0
9 comments

Miercuri, 23 noiembrie 2011. Nu-mi iese din minte Mircea Geoană, l-am văzut la „postul de televiziune al lui Băsescu” (TVR 1), la știri – un mic animal politic de rasă dezorientat, rănit, care nu mai înțelege pe ce lume e, totul i s-a părut a fi un joc. Din păcate, de când a fost amenințat cu excluderea și apoi exclus din PSD (cel mai mare partid din țară) a preluat reflexele celor aflați azi la putere și a împrumutat vocabularul lor. Îmi pare rău pentru decăderea lui. L-am susținut în fața bătăliei cu Băsescu (din 2009, la președinția țării) în ceea ce am scris, mi s-a părut un intelectual subțire, chiar deștept, bun diplomat pentru extern, nu și pentru intern. Trebuie să observ că dialogul pe plan extern are o anume semnificație și că dialogul pe plan intern are o cu totul altă semnificație, aici a greșit Geoană. Am tot spus-o, am o adevărată slăbiciune pentru personalitățile de calitate, din orice ramură ar fi. Personal, îi dau dreptate lui Geoană când afirmă că România are nevoie de alt profil de politician decât cel recunoscut pe piață acum – care să semene cu el, de bun simț, onești, nu cu Iliescu sau Adrian Năstase sau cu Băsescu, care au dat de gustul puterii și calcă pe cadavre la o adică. Numai că asta e în teorie, în practică selecția e aceasta care se vede în lumea politică de la noi, rezistă cei fără scrupule. Se vede asta cu ochiul liber la noua generație de politicieni, cărora nu poți să le reproșezi trecutul și năravurile, imoralitatea preluată din epoca de aur comunistă. Un exemplu exact al preferinței electoratului nu e intelectualul de teapa lui Geoană, ci lupii tineri de teapa lui Victor Ponta. Dar e interesant destinul politic al lui Mircea Geoană – ridicat pe umerii lui Adrian Năstase (care a vrut să reformeze PSD în ochii electoratului, când Iliescu era cercetat pentru morții Revoluției și cei din 13-15 iunie 1990), Mircea Geoană a câștigat președinția PSD împotriva lui Iliescu, care era un mit. Tot Adrian Năstase l-a trimis ambasador în SUA și apoi l-a pus ministru de Externe pe Geoană și mai târziu l-a susținut să fie președinte al Senatului. În viața lui Geoană pur și simplu Adrian Năstase a avut rol benefic. Nu înțeleg, repet, de ce Geoană a preluat acum vocabularul unor neajutorați din PDL (de genul președintei Camerei Deputaților, Roberta Anastase; dau exemplul ei fiindcă îmi amintește de activistele de rang înalt ale lui Ceaușescu, cu nasul pe sus dar bătute în cap) și l-a atacat cu înverșunare pe binefăcătorul lui, Adrian Năstase (e adevărat, azi căzut în dizgrația propriului destin, hărțuit de Băsescu în procese incredibile). M-am tot gândit la acuzațiile pe care i le-a adus PSD lui Geoană – care tot timpul a avut un comportament de diplomat, încercând să împace și capra și varza pe eșichierul politic, obsedat de „interesul național”, uitând să-și mai servească propriul partid. A făcut cu ochiul și lui Băsescu (plecarea în SUA nu putea avea loc fără colaborarea cu serviciile secrete ale lui Băsescu), deși știa că USL nu trece cu vederea o asemenea prostie. Căzut acum prea de sus, Geoană ar fi bine să se retragă pentru o vreme din prim-plan (să rămână un simplu senator independent), sau să se lase de politică. Nu-mi dau seama ce hartă astrală are Mircea Geoană acum, dar e clar că ar fi bine să se ferească de mai rău. A pățit, de altfel, ce a pățit și Adrian Năstase, căzut de sus când se aștepta mai puțin și credea că toată lumea e a lui (dându-și în petic, dovedit ușor de corupt, lacom). Geoană, cel puțin, are capital de politician cinstit, dar prea visător-elitist… Grav, Geoană poate fi dus ușor de nas, e naiv și nu e autoritar – și așa ceva e de neiertat în lumea politică. Va fi interesant de văzut dacă la alegerile parlamentare de anul viitor va fi ales uninominal senator (în condițiile în care numărul parlamentarilor va fi redus drastic), dacă electoratul dorește asemenea parlamentari civilizați, delicați, inteligenți, sau vrea șmecheri care-și cumpără votul și bat cu pumnul în masă… Mi-a fost un pic milă de el în această seară, Geoană e un personaj trist, a lovit în dreapta și în stânga, crezând că așa se apără. A lăsat o impresie proastă. Dacă tot a anunțat că nu va reveni în fruntea Senatului, dacă-i va da dreptate Curtea Constituțională, de ce a provocat tot acest bâlci politic dezgustător (care distrage atenția de la problemele reale ale românilor, aduși în sapă de lemn)? Nu cumva a avut misiune de la Băsescu și ai lui să compromită opoziția, pe USL (PSD plus PNL-PC)?

*

Rețin și comentariul lui Tudor Cicu de ieri, de aici, pe seama plecării lui Mircea Geoană:

„Adio, tovarăşi”, îmi aminteşte (nu ştiu de ce, memoria uneori îţi joacă feste), de poetul rus Vladimir Maiakovski, născut în satul georgian Bagdadi, în 1893. Era înscris în tinereţe, ca şi Mircea Geoană (el desigur, peste mulţi ani) într-un partid ce purta acelaşi nume: P.S.D. Rusesc. Nu pentru că a scris poemul impresionant „Norul cu pantaloni” memoria mea îl reţine, ci pentru că a iubit-o pe Lili Brik, soţia editorului său, precum Mihai Eminescu o făcuse la rândul său, cu Veronica Micle, soţia profesorului ieşean Ştefan Micle. Memoria mea îl mai reţine pentru poemul (de fapt, o elegie a morţii) închinat lui Vladimir Lenin, poem care-l va face cunoscut în toată Rusia. Ca şi Esenin, pe care tocmai îl condamna într-un poem pentru sinucidere, se sinucide la rându-i, din motive rămase încă necunoscute. M. Geoană e un mic saltimbanc: adio tovarăşi! nu poate egala spusa poetului rus „De beregăţi / l-aş rupe, ca lupul – şi basta!”. Spusa „prostănacului” nostru (de parcă s-ar fi ars la gură cu borş) nu seamănă cu mesajul celui care scria (citez): „Citiţi! Şi plezniţi de invidie! Sunt cetăţean sovietic”. Nu pot uita versurile pe care actorul Florin Piersic le recita din Maiakovski, despre unele sfaturi trimise din străinătate ministrului Rusiei. O! cum sunt toate astea contemporane cu noi. Teama (sugera Cioran) îşi are o scuză în raţiunea unei fiinţe clasată la marginea societăţii. Dar când te manifeşti, în faţa poporului tău, ca un negru sclipitor (musai să ieşi în evidenţă), ce-ţi dilatai vinele şi în creier ţi se încuiba fotoliul de preşedinte al ţărişoarei acestea, n-ai cum să fii atât de penibil, ca să rosteşti – cum dracu – doar „adio tovarăşi”. Du-te în „cruciş, curmeziş, în toată parte”, cum ar fi spus Ion Budai Deleanu, în C. VI, v. 96. Să nu stea lumea cu gura căscată? Asta-i încă o bună învăţătură, că fiecare „pasăre” pe limba ei piere. Adevărul are multe pajişti. Vietăţile care îi pasc iarba, sunt însă agitate peste măsură, şi aşezate peste un muşuroi de furnici încă paşnice. De sub acoperişul sub care suntem sortiţi a ne măsura destinul în inci, yarzi, mile etc…. aşteptăm (la ce bun?) minunea mare: un simplu cuvânt, Doamne!

***

Las pentru mâine publicarea ultimei părți din textul anonim (prima parte a apărut ieri), primit pe e-mail, intitulat China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012.

Azi s-a deschis Târgul internațional de carte Gaudeamus, la Romexpo. Fac în continuare loc unei consemnări a Doinei Popa pe seama romanului primit de la Gabriel Pleșea (emigrat în SUA), „Destine întortocheate”, apărut la Editura Vestala, la București. Cine e Gabriel Pleșea: analist-specialist în Management Information Systems, a emigrat în Statele Unite în 1976, urmându-şi soţia, Anca, care “alesese libertatea” încă din 1974 şi se stabilise la New York. Licenţiat în filologie al Universitaţii Bucureşti (limba şi literatura engleză), şi-a aprofundat studiile universitare obţinând, în 1979, un Master’s Degree la Columbia University (relaţii internaţionale, specialitatea economie şi informatică). De la traduceri de eseuri, poezii, proză scurtă şi romane publicate în ţară în perioada 1970 – 1974 (in reviste literare precum Ramuri, Secolul 20, Romanian Review, Tribuna, Viaţa Romanească şi la editura Albatros), Gabriel Plesea şi-a extins, mai ales după 1991, aria preocupărilor literare şi publicistice, apărându-i trei romane, o culegere de prezentări de scriitori americani contemporani, o alta cu prezentări de scriitori români la New York, precum şi două volume cu selecţii reprezentative de corespondenţe de la New York. In domeniul publicisticii Gabriel Plesea a scris o suită întreagă de corespondenţe pe teme literar-artistice, adresate revistelor literare Jurnalul Literar şi Luceafărul din Bucureşti. Din martie 1993 semnează corespondenţe speciale pentru cotidianul România libera, în principal de la sediul Organizaţiei Natiunilor Unite. In prezent contribuie frecvent şi la săptămânalul de limba română New York Magazin, după ce un număr de ani a publicat în Lumea Liberă Românească, din New York, şi la revista lunară de cultură şi politică Dorul, din Danemarca (conform New York Magazin). Gabriel Pleșea va fi prezent la Târgul de carte Gaudeamus. Doina Popa își notează despre roman:

O crimă petrecută în comunitatea de români din New York şi încercarea de a afla amănunte despre caz este firul călăuzitor al cărţii lui Gabriel Pleşea ”Destine întortocheate”. Românii de peste hotare rămân cantonaţi în miezul comunităţii din care fac parte, suspiciunea căpătând atribute aparte.         

Am rugat-o pe Doina să aleagă și un citat din acest roman al lui Gabriel Pleșea, venit în țară:

„ – Haide, reporter, lasă goangele, veni verdictul nemilos al Laurei. Eşti băgat până peste cap în toată treaba asta. De unde atâta insistenţă să stai de vorbă cu noi: cu Cătălin, cu mine, cu Mădălina, continuă ea băgând-o şi pe martoră în aceeaşi categorie: a celor aflaţi sub supraveghere. Insistenţa asta a ta nu a venit din proprie iniţiativă. Şi, anticipând o altă explicaţie pe care aş fi avut-o, adăugă: Treaba aia, cum că ţi se oferă o idee şi material pentru carte, poliţistă, cu crime şi detectivi, e pură scorneală. Recunoaşte că lucrezi pentru ei! Nu-i aşa?”

PS. Public și azi (și mâine) fotografii realizate de un fotograf profesionist, Lucian Pîrvu (adus de Laurențiu Barbu, administratorul acestui blog, de la firma sa), la Gala Poeziei Române Contemporane, de la Ateneu, din 19 noiembrie 2011 (fotografii în ordinea intrării în scenă; numele fiecăruia este pomenit pe fotografie, dați click pe ea). Din nefericire am constatat, deschizând azi toate fotografiile trimise, că fotograful Lucian Pîrvu a părăsit la un moment dat sala, când citea Daniel Bănulescu (nu am fotografia lui), apoi a revenit, a mai făcut fotografii cu Emil Brumaru și Mircea Dinescu, apoi a ieșit iar, i-a mai făcut o poză lui Traian T. Coșovei, și atât. Regret enorm că n-am fotografii cu toți cei care au citit. M-am lăudat degeaba că am fotografiile tuturor.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
9 comments

9 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Scuze, am lipisit de la comentari ddar am citit zilnic blogul dvs, nu am avut timp datorita proeiectului in care am intrat, dar acum fiind finalizat voi reveni … dupa ce il voi vedea asa cum trebuie, mai am ceva de lucru, asa ca este posibil sa fiu retinut pâna la 5 Dec 011. Mai mult, incepe bâlciu de craciun, unde am si eu ceva de ciupit.. asa ca ingaduiti absenta mea pe aceasta perioada,in cazul care nu dau semn de viata, inca sunt aici, nu-a venit sfârsitul lumi… si apropo..

    Spuneam io ca anul 2011 va fi superlinistit, a fost ori ba?

  2. Ieri, s-a prăpădit, la 65 ani, petroşeneanul Ion Pascal Vlad, un poet singuratic – inteligent, profund şi foarte sensibil. Domnul cu mila!

  3. Dumnezeu sa-l ierte !
    Asa patesc toti astia (“inteligent, profund si foarte sensibil”)
    Pana la urma o sa ramana doar nemernicii astia portocalii, desi…

  4. Si apropos de inteligenta .
    Cat de naiv sa fii ca sa poti persifla pe cineva in felul(halul) asta :
    – Adio, tovarasi !
    Mai mult, sa te lasi mai departe consolat si consiliat de acelasi personaj dubios (C.Gusa) :
    “Evident ca i s-a intamplat ce i-am spus: a ajuns batjocura unor oameni submediocri, din punct de vedere intelectual unii dintre ei, altii cu tare morale…”, dar tot la indemnul lui sa te asociezi cu …Marian Vanghelie, cu speranta ca veti face nu stiu ce platforma electorala ( Proclamatia de la Dabuleni’) cu care sa rui gura targului !
    Daca nu-i in stare de altceva, Gusa nu se da in laturi sa minta, acuzand ca Ponta, Hrebenciuc, Nastase si Iliescu l-au tradat pe Geoana la prezidentialele din 2009, ca sa-si poata face uitat insuccesul lui de sef al campaniei lui Geoana si mai ales miscarea perfida care l-a dus pe asta in gura lupului, ca sa poata apoi justifica Basescu furtul strigator la cer !
    Pana la urma vad ca nu se mai fereste nimeni sa sustina faptul ca americanii, nici macar ei, ci niste minoritari ( care-l cheama la ordin pe Boc cu ai lui !) trebuie sa dea OK pentru cine va fi presedintele Romaniei (si nu numai!), asa ca Gusa are tupeul sa spuna ca Ponta nu va fi niciodata presedintele Romaniei, deoarece nu-l place USA !
    In schimb Geoana ar fi omul lor si n-ar fi alte probleme, decat cele de intelect ale finului lui Iliescu, care l-a botezat cum s-a priceput el mai bine ( si se pare ca a nimerit !). !

  5. Aud în mine, ca într-un vulcan în clocot, toate cuvintele care nu vor să moară, cuvinte ce mi-au sugerat primul comentariu despre Mircea Geoană, un cavaler trimis neînzăuat pe câmpul de luptă. El vroia pentru sine, locul dintâi, ca să ajungă deasupra tuturor. A sfârşit prin a ne striga în faţă: „Trageţi tovarăşi!”, drept strigătul său de luptă. L-a ajuns din urmă jalea din colbul patriei sale, situată pe hartă, la Dăbuleni. Ne aflăm aproape de comicul de optică al ilustrului cavaler al Tristei Figuri, Don Quijote, cel care chiar credea în lupta sa cu morile de vânt, ca pe o luptă pe viaţă şi moarte cu giganţii (partidului?). Cine ştie ce colţ uitat al gândului îmi inspiră mie acum, imaginea unui Raskolnikov, dintr-o altfel de „mărire şi pedeapsă” care nu rodeşte alte gânduri în masa cea mare a figuranţilor de pe pagina autorului de geniu. Parafrazându-l pe Cioran, putem concluziona că, nimic nu mai poate mângâia poporul acesta, dacă, până în ziua aceasta Mare (de jale şi deznădejde), Isus, încă nu a auzit de noi. Ne vom pronunţa şi noi (asemeni lui Ippolit din „Idiotul” lui Dostoievski) afirmând despre un alt personaj, că acesta nu mai are timp să se îndrepte. Da! E greu să lupţi contra acestei idei duble, domnule Geoană! Dedublarea dinaintea căreia ne-a pus acest personaj, e precum mărturisirea diavolului, de a ne face nouă tot mai multe pronosticuri exacte. Îl vom urmări de acum încolo, ca pe un alt sfânt Gheorghe, trimis pe pământul acesta, să biruie reptila din visele unui popor tras la remorcă, de-un Gulliver pripăşit şi el peste noapte, pe lângă tronul cuvenit unui rege.

  6. Pentru cine nu e obisnuit cu mersul pe apa hyperspatzului precizez ca primul comentar de aci e de fapt un link. Cine nu crede n-are decat sa puna degetu si se va convinge ca asa e, in carne si oase informatice.

  7. Culpabilizările sau autoincriminările colective nu identifică mentalitatea de patriarh, de despot sau de tiran, – doar legitimitatea gentilică autorizând amendarea reciprocă, pentru insubordonare sau pentru oprimare, “sangvinare”, (în construcţiile formelor fără fond, sangvinismul sublimând în ideologism), a subpuşilor şi suspusului – ci pe cea generică, tribală. În feed-back, cenuşa pe care ne-o tot punem în cap curge din hârca lui Ceauşescu; până nu vom deveni societate, circularitatea va tot reveni. Şi istoria, nicidecum viitorul.