O zi de sâmbătă cu soare primăvăratic, în care n-am ieșit din casă. Revistele de cultură nu mai au cititori și nici difuzare

Sâmbătă, 3.03.2012. Mi-ar fi plăcut să ies din casă azi, era soare primăvăratic (după un februarie de speriat) când m-am pus pe picioare, la ora 13 abia, culcat ca de obicei spre dimineață, la ora 5 – am întârziat în pat, stând în stare de veghe. Iar dorm prost, iar e subconștientul nemulțumit de mine. Doina s-a întors încântată de la biserică (unde a dat de pomană; în fiecare sâmbătă e „Pomenirea morților”, cu dezlegare la ulei și vin), că s-a spovedit. Ea postește cu sfințenie (suntem în Marele Post), eu postesc numai miercurea și vinerea (am ulcerație pe duoden, din prima tinerețe orice încercare de post pe termen lung m-a terminat; mă abțin să mai dau alte amănunte). Ar trebui să te gândești să mai ieșim și noi undeva în afara Bucureștiului, i-am spus Doinei. Unde să ieșim, pământule e ud, e frig, nu e bine nicăieri să te plimbi, altceva ar fi dacă ai avea vila ta la munte și te-ai odihni, fără să te gândești să faci ascensiuni, sau dacă ai avea o casă la țară… Am ridicat din umeri și am venit la birou, să scriu de mână un poem, nu? Ce altceva să fac. Am obligații față de reviste literare la care colaborez, dar n-am chef de scris, n-am subiecte, m-am săturat să mă tot omor cu firea. Să fiu sincer, mă mir că mai apar reviste literare cu o regularitate de ceasornic și că se mai scrie cu entuziasm – în condițiile în care nu le mai citește nimeni. În afara revistelor săptămânale România literară, Observator cultural și Cultura, nici o revistă literară nu e preluată de chioșcurile de vânzare a presei. În București găsești alte reviste literare într-un singur loc, la librăria MNLR, cei ce trec pe aici le deschid, le frunzăresc și atât, rar e cineva interesat să le cumpere. Practic, revistele literare se citesc întâmplător, la un tiraj minim, redacțiile își trimit unele altora revistele prin poștă și atât. Sigur, acum revistele literare pot fi citite în ediții online (le poți citi așa cum sunt numai dacă sunt în format PDF, cu paginație și ilustrație sau anunțuri; unele preferă să publice selectiv, pe site). Vă asigur însă că nu sunt citite și online decât extrem de subiectiv. Nu-mi pot da seama dacă au vreun viitor zecile de reviste literare (sau de cultură) care apar la noi. E o inerție și în a fi tipărite, redactate și tehnoredactate, și în a colabora la ele. Sunt de când m-am mutat la oraș, din clasa a VII-a, la Adjud (1963), un cititor fervent, am citit toate revistele de cultură posibile apărute, la început am făcut colecții (colecțiile de până în 1989 au fost depozitate la o magazie de la casa părintească din Adjud; magazia a fost desființată, vânzându-se terenul pe care era, și publicațiile au fost mutate într-un grajd nou, abandonat și el între timp; natural, bună parte dintre ele au fost distruse; de fapt, azi habar nu am dacă s-au mai salvat, dacă mai există, de fapt, nu m-am mai interesat; dacă ar mai exista cum le-am lăsat, ar fi o mină de aur să le frunzăresc și să întocmesc listele cu scriitorii și textele lor compromițătoare de până la Revoluție). După Revoluție am continuat să citesc toate revistele de cultură apărute, care mi-au căzut în mână (sosite la redacții, primite la mine acasă prin poștă sau dăruite la manifestări literare). E interesant că revistele care apăreau înainte de Revoluție n-au dispărut, ci și-au perpetuat până azi apariția (în schimb au dispărut edituri celebre, precum Albatros sau Eminescu; deși ele mai există în scripte, cumpărate de particulari și îngropate). Citesc și azi reviste de cultură sau literare în prostie. Dar… O spun cu tot regretul, s-a rupt ceva. Las la o parte faptul că am adunat până la tavan reviste acasă și că nu mai am loc de ele. Din acest an am început să le arunc pe cele vechi, reviste (și ziare, în principal Cotidianul lui Ion Rațiu a fost păstrat, colaborând de la apariția sa, din 1991 și până în noiembrie 2004, când ziarul a fost cumpărat de Băsescu și ai lui; dar eu citeam-cumpăram regulat România liberă și Adevărul) apărute în primii zece ani după Revoluție – le deschid filă cu filă și rar îmi atrage atenția un text pe care să-l decupez (tai în schimb texte ale mele, dacă sunt publicate sau texte despre mine). Vin la ora 19 la știri la televizor (stau până la ora 20.30) în sufragerie, întind un cearșaf pe covor și aduc un set de ziare și reviste dintr-unul dintre maldărele până la tavan și le frunzăresc, nu mă grăbesc, tai din ele dacă am ceva de reținut și le arunc… E atât de trist, toate revistele de cultură ar trebui să fie o cărămidă care să susțină identitatea română – și iată că le arunc fără milă. Mă uit pe revistele vechi la semnături care nu mai spun nimic, la liste de premiați și la debutanți care n-au confirmat, deși au fost primiți sărbătorește. Îmi pare rău că a dispărut revista Cuvântul (remarcabilă în perioada lui Radu G. Țeposu), apărută după Revoluție – dar și pe ea, când o deschid acum (adunată număr de număr) mă despart cu nedumerirea că n-am ce să rețin din ea. Am lăsat la urmă revistele tip carte, va trebui să mă mai gândesc dacă le mai păstrez și pe ele… Înțeleg să nu păstrez ziare (ele sunt trecătoare, trăiesc de pe o zi pe alta), dar o revistă de cultură? E atât de dezamăgitor, revistele de cultură apărute în primii zece ani după Revoluție nu-mi mai spun nimic. M-aș fi bucurat să le donez unei biblioteci, dar cine are nevoie de reviste de cultură care nu sunt reunite într-o colecție? Am de exemplu o colecție Cotidianul (cu ani de zile în care am publicat rubrici ale celor mai importanți scriitori români), pe cine mai interesează? Am pornit să scriu aceste lucruri după ce am observat că nu mai am chef de colaborări la revistele literare, fiindcă nu se mai citesc revistele literare. S-a ajuns în situația de a fi citite doar de cei ce scriu Revista revistelor în redacții… Scriitorii se citesc numai ei între ei, nu mai dă nimeni bani pe o revistă literară (în afara celor trei reviste săptămânale pomenite mai sus; deși în majoritate tirajul lor se aruncă sau se returnează). Neieșit din casă nici azi, ar fi trebuit să onorez măcar una dintre obligațiile pe care le am, față de revistele literare. N-am fost în stare. Am preferat să citesc știri online, să salvez o parte din ele pe Jurnalul de Vrancea. În plus, am citit din trei cărți „enciclopedice” (n-are rost să vă dau aici titlurile; eu citesc în paralel, știți) – e singura plăcere pe care o mai am, să citesc (deși nu-mi mai folosește la nimic), că s-a dus vremea cititului de cărți adevărate, azi se scrie pe Facebook (și pe  alte instrumente online de socializare), pe Badoo, pe chat, pe e-mail și se citește ce ți se răspunde, nu?

Gata, n-o să mă mai lungesc de aici înainte, am mai promis asta. Vă invit să-i citiți pe scriitorii Vasile Gogea și Alexandru Petria, pe blogurile lor, pe seama intelectualilor lui Băsescu: http://vasilegogea.wordpress.com/2012/03/03/dan-gulea-un-epilog-la-despre-simplele-preocupari-ale-intelectualilor-lui-basescu/ și http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/03/03/zero-mila-pentru-intelectualii-lui-basescu/. Pentru comentatorii lor: intelectualii lui Băsescu sunt profitorii actualului regim, plătiți din greu să aibă… opinii (opinii dezonorante, de un oportunism absolut mizerabil, nedemn).

Altfel, huiduielile la adresa actualei puteri au continuat în stradă, în a 50-a zi de proteste (inclusiv noul premier M.R. Ungureanu și-a luat și azi o porție la Iași). Jos Băsescu! rămâne fruntea.

PS. Vă invit să frunzăriți numerele la zi în format PDF ale unor reviste de nișă, aflate în penumbră, fără difuzare: Banat din Lugoj – Revista BANAT Lugoj – ianuarie 2012 – format PDF1 – AW și Helis din Slobozia – HELIS_FEBRUARIE 2012, dați click pe titlurile activate (și iar click pe dreptunghiul apărut).