Patru minute şi jumătate la TVR Cultural. În spate cu propriile-mi cărţi. Poemul mărimea 52 al Ilenei Bâja

Duminică, 4 iulie 2010. Acum două zile am primit un telefon de la o doamnă necunoscută, de la TVR Cultural, întâi am înţeles că se numeşte Ileana „Vâjie”, apoi „Vâjeu” (am întrebat-o dacă e rudă cu Titus Vâjeu, scriitor-publicist uitat), apoi „Vâja” – care m-a invitat la o filmare. Am luat telefonul de pe blogul dumneavoastră, mi-a spus, pe care vi-l citesc (vă daţi seama, am tresărit, mi-a crescut inima). Vreau să facem o filmare la o cale ferată, am identificat-o, nu e aşa departe de sediul TVR, vom face rost şi de un fanion (amabilă, doamna necunoscută făcea aluzie la volumul meu de debut, legat de Cantonul 248, Halta CFR Adjudu Vechi, volum intitulat „La fanion”: mai lipsea cantoniereasa din versurile copilăriei mele), veţi recita un poem şi eu vă iau un interviu. Sunt de acord? Nu m-a lăsat să spun da sau nu, a continuat. La sfârşit de săptămână suntem mai liberi la televiziune, putem filma liniştiţi. Va apărea pe TVR Cultural, la Jurnalul cultural mutat la ora 21, transmis în fiecare zi, la rubrica „Poezie pe pâine”, are patru minute… Poftim? Pentru patru minute să vin… Nu m-a lăsat să termin: ce spuneţi de ziua de duminică, 4 iulie, la ora 12? Vă aştept, am promisiunea dumneavoastră. Duminica asta? M-am mirat. Da, cu cât mai repede cu atât mai bine, de ce să amânăm? Cum să o refuz? M-a asigurat că face parte din branşa poeţilor, are două cărţi publicate, facem un schimb de autografe. Mi-a subliniat că mă aşteaptă să vin şi cu toate cărţile mele, să le filmeze şi pe ele… În definitiv, e o ocazie să ies din casă. Cine o fi poeta „Vâja”? N-auzisem de ea, dar cum primenirea în poezia română e continuă, e greu să ţin pasul… S-a închis telefonul, mi-am continuat la masa de scris „activitatea”, am pus invitaţia telefonică de a veni la TVR peste două zile deoparte într-un colţ al creierului. Brusc, mi-am amintit de ea astă noapte – ştiam că mai am o obligaţie de onorat, mă zgândăra subconştientul: am pus într-un rucsac o parte a cărţilor mele, împreună cu ochelarii. Am căutat pe Google „Ileana Vâja”, mi-a apărut Ileana Bâja: membră a Cenaclului de Marţi al lui Marin Mincu, la Constanţa. A, de Ileana Bâja am auzit şi citit, am dedicat un număr din revista Viaţa Românească (pe când o conduceam) membrilor acestui Cenaclu de Marţi, cu personalităţi cu totul aparte în cadrul generaţiei lor (unul dintre ei, ştiţi şi de pe acest blog, s-a sinucis anul acesta, George Vasilievici). După care mi-am văzut de treburi – noaptea eu citesc ştiri şi ziare online şi actualizez Jurnalul de Vrancea. M-am culcat la 5.30 şi, natural, am dormit cu grija că n-am să mă trezesc la 10.30, aşa că m-am trezit din oră în oră să mă uit la ceas. La 10.30 m-am bărbierit. La 11, prăpădul lumii, afară ploua torenţial, bun banc. Să mă mai îmbrac să plec? Am dat telefon poetei Ileana Bâja (am căutat numărul la „telefoane primite” pe mobil) – mai are rost să vin pe ploaia asta? Da, plouă şi aici, şi în ţară sunt inundaţii, dar vă rog să veniţi, n-o să mai mergem la calea ferată, filmăm în televiziune, găsim un loc special… Mi-am stricat foamea cu alune şi am plecat la metrou, ploaia se rărise (până am ajuns la sediul televiziunii a apărut şi soarele). Am luat în spate rucsacul cu cărţile mele (şi, atenţie, nu le-am pus pe toate!), care trebuiau filmate. Am conştientizat brusc noua situaţie în care mă aflu. Nu-mi venea să cred: eram cocârjat de propriile cărţi! Şi ce mare scofală: 12 volume de versuri şi o antologie de autor, patru romane, un volum de teatru şi două volume de memorialistică-jurnal! Dumnezeule mare, ce cărţi grele am! Habar nu aveam că sunt atât de grele, puse la grămadă (n-o luaţi şi figurativ!). Ce pedeapsă, să-ţi duci cărţile în spate! De la staţia de metrou Aviatorilor la sediul TVR m-am simţit ciudat, aplecat în faţă de greutatea cărţilor mele din rucsac – toţi scriitorii români ar trebui să treacă prin această încercare, să fie puşi să-şi care în spate cărţile! Să-şi recunoască spăşiţi greşeala de a scrie şi a scrie… Bieţii prozatori, ar cădea laţi de atâta greutate, la câte cărţi-cărămidă li s-au aşezat pe raft. A fost în orice caz o senzaţie nouă, să mă văd de undeva de sus cum îmi duc în spate propriile cărţi, umil, gata de tăiere… Ajuns la TVR, doamnele Ileana Bâja, redactor-şef la TVR Cultural şi Corina Tudose, director de imagine (operator) m-au dus prin clădirea TVR, spre studiouri şi depozitele de decoruri, mi-au arătat că au ales un pod metalic (pe fundalul unei pânze albe) pe care eu să citesc. Numai că era o bâzâială a aparatelor de aer condiţionat care strica tot sonorul. Aşa că le-am invitat eu să filmăm afară, în curtea din spatele televiziunii (pe un teren de fotbal), că apăruse soarele după ploaie, iarba era udă, dar ce mai conta… Totul a fost spontan, habar nu aveam când sunt filmat sau înregistrat – de la cele patru minute ale „Poeziei pe pâine” s-a ajuns la jumătate de oră de interviu, s-au filmat şi cărţile. Nu mi-a venit să cred când am aflat că filmarea cu mine se va transmite în această seară, în cadrul „Jurnalului cultural” (se retransmite la ora 7, mâine dimineaţă) – vă spun că m-am uitat la el la ora 21 şi am fost impresionat de „Poezia pe pâine” ce mi s-a dedicat (de regulă mie mi-e ruşine să mă uit la filme în care apar eu; de data asta am făcut o excepţie), n-am mai pomenit un film mai neconvenţional, mai natural, cu un comentariu profesionist, de bun simţ (al poetei Ileana Bâja; am aflat că a cerut o jumătate de minut în plus, la cele patru) şi o filmare chiar semnificativă (Corina Tudose)! Aceste două doamne formează o echipă de televiziune de invidiat… Conducerea TVR ar trebuie să le redescopere, să le scoată filmările la concursuri – merită premii!

La plecare, vorbind despre situaţia mea (în pericol de concediere cu lotul celor 59.000 de bugetari şi fără posibilitatea să mă mai pensionez anticipat), Corina Tudose m-a asigurat că fratele domniei sale, celebrul psihiatru Florin Tudose, ar avea o soluţie şi pentru mine, să ies din marasm (îmi va pune o pilă). Am fost inspirat că am trecut azi pe la TVR! I-am mulţumit îndatorat, acum m-am mai liniştit – pot să mă internez în spitalul de nebuni, voi avea la căpătâi pe cel mai bun doctor.

În privinţa poetei Ileana Bâja (redactor-şef la TVR Cultural) – născută 1963, a terminat franceză-italiană la Universitatea din Constanţa (pe când era decan Marin Mincu; de altfel, el a înfiinţat Facultatea de Litere şi Teologie aici), după ce până în 1992 a visat să termine facultatea de medicină (absolventă de liceu sanitar la Constanţa fiind; a dat în fiecare an la medicină şi în fiecare an a picat la obiectul fizică), a venit apoi la „postuniversitară” la Bucureşti şi a dat concurs la TVR. E îndrăgostită de televiziune. E extraordinar proiectul la care lucrează acum: de a definitiva cele patru minute cu „Poezia pe pâine”, transmise în cadrul Jurnalului cultural, numai duminica. Atenţie, după un an vrea să ecranizeze acest proiect (început în februarie anul acesta) intitulat „Poemul mărimea 52”! Superbă idee… 52 de duminici cu 52 de poeţi „pe pâine”. Proiectul a fost preluat din zbor de editorul Nicolae Ţone, care i-a propus să-l publice şi sub formă de carte, cu interviurile transcrise integral ale poeţilor incluşi de Ileana Bâja în „Poemul mărimea 52”. Personal, sunt cucerit de entuziasmul Ilenei Bâja, de a pune în evidenţă poezia română contemporană la televizor. Altfel, Ileana Bâja îşi idolatrizează fiul (la 13 ani; el e autorul fotografiei publicate) şi a publicat două cărţi de versuri obsedate de mare (în 1999 şi 2001). Îi citez aici un poem (îi puteţi citi poeme şi pe blogul http://ileanabaja.blogspot.com/):

Curs practic: numai moartea

Numai moartea

ţi-a mai rămas

de învăţat

spuneai surâzând

(aproape râzând)

numai moartea //

curs practic //

învăţăcel conştiincios,

coatele aproape tocite

pe imaterialele

mult prea înaltei bănci

aşteptam,conspectam.

Ileana Bâja