O paranteză cu o contra-planetă. Şi cu un cutremur catastrofal de suprafaţă la români

4 min


Luni, 15 martie 2010.  În ultimele zile au fost anunţate cutremure. După cele din Turcia şi Grecia, cutremurele s-au întors în Japonia, Indonezia (nu numai Sumatra) şi Chile iar, azi – toate cu magnitudine peste 6 sau peste 7. Nu s-a tras nici un semnal de alarmă nici planetar, nici local, de parcă aşa e normal, să avem cutremure cu magnitudine peste 6 şi 7, sau peste 8 (cum au fost în Haiti şi Chile anul acesta). S-au sesizat numai astrologii, care au atras atenţia de la începutul acestui an că 2010 va fi un an al catastrofelor naturale. Şi dacă vorbim de astrologi, înseamnă că ei văd esenţialul: că o anumită aşezare, o anumită conjuncţie sau un anumit mers retrograd sau o anumită opoziţie a planetelor (sau anumite trigoane, cuadraturi sau sextile), una faţă de alta sau a planetelor faţă de Nodurile Lunii, influenţează Pământul, ele provoacă inclusiv cutremurele. Las la o parte faptul că pentru astrologi mai ales Luna sau eclipsele ei atrag necazuri pe capul oamenilor. Apocalipsa biblică, legată acum de anul 2012, are grijă să avertizeze că semnele dintâi ale apropierii ei sunt catastrofele naturale, înmulţite aberant, care provoacă distrugeri de neconceput şi munţi de morţi. Personal (nu pot să-mi explic de ce), nu sunt capabil să concep o distrugere a omenirii, deşi la nivel cosmic pare a fi o nimica toată. Sunt atâtea variante de catastrofe finale. Vă voi transcrie mai jos un exemplu (sunt sigur că-l cunoaşteţi). Nu înainte de a mă întreba: nu cumva cutremurele pot fi provocate de atracţia unei alte planete, când se apropie pe orbita ei de Pământ? O teorie extrem de cunoscuta este cea a Planetei X sau Nibiru. Potrivit adeptilor acestei teorii, in preajma datei de 21 decembrie 2012, acest pseudo-corp ar trebui sa-si faca intr-un fel sau altul aparitia in sistemul nostru solar. Unii sunt de parere ca se va ciocni cu Pamantul, iar altii cred ca doar trecerea sa va descentra echilibrul newtonian suficient de mult pentru a duce la sfarsitul civilizatiei umane. Ideea planetei Nibiru a fost avansata pentru prima data de catre filozoful grec Philolaus, care a trait in jurul anului 350 i.H. Chiar daca nu i-a dat acelasi nume atunci, Philolaus credea ca Pamantul ar trebui sa aiba o contra-planeta care sa pastreze echilibrul. In perioada contemporana, astronomul amator Zecharia Sitchin a afirmat ca a descoperit in textele sumeriene care descriu creatia, existenta a doua planete, care s-ar fi ciocnit in trecut, formand Luna, centura de asteroizi de langa Marte si Pamantul. Nibiru, sau ce a mai ramas din planeta, este pe o orbită eliptica foarte mare si trece periodic, odată la circa 3600 de ani, prin sistemul nostru solar. Aşadar, în preajma anului 2012 (suntem în preajma anului 2012, nu?) se apropie de noi această contra-planetă care tulbură grav interiorul lichid al pământului şi provoacă deja mari cutremure. Urmând ca în 2012 să facă să izbucnească lava fierbinte a Pământului la suprafaţă. E numai literatură? În acelaşi scenariu apocaliptic se pune şi problema erupţiei unui supervulcan, o catastrofă inimaginabilă care ar putea sa conduca la sfarsitul lumii. Eruptia acestui supervulcan e prezis tot pentru fatala data de 21 decembrie 2012. Vă rog să judecaţi şi singuri…

Nu vreau să fiu mai prăpăstios decât sunt, dar zilele acestea s-a dat de gol oficial temerea că România ar putea avea parte de un cutremur de suprafaţă comparabil cu cel din Haiti. Ferească Dumnezeu! Toţi românii sunt concentraţi pe cutremurul de adâncime din Vrancea, care, după asigurările lui Gh. Mărmureanu, atotştiutorul seismolog, nu a acumulat destulă tensiune să ne sperie. Uitând că oricând în România poate avea loc un cutremur catastrofal de suprafaţă. Că faliile tectonice de suprafaţă care ne afectează s-au activat. Ele se activează o dată la 50 sau la 100 de ani. Amintiţi-vă că în Haiti a avut loc un cutremur catastrofal după 100 de ani! Generaţiile de haitieni uitaseră cu totul de cutremure. Atenţie: „Romania este o tara activa din punct de vedere seismic si ne putem astepta oricand la cutremure de adancime de 7,6 grade Richter in zona Vrancea. Din pacate, in acest moment se poate spune ca s-a reactivat si falia Vidraru-Snagov-Shabla (nord-estul Bulgariei-n.r.), care se prelungeste sub Marea Neagra, falie care produce cutremure de suprafata foarte periculoase”, a declarat Victor Mocanu, profesor universitar la Facultatea de Geologie şi Geofizică din cadrul Universităţii Bucuresti (el e cel ce a ghicit cutremurul din Chile)… Când te gândeşti la consternarea pe care am avut-o când am aflat de cutremurul din largul Mării Negre, nu demult consumat! Recitiţi falia: Vidraru-Snagov-Constanţa-Marea Neagră, în drumul ei seismic se găseşte Centrala nucleară de la Cernavodă! Care e construită pentru a rezista la o magnitudine de 8 grade pe scara Richter… De necrezut e că pe malul celălalt al Dunării, în aceeaşi zonă, bulgarii au şi ei o centrală atomică! Astfel, Bucureştiul e vizat şi de cutremurul de suprafaţă care vine dinspre bulgari, catastrofal, şi de cutremurul de adâncime vrâncean, tot catastrofal, dar şi de bombele nucleare ale centralelor de producere a curentului electric din ţară şi de la bulgari! În plus, există o mulţime de alte focare seismice de suprafata, dispuse pe aproape tot cuprinsul tarii, din Banat pana in Dobrogea si din Satu Mare pana la Giurgiu… Va trebui să trăim cu frica zilei de mâine, că locuim într-un loc periculos, cum e România? Împăcaţi cu gândul că nicăieri pe planetă, în 2012, nu va mai fi scăpare.

Azi am avut chef să deschid o paranteză catastrofică la tema legată de efectele Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Am promis să scriu, de două zile, despre cazul Cezar Ivănescu şi văd că nici azi n-am fost în stare. Nu e exclus să mă tragă de mânecă, insesizabil, în acest sens, să o las baltă, însuşi Cezar Ivănescu, care s-a săturat să-i tot fie tulburată liniştea acolo unde e ajuns acum.

Dacă tot n-am ieşit din casă nici azi (şi mi-a crescut barba, pot să sperii vecinii; mâine, zi de redacţie, promit să mă rad), măcar să bat câmpii cu graţie scriind aici despre cutremure. Dar de unde graţie?


5 Comments

Dă-i un răspuns lui Liviu Ioan StoiciuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Bag seama ca d-ta (dle Stoiciu), vrei sa ma faci da drumul la tastarua…apoi de nu dernajez cu perspectiva mea crestina , cu concluzile mele care mai dernajeaza si crestini,am sa incerc a o expune.

    In primul rând trebuie dibui corect ce vra sugera Hristos in Matei 24, text pe care multi il suprasolcita ,il confunda cu Apcoalipsa. In primul rând Hristos nu spune ca Dumnezeu trimite cutremure, boli ori razboaie, aspect fff important. Pe când in Apocalipsa spune raspicat ca este vorba de niste urgi trimise de Dumnezeu , zugraveste ingeri mandatati indeplini acea misiune.

    Nu întâmplator Hristos pune napastele naturale lânga cele declansate de om, boli,razboaie, revolte, si dinaintea necazului cel mare declansat de Dumnezeu. Elementul care ne intereseaza este anuntul inmultiri cutremurelor de pamânt si crescute ca intensitate, fenomen ce il constatam deja. Vreau sa spun raspicat, desigur cu riscul de rigoare, ca nu sunt de la Dumnezeu, care nu vatama pamântul înainte as mandata ingeri. Exact ce spune si Hristos, ca vor fi, adica declansate de om, cum este si razboiul. de fortele demonice care vor face si mari minuni ptr a insela pâna si pe cei alesi, adica cei care vad,simt in duhul.

    Sa afirmi cum ca cutremurele au fost declansate artificial de om implica un risc, dar eu nu spun de om ci conform scripturilor zic de demoni, daca ptr asta se foloseste si de om, nu am de unde sti, nu am dovada.. deci, nu probag teoria conspiratiei. Eu stiu sigur, nu Dumnezeu este la originea acestor calamitati,el ne avertizeaza ca vor fi puse in miscare de draci, sa nu ne temem ca aceste prevestec inceputul durerilor, adica, obliga pe Dumnezeu interveni stopa distrugerile pe care el fac acesti draci pe pamânt.

    Pe de alta parte ele mai semnifica si contractile nasteri, faza de coma, moartea pare fi fost trecuta, acum se apre mergem vertiginos spre o nouo nastere iar in prezent am fi in acele dureri de inceput. Acum, multi vor lua aceasta perspectiva ptr as complecta teoriile lor, respingând pe cele biblice, sau mai bine spus, acestia comit un grav plagiat,ptr ca in esenta ei nu spun nimic altceva (vorbesc de noile teori) , decât cea a prevestit biblia, ciudat cum oameni dau crezare acestor noi teori (new.age) respingând brutal sursa originala.

    Sunt multe profeti biblice care se împlinesc cu precizie chirurghicala sub privirile noastre, cea ce nici o alta carte sfânta nu da cu atâta precizie, inclusiv inmultirea cutremurelor de care vorbim, dar mai sunt si altele ce deja sunt in discutie publica, cum ar fi chipul cu acel numar, guvern mondial, degradarea acentuata, bolsevismul este deasemeni mentionat cu tot cu simbolurile sale.

    Sunt de acord ca trebuie fi reticienti fata de orce scriere fie ea si sfânta, mai degraba înterpretare , ca lumea este mult mai complexa , nu ne putem limita doar la o singura varianta cât timp lipseste dovada. Aceasta este o reticienta santoasa, necesara prin care ne aparam a nu cadea in plasa sarlatanilor.

    In fine, nu o mai lungesc, am vrut atrage atentia doar asupra acelor douo diferentieri din Mat 24 si Apoc, care ptr mine sunt mult mai importante decât fenomenul insasi.

    O.M.

  2. În copilăria mea, Mama, repeta adesea că în anul 2000 va fi sfârşitul lumii. Aşa auzise, aşa i se spusese şi ei, atât ştia. Şi atât a repetat o viaţă asta, că în februarie 2000 s-a sfârşit. -Odată cu ea şi Lumea. Nu m-am aşteptat ca viaţa, după pierderea mamei, să fie uşoară. Altfel i-aş fi cerut (într-o lume anterioară desigur), să nu mă nască. Acum privind în urmă, ştiu că sunt lucruri pe care nu le poţi recupera niciodată: „Atenţie, dragul mamei, la cuvintele rostite – spunea mama – fă în aşa fel ca de ele să nu-ţi pară rău” Avea dreptate, – timpul scurs după moartea mamei – mi-a arătat că „tu eşti cel care a cerut să fii lăsat AICI” (cum spune karma), pe acet Pământ, şi nu în altă Lume, altă Galaxie, alt Univers. Citez din poetul descoperit de curând: „ia uite, sus, acolo… o cometă… e/un nor… nu acolo… e, frate, ceva cu/elice, e… e bunicul!… aoleu, cantoniereaso, trage,/fă, bariera repede…” (mă şi mir) de LIS. Nu mai contează probabil deznodământul jocului – la care aţi ţâşnit tangibil la momentul numit copilărie atunci – mesajul: dacă n-ai făcut asta, Păcat! Anii nu se mai pot da înapoi… Singurul lucru care contează, e să avem o gândire pozitivă despre TOT ceea ce am iubit şi vom mai iubi, şi SUFLET: altfel, te vor percepe atunci, cei care vor veni după noi şi ne vor zeifica, sau trimite din nou în moarte.

  3. Domnule Octavian Mihăescu, în pagina mea de jurnal de azi nu l-am numit pe Dumnezeu (Atoatefăcătorul), m-am concentrat numai asupra aspectelor „naturale” ale producerii cutremurelor, legate de conjunctura astrală. Azi, cînd scriu aici, a fost un nou cutremur de 6,7 în Chile, căruia i se pune tot eticheta de replică la cutremurul de 8,8… Înmulţirea cutremurelor mari n-au cum să nu ne pună pe gânduri, trebuie aflată cauza producerii lor, măcar la nivel literar, dacă nu ştiinţific (ştiinţa e depăşită de evenimentele catastrofale oricum), dacă nu cumva sunt un avertisment al Apocalipsei. Spuneţi că vinovate sunt forţele răului, „dracii”, nu Dumnezeu. Doar că e de la sine înţeles că „dracii” sunt tot uneltele lui Dumnezeu Atoatefăcătorul (tartorul dracilor e eliberat la o mie de ani să distrugă, să-şi facă de cap. să-şi consume energia, nu?)..,
    Domnule Tudor Cicu, ar fi prea simplu să dăm vina pe gîndirea negativă pentru toate relele de pe planetă, inclusiv pentru producerea cutremurelor. Sau că ne-ar putea salva gîndirea pozitivă de toate catastrofele. Mulţumesc frumos pentru citarea unor versuri ale mele în acest context, mi-ar plăcea să presimt nenorocirile şi să le anulez prin versuri (versuri înlocuitoare bolboroselilor vrăjitoarelor vindecătoare, care-ţi iau deochiul sau te vindecă de cine ştie ce alt rău interior).

  4. Hai sa ne rugam mai mult, hai sa fim mai buni, fiecare in parte, hai sa ne ridicam vibratiile prin credinta. Dumnezeu ne-a dat o toamna minunata, o iarna bogata. Acum pamintul are apa, se pregateste sa explodeze de viata, oile oamenilor fata cite doi miei, de nu mai stiu ciobanii ce sa faca cu ei. Doamne, Doamne incearca sa ne salveze planeta-rai dar noi ce facem.

  5. This weblog appears to recieve a good ammount of visitors. How do you get traffic to it? It gives a nice unique twist on things. I guess having something useful or substantial to post about is the most important thing.