Operațiunea „Șterge prietenii de pe Facebook” e în curs. Te pomenești că noul coronavirus a înmulțit numărul cititorilor…

Duminică, 30 august 2020. Facebook. Mai mult ca oricând, în acest an al „pandemiei mondiale”, lumea, izolată obligatoriu sau autoizolată, a avut nevoie de comunicare. De Facebook. Reacțiile sunt nu atât la nivel particular, cât la nivel colectiv-social (inclusiv protestele de amploare au ajuns să fie coordonate prin Facebook; apropo, manifestațiile la modă azi din Belarus sunt coordonate de un belarus retras în Polonia). Multora Facebook le ține de urât. Ieri Facebook m-a avertizat că am atins cifra de 5.000 de „prieteni” și că am ajuns la cifra maximă admisă. M-a amuzat teribil: de unde 5.000 de „prieteni”? Adică numai ei au acces pe contul meu Facebook, dacă nu i-am blocat.

M-am uitat azi pe Wikipedia (până acum n-am fost curios), să văd ce e de capul Facebook și am citit: facebook (pronunțat /’feis.buk/ v. AFI) este un site web de tip rețea de socializare din Internet, creat de către Mark Zuckerberg în anul 2004 pentru a oferi posibilitatea de a contacta persoane apropiate, dar și persoane încă necunoscute. Nu-mi amintesc din ce an am eu „cont și pagină” pe Facebook, pe ambele mi le-a înregistrat un prieten focșănean, tânărul IT-ist Laurențiu Barbu („cu care am făcut Revoluția”), el a primit la întâmplare sute, dacă nu mii de „prieteni” (din cei ce „au cerut prietenia”) în numele meu; un an nu m-a interesat Facebook, la un moment dat am intrat însă pe contul meu, la rugămintea unui editor, care voia să fac publicitate cărții mele editate de el. Între timp m-am obișnuit să postez pe Facebook, dar atunci când îl deschid nu mă uit decât la „notificări” și la „mesaje”, rar găsesc timp să stau pe „Acasă”, la general… Așa că, ajungând la 5.000 de prezumtivi prieteni, maximum posibil (am observat că alții au dublu și „organele” Facebook nu sunt deranjate), ieri seară am pierdut vreo trei ore și am reușit să șterg fix 251 dintre ei, nu mă așteptam să fie atât de greu (am selectat din cei mai vechi, conform indicaților Facebook, pe cei ce au prieteni scriitori; sigur, i-am păstrat pe cei ce-mi sunt rude sau îmi sunt cunoscuți, într-un fel sau altul; să mă ierte cei ce ar putea cu adevărat să-mi fie prieteni, necunoscuți, și i-am șters).

Operațiunea „Șterge prietenii” va continua, nu știu în ce zile și dacă merită efortul. Până să ajung la 5.000 probabil că-mi trebuie un an să tot șterg. În orice caz, e ciudat că din cei 5.000 de „prieteni”, sunt activi maximum 500, de regulă 250, la ce le-o fi trebuind „prietenie” dacă sunt absenți în viața de zi cu zi? Sigur, e valabilă și „reciproca”, nici eu nu mă omor cu firea să stau pe Facebook, să dau like-uri, să comentez, să-mi bat capul, să mă minunez de prostiile și deșteptăciunile postate, motiv să nu cred în prietenia-Facebook.

Dinspre noul coronavirus. Am rămas același sceptic, noul coronavirus e o poveste care se scrie singură, hrănindu-se din frica de boală. Ce se ascunde în spatele „pandemiei mondiale”, de fapt, vom afla în viitor. Am fost la mare, am fost la munte, eu mi-am văzut de viață. Dar trăiesc pe mai departe cu senzația că am pierdut acest an din calendar. Public aici un text literar scris în 27 iulie:

Te pomenești că noul coronavirus a înmulțit numărul cititorilor…

Trăim în plină literatură de consum (de modă nouă; autorii SF pot fi invidioși) de când cu Covid-19. Sau, pot spune, dacă e să nuanțez: e la putere literatura „de unică folosință, care se vinde” de când cu noul coronavirus. Scenariile pandemiei (probă, totuși, de literatură elaborată, sofisticată) se înmulțesc, ele sunt puse în scenă inclusiv de autorități (în frunte cu Organizația Mondială a Sănătății – OMS; poetul-prozator Horia Dulvac mi-a trimis deunăzi o mică poantă: „Exploatarea OMului de către OMS”), altfel nu se explică alarma pe plan mondial, modelul de gripă mai al dracului, care se transmite exponențial, putând avea tulpini scăpate din laboratoare militare de arme biologice – e un scenariu. Când scriu aici, aud de alte două scenarii legate de vaccin, „demontate” de BBC. Primul: Un videoclip conținând afirmații inexacte despre testele clinice privind vaccinul anticoronavirus-19, realizat de osteopatul Carrie Madej, a căpătat popularitate pe rețelele sociale. În acest clip apare informația că vaccinurile vor schimba ADN-ul celor care fac vaccinul anti-COVID-19 și că acesta ar fi conceput „pentru a ne transforma în organisme modificate genetic”. Madej mai spune că vaccinurile ar fi folosite pentru a-i conecta pe oameni la o formă de inteligență artificială… Inteligență care are tot interesul să împuțineze omenirea „controlat”, fiindcă planeta noastră nu mai are resurse, s-a depășit limita.

Nu e adevărat, atrage atenția BBC (probabil e un post care știe și ce nu știu medicii și autoritățile), citând celebra OMS: Sunt 25 de prototipuri de vaccin în diferite stadii ale testelor clinice, dar niciunul nu va modifica ADN-ul uman și nu conțin tehnologie care leagă oamenii de o interfață de inteligență artificială. Ne-am liniștit, e un scenariu literar prea gogonat. Al doilea scenariu, luat cică tot de pe rețelele sociale (adică e un scenariu de succes), care susține că vaccinurile au fost responsabile pentru 50 de milioane de decese în timpul pandemiei de gripă spaniolă din 1918. Nu, intervine BBC: Oamenii de știință din Marea Britanie și SUA au făcut atunci experimente cu vaccinuri bacteriene simple, dar acestea nu au fost ceea ce înțelegem astăzi prin vaccinuri, spune istoricul Mark Honingsbaum. „Nimeni nu știa că gripa este un virus”, explică istoricul. Ia te uită, azi nu vorbim de virusul gripal… sezonier, ci de pandemia noului corona-virus!

Scriitorii au fost prinși pe picior greșit, nu se așteptau să fie închiși în casă de autorități (sau izolați 14 zile, sau plasați 14 zile în carantină „la stat”), numai să scrie, fie și scenarii. Guvernanții au avut grijă să plătească bani grei în primul rând presei audiovizuale și scrise, să li se cânte în strună. Teribil e că s-a politizat noul coronavirus. În România nu se mai moare decât de noul coronavirus (sigur, adăugat… comorbidităților), nu mai există nici măcar gripa sezonieră. Conformismul s-a generalizat.

Puțini mai cârtesc pe la colțuri, pe seama încălcării drepturilor elementare ale omului (dacă au îndrăznit Avocatul Poporului și Curtea Constituțională să tragă de mânecă autoritățile politice abuzive, au devenit „dușmani ai poporului”). Revistele literare publică anchete legate de noul coronavirus, versuri și proză dedicate lui Covid-19, marea vedetă a acestui an (interesant, am citit azi: Despre înțelesul ascuns al termenului COVID. COVID trebuie citit în ebraică? Înseamnă cumva posesie demonică? Dacă COVID este într-o mai mare măsură o problemă psihologică decât o boală virală? Ar însemna asta că prin frică, populației i-a fost indusă o stare de spirit asemănătoare transei hipnotice, așa încât să-și piardă independența față de autoritățile exterioare lui și să accepte limitări fără precedent ale libertății individuale? Tot azi am citit: COVID-19 a ajuns a șasea cauză de deces la nivel mondial. Tuberculoza, diabetul, demența, cancerul și bolile cardiovasculare sunt în acest moment mai letale; a șasea!). Majoritatea scriitorilor la noi aplaudă măsurile guvernanților liberali (aprobate de parlamentari majoritar socialiști-PSD), dar sunt și scriitori care stau pe baricadă online adversă, liberi, sceptici, considerând noul coronavirus o altfel de gripă, care nu merita atâta atenție, să închidă economia, turismul, școala și cultura, cu festivalurile ei (Uniunea Scriitorilor a anulat o sumedenie de evenimente literare, mare pierdere pentru scriitori), teatrele și cinematografele sale, peste tot. Suntem victimele unui noi ideologii, a unui nou realism indigen „progresist”, a unui alt limbaj de lemn (al „distanțărilor sociale”).

Azi trăim cu frica să strănutăm sau să ne tragem nasul în public, răciți, fiindcă ne temem să nu fim „arestați” 14 zile „din cauza noului coronavirus” (izolați sau „carantinați”, să-i protejăm pe cei din jur; în stare de alertă, după starea de urgență, din martie stăm „cu arma la picior”, în poziție de drepți în fața inamicului invizibil). Nu-mi imaginez ce mari opere în versuri și în proză, în teatru și în eseu vor apărea în anii care urmează din cauza frustrării colective și a umilințelor (în fața propriilor ochi) provocate de noul coronavirus și de măsurile coercitive luate oficial, opere cu mască pe față, cu temperatura luată la birou, cu spălarea mâinilor cu care scrii. Deocamdată frunzăresc pagini de jurnal în publicații sau pe bloguri, care vor deveni cărți cu vandabilitatea asigurată (povești). Altfel, redactorii scot (fie și online) reviste, editorii scot cărți, am auzit că se plâng de surplusul de producție literară (plictisiți să stea în casă, scriitorii se întrec în figuri, ce să facă; publică în reviste sau definitivează cărți de soi). Eu sunt indiferent, nu m-a inspirat cu nimic noul coronavirus, din contră, m-a inhibat la masa de scris. Scriitorii care se respectă își văd de scris și citit, e clar (poate, un pic mai neliniștiți, fiindcă viitorul se anunță a fi și el bolnav, asemenea vremurilor de azi și a trecutului imediat), n-am observat să fi dat faliment acum cineva în literatură. Lasă că se trăiește cu iluzia că din cauza izolării și „carantinării” s-au înmulțit și cititorii…

(Textul a apărut în Expres cultural Nr. 8 / 2020, citiți întreaga revistă la http://exprescultural.ro/wp-content/uploads/2020/08/Expres-cultural-nr.-44.pdf)