Ministrul Culturii, Mircea Diaconu a demisionat, cine vine în loc nu pare a fi un prieten al USR. Sinucigașul Adrian Năstase, diabolizat și invidiat aici de doi scriitori

Vineri, 22 iunie 2012. În cele opt zile, cât am fost plecat din București (13-20 iunie) a demisionat ministrul Culturii, prozatorul (membru al USR) și actorul Mircea Diaconu, acuzat că s-a aflat în incompatibilitate, într-o perioadă (cât a fost și parlamentar și director de teatru la Nottara; cu două salarii de la stat). Pentru mine a fost o veste proastă plecarea lui Mircea Diaconu, știind că Uniunea Scriitorilor din România, ajunsă într-o situație de neinvidiat, se baza pe înțelegerea lui (n-o să dau amănunte în ce sens). Între timp s-a dat de gol că noul ministru al Culturii va fi un fost muzeograf (absolvent de Istorie la Universitatea din București, doctor; senator de Constanța, aromân, născut în 1953), Puiu Hașotti. Las la o parte mojicia președintelui Băsescu de a-i cere lui Hașotti o declarație pe propria răspundere că n-a… plagiat. Adversarii USL, în frunte cu Băsescu-PDL, au găsit un cal de bătaie în… plagiat, nu m-aș mira să aflu că toți miniștrii USL cu doctorate sunt acum controlați dacă au plagiat. E o nebunie, plagiatul e interpretabil, e imposibil să nu faci referiri la alții (toată „Istoria critică” a lui N. Manolescu, să dau un exemplu de probitate morală, e formată din referiri și citate din alți critici, în principal). Mai ales în lumea științifică (și mai ales în Drept, care nu e decât interpretare), lucrările academice sunt o formă de compoziție. În sfârșit, să rămân la Hașotti. Problema pentru mine e dacă noul ministru al Culturii va fi la fel de deschis către USR cum era Mircea Diaconu. Am auzit între scriitori că Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al USR, ar fi refuzat acest post de ministru al Culturii (propus de Crin Antonescu) și nu pot decât să regret. USR are nevoie mai mult ca oricând de banii de la Ministerul Culturii alocați pentru reviste literare. Probabil că Varujan Vosganian ar fi devenit o țintă pentru dușmanii USL (și dușmanii USR) dacă ar fi acceptat să fie ministru al Culturii, Băsescu l-ar fi executat iar (a mai pățit-o cu postul de comisar european). Aștept cu inima strânsă venirea lui Hașotti în fruntea Ministrului Culturii (deși e potrivit pentru exploatarea patrimoniului național), ținând cont că el n-are nici o legătură cu creația literară.

Azi fostul premier Adrian Năstase PDSR-PSD, condamnat la doi ani de închisoare cu executare (am pomenit și ieri de el aici, după tentativa de sinucidere; putem vorbi de un viitor pușcăriaș, cu cariera politică definitiv compromisă de Băsescu) a împlinit 62 de ani. Am avut surpriza să primesc un e-mail care m-a demobilizat, fiind semnat de un scriitor pe care îl prețuiesc (mi-a cerut să nu-i dau de gol numele), legat de Adrian Năstase. E o reacție neiertătoare la pagina mea de jurnal online de ieri, de aici. Îl public mai jos, fiindcă e exponențial (cunosc și alți scriitori asemenea lui, echilibrați, „principiali”, care vor să-l vadă mort pe Adrian Năstase, în mod irațional; vă reamintesc, eu am fost o victimă a lui Adrian Năstase și azi am puterea să-i deplâng soarta, nu să-l execut):

Nu se poate! orbirea…

…nu-mi vine să cred, prietene, că te laşi mistificat astfel… chiar cu scuza că nu ai fost în Capitală zilele astea.  Dăm de-o parte pe mizerabilul hăhăitor, îl dăm şi pe premierul plagiator, care locuieşte la Şosea, în vila pe care a escrocat-o de la moştenitoarea pariziană, lucru ştiut de toată lumea. Dar  sare în ochi că sinuciderea lui A.N. este o cacialma sinistră, scârboasă.  Înscenată împreună cu oamenii lui Rus. Oricum, cineva a tras din partea stângă, glonţul a străbătut doar pieliţa guşii lui N. şi s-a oprit în tocul uşii – rimă involuntară. Rana din umărul drept e dovadă clară că s-a tras din stânga  Apoi, A.N. a stat cuminte pe targă, apoi încă 3 ore, cu ochii închişi… motăneşte. L-au operat abia după 3-4 ore. S-a spus că glonţul s-a oprit în gât. Nici Ponta, nici vreun alt vizitator nu a dat amănunte despre locul împuşcării; doctorul nu a precizat, nici înainte de operaţie, nici după aceea, ce e cu rănile – cele două străbateri ale pielii, atât, nici măcar n-a curs sânge… a spus doar că nici un organ vital nu a fost atins. Tehnic este imposibil, dacă glonţul străbate gâtul unui om, nu doar pielea guşii… Înscenare a unei sinucideri, în vreme ce salvarea deja aştepta la poartă… A.N. se dovedeşte nu doar un om inteligent, „talentat cenaclist”, ştiutor de limbi străine, mare colecţionar de cărţi rare, de stampe, hărţi, dar şi de toate chiciurile, la grămadă. Lacom cât o mie de inşi la un loc. Ci se dovedeşte: mitoman. Laş, om de nimic… n-a avut curajul să treacă prin cele 6-8 luni de puşcărie. Când complicii lui vor ispăşi 6-8 ani de detenţie. Cel mai bogat om din ţara asta… Cel care i-a lăsat pe drumarii americani să plece cu miliarde de euro, fără să construiască nimic… Ne-a mai păcălit şi celălalt Adrian, Păunescu, storcând lacrimi că n-are bani de medicamente – şi lăsând averi de 4,3 milioane. Telenovele dâmboviţene, se vaietă vecinele de bloc, pe banca de 1500 euro pusă de Liviu Negoiţă, un jnapan fără pereche, al cărui agent electoral a fost Stelian T.; dar ele deja l-au votat pe Robert Negoiţă, susţinut de Mircea Albulescu, de George Ivaşcu… dovadă că nu merităm decât cacialmale şi să mergem din rău în mai rău şi din lac în puţ.  După Boc, vine Ponta; după marinarul de uscat, grobian, agresiv şi beat tot timpul, vine repetentul, chiulangiul, sceleratul Crin. Halal… Numai între noi, prietene. Şi foarte scârbit de toate cele ce ni se servesc… Încep să-l înţeleg pe Cioran, deşi nu-i dau dreptate.

Nu pot să cred: scenariu de scriitor? „Cacealma sinistră” (nu sinucidere), „sceleratul Crin”…

*

În același timp, incomodul scriitor și publicist Marin Ifrim mi-a amintit de faptul că Adrian Năstase a făcut parte din juriul unui concurs literar în orașul Mizil, în luna septembrie a anului trecut, descoperind în el alt om decât cel politic (exact ce spuneam ieri, că Adrian Năstase e și poet):

În ultima zi a lunii septembrie am fost, împreună cu alţi scriitori, oaspete al zilelor oraşului Mizil, un fenomen ceva mai amplu, constând într-un târg comercial, un festival-concurs de muzică folk (organizat în memoria cântăreţei Tatiana Stepa), un concurs naţional de creaţie literară („Agatha Grigorescu Bacovia”) şi alte activităţi specifice unor asemenea sărbători tradiţionale… Am ajuns mult mai devreme de ora la care a început festivitatea de decernare a premiilor laureaţilor concursului de creaţie. Timp în care, din senin, ne-am pomenit între noi, undeva în faţa primăriei oraşului, cu fostul prim-ministru  Adrian Năstase. Am fost băgaţi imediat în seamă, ni s-a strâns mâna fiecăruia, cu o diplomaţie şi un firesc absolut dezarmante. Mai târziu, cu vreo câteva minute înainte de începerea manifestării, ne-am pomenit şi cu figura olimpian-seculară a fostului preşedinte al Academiei Române, scriitorul Eugen Simion, care, ca şi Adrian Năstase, ne-a apropiat de personalitatea sa intimidantă printr-un comportament mult sub simplitatea de la care începe spiritul să-şi impună „conţinutul”. Nu ştiu alţii cum sunt, însă, o spun cu toată seriozitatea, prin prezenţa celor doi acolo, eu am avut o ciudată stare de supravieţuitor al unui război. Am simţit incredibila stare de normalitate, de firesc, având în vedere vremurile stresante prin care tot trecem de nişte ani încoace. Pentru că am făcut parte din juriul concursului literar, am fost plasat „în prezidiu”, împreună cu Eugen Simion, Adrian Năstase şi Aida Hancer (o poetă excepţională, laureată a uneia din ediţiile festivalului), moderaţi fiind de primarul oraşului Mizil, Emil Proşcan, poate cel mai iubit dintre pământenii de acolo, un poet discret, fondator al revistei „Fereastra”, al unui almanah cultural şi a altor chestiuni culturale cu ADN mizilean… De multă vreme, aflat în „război” total cu clasa politică, pe alocuri şi cu breasla scriitorilor, dar şi cu alte instituţii, nu am mai avut senzaţia că, în fine, e pace pe pământ, sau măcar în lumea mea. M-am bucurat sincer că-l văd şi ascult pe fostul prim-ministru al României recente, un om suplu inclusiv fizic, ireproşabil îmbrăcat, atent la propriul discurs ca şi cum ar fi dezamorsat o bombă nucleară. M-a uimit sinceritatea şi directeţea cu care cei prezenţi i se adresau cu formula categorică „domnule prim-ministru”. În paranteză fie spus, aş vrea să-l văd pe licuriciul de Emil Boc, la Mizil sau oriunde, aiurea, apelat cu adresa funcţiei pe care o uzurpă de ceva ani. În privinţa lui Adrian Năstase, politician pe care l-am atacat fără nicio ezitare, am perceput o uşoară invidie şi o pronunţată diferenţă de instrucţie culturală. Gândeam, acolo, la Mizil, că acest copil a fost dat la şcoală la timp şi întocmai şi, presupuneam, făcea la oliţă undeva lângă pian. În est şi vest timp, tata, Dumnezeu să-l ierte, lucra la un colhoz şi-mi explica faptul că „meseria e brăţară de aur”. Nu vreau să exagerez, nu-mi stă în fire. Nu-mi pare prea rău că l-am atacat pe omul politic Adrian Năstase, chiar dacă, presupun, uneori am exagerat. Îmi pare rău că nu am realizat o chestie foarte simplă. Omul acesta face parte din elita adevărată actuală. Nu ţi-l poţi imagina spărgând seminţe la televizor, între fermierii filozofiei româneşti actuale, Gabriel şi Andrei. Abia acum înţeleg de ce l-a urât atât de intens rătăcitul de la Cotroceni. (Articolul în întregime a apărut în 5 octombrie 2011 în Jurnalul de Vrancea online, azi ajuns o amintire tristă)

***

Continui jurnalul pe scurt, scris în deplasarea de opt zile, începând cu 13 iunie 2012. Fiindcă m-am lungit, voi aduce adăugiri la această primă zi de plecare din București, de care am făcut caz și ieri aici – acasă la poetul Marin Moscu (asemenea lui Adrian Năstase, mare vânător; conduce „vânătorii și pescarii” din zona Adjudului-Vrancea), din Ploscuțeni. Spuneam ieri că locuiește în casa părintească a soției lui, după ce și-a vândut vila, să poată să cumpere case copiilor la București, toți titrați. Am aflat că taie aripile la curci și gâște sau pichi din ograda lui (să nu dispară), că și-a cumpărat prima pușcă în 1975 și n-a știut ce să facă atunci cu primul iepure împușcat, prost gătit, sau că la clocit se amestecă ouăle de găină și pichi. Sau am aflat că, pentru a speria graurii și mierlele (să nu-i distrugă recolta), pune în cireși și în vii… CD-uri, care reflectează lumina soarelui și le sperie. Sau am mai aflat că fasolea îngrașă pământul și îndulcește căpșunile (avea o grămadă, coapte). Dar și că, peste iarnă, zăpezile mari i-au omorât 18 stupi. O surpriză a fost să aflu că Marin Moscu a publicat câteva cărți pentru copii, fiindcă e bunic (are trei nepoți!), mi-a dăruit o carte pentru copii pe 13 iunie, dar am uitat-o la fratele meu Marian, la Adjud, împreună cu mierea cumpărată, de care pomeneam ieri aici (de la fratele Marian plecând mai departe la Botoșani, la Zilele Eminescu, știți; m-am întors la București fără ele, pe 20 iunie).

PS. Public și azi fotografii făcute în 13 iunie 2012, peste Siret, pe la Adjudu Vechi, în preajma mănăstirilor Sihastrul (Episcopia Buzăului și Vrancei) și Buciumeni (Episcopia Dunării de Jos; Galați).