0
1 comment

Marţi, 2 martie 2010. Azi iar n-am avut curent electric trei ore! Trăiesc în plin paranormal, „ca pe vremea lui Ceauşescu” – numai că atunci găseam gaz lampant şi sticlă la lămpi de schimb şi fitil, acum nu mai găsesc. Şi ce să faci la bloc, pe întuneric, trei ore? Mă apucă de fiecare dată exasperarea. Azi mă bărbieream când s-a oprit curentul electric. Suntem terorizaţi de mai mulţi ani, e imposibil să nu cadă curentul electric măcar o dată pe lună (dar se taie şi de trei ori pe săptămână, consecutiv)! Şi e afectat un cartier întreg din Bucureşti când nu am eu curent, de fiecare dată răspunsul e „avem avarie, e supraîncărcat sistemul şi cedează transformatoarele” sau: iar au furat kilometri din firele de cupru, sau iar au dat aurolacii foc la reţelele electrice din subsoluri. În toate patru anotimpurile anului! Aparatele electrice se strică (am fost obligat să cumpăr şi frigider şi televizor nou în ultimul an), nu interesează pe nimeni! Pe cine să dai în judecată: ai timp de pierdut şi bani să stai prin tribunale cu „şmecherii din energie” (tot mai abstracţi, de când distribuţia de energie a fost cumpărată de firme străine)? Mai bine înnebuneşti. Nu e curent electric, eu nu pot să citesc – las la o parte televizorul şi Internetul că nu funcţionează. De supărare că nu e curent, nu pot să dorm, în cele trei ore (asta e regula, trei ore!) mănânc la lumânarea chioară. Din acest an mi-a venit mintea la cap şi am cumpărat un acumulator chinezesc, tip lanternă de serviciu (o încarci la priză) – după ce s-a descărcat, însă, nu l-am mai putut încărca! M-am dus şi l-am schimbat, vânzătorul a fost de acord că nu poţi să pui bază pe acumulatoarele de acest gen, chinezeşti. Văzându-mi de fiecare dată supărarea când se taie curentul electric, fiul meu, Laurenţiu, mi-a dăruit de ziua de naştere şi un acumulator mare tip lanternă de subteran, tot chinezesc probabil (adică nu ştim dacă va dura, dacă voi putea să-l reîncarc la priză după ce se descarcă), care e făcut în aşa fel încât îl poţi folosi şi ca veioză! Necesară invenţie… Aşa că azi mi-am terminat bărbieritul la lumina acestui acumulator-veioză. Vă daţi seama, pe întuneric pierzi trei ore din viaţă fără să poţi să faci ceva… De ce insist pe tăierea curentului electric, aberantă într-un Bucureşti din secolul XXI? Fiindcă am luat încă o dată seama că fără curent electric toată civilizaţia dispare „ca prin farmec”, te întorci în evul mediu, în cel mai bun caz. Fără curent electric moare pentru totdeauna (şi nu mai poate fi valorificat în veci) şi ce scriu aici pe computer, şi ce e pe Internet postat şi tot ce e stocat pe memorie electronică la nivel de secret de stat. O dispariţie a curentului electric ar întoarce omenirea în timp în chip dramatic. Şi nu e deloc exclus să dispară pentru totdeauna curentul electric, în urma unor furtuni magnetice venite din cosmos (care să măture planeta Pământ). Vă amintiţi de pana colosală de curent electric din SUA, care a paralizat totul (inclusiv pompele de benzină)? Nici azi nu se ştie de ce anume a fost provocată. Dar oamenii de ştiinţă bănuiesc. E un scenariu apocaliptic, Pentagonul a atras atenţia că apropierea anului 2012, de sfârşit de lume şi de timp, poate să aducă pe capul omenirii şi aceste furtuni magnetice, care să lase civilizaţia fără curent electric. Alte minţi ştiinţifice susţin că o schimbare reală a polilor pământului, prevăzută să se întâmple tot în 2012 vor da peste cap nu numai sursele de curent electric (de producere şi de distribuire), dar vor da peste cap şi energiile umane (biologice), cu efecte stupefiante (oamenii pot să rămână fără memorie şi să nu mai ştie să folosească nici un obiect electronic, de exemplu). Sigur, nu ne putem imagina o asemenea catastrofă naturală. Dar ştiţi ce simplu descoperi că zădărnicia civilizaţiei actuale are sens? E de ajuns să se taie curentul electric 30 de zile într-un oraş şi apocalipsa lui e gata…

Culmea, azi am mai avut o „revelaţie” (lăsaţi-o în ghilimele): eram cât pe ce să rămân fără masa la care scriu acum (pe tastele PC), masa a fost la un pas să se prăbuşească, picioarele ei aplecându-se într-o parte, spre mine! Nu de azi de ieri am văzut această mişcare periculoasă a mesei, dar azi a fost în pragul dezastrului! Pe masă am o parte din miile de numere de reviste (nu exagerez) în care am publicat sau în care am cronici la o carte a mea, reviste adunate una peste alta, în cinci coloane, până nu departe de tavan (ar fi atins tavanul dacă nu s-ar fi răsturnat coloana lor peste mine). Bineînţeles, scândurile laterale ale mesei care ţin picioarele în şuruburi s-au rupt, practic picioarele mesei stau pe scândurile pe care scriu, direct, fără să mai fie ancorate. Eu am şi azi mobila de dinainte de 1989, cumpărată în rate (de la bibliotecă la canapea şi fotolii, la biroul şi masa mare, de care vă vorbesc, sau la dulapuri, la fel mobila din bucătărie; n-am cumpărat după Revoluţie decât rafturi de bibliotecă, nemaiavând unde să pun cărţile). De unde să cumpăr eu acum o masă nouă (asta veche are 1,8 metri lungime şi 80 de centimetri lăţime; de curiozitate, am măsurat-o acum, când scriu aici)? Azi am pierdut alte trei ore cu legarea a trei coloane de reviste (din cele cinci) de pe masa de care vă vorbesc, şi de pe care scriu aici, care e la un pas să se prăbuşească. Am depozitat revistele luate de pe masă în ultimul loc strategic avut în casă, într-un colţ al camerei (de acum înainte nu mai am nici un loc unde să depozitez revistele cumpărate sau primite prin poştă; fiindcă nu mă îndur să le arunc, întâi trebuie să găsesc timp să fac o selecţie, să tai din ele ce mă interesează; pentru asta îmi mai trebuie o viaţă). După care am bătut un cui în raftul de bibliotecă din dreapta mesei şi am legat un picior al mesei cu sârmă de acest cui… Sigur, mă ruşinez de ispravă. Cum e posibil să nu am, la 60 de ani, o masă de scris care măcar să nu se prăbuşească peste mine? Iată că este posibil. Rămâne ca de aici înainte să mă stresez cu iniţiativa cumpărării unei mese noi – de unde, cum, cu cine? Lasă, mai bine să nu mă gândesc. Am conştientizat brusc, azi, că fără masa de scris trebuie să abandonez acest jurnal online, neavând pe ce să scriu, să abandonez şi actualizarea Jurnalului de Vrancea Online (www.jurnaluldevrancea.ro), care are deja cititori fideli. Vă daţi seama ce nenorocire?


Like it? Share with your friends!

0
1 comment

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Daca tot nu ai curent electric, de ce te mai lamentezi de masa? tu nu stii ca o nenorocire, nu vine niciodata singura?