povestea celor care-l întreba privitor la extraterestri, ei, experienta asemantoare am avut si io,din ea vorbesc ci nu din auzite ori carti. Trebuia dezarma crestinismul ptr a putea materializa, arata, vom observa lejer ca aceste materializari se vor înteti odata cu desacralizarea societati crestine, cu cât ea este mai apostata cu atât mai mult reusesc cuceri aceste forte teren prin materializare.

    Polarizarea de care vorbeam va fi urmare a unei realitati ce o vor vedea multi, in preajma unui crestin asemeni mie acesti extraterestri nu se vor putea materializa si daca o vor face vor sfârsi arsi, se vor stinge. Marea masa prinsa in teoria asta vor arata cu degetul spre noi, noi suntem piedica de care vorbeste si Sf Pavel, unii vor pricepe si altura nouo, alti vor cere extirparea noastra catalogati demoni care s-au opus progresului, contactului cu adevarata divinitate, cu extraterestri.

    Acesti extraterestri au o frica cumplita fata de noii, un om nu are teama de mine cât are un astfel de demon ce fuge dinaintea mea. Un om imi poate lua viata, dar un extraterestru NU. Deacia s-au si folosit de oameni, zapacindu-i cu tot felu de teori, pentru a extermina crestinismul si, l-au pus pe butuci, ca altfel nu se ajungea in acest punct,sucesul materializari acestor demoni, care ca si in trecut se vor uni cu fiii oamneilor,urmând duce razboi contra lui Dumnezeu.

    Din pacate, foarte multi crestini vor cadea in plasa lor, profetit si de scripturi, aspect care le va facilita imens teren câstigat pe pamânt materializa. Fenomenul acesta este necesar despartiri oilor de capre, izolari lupilor ce au dat navala in sfânta sfintelor. Dupa aceasta triere, va urma evenimentul ,iar dupa el urmeaza ca Dumnezeu sa-si verse potirele mâniei pe pamânt, dar, va exista si busola, Ilie si Enoh care va ajuta pe multi iesi din ratacire, numai ca eu nu doresc nimanui apuca acele zile,ptr ca vor fi obligati nu doar as da viata ci si suferi cele mai grozanice torturi,vor trebui gusta paharul baut de Hristos, a momentului departiri de Dumnezeu, când striga, Eli, eli lama sabactani… De acest moment groaznic doreste Dumnezeu feri pe totii. Multi atei si hulitori de azi vor bea acest pahar, sigur se vor si mântui ca prin foc, dar si mai multi se vor indraci rau de tot, ducându-se in iad cu draci, desi, iadul nu este facut ptr om ci ptr demoni.

    Ca sa nu-o mai lungesc, daca d-ta dle LIS ai ancorata inima în Hristos, dar mai lasi si alte filozofi new-agiste sa va tulbure, dati credibilitate, il obligati pe Dumnezeu veghea asupra dvs, a va trage de urechiuse când o luati pe aratura cu aceste filozofi. Ca acolo zice, nu puteti sluji la doi stapâni! Problemele dvs pe care le expuneti si in acest Jurnal-blog, se datoreaza rugaciuni ce-o aveti pe spate, vegheri lui Dumnezeu. Asa ca mai de plâns sunt ceei carora le merg toate ca si unse, mai ales hulitorilor, new-agistilor, ocultistilor.

    In România pe lânga o religiozitate demna de apreciat exista si mai mult ocultism, hula la adresa lui Dumnezeu, belstemarea tuturor lucrurilor si fiintelor, iar asta-i marea buba a românilor, nu alta. Nu mai vorbesc de pagânsimul amestecat cu crestinismul pe care si biserica il condamna , superstitia este la ea acasa, nu ma mira ca acolo se va naste un asa-zis lider mondial, ca acolo va fi un fel de cartier general al lor, români se viseaza fi prealesi, buricul pamântului… terenul, spiritele ce bântuie acolo numa acest aspect nu-l releva.

  6. Stimate domnule L.I.S, chiar singurătatea?Da!De ce nu-mi daţi un semn de viaţă?Eu astăzi am înlocuit muntele,unde practic,tot solitar poţi fi, cu participarea la binecuvăntarea şi sfinţirea unui Paraclisier.A fost superb, ca şi timpul de vară,mai aproape,cu găndirea şi cu sufletul de Divinitate.

    1. N-au sosit cărţile dumneavoastră, domnule D.A. Seul (aşa cum n-au ajuns nici cele două exemplare din ultima mea carte trimise la Suceava). Vă felicit pentru împăcarea sufletească.

  7. I’d be inclined to go along with with you one this subject. Which is not something I typically do! I love reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to speak my mind!