O turmă politică de porci. O reînnoire a spiritului vremii. Despre retrasul în munţi

Duminică, 6.06.2010. Mi-am dorit să ies la o plimbare azi, şi nu am ieşit – teii dau în floare în Bucureşti şi mirosul florilor te face să pluteşti. Îmi amân pentru mâine ieşirea din casă… Tot încerc să înţeleg pe ce lume mai sunt şi nu reuşesc, aud şi nu-mi cred urechilor că în România în care se sacrifică muritorii de rând, „bugetari” (celor în putere li se ia un nou rând de piele, celor pensionaţi li se dă cu parul în cap să moară mai repede), clientela politică din ministere, la nivel de secretar de stat, primeşte salarii din bani publici de 300 de milioane de lei vechi – lunar! Şi ridic ochii la cer, ca prostul. Cum de e posibil? Cum să-i iei îmbucătura de la gură săracului, să faci economii la stat, şi să-i dai bogatului 30.000 de lei noi lunar, din bani publici? La ora când scriu aici, la vila Snagov stăpânii noştri hotărăsc milioane de destine – fiindcă tăierile de un sfert din salariile de mizerie ale majorităţii bugetarilor şi a 15 la sută din pensii vor schimba milioane de destine (care nu vor mai avea cu ce să-şi plătească întreţinerea la bloc sau rata la bancă, vor fi obligaţi să plece în bejenie; şi toate acestea se întâmplă la 20 de ani de la prăbuşirea comunismului şi la trei ani de la intrarea în Uniunea Europeană!). Actuala putere politică (Băsescu-PDL, în principal) s-a ticăloşit, împreună cu tot sistemul care o susţine. Mulţi dintre cei furaţi de la obraz de stat vor deveni haiduci? Se vor înmulţi infracţiunile (fiindcă din ceva trebuie să trăiască fiecare).

Bat apa în piuă, îmi e silă să mă mai concentrez la clasa politică românească. Ea e greşit concepută de când există statul modern român, stat bazat pe corupţie şi îmbogăţire. Nu vine nimeni la putere să servească onest interesele României, toţi politicienii îşi servesc propriile interese (sau interesele de clan). Cheltuiesc o avere să fie „aleşi” sau „numiţi” în funcţii, să aibă influenţă şi să fure din banul public. Bogaţii României sunt o turmă de porci, s-au îmbogăţit din jefuirea resurselor statului şi spolierea banului public. Nimic mai imoral decât să te îmbogăţeşti pe spinare amărâţilor majoritari.

 ***

Revin la Colocviul Naţional „Generaţia ’80 la maturitate”, iniţiat de prozatorul optzecist Dumitru Augustin Doman la Piteşti (până anul acesta redactor-şef al revistei Argeş; s-a retras în semn de protest, după ce editorul a anunţat că nu mai are bani pentru colaborări). Pe 27 mai a avut loc o dezbatere, intitulată „Paradigma generaţiei ’80, unitate şi diversitate”, moderată de criticul optzecist Nicolae Oprea. Azi am definitivat un text pentru colaborarea mea la rubrica din revista Argeş, în care scriam că Nicolae Oprea a atras atenţia asupra unor teme semnificative legate de optzecism, care nu au fost epuizate (sper să revină asupra lor chiar el într-un text scris, mult extins): 1 – conceptul de optzecism; 2 – optzecism neţărmurit; 3 – optzecism / postmodernism; 4 – marginalii generaţiei ’80; 5 – debutul întârziat la optzecişti; 6 – mitologizarea cotidianului, autenticism, livresc, spirit teoretic; 7 – opzecismul încorporează nouăzeciştii? Au prezentat „referate” scrise Constantin Stan (foto, în picioare; stau pe scaune G. Vulturescu, G. Stanca, Ion Zubaşcu), din partea prozatorilor, şi „subsemnatul” (sau „sussemnatul”) LIS, din partea poeţilor optzecişti. Cei avizaţi pot da click pe http://www.youtube.com/watch?v=YT4uHh0m0aE&feature=related (video, LIS vorbind, prima parte) şi http://www.youtube.com/watch?v=qZcYEN7CCLU&feature=related (partea a doua) – prozatorul optzecist Dumitru Ungureanu a realizat această performanţă, să filmeze non-stop (cu mici scăpări la decupaje) şi să „posteze” pe You Tube toate evenimentele Colocviului optzeciştilor (desfăşurate la Piteşti, la Câmpulung Muscel, unde e avut loc un recital poetic optzecist şi la Curtea de Argeş, unde s-au decernat premiile Colocviului) – găsiţi calupuri video, serializate, în dreapta celor două linkuri consemnate mai sus, le deschideţi pe rând dacă sunteţi curioşi (vă trebuie ceva timp şi răbdare să le vizionaţi-ascultaţi; înregistrarea audio lasă de dorit). Mai mult decât atât, mare meşter fiind, Dumitru Ungureanu (de o rară modestie, îi place să stea în umbră, deşi iese în evidenţă de la sine) a publicat pe site-ul Filialei USR Piteşti cele două intervenţii de care pomeneam, semnate de Constantin Stan şi de mine, le puteţi citi acolo (nu are rost să mai fac referiri la ele aici), daţi click pe http://www.uniuneascriitorilor-pitesti.ro/generatia-80.html Sper să nu vă surmenaţi citindu-le.

Am reţinut intervenţia lui Călin Vlasie (foto, alături de Ion Bogdan Lefter) legată de vremurile coapte pentru optzecism „în toate domeniile, nu numai în literatură”. Că a fost o reînnoire a spiritului vremii. Avem optzecişti în arte plastică şi muzică (beat, rock, pop-folk, punk), teatru, film sau politică (optzecişti „reformatori” devoalaţi după Revoluţie, altfel oportunişti de toată mâna, gen Traian Băsescu şi Adrian Năstase, de pildă; de altfel, Adrian Năstase, alături de Valeriu Stoica, au scris versuri, au fost premiaţi la cenacluri), anul cheie al apariţiei optzeciştilor (1977) fiind reprezentativ pe plan mondial şi naţional: a apărut Microsoft (care a schimbat civilizaţia şi mentalităţile în timp; e adevărat, în România nu aveam habar de el atunci),  sau Carta ’77 sau Mişcarea Goma. În plus, accesul la traduceri era nesperat (între traducători fiind şi minţi strălucite ieşite în 1965 din puşcăriile politice). Adică optzecismul e o mişcare globalizată (deocamdată nu s-a găsit o minte critică bună să evidenţieze importanţa optzecismului ca atare).

PS. Despre starea mea sufletească „de moment”, un alt dialog pe pagina mea de jurnal online şi pe Facebook, dialog la întâmplare, cu o cititoare pretenţioasă a acestui blog / site (sau ce o fi) Ramona CT, căreia îi răspundeam la comentarii, la pagina de jurnal online din 3 iunie:

LIS: – Vreau să mi se piardă urma. Mai am un pic şi fac şi acest pas. Viaţa literară bucureşteană e toxică.

Ramona CT (foto): – pierdutul urmei nu e cumva ultima achizitie pe lista ta de excentricitati?! Eu cred ca vrei sa faci valva.

– În privinţa vâlvei, să avem pardon – când aveam pe cap presiunea sinuciderii (şi o consemnam public, fiindcă era adevărul gol-goluţ, asta simţeam; eram întrebat ce mai fac şi spuneam exact ce simţeam, că nu mai pot, trebuie să o termin), eram suspectat la fel, că vreau să fac vâlvă. Azi mi se reproşează că nu m-am sinucis. Acum asta simt, că trebuie să-mi şterg urmele (e şi asta o caracteristică a zodiilor Vărsător-Peşti).

Dialogul l-am continuat pe Facebook:

Ramona CT: – glumeam cu vâlva. de ce le iei pe toate asa in serios?

LIS: – Asa sunt eu făcut, dar nu iau nimic in tragic atunci când ştiu că trebuie să am umor – tu ai un mod de a glumi care mă pune în gardă.

– da. imi dau seama uneori ca suna dur, da sunt doar glume. N-as avea nici un motiv sa te jignesc.

– Macar tu să mă scuteşti de jigniri, zău aşa – că mă aştept la orice, de la oricine să mă pună la zid, nu contează din ce motiv, numai să-şi facă o plăcere. Ai terminat de scris despre Petru Cimpoeşu?

– da. Am si sustinut referatul saptamana trecuta. M-am relaxat. Dar cred ca ai tu o atitudine defensiva tot timpul. Nu cred ca cineva chiar vrea sa te jigneasca asa gratuit. N-ar avea nici un sens.

– Dacă ai avea idee ce e în viaţa literară, n-ai pune aşa problema. E adevărat, eu am un comportament defensiv şi mă complac în izolare (adică nu apelez la nimeni), dar ăsta e efectul omului păţit. În acest moment traversez o nouă perioadă ciudată, când colegii poeţi (să rămân la exemplul lor) mă evită, mă taie de pe toate listele, mă ţin cu capul la cutie, le sunt antipatic de moarte – nu ştiu din ce motiv, păţesc asta cu o regularitate nefericită. Ce să fac? Mă resemnez.

– poate e doar efectul autoizolarii. Oamenii te uita daca vrei sa fugi in munti.

– Din păcate, literatura română e falsă, scriitorul contează cât e în viaţă şi numai dacă are funcţii (şi instituţia USR le dă „valoare literară” multora care au funcţii), după ce moare dispare, de parcă n-ar fi fost, deşi a fost considerat scriitor important. Sigur, dacă te retragi din actualitate te îngropi singur atunci când nu ai o funcţie. Oricum, de uitat te uită colegii şi cititorii dacă nu faci parte dintr-o gaşcă literară.

– las-o naibii de literatura, sunt lucruri mai importante, dupa cum zice Cimpoesu. De ex durerea de masele, am incheiat citatul.

– Mai are măsele Petru Cimpoesu? Mare minune. Sigur, durerea de măsele merită să fie trăită tot timpul, aşa conştientizezi ce frumoasă e această viaţă după ce-ţi trece durerea… Să las naibii literatura? Aş lăs-o, dar nu ştiu ce altceva să fac. Totuşi, trebuie să-mi ocup timpul cu ceva, nu? Dacă m-aş retrage la munte m-aş mai elibera de răul adunat în lumea literară – probabil e numai o iluzie, fiindcă tot cu mine plec şi nu cred că voi avea soluţii să uit de literatură în singurătate (o dată ce în singurătate, la Bucureşti, nu reuşesc să mă desprind).

– a, deci de literatura vrei sa fugi? Eu intelesesem ca de oameni. Sau de ambele.

– De fapt, vreau să fug de mine însumi – şi nu reuşesc decât să-mi complic viaţa.