Paul Everac și-a făcut statuie înainte să moară. Lansări la Zilele Bucovina literară. De la părinții Iustin Pârvu și Ilie Cleopa

Marți, 18 octombrie 2011. A murit în această dimineață Paul Everac la 87 de ani (născut pe 23 august 1924 la București, pe numele său adevărat Petre Constantinescu), avea cancer: dramaturg, prozator, poet, eseist, jurnalist (scria regulat la Scânteia până la Revoluție, și apoi în publicația 7 zile), autor de scenarii radiofonice și de film, a fost premiat al USR, al Academiei, al Ministerului Culturii, al ASB. A terminat Dreptul la București. A fost un răsfățat al regimurilor comunist și postcomunist (fiind om de stânga, recompensat de Ion Iliescu), deși n-a fost membru de partid, a condus și televiziunea națională din 1992 în 1994 și Institutul de cultură din Veneția, a avut parte de succes de public dar și de antipatii colegiale violente. La Podul Dâmboviței (județul Argeș) avea o proprietate de proporții, cu alei pline de busturi de scriitori – bineînțeles, printre ele avea și statuia lui. Curios, deși își amenajase aici și locul de veci, am citit că a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat la Bellu.

***

Am rămas dator cu continuarea relatării părții a doua din prima zi (12 octombrie) dedicată aniversării revistei Bucovina literară – 70, de la Suceava, coordonată de redactorul-șef al revistei, Constantin Arcu (a doua zi revista a fost sărbătorită la Cernăuți, acolo unde a apărut Bucovina literară în 1941; va trebui să revin cu alte considerații pe seama drumului la Cernăuți). Am rămas dator și cu prima zi a Festivalului-concurs de poezie N. Labiș, din 14 octombrie… În sala mare a Bibliotecii Județene „I.G. Sbiera” s-au lansat miercuri, 12 octombrie patru cărți, în prezența autorilor: 1) un roman scris după un caz real de Radu Aldulescu (prezentat de Cristian Robu-Corcan), care a atras atenția asistenței că e pentru prima oară la Suceava; 2) un volum de dialoguri cu părintele Iustin Pârvu, semnat de Adrian Alui Gheorghe (prezentat de Petru Ursache; „tineretul e în derivă”, a subliniat el, adăugând că autorul cărții crește de la o carte la alta), care din 2005 tot vorbește cu părintele în județul Neamț; o carte scrisă din dorința duhovnicului Iustin Pârvu, părintele i-a repetat că atâta timp „cât va scrie adevărul, nu va păți nimic”; 3) un roman de Dan Perșa (prezentat de Emanuela Ilie: „avem de a face cu o ficțiune metaistorică”), prozatorul susține că noi, românii, „nu putem naște tragedii”; 4) un roman de Constantin Arcu, apărut anul acesta (prezentat de Adrian Dinu Rachieru: „lectura e în recul după deruta textualistă, ne-am fălit cu o anume rezistență prin cultură înainte de Revoluție, scoțând cărți valoroase, și azi avem rezistență la cultură”), care a mulțumit scriitorilor invitați că au avut răbdare.

E curios că n-a fost lansată nici o carte de poezie aici. Vă redau la întâmplare o întrebare a lui Adrian Alui Gheorghe (din cartea lui):” – Vreau să mă rog, dar am capul plin de zgomote. Ce e de făcut?”  Și un răspuns al părintelui Iustin Pârvu: „– Apoi, zgomotele acelea sunt gândurile negre. Omul își face gânduri negre continuu, își face griji. Ce înseamnă asta? Că omul nu crede destul de puternic în Dumnezeu, de asta ceea ce ar trebui să lase în seama Domnului, încearcă să rezolve tot el… Cu rugăciune scapi de zgomotele din cap, din minte. Și de greutatea inimii. În Pateric zice un Sfânt Părinte că gândurile negre sunt ca vântul, oricât ai vrea să-l oprești, nu ai nici un spor”.

Redactori-șefi au înmânat participanților la Zilele Bucovina literară – 70 publicațiile lor la zi: de la Iași, Liviu Antonesei, Timpul 9 (cu continuarea „Cazului Breban”) și Liviu Papuc, Revista română 3 („revistă a românilor de pretutindeni”); de la Piatra Neamț, Adrian Alui Gheorghe, Conta 7 (cu „Aurel Dumitrașcu apărat colegiamical în Scrisoare deschisă organelor de represiune din România” de Dan Petrescu); de la Botoșani, Gellu Dorian, Hyperion 7-8-9 (cu Congresul Național de Poezie). Am primit și două cărți: a ieșeanului Emil Iordache, „Poeme fără mască” (ediția a II-a; Emil Iordache a fost cunoscut mai mult ca traducător din rusă; a dispărut prematur; cu o prefață de Bogdan Crețu) și a suceveanului Emanuel Rei, „Amprente pe timp” (proză recomandată de M. Diaconu).

*

Dacă tot am pomenit de părintele Iustin Pârvu, cred că nu strică să redau mai jos și o mai lungă-lungă întâmplare naivă literaturizată povestită de celebrul părinte Ilie Cleopa, pe nume său de mirean Constantin (primită pe e-mail de la prietena Doinei din Focșani, Crăița Alexandrescu):

CUM ÎNSEALĂ DIAVOLUL PE OM

În cele ce urmează, vom vorbi despre sfatul dracilor; cum îi învată dracii pe oameni sa amâne pocainta.

Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.

S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: „Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?” S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.

Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: „Avva Ilarioane!” „Ce este, Doamne?” „Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni”.

El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.

Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.

Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.

Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis „sa nu te temi”, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.

Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:

– V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?

Si a zis unul:

– Stapâne, nu stim!

– Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!

Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.

Atunci a iesit unul din multime si a zis:

– Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni!

– Ei, sa vedem! – Eu, zice el, îi spun omului asa: „Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!”

Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.

Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.

Si a întrebat satana:

– Pe multi ai înselat?

– Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi!

– Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava.

– De ce, întunecimea ta? – Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.

L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: „Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu”. Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. „Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!”

– Ai patit asa?

– Am patit si asa!

– Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.

Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis:

– Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!

L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.

Iese altul la raport:

– Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste.

– Sa te vad, viteazule! Cum te cheama?

– Scarabuta ma cheama.

– Cum înseli tu pe oameni?

– Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.

– Si ai înselat multi?

– Multi am înselat!

– Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.

Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.

Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: „De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.

Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.

Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. „De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?”

Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu – i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume – esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!

Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.

A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.

Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.

Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând:

– Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.

Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.

Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus:

– Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba:

– Cum te cheama?

– Sarsaila, ma cheama!

– Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus:

– Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu!

– Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete.

– Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.

– Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea?

– Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.

Eu atât îi spun omului: „Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?”

Daca-i copil îi spun: „Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!”

Iar daca-i tânar îi spun: „Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!”

Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! „Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!”

Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: „Lasa pe alta data”. Cand vine îngerul si-i spune: „Mai, omule, fa un praznic pentru morti!” Eu îi spun: „Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!” Îngerul vine si-i spune: „Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!” Eu îi spun: „Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!”

Sau vine îngerul si-i spune: „Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!” „Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!”

Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.

Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: „Omule, paraseste pacatul! Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta”. Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: „Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!”

Si-i zicem asa: „Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!” Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!

Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.

Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!

Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: „Esti prost, mai? Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!”

Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: „Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!”

Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: „Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete”. Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!

Atunci satana a zis:

– Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: „Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!”

Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.

Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.

Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis:

– Avva Ilarioane!

– Ce este, Doamne?

– De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!

Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad! Amin!

Povestită de Părintele Cleopa

PS. Fotografii făcute la Suceava, la Zilele Bucovina literară – 70, pe 12 octombrie 2011 – îi recunoașteți în ele pe Cristian Robu Corcan și Radu Aldulescu, Constantin Arcu și Liviu Antonesei, Adrian Alui Gheorghe și soția, Carolina, Vasile Spiridon și Marian Drumur-Pavelescu, Dan Perșa și C.R. Corcan, Vasile Tărâțeanu și doi scriitori cernăuțeni (necunoscuți mie, regret; unul dintre ei m-a salvat la Cernăuți, după ce m-am rătăcit, îi mulțumesc), Mihai Mureșeanu și Adrian Dinu Rachieru, Ion Prăjișteanu și Brândușa Steiciuc,  Magda Ursache, Carmen Steiciuc, Sabina Fânaru, Leo Butnaru, soții Izabela și Alexandru Ovidiu Vintilă, soții Magda și Petru Ursache, Mădălin și Ion Roșioru (fiul și tatăl), Doina Cernica (în rândul doi), vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Vasile Ilie, Mihai Mureșeanu și Constantin Arcu, vedere din sală, Radu Aldulescu și Diana Robu-Corcan, Carmen Steiciuc și o bună prietenă a ei (nu-i știu numele; încântătoare, m-a asigurat că-mi citește blogul), Liviu Papuc, Marian Drumur și Adrian Dinu Rachieru, cernăuțeanul Ilie Tudor Zegrea, Radu Aldulescu.