0
9 comments

Marţi, 25 mai 2010. Am găsit în cutia poştală zilele trecute un plic special, cu antetul „Amman”, Jordan.  Cum pe scara de bloc locuiesc arabi (ştiţi, a fost o scară de bloc repartizată în totalitate scriitorilor, câştigată de preşedintele USR Mircea Dinescu pe aripile Revoluţiei pentru scriitori; în decembrie 1989 era numai scheletul blocului gata, abia peste un an a fost dată în folosinţă scara; unii dintre scriitorii care au locuit aici şi-au vândut apartamentele unor arabi), am crezut că a fost pus plicul din greşeală în cutia mea poştală. M-am mai uitat o dată pe adresa destinatarului, scrisă de mână – „Poetului Liviu Ioan Stoiciu”, apartamentul meu. De la cine să primesc eu o scrisoare din Amman, din Iordania, Doamne iartă-mă? Ba chiar cu adresarea „Poetului”… Nici nu ştiu exact unde e pe hartă Amman. Mi-am imaginat că-şi face publicitate vreo firmă (cutia mea poştală e zilnic agresată cu publicitate scrisă). N-am deschis plicul decât a doua zi. Am rămas cu gura căscată după ce l-am deschis – nu vedeam bine? Mi-am pus alt rând de ochelari. În plic era o hârtie superbă, împăturită în trei, cu alt antet: Diwane-Hotel, pe care erau lipite flori presate de toate culorile! Nu era semnată, nu avea expeditor (era semnată tot cu o petală presată, lipită; ceva în stilul hieroglifelor egiptene). Nu puteam să cred că s-a ajuns până aici cu publicitatea pentru un hotel, să mergi să te cazezi în el, să se lipească flori pe cinci rânduri, de un rafinament uluitor… N-am mai pomenit. Am scanat această hârtie superbă, o public aici, dar îmi imaginez că nu se vede în amănunt. Toate florile reprezintă o literă arabă? M-am gândit imediat că trebuie să o arăt unui vecin arab, să-mi citească textul. Nu putea fi decât o invitaţie publicitară. Cum eu nu reuşesc să ies din ţară (abia reuşesc din când în când să ies din Bucureşti), am lăsat deoparte plicul – dar mi s-a fixat pe creier frumoasa hârtie cu flori presate lipite, în copilărie făceam şi eu asemenea aranjamente… În altă zi m-am întors la această hârtie cu flori presate pe cinci rânduri, am descoperit că hotelul e din Marrakech! Ce e toată comedia asta? M-am uitat la ştampila poştei de pe plic şi… am luat seama asupra frumoasei întâmplări: pe ea scria Negreni, 17.05.10! Şi am pufnit în râs! Poeta Minerva Chira din Negreni-Cluj mi-a făcut o surpriză, mi-a trimis flori sălbatice presate de la ea din grădină – ea e cea care a văzut lumea întreagă (e născută în aceeaşi zi cu mine, 19 februarie, dar cu trei ani mai mică; amândoi venim din familie de ceferişti), ea a adunat asemenea plicuri şi hârtii cu antet de hoteluri…

Azi mi-a telefonat (de la un telefon public, v-am mai avertizat că ea nu are telefon mobil sau fix) Minerva Chira, s-a amuzat de păţania mea – ştii ce fac azi? M-a întrebat amuzată. Merg în grădină (are o grădină uriaşă, pe care lasă să crească iarba de fân; la capătul grădinii are mormântul părinţilor ei) şi împrăştii muşuroaiele de cârtiţe. Le împrăştii? Dar ce, n-ai altă treabă? Cârtiţele nu rămân tot acolo? Nu, îmi spune, trebuie să le nivelez, că altfel nu poţi să dai cu coasa, să coseşti, să culegi fânul. Mai greu e cu muşuroaiele de furnici, dacă nu eşti atent când calci pe iarba înaltă şi calci pe ele, se scufundă pământul cu tine şi te năpădesc… Liviu, dragă, n-ai băut nici anul ăsta cu mine o cupă de soma? Ce e soma? E băutura zeilor la indieni, de viaţă veşnică. „Eu am fost şi în India”… Dar ce, ai băutura asta la Negreni, să vin să o beau şi eu? Da, se bea din cupa lalelelor… „În India m-am speriat, am fost duşi să vedem crematoriul de pe Gange şi am asistat la arderea cadavrelor pe rug, e un ritual… Cenuşa mortului se arunca în apa fluviului murdar, apă care se bea şi în care te îmbăiezi, că e considerată apă sfântă, şi m-am mirat, nu se îmbolnăveşte lumea? Nu, mi s-a spus, cenuşa cadavrelor anihilează microbii”… Minerva Chira e grozavă. Locuieşte în casa părinţilor şi e vegetariană. În fiecare an pleacă în lume (cu „grupurile organizate”, altfel îi e frică de călătorii, să nu se rătăcească) cu economiile făcute din salariul ei de profesor! Citiţi lista ţările vizitate de un poet de la ţară, care trăieşte de azi pe mâine dintr-o leafă de profesor: Italia, Grecia, Franţa, Anglia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Spania, Portugalia, Coasta de Azur, Andorra, Gibraltar, Germania, Austria, Belgia, Luxemburg, Olanda, Turcia, Rodos, Creta, Malta, Sicilia, Corfu, Elveţia, Croaţia, Rusia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Monaco, Nepal, China, Israel, Egipt, Maroc, Iordania, Siria, Tibet… De necrezut! Mi-a vorbit de tatăl ei, căruia i-a făcut pomană. În amintirile despre tata scrie cum aducea în casă puii scoşi de cloşcă – îi ţinea într-o oală căptuşită cu pene, lângă sobă, acoperindu-i cu obiala de lână. Tatăl ei rupea coaja celor leneşi, introducea degetul arătător în cana cu apă şi ţinea picătura de apă deasupra ciocului puilor, care piuiau… Tatăl ei ştia şi la ce oră scoate cârtiţa capul. Lua sapa, se-apropia de muşuroi şi… „Chiar dacă era vie, cârtiţa murea când o vedea soarele”, povesteşte Minerva Chira: „îi admiram blăniţa fină”…  Scrie Minerva Chira despre tatăl ei: În Siberia mergea cu tălpile prinse în lanţuri de ger. S-a întors cu picioarele degerate. Admiram albul lor. Visa ca şi când l-ar fi adormit macii. Mânca din cojile aruncate la gunoi, a băut apă din bălţi. Pentru aceasta curăţa izvoarele? Degetele deveneau raze. Respecta legământul făcut în război? Ard pe rugul aprins de lună în ele. Documentele ce atestă anii frontului, fiind în limba maghiară, n-am ştiut să le folosesc până mama a fost în viaţă. Românii au precizat că numai ea era în drept să primească ajutor şi au persiflat pe seama vitejiei văzând decoraţia de la unguri. Mândrie de arc. Ungurii mi-au răspuns că nu mă încadrez în lege! Totuşi, tata a fost pe front 20 de luni şi 12 zile, dar familia n-a primit niciun ajutor. Să citez şi un poem de Minerva Chira, apropo de India:

Frigul, umbra

Eu n-am legat şnur la Mormântul Sf. Salim Chisti

din oraşul Fatehpur Sikri

nu pentru că mi-ar fi fost teamă

de fantomele acelui centru de energie negativă

sau de oamenii morţi acolo

ci pentru că aripile dorinţei sunt frânte

După împlinire trebuia să-l dezlege

nu neapărat cine l-a şi legat

N-am râvnit nici bijuteriile reginei cu care

m-a împodobit pentru o clipă patronul Muzeului Kohinoor

Eu văd numai înăuntru ca şi cum m-aş fi topit

în miezul valului din cerul

cu ochii Brahmaputrei zărit

Oh, pânda celor fericiţi!

În veşminte de păun păşeam

pe cea mai mare Poartă a Indiei fără a folosi pumnii

(oricum ei sunt nu pentru a deschide

ci pentru a astupa golul)

Broderiile de marmură ale palatelor

le priveam prin ochelari înmuguriţi

Aprindeam rugul singură ca-n trecut

Nici în Panch Mahal nu m-am jucat „de-a ascunselea“

ca doamnele din harem

nesimţind protecţia lui Vişnu

ori a întrupărilor sale – Krişna, Rama

(Poeta Mira Bai îl adora pe Krişna!)

E prea târziu când găsesc ce-am pierdut

Magnolie rugându-se printre arabescuri de nor

mi-e suficient frigul pentru a vieţui

Mi-e necesară umbra pentru a înflori

Minerva Chira


Like it? Share with your friends!

0
9 comments

9 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. lis, si cartitele sunt creaturi ale domnului, asta e instigare la cruzime! iar fanul nu se culege ci se coseste si se aduna. dar cu soma…nu te-as sfatui. tu te plangi si de viata asta care e destul de scurta, d-apoi dac-ar fi vesnica…

  2. Dragă Ramona, eu culegeam fânul în Moldova, rareori îl adunam fir cu fir. Altfel, umorul tau e sănătos, ai perfectă dreptate, asta mi-ar mai lipsi, să beau soma la Negreni-Cluj şi să nu mai mor…

  3. Draga Lis,
    Eu o sa-ti trimit o scrisoare insectar, cu coropisnite si furnici, adunate tot din fan. O caradasca o sa-nvie si-o sa te apuce de-un deget, exact cand tapezi un raspuns textualist.

  4. Îţi trebuie o viaţă să călătoreşti în atâtea ţări, nici măcar nu poţi să-ţi închipui când până şi CO ni-l dă azi pe bucăţele; uite cum poţi fi subiectiv! Eu care m-am născut şi am şi copilărit la 12 km de graniţa cu Bulgaria (uneori mergeam de 1-2 Mai în pădurea de la Negru-Vodă, la nici 100 m de Bulgaria), nici măcar în Bulgaria nu am mers. Prin părţile Dobrogei, satele sunt mici „ţărişoare”, li se potrivesc vorbele lui M. Sorescu: „când treceai dintr-un sat în altul era ca şi când te duceai în străinătate”. Pe lângă poezie, Chira n-ar face rău să scrie o carte de călătorii gen „Drumuri prin Europa” de Karel Capek, sau ceva impresii, dacă n-a şi făcut-o. Citind ce spune LIS despre conversaţia avută cu poeta din Cluj, mie îmi spune că (cei din categoria mea), nu ne rămâne decât să ne mişcăm într-un spaţiu unde imaginaţia ne este puternic solicitată… Dar florile presate… e… eee!

  5. Uşor, uşor ne apropiem de sufletul poetului, care vede el o nebuloasă acolo, ceva care „îl rîcâie pe suflet” ar spune cineva din popor. Hai să-l scoatem dintre filele cu flori presate şi să-l transportăm într-o altă dimensiune: veţi spune că nu sunt zdravăn la cap, precum Oxana din „În noaptea de ajun” a lui Gogol (tot îmi place mie să-mi fie bunic), şi să-i spunem fierarului Vakula: Nu mă mărit cu tine până nu am dinainte pantofiorii ţarinei. (Aşa o fi zis?) Să presupunem. Dar vezi tu cititorule?: „Ce căutau?/Căutau poarta spre o altă dimensiune: vezi sunt/firişoare de energie…/Habar nu aveau pe ce lume sunt,…” Oh, Doamne, câte nu se petrec şi azi în lanul de rapiţă! … ce fân … fân-fân … Chira şi popândăul (cârtiţa) Chirei, e de vină. Dar chiar, e de vină?…

  6. Salutări, Minervei Chira, draga Liviu! Este o poetă pe care o admir, mai ales că are şi ea tentaţiile sufleteşti “himeriste” ale călătoriei de care nici eu nu mă pot vindeca…

  7. Ca de la poet la poet: 1. Mă roade viermele invidiei, numai gândindu-mă la epistola scrisă delicat şi imponderabil cu petale şi flori de câmp. 2. Dacă un vegetarian trăieşte la ţară, poate fi vegetarian. Pentru că nu e nevoit să cheltuiască banii pe ingredientele unor preparate nutriţionale. Aşa că poate face economii pentru excursii în cele ţări de aiurea. 3. Când eşti numai al tău, poţi. Dar când ai de împărţit şi altora, cum ar fi “copiii personali”, e mai dificil. Sau în cazul când eşti nevoit să trăieşti doar din scris… Dar ce vorbesc eu? Parcă tot e mic salariul dascălului pentru a reuşi să vezi atât amar de locuri, ţări, oraşe! Noroc de computer!