0
13 comments

Luni, 7 martie 2011. N-am dormit deloc de 24 de ore, am o aventură insurmontabilă (dar nu mai dau amănunte, că iar mă trezesc luat peste picior aici de toţi minunaţii; îi rog încă o dată pe cei dispuşi să mă înjure aici să mă scutească, prezenţa lor e de rău-augur; e ciudat, se uită că jurnalul acesta, unde scriu acum, e de uz propriu, şi mi se pare normal să consemnez în el şi evenimente personale, nu numai impresii generale sau reacţii şi atitudini publice; boala e un asemenea eveniment; răstălmăcirea ei e degradantă pentru cei ce o fac; trebuie să înţelegeţi, scriu aici pentru sufletul meu). Mi s-au încetinit mişcările. Dacă aţipesc, am vertij, mă trezesc pe lumea cealaltă. Vorbesc serios. Mi-e rău. Un rău de profunzime. Nu-mi mai revin, ce am crezut că e o simplă gripă-răceală-viroză s-a complicat, va trebui să mă prezint la un spital, să-mi fac analize. Dacă de mâine încolo nu veţi mai găsi pagina mea de jurnal online actualizată, să ştiţi că am o problemă. Asta e – se mai întâmplă.

Mi se închid ochii continuu şi mă trezesc imediat îngrozit, nu ştiu ce să fac mai departe cu mine, sunt atât de obosit… Mă subminează gândurile, mi-e teamă să mă mai întind în pat. „Dorm pe mine”, chestiune de secunde, mă trezesc înnebunit: am senzaţia că m-a trezit gândul că am trecut într-o altă dimensiune. Şi acum, când scriu aceste rânduri, o păţesc, sunt exasperat. Apropo: n-am nevoie de nici o compătimire sau laudă de slăbiciune. Preluaţi aceste rânduri de jurnal ca pe un fapt divers care nu vă priveşte. Am aflat, mai nou, că trăiesc mult-mult numai cei ce nu gândesc – aşa susţin „oamenii de ştiinţă”. Şi că azi creativitatea e o pacoste: „Cei care nu gandesc prea mult au un motiv de bucurie. Studiile stiintifice arata ca aceasta ar putea fi cea mai buna strategie de a supravietui pe planeta noastra pe termen lung. Creativitatea nu este, asadar, binevenita intotdeauna… Cei care au facut descoperirea sunt cercetatorii de la universitatile britanice Exeter si Bristol. De exemplu, fiintele au doua alegeri la dispozitie atunci cand e vorba de supravietuire: ele pot copia ce au facut parintii lor sau pot incerca sa se adapteze si sa elaboreze noi strategii. Informatiile sunt oferite de io9.com. Finalitatea ar fi aceea de a face fata informatiei din jurul lor. Doctorul Sasha Dall explica: “De exemplu, o persoana poate copia ceea ce au facut parintii ei la un moment dat. Acest lucru poate parea stupid, mai ales daca ei nu mai sunt la curent cu tot ce s-a mai intamplat intre timp. Din perspectiva genetica, noi am descoperit ca aceasta cale s-ar putea dovedi cea mai buna si de urmat. Ea poate fi o metoda eficienta de supravietuire pe termen lung, fata de strategii mai diversificate”. Totul depinde de modul in care interactioneaza cineva cu mediul din punct de vedere genetic. Ştirea se intitulează: „Să nu gândeşti prea mult – strategia supravieţuirii pe termen lung?” Ce n-aş da să nu mai gândesc atât. Acum, din cauza gândului, nu mai pot nici să dorm – e ceva în organism care trage alarma imediat ce aţipesc, şi sunt trezit brutal. Fiul mi-a cumpărat azi medicamente cu denumiri franţuzeşti, că aşa i-au fost recomandate: Sédatif PC şi Bien Dormir, spunând farmacistei ce mi se întâmplă – dar efectul medicamentelor luate deja e zero. Nu ştiu ce-am să mă fac în această noapte, pe care am zis să o las să treacă, şi apoi să merg la un doctor. Mă omoară gândurile, mai exact gândurile îmi împuţinează viaţa. Dacă n-aş gândi continuu, fără rost, aş fi sănătos. Ce am ajuns…

***

Public azi răspunsul la penultima întrebare a generoasei poete Lucia Negoiţă (pe 19 februarie 2011 am publicat aici răspunsul la a şaptea ei întrebare):

Lucia Negoiţă: În ciuda vehemenţei tale, aş vrea să ne întoarcem la cărţi. Nu mai putem trăi doar în iluzia literaturii, o ştiu. Şi totuşi… Ultimele decenii ţi-au adus alte cărţi de poezie remarcabile, volume de proză, traduceri, piese de teatru, o activitate susţinută la Viaţa Românească… Crezi în prietenie? Ce autori citeşti? Vorbeşte-mi de poezia tânără… Ce rol are moralitatea pentru scriitor? Dincolo de talent… Îmi dai curaj, ca în filmuleţele care circulă pe mail, alea cu gândirea pozitivă, bla, bla? Îţi place sa călătoreşti?

Liviu Ioan Stoiciu: Nu mai ştiu care e răspunsul la întrebarea dacă eu cred în prietenie. În condiţiile în care eu sunt mai singur şi mai izolat ca niciodată (totalmente singur şi izolat, în plin centrul Bucureştiului, nu ascuns într-o văgăună la munte), nu înseamnă că nu cred în prietenie şi că nu am prieteni? Mă refer la prietenia „omenească” (a omului-scriitor), nu la prietenia colegială critică literară, atâta câtă e, sau a cititorilor mei, atâţia câţi sunt. Mă tem că mai degrabă trebuie să observi că eu cred în adversitate şi duşmănie scriitoricească (să rămân numai la scriitori), în rea-credinţă şi fariseism. E adevărat, nu dau vina decât pe mine însumi pentru această situaţie, că realmente nu suport spiritul de gaşcă. În plus, un dezavantaj al meu e că „nu beau alcool” de la 25 de ani, când s-a născut fiul meu şi am hotărât să-mi închei pentru totdeauna boema, băutura alcoolică îţi deschide supapele, te dezinhibă, te apropie şi de Dumnezeu, nu numai de un scriitor. Eu am în plus un dezavantaj net: nu sunt în stare să comunic, nu deranjez niciodată pe nimeni şi le rămân dator celor ce-şi amintesc din când în când de mine şi mă întreabă ce mai fac (le răspund de fiecare dată în alb sau negru, sincer, dând de gol realităţile mele; care nefiind pozitive, îi îndepărtează pe cei ce mă întreabă, nu mai revin). Altfel, prietenii mei sunt cei ce scriu cu bună-credinţă despre cărţile mele, cei ce-mi dăruiesc o carte cu autograf (bucurându-mă să-i citesc) şi cei aflaţi într-un juriu neexclusivist, care mă bagă şi pe mine în seamă, deşi sunt un singuratic incomod şi nu fac parte dintr-un clan literar… Citesc, am mai subliniat, „programatic”, intuitiv (care mă ajută la masa de scris; e vorba de acea asimilare pe care numai subconştientul o pune în evidenţă; pun bază pe „cartea de documentare”, nebeletristică), din plăcere sau din obligaţie (să lămuresc un aspect, să onorez o comandă), citesc imediat volumele împrumutate, citesc volumele primite gratuit şi cumpăr cărţi de care am nevoie la un moment dat (deşi cărţile cumpărate intră în regimul cititului cu picătura, ştiind că le voi avea permanent la dispoziţie să le citesc, şi cel mai adesea nu le duc până la capăt). Pierd zilnic enorm de mult timp cu lectura ziarelor (pe Internet, în ediţii online; sunt strict informat) şi a revistelor literare, de pe urma cărora nu mă aleg decât cu nervi şi frustrări. Despre poezia tânără… Mi-am făcut datoria faţă de poeţii tineri, i-am debutat (am fost şi mai sunt în jurii care i-au debutat), i-am publicat în Viaţa Românească (le-am dedicat şi un număr dublu de revistă, a provocat scandal), i-am citit, i-am amendat, i-am lăudat. Poezia română îşi vede liniştită de drum, nici Revoluţia şi nici economia de piaţă (cum n-au reuşit nici cele două războaie mondiale sau dictaturile negre şi roşii)  nu i-au întrerupt firul roşu care leagă generaţiile de poeţi între ele de 150 de ani, poezie originală scrisă în limba română. Cred că o caracteristică a literaturii române e să fie performantă prin poezie – păcat că vremea poeziei pe plan mondial a trecut (aceasta e percepţia publică), că nu suntem băgaţi în seamă. E acum o nouă sensibilitate poetică la putere, uneori iresponsabilă prin autenticitatea trăirii… În privinţa moralităţii pentru scriitor. Trebuie pornit de la ceea ce e esenţial: scriitorul e persoană publică şi nimănui nu-i e indiferent comportamentul „ca om” în public (nu pun în discuţie moralitatea din viaţa personală, n-are decât să stea în cap şi să schimbe şapte neveste). Avem pe mai departe nevoie de repere publice morale, de credibilitate şi de demonstraţii de clarviziune în lumea scriitorilor. Din păcate, după Revoluţie s-a perpetuat starea de neimplicare publică, de apatie, lipsă de atitudine în chestiuni cruciale pentru poporul din care fac parte. Scriitorul în majoritate susţine că trebuie să scrie literatură, să nu aibă opinii politice, să-şi facă meseria aşa cum şi-o face cizmarul, să nu fie deranjat de la masa de scris poezie, proză, teatru, eseu. Adică şi azi scriitorul e rupt de realitate, oportunist, nu-şi pune talentul în slujba „cauzelor publice” ale momentului. Dinspre călătorii – îmi plac nespus, şi tocmai de aceea nu am parte de ele (tot ce-mi doresc nu mi se dă, e o regulă). Fie ele călătorii în ţară, fie în străinătate (de străinătate n-am parte, n-am carte, n-am bani, n-am nimic). Sunt un împătimit al muntelui, dar şi de el mă apropii tot mai rar.

PS. Ilustrez această pagină de jurnal online cu grafică fabuloasă semnată Vasile Anghelache, dedicată Cantonului 248, Halta CFR Adjudu Vechi. Am fost consătean cu Vasile Anghelache, suntem de aceeaşi vârstă, am copilărit împreună. Ne-am reîntâlnit după Revoluţie la Bucureşti, Vasile Angelache mi-a citit cărţile şi a reconstituit din versuri, pe planşă, Cantonul 248 (am publicat o carte împreună, intitulată „pam-param-pam” – eu cu versurile, el cu ilustraţiile). Am mai publicat aici o serie de şapte tablouri ale lui Vasile Anghelache dedicate Cantonului 248…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
13 comments

13 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. „Nu mai aveţi o ţintă şi mlaştina v-a supt”, (Pierderile – de Labiş), e versul care mi-a arătat mie din comentariile de mai sus că se poate dialoga. E un pas mic, un pas mare? Timpul va decide. În lăstărişul lacom al gurilor flămânde după popularitate, cuvintele bune se întâlnesc atunci când se simte nevoia de ele. „Critica e datoare să pună întrebări, când nu poate oferi soluţii”, ne sfătuia pe noi (ăştia mai nou veniţi în critică), Eugen Simion. La întrebarea dacă va reuşi cineva, cândva, să ridice cortina dintre realitate şi himeră, dintre obiectiv şi subiectiv, nu vă pot încă răspunde. „Adevărul se spune fără ocolişuri” – ne spunea Ion Gheorghe la Sărăţeanca. Şi atunci l-am întrebat brusc: „- Domnule Ion Gheorghe, e foarte adevărat că pe vremea studenţiei mele, eraţi privit de noi studenţii ca pe un poet socialist, în linia socialismului francez, nu un poet comunist „cu frunţile de gânduri prea timpuriu crestate” cum zicea Labiş? Acelaşi Labiş care, s-a văzut mai târziu, era doar poetul care-şi tratează temele… Unde vă situaţi mai exact?” Eram sub nucul din ograda casei părinteşti, era vară, poetul şi-a ridicat fruntea de sub şapca „de tranziţie” şi mă privi de-a dreptul, aşa cum ai defrişa un gând ascuns cu sabia adevărului. Ce de faţă: Marin Ifrim, Lucian Mănăilescu, Gheorghe Postelnicu, Nistor Tănăsescu şi Stelian Grigore (cei câţiva care veniserăm în vizită: eu eram acolo pentru prima oară), au rămas cu privirile în aer încremeniţi. Nu se aşteptau la asemenea nerozie din partea mea. Ca şi cum m-ar fi strivit ca pe-o gânganie. Poetul m-a salvat destinzând atmosfera cu următoarea frază… (şi tocmai de aceea o ţin minte): „Se vede că eraţi nişte tineri care aţi intuit corect. Pe nedrept acum sunt cel mai hulit bărbat. Şi să reţii: eu încă păstrez carnetul roşu, depunând mărturia căderii patriei mele”. Avea să mă urmărească mult după aceea vorbele poetului, care nu se dezicea de ceea ce Ion Lazu numea „consecvenţa unui I.G. în credinţele lui politice”. Iar la plecare (deja câştigasem din partea poetului apelativul de „turcule”), mi-a zis tot aşa de-a dreptul, cu ochii lui pătrunzători ca de vultur: „Mă turcule! Tu ăsta care treci drept înţelept, nu mai azvârli tot feluri de resturi în Thallasa…” Apoi mi-a făcut ştrengăreşte cu ochiul şi m-a bătut pe umăr. Era prima oară când un poet mare mă bătea pe umăr frăţeşte.Cum să nu iubeşti un astfel de om şi totodată poet de sorginte homeriană? Rostul acelor vorbe le-am descifrat abia când am pus faţă în faţă Noul Testament (Ioan 18.38) unde „Pilat I-a zis: Ce este Adevărul?” (şi Isus n-a mai răspuns) şi „Maestrul şi Margareta” a lui Bulgakov, cap. 2 „Pontius Pilat” pag.30… „Ce e Adevărul?” – întrebase Pilat. Şi Isus (atenţie!) răspunde contrar celor spuse de Ioan, ceva atât de lumesc… atât de lumesc, încât cititorul pe drept e surprins; şi până şi pe chipul lui Pilat /ne spune Bulgakov „se aşternu o expresie de groază”. Aşa ceva nu se poate uita. Şi dintr-o dată nu mai ştii care dintre ei au scris pagina Marelui Adevăr.

  2. Adevărul?!? …
    E – vorba (răposat) naivului IR (recent aici invocat, nu-i dau numele-ntreg, că are familie şi prietini supravieţuitori) – “… în coadă de peşte: şi tu, Costică, ai dreptatea ta, dar şi dl – io -are perfectă şi absolută dreptate. Aşa, că eu mă retrag, că mai bine fac!… Spălaţi-vă singuri pe cap!”
    Ăsta e Adevărul: oricând, de partea celui mai tare.

  3. “toţi minunaţii” (LIS, supra)

    În “bibloteca mea” (atenţie, nu a mea, ci a unui alui altuia), era o cucoană mare, nevastă de securist mediocru (le trăgea tutulor haine din orice blană voiau, fiind şef de astfel de atelier de cîrpaci, taman la Dumbrava).
    De la aiasta (un fel de purcică intelectă), tot auzeam de “minunatul/minumata/minunaţii” etc. cutare. Până-n ziua-n care, o somez, exasperat: “Doamnă Nataly, vă rog, să nu aud că spuneţi şi despre mine că-s un minunat…” La care, ca la casele mari, ea se uită de sus la mine (deşi era o bondoacă) şi-mi spuse: “Niciodată n-am să fac prostia aiasta. Fiindcă, domnule Culai, mata nu eşti o lichea; eşti doar un fraier.”
    Ei, cum să nu iubeşti sinceritatea unor astfel de oameni?

  4. Ce pot spune? Nimic, boala-i boala si tot de la cel rau vine, adica de la gândul rau ori de sunt multime de gânduri care coboara la inima automat vin si bolile una dupa cealalta. Se va vedea ca sunt si mai santosi cei ce nu prea gândesc, dar acu sa nu cadem in cealalta balta ca ne vom ineca acolo si tot în garduri vom ateriza cotopeniti. Una este sa te lasi prada gândurilor si alta daravea este sa meditezi, atunci atât trupul cât si mintea vor ajunge santoase tun, exemple avem cu duimul, vom gasi ciobani filozofi de calibru dar si filozofi dobitociti de gânduri cu care ucid lumea, categorie in care cu onor intra si scribi aia de care ne povatuieste Hristos a -ne feri.

    In ciuda multor teologi care sutin ca spurcatul nu ne stie gândul io am sa-i contrazic, le citeste la fel de bine ca si Dumnezeu, are puterea genera nu un gând ci miliarde, ca de la el vin atât de multe pentru a nu mai avea ragaz medita, vedea de unde vine gândul si asa avem apostoli care erau bine intentionati proteza pe Hristos insa vor fi mustarati dur de Domnul. Pe de alta parte; duhul este plin de râvna, carnea neputincioasa, omul modern se crede un zeu care le poate stapâni pe toate doar prin simplu fapt ca detine informatie si o limba serpeasca cu care vedem cât venin arunca, ba as zice, flacari din gura fiarei ies in zilele noastre din gurile majoritati fie el academician, fie (mai ales), politician, jurnalist, scrib.

    Când Dumnezeu zice, sa nu avem alti dumnezei a stiut El bine ce a spus, spre binele nostru o face. Când ai un singur Dumnezeu sti precis cui slujesti, dibui cu precizie din ce parte tabara gândurile peste tine putând desparti neghina de grâu, cea ce omul modern nu-o mai poate face, aici este secretul vieti lungite a celor ce nu-si fac gânduri, de sunt santosi tun si nu putini au fost si la minte cât mai ales la trup. Acum, sa nu confundam omul recent, apaludaci minerilor ce strigau noi muncim , nu gândim ptr ca astia sunt hibridul cel mai nenorocit rezultat in urma expermentelor sociale ce il gasim si in vest, din pacate. Aceia de erau santosi nu gândeau comite acele netrebnici, iar de-i vom analiza medical vom vedea ca cu totii vor fi fost bântuiti de boli grele in trupurile lor, ca mintea s-a vazut in ce hal le-a fost adusa.

    Ziua este facuta pentru munca, noaptea pentru odihna, omul modern a inversat si asta ordine. Este adevarat ca noaptea poti gândi mai bine dar una este sa meditezi si alta sa lasi liber puzderiei de duhuri genera tot felu de gânduri,idei ce si de le asterni pe hârtie de la o posta se vor vedea negura nopti in ele, cât de bine ai aseza cuvintele. Pe de alta parte, 6 zile sa lucrezi si una sa te odihnesti, azi nici aceasta ordine nu se mai tine, si atunci cum sa mai faca trupul fata, cum sa nu cedeze ca doar stim ca este un vas foarte slab, teribil de neputincios.

    In privinta lumi virtuale, aceasta este o lume oribila, are legiile junglei, putini fac fata acestei lumi. Sumedenia de gânduri tabara unde îti este lumea mai draga, fiecare individ-navigator se considera detinator al adevarului absolut, bunul simt nu are ce cauta deoarece acestia sunt considerati tâmpiti, novici ce trebuie luati peste picior. Pe de alta parte, aceasta lume virtuala ofera sansa ca sub anonimat sa versi toate laturile fara a te trage cineva la raspundere, fie si morala, sau mai bine zis mai ales morala, ca de nu-i morala nimic nu-i mai. Este usor sa-i spun sub anonimat lui Manolescu, bai boule, dar este mai greu sa io zic in fata când stiu ca el este jupânul de care multe din interesele mele tin, nu ma pot pune rau cu Manolescu ori stabiliment, asa ca lumea virtuala este o ocazie a ne varsa laturile. Pe de alta parte, 70% dintre navigatori anonimi sunt activisti unor ong-uri, firme, partide si de ce nu a unor servici secrete ce au misiunea fie monotoriza fie influenta intr-o directie sau alta grupul respectiv, s-au sparge grupul, demoraliza pe initiator in asa fel incât sa renunte a mai naviga online pentru a nu se perpetua ideile sale. Asa au fost scoase multe somitati care ar fi facut mult bine acestei lumi (virtuale), deacia l-am felcitat pe dl LIS ca a iesit la bataie online , deasemeni pe dl Cicu si absolut totii care semneaza sub identitate reala, contribuie la o atmosfera civilizata, scriu idei ce te pun la meditat, nu arunca gânduri negre ca si vorbe serpesco-dracesco-bolsevice, desigur sub anonimat. De avea Paul Goma santate sa -si traga si dânsul un blog, vai… pai revolutie iesea. Aaltfel gasim multi cacanari cu bloguri ce au pretentia ca sunt mari telectuali carora sa le cadem inchina la picioare, sichtir, nici macar nu le deschid blogurile astora, dealtfel acesta al dl LIS, este singurul unde si comentez, au mai fost vreo douo-trei, poate vor mai fi , dar nu ma inghesui la usa orcui cât ar fi de mare rahat, cât ar fi de destept si bun scrib. De ce, pai o zisa-si mai sus, sa nu bag puzderie de idei si gânduri in cap, ca nu totii vorbesc si cuvinte datatoare de viata ci arunca venin ucigator.

    As mai face o remarca privitor la acest blog-jurnal, conceptul dl LIS, si eu am aruncat multe prostioare pe acest blog ca sa pun sare si piper pe leteratura, insa nimeni nu m-a tras de urechi, nimeni nu m-a jignit, cu precadere gazda, dl LIS, care dinpotriva a stimulat fantezia, cea ce m-a bucurat. Prin urmare, mi sa respectat dreptul a trânti si o tâmpenie, am fost tolerat ca intr-o bodega unde se mai spun si prosti. NU stiu de ce noii români trebuie sa devenim dusmani in clipa când ideile noastre nu sunt pe aceiasi linie, de ce trebuie sa ne acuzam de tot felu de miscari oculte , mai corect spus ar fi sa ne diabolizam. Pe mine nu ma intereseaza cu cine danseaza (politic, dar si religios), un om cu care pot comunica civilizat, care respecta convingerile mele, prefer un oponent politic, religios care-mi respecta opinia decât unul aflat pe aceiasi baricada dar care la primul colt da la cap, in sensul ca cum am o alta perspectiva a aceiasi idei, automat ma baga la diavoli eretici, ma pun pe rug. Cred ca cu totii am avut numeroase expereinte de acest gen, atât religios cât si socio-politic, asta-i o boala tare rea a românilor.

    Sa va dea Dumnezeu sanatate del LIS, vad ca treceti printr-o faza mai rea, iar in astfel de cazuri trebuie sa ne incurajam cu o vorba buna macar, ca mai mult nu vad ce am putea face, compatimire, detest compatimirea , nu sunt capabil de asa ceva, uneori nici mila par a nu mai avea, la ormâni pare ca mila a fost inclucita cu compatimirea asta care mai mult rau face decât bine, asa ca va înteleg de ce ne-ati sfatuit sa stam in bancutele noastre, dar o vorba buna sper ca veti primi, iar de nu.. io o trântisi deja.

    Doamne ajuta

    O.M.

  5. Doamne ajută d-le Mihăescu. Sunt sigur că ne vom întâlni odată. Presimt asta. Prea mi-aţi dat de înţeles (de multe ori în dialogul nostru pe acest blog “sau cum s-o fi numind el”, că bărbăteasca mea rugă (pe care o spun nu zîmbind nici stringînd), ci cu ochii aceştia aprinşi pentru posterul acestor Mari Idei. Lăsaţi-mă să fiu eu Semănătorul acestor gânduri atît timp cât Timpul îmi încinge mijlocul ” ca un viteaz cu MINE luptându-se”, cum glăsuia Aime Cesaire.

  6. Un Mărţişor în formă de infinit, pus în picioare de această unică Zi: Doamnei Doina, ca şi tuturor Doamnelor şi Domnişoarelor care onorează acest blog, prin a domniilor-lor inteligentă Prezenţă!

  7. Am un frumos buchet de prieteni maghiari (eu însumi sunt fifti-fifti moldo-ceangău!), dar acest Mărţişor mi se pare (şi mă rog de anticipată iertare celor în pană de humor!) acesta:
    “Un ungur se duce la un restaurant.Cand chelnerul vine sa-i ia comanda, ii spune:
    – Te rog sa dai la mine una la muie.
    – ?!
    – Te rog sa dai la mine una la muie!
    – Dar cum sa fac asa ceva? Nu pot!
    – Sa chemi la mine pe sef de sala!
    Seful de sala se prezinta si primeste aceeasi solicitare:
    – Noi ne respectam clientela, domnule, nu pot sa va onorez comanda!
    Ungurul izbucneste isteric:
    – Daca nu dati imediat la mine una la muie, eu fac scandal!
    Seful de sala ezita cateva clipe, apoi ridica din umeri si satisface cererea clientului.
    A doua zi, la tribunal, judecatorul il intreaba pe seful de sala:
    – De ce l-ati lovit pe reclamant?
    – Pai, pentru ca el mi-a cerut, sa-i dau una la muie!
    Ungurul sare revoltat:
    – Nu este adevarat! El dat la mine una la muie, sora cu moartea, dar eu cerut una la’muie, sora cu portocala!!!… ”

    Aşa ne trebuie, dacă vrem să trăim ca unilingvii!

  8. Si io cred ca ne vom vedea cândva-curând fata catre fata dle Cicu, acu… fie ca vin io in Ro, Cred ca este bine vedea dupa ce sigur anunt pe blog sa ne programam o vedere la-o bere ori cafa, macar, fie ajungeti dvs pe acilea , usa mea va este deschisa cum a fost multora pâna acu si va fi pentru toti români, nu tiganiti ori hibrizi, pe astia îi ocolesc ori trosnesc.

    Mi-asi dori veni în Ro in perioada Târgului de Carte, dar taman atunci mi-au cazut cele mai multe contracte pe care nu-mi pot permite pierde desi va asigur, nu ma imbogatesc absolut deloc ci ajuta a supravietui, atât. pe de alta parte, mi-au smanglit vamesi futacul de pipa si de atunci (legea antitero din aeroporturi), mi s-a facut sila a mai lua avionul, cu masina … mi se urca la cap sta dupa totii “batrâni” dar cu motorul sunt tare aprins veni si spre Ro si chiar cred ca in vara asta voi ajunge cu motoru si-n Ro , dar din Grecia ci nu Germania.

    Da, cred ca sunteti cel mai optim da vorba buna la necaz …

    Doamne ajuta!

    O.M.

  9. Fiindcă tot veni vorba de “pagina Marelui Adevăr”, vă mărturisesc că şi mie mi se face frig în oase, gândindu-mă la cele două trimiteri ale lui Tudor Cicu… dar mult mai aproape de adevărul Adevărului mi se pare relatarea din “Marele Inchizitor” a lui Ivan Karamazov!

  10. Va astept cu placere dle Cicu, nu stiu optiunea dvs de calatorie, dar daca optati ptr autobuz, exista o cursa ce ajunge la mine in Oras (Tavi Reisen). Depinde in ce perioada sositi in functie de ea poate se brodeste ceva si pe la München, unde cred ca este musasi sa va duc, poate cunoasteti ceva scriitorime de pe acolo. Pe Radu Barbulescu si Ion Dumitru mai mult ca sigur îi cunoasteti. Daca aveti ceva carti publicate un rând de exemplare ar fi ideal plasa pe la Leipzig (UNiv).

  11. D-le Paul Spirescu: Mi-aţi dat o temă pentru viitor: ( în familia Karamazovilor domneşte o asemenea harababură încât ea pare o casă de nebuni). Elementul sugerat de cuvântul „kara” (eu care am facut primele 2 clase în în limba turcă pot face analogia), care înseamnă negru „ciornîi” în rusă, dă elementul teluric al romanului. Dar explică şi forţa vulcanică a clanului Karamazov. Îmi atrăgea atenţia domnul profesor A. Anghel (de rusă) că derivaţia Karamazovilor vine şi de la „mazati”, a mâzgăli, a murdări, dar că acelaşi cuvânt „kara” poate însemna şi pedeapsă. (Raskolnikov îşi are poate aici originea). De la tatăl K. reţin că a acuza întreaga lume ar fi desigur exagerat; însă nu poţi să nu accepţi că există şi printre noi un tip de om capabil să suporte orice dezonoare doriţi (chiar şi epitete de ticălos), iată în ce constă esenţialul de care bine anticipează Culai, un comentator de aici pe care mi-l doresc în continuare partener de dialog. Are ce spune, chiar dacă îi mai sare „ţâfna” cum spune pe limba lui scrisă. Un „fel de spaimă” are Ivan (de care pomeniţi, d-le P.S), când sărută mâna părintelui Zosima. Marele Inchizitor este critica operei lui Hristos.Visul ciudat pe care îl are Mitea („parcă mă urmăreşte cineva noaptea, cineva de care mi-e teribil de frică bâjbâie aşa pe întuneric, căutându-mă..” îmi aminteşte acum de ceea ce scrie LIS aici în Jurnal. Îmi dau seam că e o halucinaţie coborâtă din poemele sale, care iată, cobor în realitate (a devenit poemul propria sa realitate: acum îl înţeleg pe Marin Ifrim care spunea că nu mai scrie poezie de frica acestui tip de nebunie reală), dar ca şi Ivan LIS nu ştie dacă există sau nu Dumnezeu (prin clasa a şaptea puneam mereu aceeaşi întrebare ca Ivan: dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că… dar dacă Dumnezeu există, atunci…). Satana din romanul lui Dostoievski circulă liber printre noi domnule P.S. şi să vă dea Domnul inspiraţie să-l „binecuvântaţi” în pamfletele dvs. că tare ne îndeamnă să vă citim. Rog iertare lui LIS, daca nu i/am respectat dorinta de a nu fi rastalmacit, defectiune profesionala de!

  12. Ca să nu mai spun de D-l O.Mihăescu, pe care îl salut de aici din crângul buzoian, că avem aceeaşi lungime de undă: în vara asta fiul meu se gândeşte să facă un weekend, aşa fugar, in Germania şi mă gândeam că bine mi+ar prinde prima ieşire în străinătate să o fac la un prieten. P.S. îţi aşteptam comentariul d-le, O.M. chiar ne era benefic.